Martie 2019

VINTILĂ HORIA.
PROFIL ROMANO-HISPANIC


După multe decenii de absolută tăcere, începând cu 1990 se scrie mult și consistent despre exilatul scriitor român Vintilă Horia. Interzisă de cenzură, conștiinţa recuperatorie a unei valori românești, recunoscută mai întâi în afară, a început să funcţioneze în deplină libertate. Se scrie despre, dar există riscul absenţei suportului. Fără să lipsească cu totul, textele de referinţă se găsesc, puţine, în biblioteci și deloc în librării. După rătăcirile lui Vintilă Horia în America de Sud și în Europa, e drept că Reîntoarcerea în Ithaca s-a produs, cum scrie Mircea Popa, dar, în principal, prin critica literară. Rezerva, nu neglijenţa, numeroaselor edituri existente astăzi în România, faţă de publicarea, cel puţin a operei literare a lui Vintilă Horia, este evidentă. Să-și aibă, oare, explicaţia în spaima răspândită de scandalul iscat de comuniști în jurul premiului Goncourt (1960) acordat scriitorului pentru romanul Dieu est né en exil, tipărit la editura Fayard, imediat retipărit și tradus în spaniolă? Ar fi o formă de autocenzură, un semn că eminenţa cenușie, cea care dictează ce se publică și ce nu, este prezentă încă, din umbră. Cărţile lui Vintilă Horia, măcar cele ce încifrează, până la obsesie, suferinţa exilului, accentuată dramatic de imposibila întoarcere, deși traduse și căutate, nu pot fi găsite. Numesc aici romanele trilogiei ce trebuie citite în cheia psihologiei exilatului fără speranţă, a frustratului care-și găsește libertatea în resemnare demnă și în cărţi, ca mesaj scris al revoltei tăcute trăită de el și de un întreg popor istoric oprimat, exilat în propria ţară.

