Aug 20, 2018

Posted by in Istorie literara

Traian DIACONESCU – Vasile Alecsandri. Două secole de la nașterea sa

Slavici al literaturii române, bardul Vasile Alecsandri este peren și actual. Omagierea lui reprezintă un act de cultură și de suflet care atestă prețuirea generației de azi față de primul mare poet național cu activitate providențială în pragul istoriei moderne. Ctitor literar și ctitor politic care a militat pentru unirea statelor românești, V.A. (?) din panteonul spiritual românesc, pașii noștri în spațiul geopolitic contemporan. Florilegiul bilingv de mai jos, fragment dintr-un volum sub tipar dezvăluie în ultimă instanță, virtuțile literare ale seniorului de la Mircești și geniul limbii române și al limbii latine înnobilate de pecetea Romei.

 

CARMEN GENTIS LATINÆ

L’attribution du Grand Prix au poète roumain V. Alecsandri l’ode La Chant de la gent latine au concours de poésie organisé par la Société de langues romanes, à Montpellier, en 1878, représente un moment significativ, au point de vue politique et littéraire, de l’histoire des liens d’amitié des peuples néolatins.

Ce n’est pas pour „remporter le prix” que le poète roumain avait envoyé cette poésie au concours mais pour présenter „un spécimen de langue roumaine”, pour-prouver „nos liens de parenté avec tous les peuples de la gent latine” convaincu que „les sympathies nées sur le plan littéraire s’avéreraient fécondes sur le plan politique” (cf. V. Alecsandri, Lettres, Bucarest, 1904, p. 108). Les Roumains avaient déjà conquis leur indépendance vis-à-vis des Turcs en 1877 et en 1878 ils attendaient que les grandes puissances européennes la leur reconnaissent. Les lauriers dont Mistral couronnait le poète roumain V. Alecsandri venaient faire la preuve des vertus spirituelles du peuple latin de l’embouchure du Danube, dont la victoire dans la guerre d’indépendance avait, déjà illustré l’héroïsme militaire. Traduite dans de nombreuses langues romanes, germaniques et slaves, mise en musique par plusieurs compositeurs, cette poésie a contribué, au moment opportun, à la diffusion de l’idée de latinité des Roumains, à raffermissement de la solidarité et à la promotion de la collaboration culturelle des peuples néolatins.

Le traducteur de l’ode Le Chant de la gent Satine a renoncé à la métrique et à la prosodie antiques et a essayé de trouver l’équivalent du rythme et du sens de l’original roumain dans une version qui parle au lecteur contemporain de la latinité de la langue roumaine et de la pensée lumineuse du „barde de Mirceşti”.

 

CÎNTECUL GINTEI LATINE

Latina gintă e regină

Într-ale lumei ginte mari.

Ea poartă-n frunte-o stea divină

Lucind prin timpii seculari.

Menirea ei tot înainte,

Măreţ îndreaptă paşii săi,

Ea merge-n capul altor ginte

Vărsînd lumină-n urma ei.

 

Latina gintă e vergină

Cu farmec dulce, răpitor,

Străinu-n cale-i se înclină

Şi pe genunchi cade cu dor.

Frumoasă, vie, zîmbitoare,

Sub cer senin, în aer cald,

Ea se mirează-n splendid soare,

Se scaldă-n mare de smarald.

 

Latina gintă are parte

De-ale pămîntului comori

Şi mult voios ea le împarte

Cu celelalte-a ei surori,

Dar e teribilă-n mînie.

Cînd braţul ei liberator

Loveşte-n cruda tiranie

Şi luptă pentru-al său onor.

 

În ziua cea de judecată

Cinci, faţă-n cer cu Domnul sfînt,

Latina gintă-a fi întrebată

Ce au făcut ps-acest pămînt?

Ea va răspunde sus şi tare:

„O! Doamne-n lume cît am stat

În ochii săi plini de-admirare

Pe tine te-am reprezentat!

 

Vasile Alecsandri, Mircești, 1878

 

CARMEN GENTIS LATINÆ

  1. Gens latina est regina

Inter magnas gentes mundi.

Fronte steilam fert divinam

Longe sæculis lucentem.

  1. Fatum suum semper porro

Maiestate passus regit,

Ante omnes gentes Perugii

Et diffundit lumen suum.

 

Gens latina, dulcis virgo,

  1. Omnem animum delectat

Valde hospes se inclinat

Et amore flectit genu.

Pulchra, viva et subridens,

Caldo sub sereno cælo,

  1. Sole splendido miratur,

Smaragdi caldatur mari.

