Aug 20, 2018

Posted by in Panoramic editorial

Marius CHELARU – Edituri moldave, autori moldavi

 

Benedict Sauciuc, Mănăstirea Neamţ, vatră de spiritualitate şi cultură românească, prefaţă vol. I şi II: Viorel Ioniţă, Editura Doxologia, Iaşi, 2017, vol. I + II, 496 + 384 p

Fiind închinoviat în 1982 Mănăstirea Neamţ părintele Arhimandritul Benedict Sauciuc, pe lângă semnificativa sa activitate ca preot, apoi cea administrativă/ socială, a publicat o serie de articole/ studii în diverse reviste teologice sau volume colective, dar şi la care este co-autor (Evoluţia proprietăţilor imobiliare ale Mănăstirii Neamţ – terenuri agricole şi cu vegetaţie forestieră, 2012) sau unic autor (Monografia Mănăstirii Neamţ, 2005), şi, acum, Mănăstirea Neamţ, vatră de spiritualitate şi cultură românească, în două volume.

Cele două volume ale Arhimandritului Benedict Sauciuc, de la Mănăstirea Neamţ (ambele prefaţate de preot dr. Viorel Ioniţă) – pe care o cunoaşte de zeci de ani, tratează cele petrecute în acest aşezământ, primul, perioada comunistă (anii 1945-1989 – cu un istoric „de la începuturi până la instaurarea regimului comunist” la noi) – alcătuit fiind pe baza tezei de doctorat a autorului –, al doilea perioada de după căderea acestui regim (1990-2017).

Pe scurt, structura volumelor: I (după prefaţă, lista abrevierilor şi introducere): 1. Mănăstirea Neamţ de la începuturi până la instaurarea regimului comunist, în România, 2. Situaţia administrativă a Mănăstirii Neamţ în perioada regimului comunist, 3. Schituri ale Mănăstirii Neamţ, 4. Personalul monahal şi personalităţi la Mănăstirea Neamţ în perioada regimului comunist, 5. Activitatea culturală a Mănăstirii Neamţ în perioada regimului comunist. Instituţii de învăţământ care au activitate lângă Mănăstirea Neamţ şi, în final, concluzii, anexe şi bibliografie. II (după prefaţă şi introducere): 1. Privire generală asupra perioadei 1990-2017, 2. Stareţii lista, între anii 1989-2017, 3. Viaţa duhovnicească în mănăstire. Vieţuitori de seamă, 4. Activitatea administrativ gospodărească, 5. Activitatea pastoral misionară, 6. Activitatea culturală, şi, la fel, în final, concluzii, anexe şi bibliografie.

Este o lucrare amplă, prin intermediul căreia cititorul are la îndemână nu numai date legate de istoricul şi evoluţia, în timp (pe multiple planuri, de la cel religios la cel cultural), a Mănăstirii Neamţ, marea lavră a Moldovei, dar şi unul dintre cele mai importante centre ale monahismului ortodox românesc, ci şi legate de istoricul vieţii şi activităţii monahale şi de misionariat din zona noastră în general, felul în care se administrează o astfel de mănăstire, cu schiturile care ţin de aceasta, cum a fost viaţa preoţilor şi călugărilor în perioada dinainte de 1989 şi cum este ea acum. În afară de asta, sunt şi aspecte legate de multele laturi, mai puţin spre deloc menţionate în mass-media noastră de azi, ale modalităţilor în care oamenii mănăstirilor, a acesteia în particular, se implică şi contribuie la mai binele – nu doar spiritual, ci şi din alte perspective a neamului nostru.

Este, conform specificului rubricii, doar o succintă semnalare a acestei lucrări ample şi documentate, dar, sperăm, şi un îndemn la lectură, pentru că citind astfel de cărţi poate vom înţelege mai bine ce comori de spirit, cultură şi credinţă se află atât de aproape, şi sunt făptuite/ păstorite de semeni ai noştri, unii în haină monahală/ preoţească.

 

Ioan Străjan, Deznaţionalizarea şi maghiarizarea românilor din Ardeal prin biserică şi şcoală înainte de 1 Decembrie 1918, cu un cuvânt de deschidere (Argument pentru libertatea adevărului) de Ioan Mărgineanu, TipoMoldova Iaşi, 2014, 345 p.