Dumnezeu s-a născut în exil (apărut în franceză în 1960) a fost tipărit, la noi, în traducere, în trei ediţii, două dintre ele consecutive, îndată după 1990. Atât. Cavalerul resemnării (apărut în franceză în 1961) tipărit în traducere, pe hârtie de ziar, în 1991 și Salvarea de ostrogoţi (Prigoniţi-l pe Boeţiu!), o antiutopie, (apărut în spaniolă, la Madrid, în 1983) a fost tipărit în traducere, tot pe hârtie de ziar, în 1993. Ultimele două sunt ediţii unice, intrate în biblioteci acum două decenii și jumătate. S-au mai tradus și altele, tot în ediţii unice, însă cele amintite sunt cărţi în palimpsestul cărora se relevă figura lui Vintilă Horia cu suferinţa lui dramatică, pentru sine și pentru patria natală. Recent s-a tipărit în traducere (2016) și Journal d`un paysan du Danube, apărut la Paris. Nu e o carte de literatură, dar e importantă pentru că, pe anumite pagini, Vintilă Horia își explică, pentru o mai bună înţelegere, discursul operei de evocare istorică. Vizează părţi din trilogia amintită, unde îmbracă în haină istorică propria stare de revoltă împotriva unei forţe opresive contemporane, ca și revolta surdă a poporului său terorizat de ostrogoţii comuniști educaţi de ideologia sovietelor. Personajele celor trei romane, Ovidiu și Radu Negru, în primul rând, pot fi „contemporani cu noi”, cei din 1966, scrie Horia. Ei pot fi plasaţi „în orice timp asemănător cu al nostru”, de „apocalipsă parţială”, când mântuirea nu poate veni decât prin credinţă și rezistenţă, la nivel individual și colectiv. Și mai e o idee, profund semnificativă pentru titlul acestui jurnal, ca și pentru întreaga operă literară scrisă de Vintilă Horia, nevoit să părăsească ţara natală cucerită și crunt oprimată, până la mutilare ireparabilă, după al doilea război mondial. Deși exilat, el scrie în numele ţării sale. Poate cineva va fi știut, dar n-a comentat, de ce „... ţăranul de la Dunăre”? Sursa simbolic-expresivă a titlului este într-un memorabil discurs revoltat, rostit cu bărbăţie, în faţa Senatului de la Roma, de un ţăran din ţinutul dunărean germanic ocupat de romani. Discursul era ascultat și de împăratul Marc Aureliu, înţeleptul adept al stoicismului. E conţinută în acest lung și demn cuvânt situaţia tipică a unui popor oprimat, strigată în faţa opresorului de un reprezentant curajos. Faimosul discurs e un capitol important din cartea lui Antonio Guevara, Libro aureo de Marco Aurelio emperador con relox de principes, tipărită la Valadolid în 1529 și tradusă în toate limbile europene. La noi a fost tradusă, după exemplarul latin al lui Wanckelius, în familia cărturarului Miron Costin, în preajma lui 1700, sub titlul: Viaţa lui Marc Aureliu cu Ceasornicul domnilor. Este o importantă carte inclusă în literatura sapienţială europeană, ce poate fi parcursă cu folos de conducătorii din toate timpurile, cei care au o bibliotecă citită. Subiectul a fost prelucrat în literatura franceză. La Fontaine a lăsat o fabulă cu titlul Le paysan du Danube. În fraze răspicat acuzatoare, ţăranul reclamă luxuria capitalei romane, cum și Radu Negru (Cavalerul resemnării), temător de urmările conflictului tatălui său cu Cerul, acuză, descurajat, desfrâul Veneţiei de la care aștepta susţinere. Ca și otomanii de la Dunărea balcanică, Roma era asupritoarea poporului german părăsit de dumnezeire pentru păcatele sale. Germanul blestemă Roma care îi înlăcrimează poporul și încheie sibilinic despre căderea imperiului. Vintilă Horia, el însuși un gânditor stoic, răzvrătit contra ocupantului sovietic, e asemenea ţăranului de la Dunăre și asemenea lui Boetius, filosof opozant faţă de Theodoric, cuceritorul romanilor. Horia citise bine cartea lui Guevara din care împrumută simbolul expresiv pentru el. În cele trei romane scrise în exil dizolvă în parabole istorice, ca ficţiuni transparente, revolta acumulată, în numele său și al poporului de pe apa Râmnicului, părăsit de Cerul blestemat de un bătrân domnitor disperat de neputinţă în faţa cotropitorilor. Pentru cine vrea să pătrundă noima discursului literar al lui Vintilă Horia, citească Discursul ţăranului de la Dunăre din cartea lui Guevara.

La nivel academic universitar, restrâns, a fost evocată valoarea literatului și gânditorului umanist Vintilă Horia, cu prilejul centenarului nașterii sale întâmplată în 1915. În ţară, la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, în decembrie 2015, s-a desfășurat un colocviu de mare prestigiu știinţific internaţional, închinat personalităţii și operei de talie universală a lui Vintilă Horia. Tot în decembrie 2015, un colocviu pe aceeași temă s-a ţinut la Universitatea din Alcalá de Henares, Spania. Lucrările ambelor colocvii s-au tipărit în ţară la editura Eikon, în 2017, sub titlul cuprinzător: Vintilă Horia, un gânditor pentru mileniul trei. Volumul, pe care îl am în faţă, a fost coordonat de doi tineri universitari cu vechi preocupări pentru opera scriitorului român, Georgeta Orian și Pompiliu Crăciunescu. Dintr-o notă de subsol la „Nota preliminară” a volumului, aflu că, în decembrie 2015, la Biblioteca judeţeană din Craiova, a avut loc colocviul „Vintilă Horia: o sută de ani de la naștere”, ale cărui lucrări au fost editate, sub egida lui Cristian Bădiliţă și Basarab Nicolescu, în volumul: În căutarea „omului total”. Moștenirea literară și spirituală a lui Vintilă Horia (în 2016).

Volumul apărut la editura „Eikon”, un omagiu meritat și mult așteptat, cuprinde „grile de lectură dintre cele mai diverse”, cum spun semnatarii „Notei preliminarii”. Și mai spun ceva, absolut esenţial, despre „gândirea transgresiv integratoare, care îl proiectează pe autorul profeticului Persécutez Boèce! în afara timpului său”. E formula care motivează titlul întregii antologii. Câtă vreme vor exista gânditori cu atitudine disidentă faţă de puterea politică, sigur se vor ivi și persecutorii.