 

Gens latina est sortita

Huius mundi dona mira,

Multum lætans hæc impertit

  1. Cum sororibus amatis.

Sed terribilis in ira

Guando brachio liberante

Tyrannum crudelem ferit

Et luctatur pro honore.

 

  1. Illa die quæ suprema

Quando Domino in cælo

Gens interrogata erit:

Quid fecisti hoc in mundo?

Magna voce respondebit:

  1. „Domine, dum mundo steti

Suis oculis miratis

Ipsum te repræsentavi”.

 

Interpres: Traian DIACONESCU, Iaşi, 1978

 

EXITUS HIEMIS

Soluta est nix alba per meae terrae prata,

Labuntur Dochiae dies vigiliaeque noctes.

Vapores campus tollit et in humento luto

Siccatae calles vento fovente veris patent.

 

Fervidius est lumen et penetrat in corda,

In ripis altis, nives ob solem se occultant

Ac rivi properante et tumidi resonant

Gemmaeque iam in ramis florescere videntur.

 

O, Domine, in caelo papilio nunc volat!

Ac in pallente campo, en, filum virens herbae

Quod flavus scarabeus nunc leniter ascendit

Et pondere iam suo inflectit gramen tarde.

 

Hoc virens filum herbae et radius calescens,

Papilio, scarabeus et flos ut campanella,

Post hiomen longinquam et vota infinita,

In animo mirato incendunt solem dulcem.

 

 

SFÎRȘITUL IERNII

S-a dus zăpada albă de pe intensul țării,

S-au dus zilele Babei și nopțile vegherii.

Cîmpia scoate aburi, pe umedul pămînt

Se-ntind cărări uscate de-al primăverii vînt.

 

Lumina e mai caldă și-n inimă pătrunde,

Prin rîpi adînci zăpada de soare se ascunde.

Pîraiele umflate curg iute șopotind

Și mugurii pe crengi se văd îmbobocind.

 

O, Doamne iată-un flutur ce prin văzduh se pierde!

În cîmpul veșted iată un fir de iarbă verde

Pe care-ncet se urcă un galbin gîndăcel.

și sub a lui povară îl pleacă-ncetinel.

 

Un fir de iarbă verde, o rază-ncălzitoare,

Un gîndăcel, un flutur, un clopoțel în floare,

După o iarnă lungă și-un dor nemărginit

Aprind un soare dulce în sufletul uimit.

 

Convorbiri literare II, nr. 3, 1 aprilie 1868

 

RIPA SIRETI

Leves vapores noctisque ut phantasmata evolant,

Super pratam navigantes inter ramulos se findunt.

Rivus clarus instar hydrae sub arboribus revolvit

Et in hora matutina squamas auras commovens.

 

Vado oriente sole et in verde ripa sisto

Video fluere aquam atque perdere ad flexus

Et mutare undam claram semper in arena labens

Et in vertice dormire ripam arenosum fodens.

 

Modo salix capillata leniter ad rivum clinans,

Modo piscis saltat sequens vespam agilem volentem,

Modo alites silvestres iam declinat ex aetere

Agitantque undani nube transitura obscuratam.

 

Rapta mea mens descendit celere per unda rivi

Qui nunc fluit leniterque atque ita sempiternus.

Prata circum me ferventur; smaragdi lacerta longe

Ad me spectat tune mirata reliquans arenam caldam.

 

MALUL SIRETULUI

Aburii ușori ai nopții ca fantome se ridică

și plutind deasupra luncii, printre ramuri se despică.

Rîul luciu se-nconvoaie sub copaci ca un balaur

Ce în raza dimineții mișcă solzii lui de aur.

 

Eu mă duc în faptul zilei, mă așez pe malul verde

și privesc cum apa curge și la coturi ea se perde,

cum se schimbă-n vălurele sub prundișul lunecos.

Cum adoarme la bulboane săpînd malul nisipos.

 

Cînd o salcie pletoasă de pe boltă se coboară,

Cînd o mreană saltă-n aer după-o viespe sprintioară,

Cînd sălbaticele rațe se abat din zborul lor,

Bătînd apa-ntunecată de un nour trecător.

 

Și gîndirea mea furată se tot duce-ncet la vale

Cu cel rîu care-n vecie curge, fără-a se opri din cale.

Lunca-n giuru-mi clocotește; o șopîrlă de smarald

Cată ținta lung la mine, părăsind năsipul cald.

 

Convorbiri literare III, nr. 5, 1 mai 1869

 

VENATOR

Properanter, prima luce, proficiscitur venator

Et salutat cum amore solem, hospitem gloriosum,

Mundus gaudens exultat, mille voces resonantes

Celebrant naturam novam iunctam cum superbo sole.