Cartea, apărută în colecţia „Opera omnia”, seria „Cartea de istorie”, a editurii ieşene enunţate, este o re-aducere în atenţia celor interesaţi a unor „documente şi extrase importante”, facsimilate şi/ sau transcrise, care atestă cum s-a „lucrat” la „deznaţionalizarea şi maghiarizarea românilor din Ardeal (şi) prin biserică şi şcoală înainte de 1 Decembrie 1918”. Ioan Străjan vorbeşte în carte şi despre vechimea românilor, şi a strămoşilor noştri, pe meleagurile transilvane, mai apăsat, dar nu numai din zona Alba Iulia, în diverse perioade etape istorice, ajungând la momentele convieţuirii cu maghiarii, aşa cum au fost ele, la felul în care, fie prin demersuri politice (care duceau şi la unele legi adoptate de maghiari sau/ şi, apoi, în parlamentul austro-ungar; aşa, de pildă, au fost „Legile Apponyi, din 1907, care „vizau desfiinţarea şcolilor confesionale româneşti, slovace şi sârbe”), fie prin intermediul religiei, cu sprijinul Vaticanului uneori, ori pur şi simplu prin samavolnicie erau călcate sistematic drepturile de viaţă şi întru credinţă ale românilor.

Românii transilvăneni au avut reacţii, unele pomenite, altele mai puţin în ultima vreme când şi manualele de istorie din şcolile de toate gradele au devenit cel puţin anapoda, de multe ori. De pildă, una dintre acestea, despre care vorbeşte Ioan Străjan (generată de crearea unei episcopii greco-catolice, cu aprobarea Vaticanului, care „prelua în subordine majoritatea protopopiatelor româneşti din Ardeal, inclusiv din cadrul Mitropoliei greco-catolice din Blaj”) a fost „Adunarea de protest a clerului greco-catolic şi a românilor din Transilvania, din 29 mai 1912, la Alba Iulia împotriva înfiinţării Episcopiei greco-catolice maghiare de la Hajdu-Durog”, cu participarea a 20000 de români.

Sunt doar câteva vorbe, de semnalare şi îndemn la consultare, în ton cu cerinţele rubricii, despre o carte care, sperăm, a ajuns în cât mai multe biblioteci, publice ori personale.

„Se poate vorbi că Alba Iulia este suma unor evenimente istorice importante, mai mult sau mai puţin cunoscute, unele dintre ele zăcând şi astăzi prin arhive, muzee etc.”, relatate de documente care „fără a fi traduse şi cunoscute”, „fac un mare descriu”, scrie Ioan Mărgineanu. Şi asta nu că am vorbi despre vreo „răzbunare”, ci de-a cunoaşte adevărul „de-a îndrepta însăşi istoria” comună a românilor şi maghiarilor. Subscriem. În fond, şi acesta este unul dintre motivele pentru care am optat să semnalez acum, în timpul sărbătoririi anului Centenarului, această carte apărută câţiva ani în urmă. Spre cunoaştere şi aducere aminte.

 

Vasile Ghica, Surâsul lui Icar, aforisme, ediţia a II-a revăzută şi adăugită, editura Eikon, Bucureşti, 2017, 160 p.

Vasile Ghica este unul dintre aforiştii români cei mai cunoscuţi pe plan naţional şi internaţional. De altfel, pe coperta a patra a cărţii are scurte cuvinte de însoţire semnate de Daniel Aranja, Franţa, Nicolas Catanoy, Germania, Paul von Melle, Belgia, Ionel Necula, Teodor Parapiru, Naji Naaman, Liban, şi Thomas Abraham, Spania, „completate” în secţiunea de referinţe critice.

În decembrie 2015 semnalam o altă carte a sa, Entre les griffes du rire (lecturând acest volum am regăsit, din ce am constatat la o primă vedere, parte din aforismele de acolo), apărută în Franţa, iar recent o antologie pe care a alcătuit-o cu prilejul Festivalului Internaţional al aforismului pentru românii de pretutindeni, ediţia I, care a avut loc la Tecuci, în 2017.

Aforismele din volum sunt împărţite în aceeaşi manieră pe care a adoptat-o şi în volumul prezentat anterior, dar mai puţin o „temă”. Aici sunt douăzeci şi două de secţiuni, cu referire la tot atâtea „teme”, între care: cunoaştere, mituri, religie, natură, educaţie, ideal, glorie, iubire, secolul nostru, dar şi metehne, prostie, umor ş.a.

În interviul cu care se deschide antologia amintită mai sus (în care spune, nu fără temei cu totul, dar nici întrutotul, şi că pentru mulţi dintre criticii noştri şi „pentru revistele Uniunii Scriitorilor” „aforismul nu există”), la întrebarea dacă aforismul este „o specie literară lejeră, de nişă”, Vasile Ghica răspunde: „nicidecum. Este, dimpotrivă, una foarte dificilă, atât sub aspectul creaţiei, cât şi în privinţa receptării”.