Pe mai bine de 500 de pagini, antologia de studii, adevărate documente de istoria literaturii europene, urmărind circulaţia operei lui Vintilă Horia și semnificaţia particulară a conţinutului ei, schiţează profilul spiritual al scriitorului, cu multe puncte de întâlnire între cele două perspective de lectură, română și spaniolă. În aceeași direcţie converg impresiile celor care l-au cunoscut direct, în particular sau la congrese internaţionale la care a fost prezent până aproape de 1992, anul în care a părăsit lumea, fără să-și fi văzut ţara pe care a iubit- o necondiţionat. Evenimentul centenarului își găsește foarte bine justificarea în articolul care deschide volumul de studii. Iuliana Botezan în colaborare cu Rodrigo Sánchez Jiménez scriu, cu metodologie statistică modernă și schemele grafice de rigoare, despre „Vizibilitatea operei lui Vintilă Horia” în lume. Iuliana Botezan este profesor la Universitatea Complutense din Madrid, ca și colegul ei spaniol, ambii specialiști în Știinţele documentării, la aceeași Universitate. E important să știm, dar este și mustrător pentru cultura noastră de astăzi, faptul că autorii invocă, dintru început, volumul Vintilă Horia in memoriam, editat în 1992 de Universitatea Complutense din Madrid, chiar în anul morţii scriitorului român.

La Universitatea din Alba Iulia, eveniment de la care au lipsit universitarii din București și Iași, s-au prezentat comunicări de nivel academic, de reţinut pentru substanţa interpretării operei lui Vintilă Horia, între altele și din perspectivă interdisciplinară. Dar cele mai multe interpretări, redactate în română, italiană, spaniolă și franceză s- au axat pe literatura lui Vintilă Horia. În italiană a comunicat Luca Cerullo, specialist în literatură spaniolă, de la Universitatea din Napoli. Se dovedește bun cunoscător al avatarurilor integrării lui Vintilă Horia, prin opera lui complexă de „scrittore contro”, în cercurile literare hispanice. Îi laudă cariera de profesor la Catedra de Literatură universală a Universităţii Complutense din Madrid. Cu detalii analitice pe cartea Un mormânt în cer, ca jurnal apocrif al lui El Greco, un alt exilat, Cerullo îl recomandă pe Vintilă Horia ca fiind un scriitor recunoscut la nivel european prin traducerea principalelor opere literare, a cărţilor despre disidenţa scriitorilor sovietici, Maiakovski și Soljeniţîn, despre Platon, despre Papini și numeroase altele. Ca una dintre importantele „voci ale exilului” românesc, Vintilă Horia își merită locul în Dicţionarul de autori din toate timpurile și din toate ţările, apărut la Barcelona, în 2001, bineînţeles, în limba spaniolă, cât și în alte dicţionare la care Luca Cerullo trimite într-o notă de subsol. Ideea „exilului ca destin” este sistematic analizată de Sonia Elvireanu într-un amplu studiu despre cărţile lui Vintilă Horia pe această temă. Ca bază teoretică pentru consideraţiile pătrunzătoare, până la cele mai adânci sensuri ale romanului Un mormânt în cer, sunt invocate varii opinii despre „omul dezrădăcinat”. În cazul lui Vintilă Horia, fenomenul „transculturaţiei” se produce fără ca scriitorul să-și renege obârșia. Dimpotrivă, în text și subtext el își păstrează identitatea prin legătura cu istoria și cu situaţia contemporană a ţării sale oprimate. Un foarte concentrat și bine scris eseu, despre „Identitatea ca labirint interior”, publică în acest volum Iulian Boldea. Își ia ca reper discursul subliminal și relaţia cu celălalt din romanul Dumnezeu s-a născut în exil.

