Sep 14, 2018

Posted by in EDITORIAL

Basarab NICOLESCU – Adonis: anti-religios sau transreligios? (II)

 

În opinia mea, decalogul lui Adonis, care figurează în Viziunea estetică între ochiul corpului şi ochiul inimii[1], conturează adevăratele repere ale ceea ce ar putea fi transreligia, dacă înlocuim, în acest decalog, cuvîntul „misticism”, care poate genera multiple confuzii, prin termenul „transreligie”: efectuarea trecerii de la exprimat la ascuns, privilegierea experienţei vii în raport cu abstracţia teoretică, iubirea de viaţă întrupată şi totodată căutarea vieţii reale, călătoria perpetuă prin lucruri spre inima lumii, unificarea contrariilor, aspiraţia spre infinit, mersul spre necunoscut pentru a redescoperi mereu copilăria lumii, fără oprire asupra formele fixe, refuzul de a se închide într-un sistem oarecare, creaţia izvorînd dinitr-o fiinţă transraţională. Astfel înţeleasă, transreligia nu este nici religioasă nici antireligioasă – ea este areligioasă. Ea nu pretinde vreo supremaţie din simplul motiv că reprezintă puntea între toate aceste tradiţii sau atitudini, împletitura însăşi a ţesăturii vieţii şi istoriei care, prin natura sa proprie, nu se poate transforma într-o nouă religie sau într-un nou sistem filosofic, căci se află dincolo de orice raţionalizare. Pentru a-l parafraza pe Adonis, am putea spune că transreligia trece dincolo de orice discurs, dar ea poate fi gustată, trăită, încercată. Uitarea acestei împletituri a ţesăturii vieţii şi istoriei este cea care determină destrămarea ţesăturii, conducînd spre cele mai cumplite grozăvii.

Am lucrat cu Adonis la Centrul Internaţional de Cercetări şi Studii Transdisciplinare (CIRET), ca şi în cadrul Grupului 21, care a publicat, la Editura Rocher, revista „Mémoire du 21e siècle” („Memoria secolului 21”).

Aş vrea să fac cîteva precizări în legătură cu Grupul 21, puţin cunoscut marelui public.

În 1994, am fondat, în colaborare cu marele editor Jean-Paul Bertrand (1943-2011), Grupul 21 („21” de la secolul 21). Ne-am gîndit să adunăm un număr de cercetători de vîrf, din diverse discipline, care să-şi împărtăşească în direct, pornind de la o temă dată, viziunea asupra unor chestiuni care traversează şi depăşesc propria lor disciplină. Grupul 21 s-a născut din întîlnirile noastre bazate pe experienţa interioară şi alchimia clipei.

Întrunirile aveau loc o dată la şase luni, la sediul Grupului editorial Rocher/Jean-Paul Bertrand Éditeur, în Piaţa Saint-Sulpice nr.6 din Paris, şi erau urmate, potrivit unei tradiţii bine înrădăcinate, de o cină convivială.

Printre participanţi se numărau membri ai CIRET precum Adonis, René Berger, Michel Camus, Michel Random et Michel Cazenave, dar şi personalităţi din afara CIRET, ca Yves Coppens, Bernard d’Espagnat, Jean-Baptiste de Foucauld, Marie Balmary, François Cheng, Alain Jouffroy şi Olivier Germain-Thomas. Nu aveam nicio obligaţie de publicare. Dezbaterile erau înregistrate şi retranscrise. Dacă materialul ni se părea interesant, ne ocupam apoi de rescrierea textelor. Aşa au apărut cele patru caiete ale revistei noastre, „Mémoire du XXIe siècle”: Caietul 1 – „Complexitate şi căutare a sensului” (1999), Caietul 2 – „Omul viitorului” (2000) şi Caietul 3-4 – „Creaţie şi transcreaţie” (2001). Am publicat de asemenea volumul Le sacré aujourd’hui (Sacrul astăzi)[2].

În lista contributorilor la revista noastră internaţională, Mémoire du XXIe siècle, regăsim numele lui Adonis, Pierre Bettencourt, Nicola Dallaporta, Bernard d’Espagnat, Edgar Morin, Roger Munier, Michel Camus, Pierre Karli, René Passet, André Chouraqui, René Berger, Jean-Jacques Wunenburger, Xavier Sallantin, Jean Biès, Olivier Germain-Thomas, Michel Random, Jean-Yves Leloup, David Appelbaum, Jean-François Malherbe şi mulţi alţii.

