Februarie 2019

ETICA SENTIMENTALĂ PE FACEBOOK

Cînd în relaţiile intime, ca şi în raporturile larg sociale cu celălalt, începe să primeze interesul de moment, indiferenţa şi trădarea, iar şcoala nu ajută, atunci poate fi încurajată, chiar dacă singular, pe alte căi, o voce cu dispoziţii etice. Cum se afirmă ea, ca mijloc de comunicare reparatorie, eficace pentru un anumit public, e o alegere practică preferată de o scriitoare, evident demonstrativă, cu o obişnuită astăzi facondă a scrisului, Irina Binder. O experienţă personală, îmbogăţită cu o alta plauzibil imaginată, deşi cam pletorică, devine sursa unui discurs narativ-poematic, adresat unui public eminamente feminin, cu intenţii pragmatic educative, organizat fragmentar în volumul Insomnii. O astfel de carte n-o poate scrie decît o fiinţă pasionată, trecută prin varii traume sentimentale pe care şi le vrea vindecate cu voinţă şi credinţă, împărţindu-le cu nişte alterităţi. O nemărturisită metodă de eliberare. Fragmentat şi spaţiat cu titluri aparte, discursul, asumat integral de scriitoarea cu bogată experienţă de viaţă şi lecturi, este unitar în fondul educativ. De aici, singurul diagnostic ce se poate pune cărţii ar fi acela de ghid de educaţie sentimentală, deşi moto- urile puse sub titluri – dar asta e o altă problemă – ar vrea s-o apropie de cărţile de înţelepciune. Cu meditaţiile sale de o neobosită vervă, antrenînd sentimente, autoarea îşi concepe fiecare fragment ca pe o lecţie destinată să asigure un confort psihologic reconstruit, după un eşec sentimental, prin reconsiderarea valorii de sine, ca merit personal. Fără să facă literatură cu aceste eseuri pe teme de morală socială, cu un elan stilistic nepotolit, Irina Binder se face, cu siguranţă, utilă unor tinere cu care comunică pe Facebook, în intenţia gîndită astfel încît să elimine sechelele psihice lăsate de experienţe sentimentale nefericite. Oricîte rezerve ar putea avea cineva, cu certitudine discursul acestei cărţi, cu toate detaliile situaţionale, educă mult şi profund uman, deturnînd atenţia cititoarelor, de un anume nivel, de la filmele horror sau thriller ce trezesc spaime şi desfăşoară o violenţă antiumană de neînchipuit. În funcţie de structură, le împrumută cititoarelor o îndrăzneală a reacţiei de apărare.

Că volumul Insomnii este o antologie de pastile cu fond subliniat etic încurajator, scrise ritmic pe Facebook, o dovedesc declaraţiile de mulţumire, ca răspuns, trimise autoarei, tot pe Facebook, de beneficiare. Micile scrisori, la fel de sentimentale, sînt reproduse pe ultima copertă, sub semnătură, presupus a fi reală, ca şi corectitudinea frazelor, în care, cred, n-a intervenit nimeni. Mecanismul e la suprafaţă. Un alt eu se regăseşte, ca experienţă, în aceste varii fragmente care îi oferă soluţii de depăşire. Sigur, partenerele de dialog pe internet îi răspund afectiv, dar nu ştim cîte sînt capabile să aplice sfatul primit. Deşi recunoaşte că aceste lecţii „cicatrizează răni”, o semnatară inteligentă exclamă: „Atenţie, creează dependenţă!” Este vizată insuficienţa acestui tip de comunicare ce cauzează plafonarea şi absenţa tinerilor din librării. Ne poate consola, totuşi, adevărul că şi autoarea şi corespondentele ei, scriu, gramatical, foarte corect. În plus, autoarea, avînd mereu la îndemînă cuvîntul potrivit, îşi consumă vocaţia de sfătuitor prin declanşarea unor trăiri personale proiectate asupra unor alter ego-uri cărora se adresează, prin empatie. Reuşeşte să creeze o interrelaţie afectivă cu un public de o anume structură psihică, nivel de vîrstă şi cultură, cum s-a întîmplat şi cu romanul Fluturi, vîndut de editura „For You” drept bestseller. De altfel, încîntată de succesul acestei cărţi între tineri, Irina Binder, considerînd-o cartea ei de vizită, şi-o autocitează, repetat, în Insomnii. Există pentru scriitoare pericolul de a-şi comercializa condeiul pe seama proceselor emoţionale circumstanţiale, ce se produc în situaţiile tipice vizate de fiecare fragment, în care lirismul naturii ei tinde să domine raţionalul, întrucît despre iubire e vorba. Stilul o trădează. Insistă repetitiv pe aceleaşi corzi ale cîtorva stileme preferate: cred, ştiu, merit, iertare, iubire. Toate utilizate introductiv, cu figura retorică numită anafora. Prin vibraţie afectivă, autoarea creditează un anumit tip de lectură, unul de asimilare, de identificare cu modelul schiţat, ca de exemplu, în „Adevăruri care dor”, sau în fragmentul „Aşteptări”, trimis pe Facebook, compensatoriu, într-o noapte de insomnie. Uşor poţi crede că îşi propune experienţa şi voinţa ei de îndreptare drept model, cu bucuria exuberantă de a fi de folos. Construcţia fiecărui fragment e concepută pe dimensiune introspectivă, ca proprie experienţă, repede transformată în posibilitate tranzitivă, cu siguranţa efectului, cu recomandări comportamentale, psihic utile, unor alter ego-uri. Intensitatea afectivă, în ton şi cuvînt, este un indiciu că punctul de plecare, nemijlocit subiectiv, este introspecţia. Totul arată a fi o mărturisire autoreferenţială, exteriorizată ca lecţie de etică pentru sănătatea oricărui psihic – predilect feminin – încercat în experienţa relaţiilor cu ceilalţi, în special cu celălalt, un el înşelător.