Indiferent de textul special citit analitic, toate articolele și studiile mai adânci se referă asociativ la romanul Dumnezeu s-a născut în exil, centrul în jurul căruia gravitează ficţional toate cărţile despre exil și disidenţă ale lui Vintilă Horia. El însuși, în Jurnalul unui ţăran de la Dunăre, recunoaște că exilul este una dintre „bazele spirituale” ale operei sale. Sintetizând puncte de vedere ale unor aplicaţi autori români pe subiectul general al exilului și în special pe psihologia exilului trăită de Vintilă Horia, profesorul polonez, care predă limba română la Universitatea din Poznan, Zdislav Hryhorowicz, scrie despre „Ovidiu sau/ și neutralizarea traumei”. Literatura exilului, în varianta Horia, a fost panaceul psihologic ficţional, care n-a făcut decât să descarce temporar, din când în când, revolta pricinuită, mai ales după 1960, de campania ce i-a făcut imposibilă revederea patriei. Motivul iniţial, Ovidiu, s-a reiterat într-un crescendo până la Persecutaţi-l pe Boeţiu și Un mormânt în cer. Tocmai acestui motiv-cheie îi închină Ion Simuţ eseul său, semnificativ întitulat: „Dumnezeul exilului”. Într-o lectură de profunzime, Ion Simuţ dezvoltă, pe idei, miza complicată a romanului, ca experienţă iniţiatică în stare de izolare, corect asociată cu personajul lui Thomas Mann din Muntele vrăjit. Dovadă că în construcţia semnificantă a acestui roman Vintilă Horia nu e singur, deși particularităţi există. Să mai adăugăm că, cele două călătorii ale lui Ovidiu în ţinuturile montane sacre ale Daciei, după care medicul grec, Theodor, îi povestește nașterea lui Iisus, amintesc ceva din atmosfera romanului Creanga de aur, al lui Sadovanu. Tot o călătorie iniţiatică.

În grupul lucrărilor prezentate la Alba Iulia se disting, ca subiect mai general, două dintre ele. Mircea Braga face „Lectura anagogică” a literaturii lui Horia pusă sub influenţa lui René Guenon, a fizicii quantice și nu numai. Ideea de complementaritate e pusă în legătură cu încercarea subtilă a scriitorului de a armoniza știinţa cu metafizica. Din această perspectivă face lectura romanului, deloc ușor de citit, problemă de construcţie, O femeie pentru apocalips. Cea de a doua comunicare, scrisă în colaborare este o privire generală asupra „Eseisticii lui Vintilă Horia – Un model de transdisciplinaritate”. O introducere necesară asupra genului, creator pe o idee, un gen de vocaţie pentru scriitor, e urmată de încercarea sintetizării, după tematică, a eseisticii publicate în ţară, înainte de 1944 și, în parte, a celei publicate în exil, în limbile franceză, spaniolă sau română (apărută în revistele exilului românesc). Un conţinut variat este unificat de problema obsesivă a timpului, ca deschidere spre viitor și împotriva celui prezent, idee dezvoltată de Horia în eseul „Un scriitor împotriva timpului său”, o autodefinire publicată în 1977. De aici și titlul tezei de doctorat: Vintilă Horia – un scriitor contra timpului său, semnată de Georgeta Orian, apărută în 2008. Două comunicări în spaniolă diversifică perspectiva imaginii scriitorului. Profesorul de Știinţa Informaţiei de la Universitatea Complutense, Joaquin Aguire Romero, foarte bine informat dinăuntrul lumii universitare madrilene, comunică despre „Vintilă Horia, universitarul”, apreciatul profesor de literatură universală contemporană. Tot în limba spaniolă, Sanda Valeria Moraru, lector specializat în limba și civilizaţia iberică, informează pe larg despre activitatea publicistică a scriitorului:

„Vintilă Horia – colaborator al periodicului spaniol «ABC» (1960-1970)”. S-a comunicat și pe un subiect, ce pare să facă parte din seria deconspirărilor apărute în ultima vreme, căruia Constantin Cubleșan îi dă titlul: „Vintilă Horia în dosarele Securităţii”. Regretabil este că, autorul articolului, exersat critic literar, nu s-a documentat personal în Arhivele Securităţii, acum, în mare parte, deschise cercetării. Bibliografia spune că a recurs la două surse intermediare. În spaniolă este redactat studiul „Vintilă Horia, marele umanist, în viaţa culturală madrilenă”, semnat de Ofelia Uţă- Burcea, profesor specializat în lingvistică, la o Universitate din Madrid. Prezenţa valorică a scriitorului român, în mișcarea de idei umaniste la nivel universal, e argumentată în baza numeroaselor articole publicate în reviste importante și ziare din Spania, Franţa, Italia, Argentina, Chile, de la începutul exilului și până în anul morţii.

