Ana BLANDIANA

PARCUL DIN CHIŞINĂU

Pe aleile lui
ca roiuri de frunze trec anii,
şi printre statui
vântul îi toarce în jurul poeţilor de marmură sau de bronz.
mai mult decât oamenii el ştie visa
în limba vechilor cazanii
şi o sută de ani nu i-au fost îndeajuns să uite ce-a fost.


Mai puţin străină decât în muzeul de istorie,
umblu prin iarba uscată
care scoate un zumzet abscons,
generaţiile frunzelor îmi urcă până la glezne
ca nişte cătuşe pe care le ştiu pe de rost.


Aici am stat şi am plâns uitările succesive
spălate-n amestecul toxic al sângelui de mai multe culori
şi peste mine-au trecut mulţimile ca nişte valuri
de multe, de nenumărate ori :
valuri de umbre sălbatece de invadatori,
valuri de umbre speriate de refugiaţi,
valuri de umbre zadarnice de eroi,
şi-n cele din urmă-n convoi
doar valuri de umbre de deportaţi.


Peste toate umbra statuii lui Stefan,
lunecând şi ea, pribegită în ţară,
adusă-napoi, alungată din nou, şi din nou revenind,
marmură hăituită şi aproape povară…


Încorsetat în statuie, sfinţenie şi cult,
Ştefane, Maria Ta,
Tu pe soclu nu mai sta,
coboară!
Coboară în azi din demult,
fii Oaspetele de Piatră pedepsitor
care se-ntoarce din moarte în viitor!
Intră cu paşi de ciment
asurzitor
în clădirea Guvernului, în Parlament,
în televiziunile străine fără ruşine,
spulberă-le batjocura, manipulările, sfruntata minciună,
striveşte-i fără milă ca-ntr-un blestem împlinit,
înspăimântă-i, alungă-i, răzbună
crima fără sfârşit
şi umilinţa curgând din dispreţ
ca sângele dintr-o rană!


...Apoi, dacă vrei,
Poţi să te-ntorci pe alei
Printre poeţi
Fără prihană