Irina Binder iniţiază şi recomandă calea revenirii prin încrederea în sine, spre exemplu, cu formule ca: „poţi şi meriţi mai mult decît să cerşeşti iubire... întoarce-te cu iubire spre tine... tu contezi”. Îşi imaginează profilul majoritar al cititoarelor care, dacă nu-i sînt identice ca structură, au măcar o experienţă de viaţă similară, ca aşteptări şi eşecuri, în funcţie de care propune soluţii psihologic reparatorii. La bănuite puncte de întîlnire, transferă asupra unei alterităţi trecutul ei, nelipsit de deziluzii, un trecut ce pare mai viu în momentul cînd mărturiseşte că se desparte de el. Cum dedicaţia introductivă o spune, printre rînduri, mai mult sieşi decît celorlalte, Dumnezeu şterge lacrimile cu sărutări, vindecă durerile cu mîngîieri, anulează îndoielile cu încredere. Şi..., încurajările continuă. Psihoterapia prin credinţă e numai una dintre variantele ce asigură relaţionarea interumană a scriitoarei care şi-a găsit în asta vocaţia. Prefaţa, scrisă în tonalitate lirică, are o semnătură simbolică. Sub pseudonume, Irina Binder îşi motivează tipul de comunicare prin forţa cuvîntului tămăduitor. Simple „lecţii de viaţă şi momente de reflecţie”, scrise pe Facebook şi tipărite în carte, „cu o grijă deosebită pentru suflet şi inimă”. Momentele de introspecţie nocturnă susţin, cum se poate înţelege, autoeducaţia prin trecătoare experienţe şi prin propria putere de a evita căderea. Conţinutul reflecţiei e gîndit simultan tranzitiv, spre cealaltă, trecută prin acelaşi traumatism psihic, ajutînd-o să răspundă adecvat situaţiei. E un tip de psihoterapie în care ea, scriitoarea, are un rol activ în pedagogia sentimentală practicată, „de la interior spre exterior”, cu îndemn salvator.

Fire pasionată, Irina Binder adresează subînţelese chemări, alături de ea, pentru fiinţe ce sînt la diapazonul ei, spre a dialoga pe Facebook, folositor ei în primul rînd, ca descărcare propagată spre altele. Patosul irigă fiecare pagină. Eseurile de psihologie experimentală din Insomnii încurajează sentimental cum să supravieţuieşti eşecului printr- un act de puternică voinţă. Dacă o ai. Reflecţiile Irinei Binder pot influenţa educînd, dar cultural vorbind, ele nu instruiesc, rămîn la nivelul comun, individual, fără modele cultural exemplare.