Alte studii analizează romanele istorice ale lui Vintilă Horia și semnificaţia lor filosofică dată de reflecţiile, pe idei recurente, ce definesc substanţial orientarea gânditorului. Prima parte a volumului, care adună comunicările colocviului de la Alba Iulia, e încoronată de unul dintre cele mai profunde studii analitice, redactat în franceză, „Viaţă și dorinţă sau resemnarea revoltată”, marele paradox al existenţei lui Vintilă Horia. Soluţie originală de libertate. Studiul este semnat de Pompiliu Crăciunescu, profesor la Universitatea din Timișoara, autor recunoscut în bibliografia critică fundamentală despre Vintilă Horia. Textul principal pe care se aplică analiza este Cavalerul resemnării, roman scris cam în același timp cu Dumnezeu s-a născut în exil, dar publicat la un an după, în 1961, tot în franceză. De altfel, în „Nota finală”, Vintilă Horia preciza amănuntul contemporaneităţii acestor cărţi, „în pofida cadrului istoric”. În tot ce scrie, Pompiliu Crăciunescu demonstrează că a asimilat înţelegător indicaţia de lectură dată de autor, în „Nota finală” a romanului, atrăgând atenţia asupra personajului principal, Radu Negru, un simbol istoric viu ce poate fi pus la timpul prezent al scrierii cărţii. Încheierea „notei”: „Eu sunt cărţile mele. Restul e literatură”, e o afirmaţie ce poate fi interpretată aparte.

Cealaltă jumătate a volumului Vintilă Horia un gânditor pentru mileniul trei, pe 250 pagini cuprinde cele 17 comunicări prezentate cu ocazia aceluiași eveniment centenar al nașterii scriitorului, la Alcalá de Henares, în limba spaniolă. Competenţa este asigurată de cunoașterea directă a operei în spaniolă lăsată de scriitorul român și a poziţiei sale de profesor la Universitatea Complutense din Madrid. Excepţie fac două comunicări în limba română și una în franceză, date spre publicare în volum de autori români. Un articol de inestimabilă valoare documentară pentru noi, „Arhiva personală a lui Vintilă Horia în Biblioteca Naţională a Spaniei”, este scris de Sergio Melón Rodilla, responsabil cu arhiva personală a scriitorului român conservată în patrimoniul spaniol. Ziare, manuscrise, memorii, corespondenţă, fotografii, gravuri, certificate etc. toate intră în tipologia decumentelor în baza cărora se poate schiţa traiectoria personală și profesională a scriitorului. Cei interesaţi pot studia procesul de creaţie a celei mai relevante opere, Dumnezeu s-a născut în exil, al cărei manuscris autograf, cu adnotări și îndreptări se află în această arhivă. Pe ultima filă fiind scrisă data de 5 iunie 1958. Este o arhivă intrată deja în procesul de descriere.

