Sep 14, 2018

Posted by in Proza

Daniel DRAGOMIRESCU – O întrevedere protocolară

 

La nici o săptămînă după Ziua Muncii, ambasadorul Uniunii Sovietice cerea imperativ o întrevedere cu conducerea Partidului, dar din diverse motive, întrevederea fu amînată de mai multe ori succesiv şi avu loc abia la începutul verii. Şi cu toate că ambasadorul sovietic ceruse ca întrevederea să aibă loc într-un cadru cît mai restrîns şi cît mai confidenţial, şeful Partidului decise ca la ea să mai ia parte şi alţi membri importanţi ai Partidului şi ai Guvernului: Pavel Niculescu-Buzeşti, Mitică Cizmărescu, Mihai Postolache, Toma Gălăţeanu, toţi din Biroul Politic, iar de la guvern, cum era şi normal, Adalbert Gaspar şi cu Fane Mocanu, adjunctul său. Doar Agariciu şi cu Pandele nu veniseră, fiindcă aveau amîndoi treabă în altă parte. Cu toţii fuseseră preveniţi din vreme de şeful lor să se pregătească sufleteşte ca să dea ochi, în urma valurilor provocate de Declaraţie, cu reprezentantul Fratelui cel Mare de la Răsărit şi să se aştepte la un dialog dificil, dacă nu chiar la o ceartă în toată legea, fiindcă trebuiau să apere ostăşeşte noua cauză a Partidului, fără să dea nici un pas înapoi. Convocat cu o zi mai înainte de către Dej, Pantelimonescu de la informaţiile externe susţinuse că nu ştia încă nimic direct de la sursă, dar afirmase totuşi că sovieticii voiau să-i admonesteze pentru Declaraţie şi să le propună, din partea lui Hruşciov, care era înfuriat de cele petrecute, un plan Valev în versiune revizuită, căci sovieticilor nu le putea conveni, desigur, poziţia pe care o adoptase România în cadrul Lagărului. Se angajau chiar să construiască o grămadă de fabrici de combine, grape şi alte unelte agricole în toată Dobrogea şi să restituie României chiar cîteva piese din tezaur, cu condiţia să se ţină o nouă plenară în care Declaraţia să fie înlocuită cu un document de adeziune la politica Moscovei cu privire la toate ţările din Lagăr, şi mai ales din România. Tot Pantelimonescu îl avertizase pe şeful Partidului ca nu cumva să accepte în conjunctura din acel moment vreo invitaţie oficială la Moscova ori la Varşovia, indiferent din ce motiv.

−Şi de ce nu, Pantelimonescule? rîse Dej. Eu lui Hruşciov i-am spus de mai multe ori ce cred despre relaţiile noastre şi pot să i-o mai repet şi la Varşovia, la o conferinţă, sau la Moscova, dacă vrea să ne întîlnim acolo.

− Cu toate astea, eu vă sfătuiesc să fiţi prudent, îl preveni Pantelimonescu. Invocaţi o scuză şi amînaţi orice călătorie la Varşovia sau la Moscova, în cazul că ambasadorul vine aici ca să vă facă vreo invitaţie. Hruşciov, cu toată politica lui de destalinizare, nu tolerează politica de independenţă pe care o ducem şi e-n stare să dea puterea pe mîinile vreunui vechi stalinist, o fosilă din grupul moscoviţilor, ca să pună în aplicare planul Valev, care e boala lui… Bulgarii, şi ei, de-abia aşteaptă să vadă cum e Dobrogea mai sus de Vama Veche! Şi după asta o să trebuie să ne cerem paşaport de la Moscova, ca să mergem la Mare… şi să ne luăm adio portul Constanţa…! Că-n Deltă, după cum ştiţi, şi-au băgat bine undiţele şi ne iau cam jumătate din icrele de morun…

−Asta cam aşa e, încuviinţă şeful Partidului. Nu ne-ntoarcem de unde am plecat. Dacă mă ajutaţi şi voi, o să tipărim Declaraţia pe pancarte mari şi o să le plantăm pe frontiera de la Prut, ca s-o citească şi ruşii de pe malul de dincolo, cu binoclul…

În ziua în care urma să-l primească pe ambasadorul sovietic, şeful Partidului se deşteptă pe cînd de-abia se lumina de ziuă, îi convocă telefonic pe Niculescu-Buzeşti şi pe Adalbert Gaspar şi o porni grăbit, cu o maşină de serviciu, spre Comitetul Central.  Voia să se sfătuiască din nou cu cei doi, pe care îi considera cei mai de încredere colaboratori ai săi, ca să stabilească bine ce avea fiecare de făcut şi ca să afle de la ei noutăţile. Dar noutăţi nu prea erau, în afară de faptul că Cizmărescu se lăudase în ajun, într-o şedinţă cu muncitoarele de la “Apaca” sau “Adesgo” că, dacă nu era el să-i spună lui Dej să pună armata pe graniţă, ruşii ar fi intrat în ţară a doua zi după Declaraţie, ispravă pentru care muncitoarele din industria de confecţii l-ar fi aplaudat îndelung şi frenetic, ca pe un al doilea Mihai Viteazu descălecat în mijlocul lor. Şeful Partidului îi trase, jovial, lui Cizmărescu o înjurătură in absentia şi se apucă, împreună cu şeful lui de cabinet, să caute nişte documente confidenţiale pe care voia să le mai vadă încă o dată, împreună cu Buzeşti şi cu Gaspar, înainte de a da ochi cu emisarul Fratelui cel Mare.

