Aug 20, 2018

Posted by in MOZAIC

Florin CRÎŞMĂREANU – Hristos şi revoluţia /

 

Nicholas Thomas Wright, Ziua în care a început revoluţia – regăsind sensul Crucii lui Iisus, traducere de diac. Ioan I. Ică jr, Sibiu, Deisis, 2018.

 

Oricît de straniu ni s-ar părea, Vestea ce bună (Evanghelia) are în centrul său un scandal (σκάνδαλον). Este vorba despre scandalul generat de cruce, de vreme ce Hristos cel răstignit este „scandal  pentru evrei și nebunie pentru păgîni” (I Cor. 1, 23). Substantivul σκάνδαλον și termenii din aceeași familie lexicală sînt frecvent întîlniţi în Scripturi. Spre exemplu, un autor precum René Girard a acordat în scrierile sale o anumită importanţă semnificaţiei acestui termen: „Derivat din skadzein care înseamnă «a şchiopăta», skándalon desemnează obstacolul care respinge ca să atragă şi atrage ca să respingă. Nu se poate ca, o dată ce te-ai poticnit de el, să nu te întorci mereu ca să te poticnești iarăși, deoarece accidentul iniţial, apoi următoarele îl fac mereu mai fascinat […]. Scandalul sfîrșește totdeauna prin a încercui şi a-şi încorpora ceea ce i se sustrage cel mai mult, ceea ce ar trebui să-i rămînă cu desăvîrșire străin (René Girard, Ţapul ispăşitor, trad. de Theodor Rogin, Bucureşti, Nemira, 2000, pp. 172-173).

De curînd, la editura Deisis din Sibiu a fost publicat volumul lui N.T. Wright, Ziua în care a început revoluţia – regăsind sensul Crucii lui Iisus, în traducerea lui Ioan I. Ică jr. Nicholas Thomas Wright (uneori semnează și Tom Wright), fost episcop de Durham (între anii 2003-2010), este fără nici o îndoială unul dintre cei mai apreciaţi exegeţi contemporani ai Noului Testament, fiind deja bine cunoscut, prin intermediul traducerilor, și în spaţiul nostru cultural. După cunoștinţa mea, prima traducere în limba română din scrierile lui N.T. Wright este Mesia, fiind realizată de Dorin Axente (Cluj-Napoca, Aqua Forte, 2007). La editura Deisis din Sibiu, profesorul Ioan I. Ică jr, a tradus o serie de lucrări fundamentale ale teologului englez: Cum a devenit Dumnezeu împărat (2015); Iisus pur și simplu (2015); Scriptura și autoritatea lui Dumnezeu (2016); Creștin pur și simplu (2016). Tot în anii din urmă, mai sînt publicate cîteva traduceri din scrierile sale la editurile Metanoia și Scriptum din Oradea, dar și la editura Succeed Publishing din Medgidia. În tot cazul, pînă în prezent, sînt peste 12 din scrierile sale traduse în limba romană. De asemenea, în luna martie a anului în curs, N.T. Wright a revenit în ţara noastră, după zece ani, la Cluj-Napoca, în cadrul unui eveniment organizat de Edictum Dei.

Cartea pe care o avem în vedere este despre revoluţia care a fost declanșată de moartea pe cruce a lui Iisus din Nazaret. Pe scurt, revoluţia a început în Vinerea Mare. Lucrarea lui N.T. Wright are patru părţi, fiecare dintre acestea fiind alcătuite din mai multe capitole și subcapitole. Lectura acestei cărţi nu este una dificilă, iar, pe alocuri, în paginile sale sînt îmbinate fericit istorii diverse cu evenimente din viaţa de zi cu zi a autorului.

Teologul anglican încearcă să arate că trebuie să ne îndepărtam de un mod dihotomic de a vedea lucrurile. Distincţia pînă la separaţie dintre cer și pămînt, dintre necorporal și corporal, a fost promovată − cu efecte pînă în prezent − de  „epicureismul esenţial al Iluminismului” (p. 39). Pe de altă parte, în opinia autorului nostru, „viziunea unui « cer » în ultimă instanţă necorporal e o moștenire directă a lui Platon și a filozofului și biografului Plutarh, un contemporan mai tînăr al sfîntului Pavel, care l-a interpretat pe Platon pentru epoca sa. Plutarh, nu Noul Testament (în ciuda a ceea ce auzim uneori!) sugera că în viaţa prezentă oamenii sînt « exilaţi » din adevărata lor « patrie » care este în « cer». Această viziune a viitorului – o slavă ultimă care a lăsat în urmă lumea actuală din spaţiu, timp și materie – e contextul pentru ceea ce, așa cum vom vedea, e o viziune păgînizată a felului în care am putea atinge un astfel de viitor” (p. 38). Ceva mai încolo, N.T. Wright revine la această idee: „pentru cea mai mare parte a creștinismului popular, ţelul e « cerul » (iar acum «comuniunea mea cu Dumnezeu»), iar problema e «păcatul» (purtarea rea care merită pedeapsă). Un ţel platonizant și un diagnostic moralizant – iar amîndouă conduc, cum am sugerat deja, la o soluţie păgînizată, în care o divinitate furioasă e împăcată de un sacrificiu uman” (p. 78, vezi și p. 151 et passim).

