Aug 20, 2018

Posted by in Varia

Florin CRÎȘMĂREANU – Reînnoirea tradiției aristotelico-tomiste

 

Edward Feser, De la Aristotel la John Searle și înapoi. Patru articole filosofice, traducere de Cornelia Dumitru și Steven Nemeș, ediție îngrijită de Alin Tat, București, Eikon (Colecția Universitas, Seria Theologia et Philosophia, 2), 2017.

 

Sub coordonarea universitarului clujean Nicolae Turcan, Editura Eikon găzduiește seria Theologia et Philosophia, editată de Centrul de Dialog între Teologie și Filosofie al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. În seria recent apărută sunt deja publicate câteva titluri importante, printre care și volumul lui Edward Feser, De la Aristotel la John Searle și înapoi. Patru articole filosofice (traducere de Cornelia Dumitru și Steven Nemeș, ediție îngrijită de Alin Tat, București, Eikon, 2017).

La începutul cercetărilor sale filosofice, Edward Feser – autor american aparținând școlii de filosofie analitică –, a fost interesat mai ales de filosofia minții (începând cu teza sa din 1999: Russell, Hayek, and the mind-body problem, continuând cu lucrarea Philosophy of Mind (A Beginner’s Guide), din 2006), apoi de filosofia politică și, în ultimi ani, s-a concentrat cu precădere pe tradiția aristotelico-tomistă (și neo-scolastică), fiind un apărător declarat al romano-catolicismului. Mai ales în lucrarea The Last Superstition: A Refutation of the New Atheism (2008) Edward Feser pune la lucru teze și argumente extrase din paradigma aristotelico-tomistă. Autorul american urmează aceeași linie de argumentație și în cea mai recentă carte a sa, Five Proofs of the Existence of God (2017).

Volumul pe care îl avem în vedere reunește patru studii recente ale lui Edward Feser, autor tradus pentru prima dată în limba română. Titlurile celor patru articole sunt: 1. Teleologia. Un ghid pentru curioși (pp. 7-40); 2. Ființa, Binele și aparența Binelui (pp. 41-78); 3. Principiul scolastic al cauzalității și principiul raționalist al rațiunii suficiente (pp. 79-116); De la Aristotel la John Searle și înapoi: cauze formale, teleologice și calculul în natură (pp. 117-170).

Cu privire la forma studiilor publicate în limba română, poate că ar fi fost mai bine ca acestea să fie uniformizate, de vreme ce al doilea articol are trimiterile în text (în acord cu stilul „Chicago”, atât de drag autorilor de peste ocean), spre deosebire de celelalte trei studii, cu note în subsolul paginii.

Fiind vorba despre un autor tradus pentru prima dată în limba română, poate nu ar fi fost cu totul nepotrivit ca acest volum să fie deschis de o introducere. Cred că ar fi ajutat cititorul mai puțin avizat să înțeleagă astfel de texte și, în definitiv, mizele autorului.

Câteva aspecte mi-au atras atenția în mod deosebit:

La nivel general, este impresionantă modalitatea în care autorul american îmbină locuri comune din tradiția metafizică occidentală cu elemente recente din biologie, fizică, neuroștiințe etc. Totuși, nu știu dacă de fiecare dată paradigma aristotelico-tomistă, la care revine de fiecare dată Edward Feser, poate oferi soluții mulțumitoare pentru problemele care apar în discipline mai noi, precum neuroștiințele. Spre pildă, obiecția lui John Searle, potrivit căreia „elementele computaționale sunt relative la observator, nu intrinseci proceselor naturale” (p. 117), îmi pare de bun simț. Faptul că sau găsit unii filosofi din mediul analitic care au complicat lucrurile nu trebuie să genereze automat reînvierea unei paradigme de acum 2500 de ani. În mod limpede, oamenii din epocile trecute se raportau cu totul altfel la realitate.

Punctual, unele afirmații ale autorului sunt destul de ambigue sau, uneori, mult prea generale. Spre exemplu, Edward Feser susține că „gânditorii moderni timpurii, precum Bacon, Galileo, Descartes, Hobbes, Boyle și Locke, au înlocuit filosofia naturală prezentă în scolasticismul medieval” (p. 7). O astfel de teză îmi pare mult prea generală și simplificatoare, lăsând cititorului impresia că toți gânditorii menționați ar fi lucrat la unison pentru a realiza înlocuirea respectivă. La fel discutabilă este și teza conform căreia Toma din Aquino și-a „întemeiat metafizica pe cunoașterea existențelor concrete pe care o dobândim cu ajutorul simțurilor” (p. 104). Această teză a fost criticată de contemporanii lui Toma, de franciscani mai ales. Obiecția care se poate ridica unei astfel de teze este următoarea: ceea ce nu este dobândit cu ajutorul simțurilor (se observa ușor aici noetica de sorginte aristotelică, elaborată mai ales în De anima) înseamnă că nu aparține metafizicii ? Or, nu este dificil de observat, de fiecare dintre noi, că noțiuni precum ens, bonum, verum, unum, pulchrum, aliquid et alii (transcendentalii la care apelează atât de frecvent scolasticii din posteritatea lui Filip Cancelarul [Philippus Cancellarius † 1236], dar și Edward Feser) nu sunt dobândite prin mijlocirea simțurilor. Fără îndoială, un om este o ființă, dar epuizează el oare întreaga „sferă” a ființei ?

Fiindcă a venit vorba de transcendentalii, în al doilea studiu tradus, Edward Feser discută despre această problematică tipic scolastică (pp. 52-57). Totuși, în mod surprinzător, lipsesc din bibliografia acestei chestiuni, oricât de minimală s-ar dori, studiile fundamentale ale lui Jan Aertsen, precum Medieval Philosophy and the Transcendentals: The Case of Thomas Aquinas (1996) sau Medieval Philosophy as Transcendental Thought: From Philip the Chancellor (ca. 1225) to Francisco Suárez (2012). Această absență se încadrează într-un tablou mai amplu, unde cu excepția câtorva autori neotomiști, precum Gilson sau Maritain, exegeții europeni lipsesc cu desăvârșire din bibliografia utilizată de Feser.

Într-o oarecare măsură, demersul lui Edward Feser (care nu este foarte evident în cele patru studii traduse în română) are un obiectiv similar cu acela propus de David Bentley Hart (mai ales în Atheist Delusions: The Christian Revolution and Its Fashionable Enemies, din 2009 ): lupta împotriva ateilor de tipul lui Richard Dawkins sau Daniel Dennett, care, în mod straniu, sunt citați de Edward Feser ca autorități în domeniile lor de competență (pp. 136-137).

Într-adevăr, acest mod de a face filosofie, cum este cel îmbrățișat de Edward Feser, nu are foarte mulți adepți în spațiul nostru cultural. Înclin să cred că nici în viitorul apropiat sau mai îndepărtat, acest mod de filosofare nu va prinde la noi, din simplul motiv că ținem de cu totul altă tradiție. Chiar și așa, de dragul diversității, traducerile scrierilor sale în limba română constituie un câștig pentru cultura autohtonă.

Revista indexata EBSCO