− …Şi nu s-a bîlbîit? mai vru Dej să ştie, întrerupîndu-se din citit şi uitîndu-se la Gaspar.

− Numai de vreo două ori, preciză Gaspar cu o voce sobră. Şeful Partidului se plesni cu palma lui lată şi grea peste coapse.

− Ia uite-al dracu’! exclamă el cu o veselie spontană, după care îşi puse la loc ochelarii pe nas şi se apucă să parcurgă mai departe documentele pe care le ceruse. Niculescu-Buzeşti, tăcut, îi arătă un pasaj pe care cineva îl subliniase mai demult cu roşu. La nici un minut după asta, uşa cabinetului se deschise şi pe ea dădu buzna Cizmărescu în persoană, urmat de Gălăţeanu, Mocanu şi Postolache.

La ora 9 fix, după cum fusese stabilit, ambasadorul sovietic îşi făcu apariţia, însoţit de o delegaţie neobişnuit de numeroasă, compusă din nu mai puţin de şase consilieri, un ataşat de presă de la TASS, doi secretari cărînd nişte genţi mari şi grele de piele şi – cu toate că nu era necesar – o translatoare şi o stenografă. O veritabilă Armată Roşie cu ştaif diplomatic. Şeful Partidului ridică uşor din sprîncene, uitîndu-se spre genţile secretarilor, dar nu se ridică în picioare, aşa cum ar fi făcut pe vremea lui Andrei Ianuarievici Vîşinski. Ceilalţi membri ai Biroului Politic rămaseră şi ei neclintiţi pe scaune, în afară de Cizmărescu care, vrînd să iasă în evidenţă, schiţă chiar o mişcare de întoarcere cu spatele înspre sovietici. Ambasadorul îi strînse, cu o grimasă de zîmbet, mîna lui Dej şi, luînd loc împreună cu toată suita sa, deschise întrevederea transmiţîndu-i o scrisoare tovărăşească din partea lui Hruşciov, care se aştepta la o cooperare economică mai susţinută în cadrul CAER, care să valorifice mai bine potenţialul agricol românesc din zona Mării Negre şi care să le aducă la toţi prosperitatea mult visată etc. După ce vorbi astfel cam vreun sfert de oră, excelînd în păsăreasca limbajului diplomatic moscovit, ambasadorul îl fixă pe Dej ca o privire de medic curant şi, fără nici o pauză, se apucă să-i spună cît de mult se bucura că îl vedea în deplinătatea forţelor sale sufleteşti şi trupeşti şi să-l complimenteze pentru sănătatea lui robustă, de fiu de frunte al clasei muncitoare. Cizmărescu se răsuci înapoi pe scaun, ca să audă mai bine ce glăsuia pe ruseşte ambasadorul, iar şeful Partidului mai întîi ascultă în tăcere, apoi îl întrerupse, suflînd departe în aer fumul de la ţigară:

Blagadariu tebia, tavarişcea, dar n-am înţeles bine ce e cu toate complimentele astea pentru sănătatea mea.

Ambasadorul încetă să mai surîdă şi, împrăştiind cu mîna fumul de ţigară care îl înconjura, se explică:

−Am auzit că aţi fost bolnav şi ne bucurăm că vă vedem sănătos. Să dea Domnul să fiţi aşa sănătos mereu!…

Şeful Partidului îşi răsuci capul spre ceilalţi tovarăşi şi se uită la feţele lor cu un aer mirat:

−Voi ştiaţi ceva de asta? îi întrebă. Cînd am fost eu bolnav, mă?… Ştii tu, cumva, Buzeşti?… Sau poate ştii tu, mă, Gaspare?… Care dintre voi ştie?… Nici unul din cei întrebaţi nu răspunse şi, după o scurtă pauză, şeful Partidului îşi strivi restul de ţigară în scrumieră şi conchise:

−Aveţi informaţii greşite, tovarăşe ambasador. Cînd o să fiu bolnav o să-i spun lui Cizmărescu să vă dea el un telefon, ca să vă informeze corect.

 

(fragment din romanul în lucru Grădinile Olimpului)

Revista indexata EBSCO