Încercarea de a-şi înnobila reflecţiile cu moto-uri, alese din apoftegme rămase de la mari gînditori, e simplu decorativă. Pentru cine caută în textul scriitoarei sensul citatului constată, în multe cazuri, inadecvarea. Atunci la ce bun moto-ul? Cînd am deschis cartea în librărie şi la o simplă foiletare am văzut frecvenţa frazelor înţelepte, m- am simţit atrasă s-o cumpăr. Dar, la o primă lectură completă a unor pagini am constatat că mă înşelasem. Dovadă a nivelului comunicării pe Facebook e faptul că nici una dintre tinerele corespondente, care îi răspund Irinei Binder cu mulţumiri, nu a observat inadvertenţa. Ele sînt influenţate doar de pasiunea pusă de autoare în antrenarea voinţei de a-ţi vindeca rănile sentimentale personale, trecînd pe lîngă substanţa ideii universal-valabile a frazelor împrumutate din gîndirea unor mari personalităţi ale înţelepciunii memorabile, de la antici pînă la contemporani. Instructiv ar fi fost să fie respectată riguros norma utilizării moto-ului, ca expresie emblematică ce-şi dizolvă sensul în textul ce-i urmează, încît cititoarea să asimileze mai bine noima, validată fiind de gîndirea universală. Atunci bucuria ar fi fost şi de ordin intelectual, o îmbogăţire a memoriei cu un citat celebru, al cărui sens întrece valoarea secvenţei de personală importanţă expediată pe Facebook. Ca să nu mai discut şi despre aşa zise moto-uri împrumutate de la anonimi(e), de la prietene şi chiar din expresii banale ale autoarei. Poziţia de consultant sentimental pe Facebook nu te recomandă să stai alături de Buddha, Seneca, Shakespeare, Pascal şi atîtea alte nume răsunătoare. E o măsură în toate. O altă perspectivă de interpretare a existenţei moto-urilor este ceea ce spun ele despre gustul alegerii lor. Un semn de neseriozitate, ce discreditează însăşi metoda clasicizată de a folosi astfel de embleme, se poate citi în fraza frivolei Marilyn Monroe ce guvernează secvenţa cu titlul „Bărbatul ideal”, desemnat, la modul idealului imposibil, de Irina Binder. Tiparul stilistic, mereu acelaşi, cu pretenţii poematice, este epifora. El, idealul, este „Acela care...”, „Acela care...”, eiusdem farinae. De tot hazul e şi citarea, încă una dintre altele, a unui moto reţinut (de pe internet) din ceea ce a spus o altă libertină actriţă americană, Mae West. Idealul, zicea ea (dacă o fi zis), „E genul de bărbat de care nu poţi să scapi decît dacă te măriţi cu el”, comentat de Irina Binder în acelaşi stil. Un portret al unui el de neîntîlnit în lumea noastră, dar, după ea, e tipul de bărbat cu care trebuie neapărat să te măriţi, pentru că aşa a spus actriţa. Cred că şi cele mai naive cititoare au citit rîzînd. Dar, cum zicea un bătrîn cronicar: „despre aceasta destulu-i”.

Inadecvarea între moto şi text spune mult despre intenţia scriitoarei de a impresiona formal prin apelul la fraze celebre luate drept podoabă. Cînd e vorba şi de mari nume, trădate, e cazul să te alarmezi de superficialitatea cu care e discreditat un procedeu intelectual de mare uzaj, totdeauna folosit în respectul unor idei reprezentative pentru un text ce le dezvoltă. E un pandant al conţinutului. Un exemplu flagrant, supărător de grav, e citatul din Shakespeare pus ca emblemă la fragmentul „Cîţi merită?”. „Învinge durerea,/ Rîzi cît se poate,/ Căci tot la zi ajunge/ Şi cea mai lungă noapte”, scria Shakespeare. Scriitoarea comite o dublă nepotrivire. Tonului de îndemn imperativ adînc optimist al marelui Will, îi urmează, în stilul autoarei, o sută de interogaţii, la persoana a doua, de genul: „Cîţi se bucură de reuşitele tale...? Cîţi dintre ei te iubesc...?”, toate încoronate, în stil oral, cu: „Înţelegi despre ce vorbesc?” Fără ca ea, Irina Binder, să ţină seama despre ce „vorbise” Shakespeare. Plină de sine şi cu irespect pentru ideea clasicului, autoarea conchide banal: „Nu mai suferi,... Nu merită. Nimeni”. Dezacordul e de tot rîsu-plînsu. O astfel de eroare aculturală comisă de o autoare preocupată de cantitatea şi nu de calitatea scrisului pe Facebook şi reprodus într-o carte comercială, bestseller (sic!) recomandată de editură, m-a făcut s-o pedepsesc printr-o lectură în zig-zag. Scriind în acelaşi stil lipsit de moderaţia ideii, mizînd pe impresionarea unor temperamente asemenea, cu nivel intelectual modest întreţinut de comunicarea pe Facebook, Irina Binder riscă să rămînă un simplu consultant sentimental şi nu un autor de literatură.


BACK