Vasile Ghica conturează, în haina laconică dar cuprinzătoare a aforismului, lumea/ viaţa şi universul uman, aşa cum le simte/ vede, cu umor, ironie, uneori cu amărăciune ori cu peniţa înmuiată în cerneala satirei.

Încheiem oferind, prin câteva exemple, cititorului prilejul să „cântărească” singur aforismele autorului acestei cărţi: „Este adevărat, Homo sapiens şi-a depăşit înaintaşii prin inteligenţă. Dar şi prin cruzime.”; „Capodoperele ne ajută să ne vedem sufletul.”; „Sisif – marca unei speranţe incurabile.”; „Se pare că maimuţa a devenit om printr-o dereglare genetică.”; „Judecă indivizi, nu eticheta categorii de oameni!”; „Lenea interzice orice paradis.” „Nu chiar toate voluptăţile lumii sunt ale lui Satan.”; „În momentul declanşării, toate iubirile par de cinci stele.”; „Arta poate fi logodna abisului din noi cu speranţa.”.

 

Constantin Parascan, Istoria vieţii culturale şi a muzeelor literare ieşene în ultimele decenii comuniste, Editura Timpul, Iaşi, 2018, 1052 p.

După Istoria Junimii postbelice, un prim volum de 256 p, şi un al doilea de 562 p., cele despre viaţa şi opera lui Ion Creangă, despre Bojdeuca sa din Ţicău, de data aceasta Constantin Parascan vorbeşte, în peste 1000 de pagini, despre Istoria vieţii culturale şi a muzeelor literare ieşene în ultimele decenii comuniste. „Voi scrie această Istorie şi pentru că e păcat să nu rămână o mărturie trăită, vie, adevărată despre Viaţa la Iaşi ca şi despre această Instituţie Naţională dar şi pentru că timp de 40 de ani am fost parte la făptuirea ei […] şi astfel cred că sunt îndreptăţit să povestesc ce şi cum s-a petrecut la Iaşi cu Muzeul Literaturii Române de la început şi până azi, şi mai mult, fireşte, se va vedea şi viaţa Iaşului cultural, literar cu deosebire”, scrie autorul, adăugând: „cunosc bine Patrimoniul excepţional de manuscrise, scrisori, documente, obiecte memoriale de la toate muzeele literare ieşene, la achiziţionarea multora am fost martor”.

Şi, pe parcursul celor peste 1000 de pagini, citim despre cele spuse mai sus, începând cu anul 1967, la prima venire a autorului în Iaşi, până la zilele de pe urmă ale comunismului, şi ani buni după, cu ce s-a întâmplat/ cum s-au schimbat lucrurile/ atitudinile până în 2014. Citim despre o galerie semnificativă de personaje – bună parte încă în activitate –, cu felul în care s-au comportat, ce şi cum au scris/ au făptuit, ce s-a petrecut în muzee, cu bune şi mai puţin frumoase, tot felul de „întâmplări” a căror semnificaţie, după cum a considerat autorul, îndreptăţeau să fie amintite în acest volum, în care citim şi despre luminile, şi despre umbrele acelor vremuri.

Ar fi dificil să alegem exemple la un asemenea volum de informaţii, multe, foarte multe lucruri amintite/ citate documentate din carte care pot stârni curiozitatea cititorului. De altfel, de ani de zile Constantin Parascan publică în „Convorbiri literare” fragmente din cercetările/ documentările sale pe diverse teme, şi, probabil, ne putem aştepta şi la alte volume în anii ce vor veni.

Una peste alta un volum de muncă impresionant, o „radiografie”, realizată documentat, prin filtrul percepţiei autorului (muzeograf cu decenii de activitate şi observator atent al lumii despre care vorbeşte), a unei perioade de interes din istoria oraşului nostru, a felului în care s-au petrecut lucrurile în instituţii reprezentative ale Iaşului, pot constitui argumente pentru a consulta volumul.