Un al cincilea număr al revistei noastre, cu titlul La mort aujourd’hui (Moartea astăzi) era în pregătire atunci cînd Editura Rocher a fost vîndută.

În numărul 3-4 al revistei „Mémoire du 21e siècle”, publicat în 2002 şi dedicat temei „Creaţie şi transcendenţă” (temă sugerată, de altfel, de însuşi Adonis), acesta răspunde la întrebarea „Ce este poezia?”. Aş vrea să citez cîteva fraze din textul său, „Vers la cité poétique universelle” („Spre cetatea poetică universală”)[3]: „A transcrea înseamnă mai întîi, pentru mine, depăşirea perspectivei asupra creaţiei. Aceasta înseamnă a te deschide spre viziune şi cunoaştere dincolo de limitele trasate în mod obişnuit între formele cunoaşterii şi, fără separaţie între culturile ştiinţifice şi umane, în viziunea unităţii creaţiei umane. A transcrea şi a transgresa sînt prin urmare intim legate […] Energia fiinţei umane trebuie să fie trează pentru a fi capabilă să transgreseze tot ceea ce împiedică mişcarea creaţiei, fie că e de ordin religios în special sau cultural în general. Transgresiunea este cea care permite scriiturii să fie fără încetare în mişcare pentru a descoperi faţa ascunsă a realităţii şi pentru a pătrunde mai adînc în continentul necunoscutului, dincolo de orice sistem cognitiv.” Adonis adaugă: „În secolul 21, scriitura poetică trebuie să fie practicată ca o transgresiune, pe de o parte, şi ca o cunoaştere esenţială, de cealaltă parte, altfel ar fi lipsită de interes. Scriitura poetică se bazează pe o interogaţie fără sfîrşit, iar aceasta e legată de unitatea dintre ştiinţele umane, gîndirea ştiinţifică şi gîndirea simbolică, dintre dezvăluirea raţională şi dezvăluirea intuitivă sau vizionară. […] A transcrea înseamnă a se îndrepta spre orizontul unde se conturează cetatea poetică universală şi chipul omului poetic universal. Reconstruirea lumii este, după mine, esenţa transcreaţiei.”

Critica acerbă a lui Adonis privitoare la religia monoteistă este bine cunoscută şi s-a manifestat şi în extraordinarele cărţi de convorbiri cu Houria Abdelouahed, Le regard d’Orphée (Privirea lui Orfeu)[4] şi Violence et Islam (Violenţă şi Islam)[5]. Critica monoteismului este împinsă la paroxism atunci cînd Adonis ia ca exemplu Islamul şi lumea arabă, în Violence et Islam.

Rămîne de lămurit problema fundamentală, nu a religiei, ci a lui Dumnezeu. De altfel, cum poate fi distins Dumnezeu de religii? Adonis este, oare, panteist, politeist, ateu, agnostic, gnostic sufi, panenteist, areligios, antireligios, transreligios sau mistic necanonic? Dumnezeul lui Adonis este El-Ea, totodată masculin şi feminin, totodată unu şi multiplu, totodată Totul şi Dincolo-de-Tot, Dumnezeul din noi, Dumnezeul Viu, aici şi acum? Răspunsul la aceste întrebări delicate nu este deloc simplu.

Într-un text intitulat „Mourir” („A muri”) din 2007[6] şi publicat în 2012 în volumul La mort aujourd’hui (Moartea astăzi)[7] (sinteza unei întîlniri a Grupului 21), Adonis scrie:

„[…] Viziunea monoteistă despre om şi lume a transformat moartea în problemă, odată ce a ideologizat-o. Se poate spune că această viziune e cea care a „creat” moartea considerînd-o o punte spre o viaţă meta-naturală. Astfel, ea a exilat-o din sfera naturii în aceea a culturii. Ea a devenit o parte integrantă dintr-o cultură fondată pe credinţa într-un Dumnezeu unic şi transcendantal. Această cultură susţine că omul care moare va merge într-unul din cele două locuri dintr-un cer imaginar: Paradisul sau Infernul.

 

Viziunea monoteistă a condamnat viaţa reală promiţînd o altă viaţă, închipuit mai fericită şi eternă. Ea a deformat ideea despre viaţa pe pămînt, deformînd ideea de natură, de moarte şi chiar de om. Fiinţa umană şi-a pierdut astfel esenţa şi şi-a pierdut viaţa.