Aquilino Duque, membru al Academiei Sevilliene de Arte Frumoase, într-o lectură comparativă cu Jünger, modelul autorului român, scrie despre „Răzvrătirea și hispanitatea lui Vintilă Horia”. Mai ales după campania împotriva lui, susţinută în ziare de stânga din Franţa și de oficiosul comunist de la București, Horia își apără verticalitatea de bun român răzvrătindu-se împotriva timpului său prin literatură. Ocupându-se de descoperirea surselor unei hispanităţi în care, treptat, se integrează, graţie inteligenţei adaptive, Horia intră în convergenţă cu Octavio Paz, cel care a abordat istoria Hispano- americii. Un alt profesor de la Universitatea din Buenos Aires (oraș în care, temporar, adăstase scriitorul român la începutul exilului), Alberto Buela, scrie un scurt articol, „Un gânditor nonconformist: Vintilă Horia”, cu trimiteri la cariera de jurnalist, scriitor și profesor universitar a scriitorului român. Este recunoscută unitatea gândirii scriitorului încrezător în funcţia intuiţiei în cunoaștere și în creaţia artistică. Cel puţin patru comunicări refac lectura romanului Dumnezeu s-a născut în exil, și a celorlalte romane ca variaţiuni asupra exilului. Remarcabilă ca informaţie și sistematizare e comunicarea amplă, pe această temă, scrisă de Javier Helgueta Manso. Dincolo de faptul că Horia își împarte destinul cu poetul latin, cercetătorul concluzionează că scriitorul concepe „viaţa ca exil”, iar în esenţa concepţiei recunoaște o adevărată ontologie ca „transliteratură”. Aici recurge la citate din cartea lui Pompiliu Crăciunescu, Vintilă Horia. Transliteratură și realitate (2008). Manso nu neglijează, în general, contribuţiile românești în studierea operei lui Vintilă Horia. Recuperează idei mai ales din studiile lui P. Crăciunescu și R. Ciortea, citându-i la bibliografie pe M. Popa, M. Nedelcu și G. Orian.

Viorica Patea, profesoară de literatură engleză și americană la Universitatea din Salamanca, recunoscută acolo ca specialistă în domeniu, a reactualizat un moment crucial din biografia scriitorului, „Vintilă Horia, scandalul unui premiu”. Reface, în spaniolă, evenimentul cu date precise luate din bibliografia europeană și românească pe subiect, cărţi și presă. Nu ocolește nici articolele lui Vintilă Horia, publicate în Italia în 1940, împricinate, între altele, de comunistul francez A. Wurmser, în ziarul „L’Humanité. În capitolul „Acuzatori și acuzat” oferă date despre poeţii comuniști francezi, între care Eluard cu „Oda lui Stalin”, publicată în „L’Humanité”, lămurind astfel direcţia orientării ziarului care a iscat discuţia. În același an, 1960, ziarul diasporei românești „La Nation Roumaine” răspunde cu articolul: „Les Goncourt proposent... les comunistes disposent”, dovedind anticomunismul lui Vintilă Horia. Un obiectiv și perfect logic articol, „Teroare în litere”, semnat de François Boutin a apărut imediat în „La France Catholique”. Dezaprobă „urletele” presei comuniste franceze și pe A. Wurmser pornit să dezonoreze un om care nu gândea ca el și care a preferat exilul persecuţiei comuniste din România. Nu s-a ţinut seama că, într-un demn comunicat, Vintilă Horia a recunoscut unele „greșeli ale tinereţii”, dar că, probat, el n-a făcut parte din Garda de Fier. Acuzaţiile aduse de Wurmser serviseră și tribunalelor populare românești, din 1946, ca să-l condamne pe Horia, în lipsă, la închisoare pe viaţă. Concluzia lui François Boutin, ce poate lăsa fără replică, este următoarea: „nu e o problemă să aprobăm elogiul pe care, foarte tânăr, Vintilă Horia i-l făcea lui Hitler, nu mai mult decât aprobăm elogiul pe care, mai matur, A. Wursmer i l-a făcut lui Stalin. Însă, putem spune că, faptul de a separa aceste scrieri de contextul istoric, geografic și psihologic este deja o impostură. În acea epocă românul Horia împărtășea ideile întregului tineret din ţara sa pentru care Rusia era un inamic ameninţător”. Toate acestea se pot citi și în anexa lucrării de doctorat: Vintilă Horia un scriitor contra timpului său, unde G. Orian a publicat, textual, articolele pro și contra atribuirii acestui premiu, rămas, totuși, al lui Vintilă Horia, fără ca festivitatea decernării să fi avut loc. Juriul nu l-a retras. Jalnice sunt articolele nesemnate, aliniate contestării, în termenii comunismului anilor `60, apărute în „Scânteia”.