Pentru termenul „păcat” vechii greci foloseau ἁμαρτία, care însemna „ratare a ţintei”. Așadar, sîntem în păcat atît timp cît ratăm ţinta, cît ne îndepărtăm de scopul pentru care am fost creaţi. În mod fundamental, am ratat ţinta de a fi „purtători de Chip” (Coloseni 1, 15: „Hristos este Chip al Dumnezeului nevăzut”) încă de pe acum, in via, și desăvîrșit in patria. În opinia teologul anglican, ţinta noastră ar trebui să fie „o viaţă înţeleaptă, pe deplin umană, de închinare și slujire” (p. 104). Închinare și slujire nu la alte lucruri, create și ele, ci singurului Dumnezeu. Creștinii autentici trebuie să facă întotdeauna un pas în afara paradigmelor platonizante și moralizante care au tot depus aluviuni peste mesajul originar al Evangheliei. Ca întotdeauna, este mai ușor de spus decît de realizat. Mai mult decît atît, autorul identifică și o cauză a situaţiei în care ne găsim, atunci cînd spune că „rădăcina necazurilor e închinarea la idoli” (p. 310). Așadar, idolatria este mama tuturor relelor, originea tuturor păcatelor. În loc să-L slăvească pe Dumnezeu, oamenii au ales tot felul de idoli cărora să se închine.

N.T. Wright aduce argumente care să susţină ideea potrivit căreia „«Împărăţia cerurilor » e felul Matei de a spune « Împăraţia lui Dumnezeu » (…), iar Împărăţia lui Dumnezeu nu e un loc numit « cer », detașat de « pămînt », ci domnia cerului născîndu-se pe pămînt” (p. 223). În cele din urmă, se confirmă faptul că, mai ales în perioada sa timpurie, creștinismul a fost un mod de viaţă. Totuși, ce înţelegeau contemporanii lui Hristos prin domnia cerului născîndu-se pe pămînt este dificil de spus, deoarece orice exeget din secolul XXI nu mai poate reface complet contextul unor evenimente de acum 2000 de ani, oricît de bine ar cunoaște izvoarele păstrate din acele vremuri.

Pe tot parcursul cărţii, N.T. Wright dovedește că este un excelent biblist. Totuși, nu am întîlnit trimiteri la tîlcuirile propuse de Părinţii Bisericii la pericopele scripturistice pe care le interpretează. Tradiţia este pusă cu totul între paranteze în cartea pe care o avem în vedere. Cu siguranţă, pe de o parte, putem înţelege asumarea acestui efort, de a lua pe cont propriu unele locuri problematice și a le interpreta, fără a apela la Tradiţia Bisericii. Pe de altă parte, înclin să cred că în textele unor Părinţi ai Bisericii teologul anglican ar fi putut întîlni argumente care să susţină tezele sale. Spre pildă, Maxim Mărturisitorul ar fi oferit suficiente argumente solide pentru unele teze propuse de N.T. Wright.

În pofida aparenţelor − mediatizate uneori în exces −, „simbolul crucii însuși poartă încă o putere enormă în lumea noastră” (p. 11). Revoluţia pe care a generat-o – oricît de mult și-ar dori unii sau alţii să minimalizeze acest fapt – a produs niște efecte greu, dacă nu imposibil, de ignorat. Problematică poate fi chiar utilizarea termenului revoluţie, ce este considerat de către unii exegeţi ca fiind impropriu alăturat creștinismului timpuriu. Astăzi, cu toţii știm la ce se referă termenul revoluţie. Potrivit articolelor de dicţionar (spre exemplu, Larousse), revoluţia înseamnă „schimbarea bruscă și violentă a structurii politice și sociale a unui stat, care se produce cînd un grup se revoltă împotriva autorităţilor și preia puterea”. Puţini știm însă faptul că acest sens al terme­nului s-a impus destul de tîrziu, cîndva în secolele XVI – XVII, mai întîi în Insulele Britanice. Iniţial, latinescul revolutio însemna cu totul altceva, viza „întoarcerea în timp”, „mișcarea circulară” și se folosea cu precădere în astronomie, cu privire la mișcarea astrelor. Așadar, „la origine, termenul însemna « rostogolire » – ca în mișcarea prin care a fost dată la o parte piatra care astupa intrarea în mormîntul lui Hristos –, altfel spus: revolutio era orice mișcare de rotaţie care presupunea o revenire la ceva anterior. Acest sens s-a impus și în astronomie; Copernic l-a folosit atît pentru mișcarea de rotaţie a Pămîntului în jurul Soarelui, cît și pentru rotaţia Pămîntului în jurul axei sale” (Reinhardt Koselleck, Conceptele și istoriile lor. Semantica și pragmatica limbajului social-politic, traducere de Gabriel H. Decuble și Mari Oruz, București, Editura Art, 2009, p. 214). Dar, această revoluţie, începută în Vinerea Mare, nu are sens în sine, ci prin forţa sa de a propaga în lume un nou tip de putere, „puterea iubirii care se dăruiește pe sine” (p. 227). Puterea întunericului, moartea a fost înfrîntă și propagată puterea luminii, iubirea.

Revista indexata EBSCO