 

Christian W. Schenk, 101 Rumänische dichter, antologie, Dionysos Verlag, Boppard am Rhein, Germania, 2018

Semnalăm apariţia unei antologii de poezie română în limba lui Goethe, la editura germană Dionysos, sub oblăduirea şi în selecţia/ traducerea lui Christian W. Schenk, colaborator constant, mai ales în ultimii ani, ai revistei „Poezia”. Astfel, cititorii revistei noastre sunt la curent cu diverse aspecte din activitatea poetului şi traducătorului de origine română, care locuieşte de ani buni în Germania, unde a tradus din opera unor nume importante ale literaturii române clasice, dar şi numeroşi poeţi ai zilelor noastre. Aşa este şi cu această antologie, care reuneşte poeme semnate de autori contemporani din diferite generaţii poetice, de la Gellu Naum sau Valeriu Anania la Grigore Vieru, Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Ioana Diaconescu, Ioan Alexandru, Ştefan Augustin Doinaş, Ioana Mălăncioiu, Angela Marinescu, Mircea Dinescu, Marta Petreu, Nicolae Sava, Ioan Pintea, Virgil Mazilescu, Gellu Dorian, George Vulturescu, Leo Butnaru, Radu Florescu  ş.a., la Aura Christi sau Claudiu Komartin, de pildă. Sunt şi autori care, actualmente, locuiesc peste hotare, în Germania (de pildă Emil Hurezeanu, Andrei Zanca). Au fost selectaţi şi un număr semnificativ de poeţi ieşeni în această antologie (în ordinea alfabetică, în care apar în carte): Radu Andriescu, Liviu Antonesei, Liviu Apetroaie, Marius Chelaru, Daniel Corbu, Adi Cristi, Nichita Danilov, Cassian Maria Spiridon, Valeriu Stancu, Mihai Ursachi, Lucian Vasiliu.

Semnalăm, doar, succint, această antologie, în ideea şi cu dorinţa că va beneficia de atenţie şi din partea cititorilor de limbă germană, şi din partea confraţilor, dar şi în semn de apreciere pentru munca lui Christian Schenk de promovare a literaturii române în spaţiul german..

 

Gheorghe C. Patza, Scriitori bucovineni şi basarabeni (studii, recenzii şi reportaje), cuvânt pe coperta a patra de Liviu Papuc, Editura PIM, Iaşi, 2017, 268 p.

Am primit nu de mult acest volum de eseuri, studii, reportaje, note şi recenzii al bucovineanului Gheorghe Patza. A fost o lectură interesantă şi, din multe puncte de vedere, o sursă de informaţii, în împrejurările de azi în care cărţile/ informaţiile despre apariţiile editoriale nu au o circulaţie deloc aşa cum ar fi de dorit. Astfel, am regăsit aici detalii despre scriitori (şi cărţile lor) de loc de pe meleaguri basarabene şi bucovinene (de dincolo şi de dincoace de graniţele de azi) mai aproape sau mai departe în timp de noi, nume mai mult sau mai puţin cunoscute publicului larg, ca Teofil Lianu, Paul Celan, Cornelia-Maria Savu, Arcadie Suceveanu, Mircea Streinul, Dumitru Matcovschi, Ion Druţă, Leo Butnaru sau Liviu Suhar, Casian Balabaşciuc, Cătălina Orşivschi, Radu Mareş, Diana Vrabie, Vasile Diacon,  Anica Facina ş.a., ş.a.

Am citit despre cărţi de poezie, proză, două (atât de puţine!) de teatru, dar despre rusificarea Bucovinei, masacrul celor 3000 de bucovineni de la Fântâna Albă, amintiri din refugiu (despre Aurica Grigoroşciuc şi lupta ei şi a familiei sale – ca a atâtor altora lovite de nebunia războiului şi a tot ce a urmat după asta – pentru supravieţuire), despre „spaţiul concentraţionar românesc” şi Camera zero, cartea lui Gheorghe Ungureanu, despre… Sau, citind din cartea lui Gheorghe Patza despre diverse călătorii mi-am reamintit şi de peregrinările mele prin Codrii Orheiului, pe la Edineţ ori pe mai cine ştie unde.

Textele sunt grupate în secţiunile: 1. Poezie, 2. Proză, 3. Teatru, 4. Memorialistică, 5. Studii, reportaje. Cartea se încheie cu câteva pagini cu date despre autor şi activitatea sa.

De notat, aşadar, efortul autorului de scrie despre munca, despre viaţa şi cărţile altor confraţi, şi faptul că în fiecare text, pe care fiecare cititor îl va primi după propriul cântar, lasă şi câte o picătură din cerneala sufletului său. Şi, nu în ultimul rând, să nu pierdem din vedere, cărţi de acest tip, compacte, despre scriitori bucovineni şi basarabeni şi scrierile lor nu sunt din cale afară de numeroase la noi.

Revista indexata EBSCO