 

A ucide, potrivit viziunii monoteiste, înseamnă a ucide în numele lui Dumnezeu. Omul este posedat, înlănţuit de această viziune. Este subjugat de ea în numele unei libertăţi ce va veni odată cu moartea. El a devenit „mijloc” în loc să fie supremul şi ultimul ţel.

 

[…] Cultura, în această optică, este în esenţa ei o cultură a morţii şi nu a vieţii. Ca şi cum ar propovădui că omul a fost creat pentru a-l ucide pe om. Ceea ce se petrece în Palestina, la Bagdad şi în lumea Islamului ilustrează masacrul divinizat şi perpetuu, nefiind decît o variaţie a unei istorii lungi, tragice şi inumane.

 

Pentru a redeveni oameni liberi, la fel ca natura, trebuie să ne eliberăm radical de viziunea monoteistă. Trebuie să ne eliberăm de ea pentru a gîndi, pur şi simplu.

După această eliberare am putea înţelege de ce omul monoteist nu încetează să ucidă viaţa, nu încetează să se ucidă şi să ucidă pe altul, deşi totul trebuie să fie pentru om, pentru viaţa sa, pentru fericirea sa.

Nu, nu Dumnezeu a murit, în modernitatea noastră. Omul însuşi e cel care a murit.

Omule, ridică-te!”

 

Acest text scurt conţine în miezul său luările de poziţie ale lui Adonis împotriva religiei monoteiste, care au fost exprimate în ultimii zece ani. Cuvintele sînt tari: „Viziunea monoteistă despre om şi despre lume a transformat moartea în problemă… Viziunea monoteistă a condamnat viaţa reală… Fiinţa umană şi-a pierdut astfel esenţa şi şi-a pierdut viaţa… Pentru a redeveni oameni liberi, la fel ca natura, trebuie să ne eliberăm radical de viziunea monoteistă…”. Diagnosticul este formulat fără ambiguitate: „A ucide, potrivit viziunii monoteiste, înseamnă a ucide în numele lui Dumnezeu… Cultura, în această optică, este în esenţa ei o cultură a morţii şi nu a vieţii. Ca şi cum ar propovădui că omul a fost creat pentru a-l ucide pe om…”

Mărturisesc că m-a izbit acest text al lui Adonis. Deoarece mi s-a părut evident că el nu condamnă doar Islamul, ci toate religiile monoteiste. M-am întrebat însă dacă nu cumva îşi exprima revolta nu împotriva lui Dumnezeu, ci – pentru a relua formula lui Peter Sloterdijk – a „zelatorilor lui Dumnezeu”.

 

Basarab Nicolescu

 

* Traducere din limba franceză de Simona Modreanu.

[1] Adonis, La prière et l’épée (Rugăciunea şi spada), op. cit., p. 143-146.

[2] Basarab Nicolescu (Ed.), Le sacré aujourd’hui, precedat de Hommage à Michel Camus (Omagiu lui Michel Camus), Rocher, Colecţia „Transdisciplinarité”, 2003, texte de Claude Louis-Combet, Marcel Moreau, Gabriel Matzneff, Roger Munier, Michel Random, Pierre Ouellet, Pierre Bettencourt, Olivier Germain-Thomas, François Cheng, Jean-Baptiste de Foucauld, René Berger, Jean Biès, Jean-Yves Leloup, Basarab Nicolescu, etc.

[3] Adonis, „Vers la cité poétique universelle”, „Mémoire du 21e siècle”, no 3-4 – „Création et transcréation”, Rocher, Monaco, 2002, p. 13-15, tradus din arabă de Michel Camus în colaborare cu Adonis.

[4] Adonis, Le regard d’Orphée, op. cit.

[5] Adonis, Violence et Islam, Seuil, 2015, convorbiri cu Horia Abdelouahed.

[6] Adonis, « Mourir », « Rencontres transdisciplinaires », CIRET, Paris, no 19 – La mort aujourd’hui, juillet 2007, tradus din arabă de Michel Camus în colaborare cu Adonis:

http://ciret-transdisciplinarity.org/bulletin/b19c7.php

[7] Cartea La mort aujourd’hui este acesibilă on line la pagina Internet

http://basarab-nicolescu.fr/BOOKS/Ms_mort_auj.pdf

Revista indexata EBSCO