Între lucrările din tronsonul spaniol, redactate în spaniolă, este și articolul Georgetei Orian, „Patria ideală a lui Vintilă Horia sau Despre cum să-ţi porţi spaţiul cu tine”. Geografia identitară, ca spaţiu al memoriei, este dedusă din literatura scriitorului, la care se adaugă, pentru autoare, puncte de vedere deja pronunţate în bibliografia românească a problemei, citaţi fiind: P. Crăciunescu, N. Florescu, Mircea Popa, Cornel Ungureanu și nu numai. În prelungirea acestui eseu se înscrie un altul, mergând spre adâncimea mentalităţii, a spiritualităţii etnice nepărăsite de Horia, legată de specificul sentimentalităţii mistice în căutarea lui Dumnezeu. Cu meritul de a fi reflectat asupra mentalităţii românești, așa cum o descoperă după lectura operei, teologul spaniol Francisco Jose López Sáez scrie despre „Itinerarul spiritual al lui Vintilă Horia. De la nostalgia din exil la credinţa care creează comuniune” E vorba de comuniune interconfe- sională. Asociat, leagă gândirea lui Vintilă Horia de profetismul gânditorului Florenski, reprezentant al spiritualităţii rusești. O noutate pentru cititorul literaturii lui Vintilă Horia este lucrarea profesorului de Drept Constituţional, de la Universitatea din Sntiago de Compostela, Carlos Ruiz Miguel. El sintetizează „Contribuţia lui Vintilă Horia la filosofia drepturilor omului”. Selectează idei după impresionant de complete lecturi ale operei literare și eseistice a lui Horia. Consideră libertatea, în înţeles holistic, drept nucleu al reflecţiilor filosofice și literare ale lui Vintilă Horia, explicate cu lungi citate. Spre regretul meu, deși atrasă de subiect, n-am putut citi articolul decât aproximativ, fragmentar și numai cu dicţionarul alături.

Plină de interes poate fi corespondenţa trimisă de Vintilă Horia lui Basarab Nicolescu. Dar, cum spune primitorul, care aici face doar mărturii documentare despre apropierea de Vintilă Horia, cele 19 scrisori pot fi citite în Lettres de l’exile – Arhiva literară Basarab Nicolescu, în volumul apărut la Editura „Curtea Veche”, 2015. În stilul fragmentelor reproduse în comunicarea „Corespondenţa mea cu Vintilă Horia”, se recunoaște că nu s-a pierdut româna expresivă a condeiului de talent din eseurile antebelice adunate în volumul Vintilă Horia, Credinţă și creaţie. În ambele părţi, ale antologiei (în română și spaniolă) Vintilă Horia, un gânditor pentru mileniul trei, mai sunt publicate și alte lucrări despre crezul artistic al scriitorului, profilul uman al gânditorului dedus din operă, ori impresii ale celor care l-au cunoscut direct.

Este semnificativ și sursă de speranţă faptul că mulţi dintre autorii români ai comunicărilor, tineri universitari, se arată determinaţi să scoată în lumina analizei valorile spirituale ale unui scriitor român recunoscut și citit pe plan universal, aducându-l acasă. Pe lângă traducerea și editarea unor cărţi și eseuri ale lui Horia, încă necunoscute la noi, cum ar fi de pildă: Introducere epistemologică în literatura secolului XX (1976), Călătorie spre centrul pământului (1987), Consideraţii asupra răului în lume (1978), care i-au uimit pe cititorii spanioli prin puterea predicţiei, mai este mult de făcut în România și pentru studiul întregii opere. Vintilă Horia, ca scriitor total, cum se vede din tematica acestui volum, i-a interesat, deopotrivă, pe literaţi, pe lingviști, sociologi, teologi și chiar juriști. Însă, punctele de convergenţă, ca și similitudinile în alegerea subiectelor, între cele două serii de studii, română și spaniolă, sunt puţine. Ele se reduc la lectura interpretativă, preferenţială, a literaturii și a unei părţi din bogata eseistică a lui Vintilă Horia. Ca problematizare multiplă, orizontul cercetării spaniole este mai cuprinzător, determinat de intenţia reliefării scriitorului total, cu o operă majoritar scrisă în spaniolă, încadrată într-un tipar cultural umanist și filosofic de foarte larg interes. Vintilă Horia este un al patrulea intelectual român din diaspora, după Eliade, Cioran și Ionescu, integrat în nucleul dur al culturii române răspândită universal.


BACK