 

Unde limpidae aëris sicut est invisum mariae e.

Transeunt faciem mundi et suave osculantur

Pes vestigium in campo roscido virentem facit

Quod siccatur cito solis radiis et evanescit.

 

In itinere venator sorbet frigus matutinus

Et admirans ludus lucis in viridium splendore

Et admirans prati flores quae in umbra calda crescunt,

Rivos clariores vitro, aquilas superbis pennis.

 

At in colle longe prati populus exurgit alta

Et adumbrat vallem parvam cum argento foliorum,

Ac venator prope trunco somniat amorem dulcem

Duo sciuri in ramis arma splendida derident.

 

VÎNĂTORUL

Vînătorul pleacă grabnic la a zorilor ivire

Și pe soare, falnic șarpe, îl salută cu iubire.

Lumea veselă tresare, mii de glasuri sunătoare

Celebrează însoțirea naturei cu mîndru soare.

 

Valuri limpede de aer, ca o mare nevăzută,

Trec abia pe fața lumii și din treacăt o sărută.

Pe cîmpia rourată pasul lasă urmă verde

Ce-n curînd sub roua caldă se usucă și se perde.

 

Vînătorul soarbe-n cale-i răcoreala dimineții

Admirînd jocul luminei pe splendorile verdeții,

Admirînd și umbra caldă florile de prin poiene,

Și pîraie cristaline și vulturi cu mîndre pene.

 

Pe colnic, în zarea luncii, un plop mare se ridică

Cu-a lui frunză arginitie făcînd umbră pe vălucă.

Vînătorul la tulpină-i cade-n visuri iubitoare…

Două veverițe pe-o creangă rîd de arma-i lucitoare.

 

Convorbiri literare III, nr. 5, 1 mai 1869

 

IUDICIBUS MEIS

O, vos qui indagatis in operis peccata,

Sonantes tuba magna cum spectavisti ibi

Errores et infirmas imagines et verba

Carentia concertu, errata typographi,

O, vos qui laboratis detergere ex mundo

Meaeque opus vitae et simul nomen meum,

Num quare tantum zeli et tantum molimenti

In me prospiciatis virtutes vestras ipsas?

 

Poeta qui cantavit naturam florescentem

Et hominum fervorem ac gloriarum terram,

Dum sua vox est parva, num dignus infamiae

Si venit alius vates cum aptiore voce?

Senteritiaque nostra est iusta atque aequa

In crimi mutre sua peccata parva?.

O, indices imaturi, poetae septem mensis,

Non aquila movetur hirundinum clamore?…

 

Est unus qui iam cantat cum voce meliore,

Sit terrae magis bene et illi semper bene,

Progrediatur fronte, excelsior ascendat,

Ad orientem magnum occasus se inclinat.

At vos qui nunc sagittant in me hebeta tela

Cantate, si potestis, cantate, non mugistis.

 

UNOR CRITICI

Voi ce cătați defecte în scrierile mele

Și intonați fanfare cînd constatați în ele

Greșeli, imagini slabe, cuvinte ce vă par

Lipsite de-armonie, erori chiar de tipar,

Voi care vă dați truda de-a șterge de pe lume

Tot lucrul de-o viață întreagă și-al meu nume.

De ce atîta rîvnă și-atîtea opintiri

Ca să aflați în mine a voastre însușiri?

 

Poetul care cîntă natura-n înflorire,

Simţirea omenească, a Patriei mărire,

Chiar slab să-i fie glasul, e demn de-a fi hulit

Cînd altul vine-n urmă-i cu glas mai nimerit?

Şi oare se cuvine, şi oare-i cu dreptate

De a schimba în crime a sale mici păcate?

O! critici buni de faşă, poeţi în şapte luni,

Vulturul nu se mişcă de-un ţipăt de lăstuni.

 

Oricare păsărică îşi are ciripirea,

Ce-n treacăt pe-astă lume încîntă auzirea,

Nălţînd un imn la ceruri prin alte imnuri mii

Ş-adăugînd o notă l-a lumii armonii.

 

E unul care cîntă mai dulce decît mine?

Cu-atît mai bine ţării, şi lui cu-atît mai bine.

Apuce înainte s-ajungă cît de sus.

La răsăritu-i falnic se-nchină al meu apus.

Iar voi, care asupră-mi săgeţi tocite trageţi,

Cîntaţi, dacă se poate, fiţi buni şi nu mai rageţi!

 

Mircești 1888 Mss. 820 f. 53a-54a

Revista indexata EBSCO