Aug 5, 2018

Posted by in MOZAIC

Ioana COSTA – Studiile clasice

 

Liviu Franga, Antichitatea ca viitor. O pagină de istorie a filologiei clasice româneşti contemporane, prefaţă de Petre Gheorghe Bârlea (Portretul spiritual al cărturarului clasicist), colecţia Nova Studia Classica, Nova series, III, 2016, Bucureşti: Editura Universităţii din Bucureşti, 2017.

 

Bătrîna revistă emblematică a filologiei clasice româneşti, Studii clasice, care va fi anul viitor sexagenară, se află într-un impas (trecător, sperăm). În 2003, într-un moment aniversar (împlinirea unei jumătăţi de secol de la înfiinţarea Cercului Ştiinţific Studenţesc de Filologie Clasică), la iniţiativa profesorului Liviu Franga, a fost creată colecţia Nova Studia Classica, devenită, după o vreme, la un al doilea start, Nova Studia Classica. Nova series. Prestigioasa revistă născută în 1959 înmugurea în felul acesta, deschizîndu-se programatic spre tinerii filologi, cărora le găzduia între copertele ei lucrările de început – teze de licenţă, disertaţii de masterat, dar şi lucrări prezentate la diverse manifestări ştiinţifice.

Al treilea volum, recent apărut, al noii serii este deopotrivă neaşteptat şi perfect integrat: teza de abilitare a profesorului Liviu Franga. Insolitul provine tocmai din statutul de lucrare ce aparţine parcursului strict universitar (nu ştim să mai existe vreo altă teză de abilitare care să fi trecut din dosarul profesional în spaţiul lecturii publice). Marea surpriză ne aşteaptă însă în altă parte, pentru că autorul a reinterpretat cerinţele seci ale „abilitării”, oferind un text al devenirii personale. Este aici o sinceritate cuceritoare, care face ca paginile să fie devorate de cititor. Şi este, mai presus de toate, o experienţă pilduitoare, care se oferă tinerilor aflaţi în căutarea drumului propriu – le arată pietrele miliare trainice, rînduite într-un ritm care vine din antichitate şi pare să treacă, fără sincope, peste prezent, spre un viitor nefinit, al tuturor: este drumul filologiei clasice, văzute ca sursă şi ţintă, aşa cum o sugerează titlul volumului (Antichitatea ca viitor).

M-aş limita la numai două articulaţii ale acestei ample confesiuni profesionale, în care detalii ale unei etape se regăsesc ulterior, tot mai viguroase, transformate în drumuri distincte. O întîmplare (legată de profesorul Paul Miclău) l-a incitat pe studentul de atunci, aflat în pragul absolvirii, să îşi rotunjească teza de licenţă cu un rezumat redactat în limba latină. După decenii, Liviu Franga se defineşte ca traducător al lui Kavafis în latină: în 2011 apărea „Alfabetul poetic”, o antologie de 24 (numărul literelor din alfabetul grecesc) de poezii, în 12 limbi. (Volumul, mirabil în multe feluri, a avut în 2017 o ediţie în limba engleză.) Inedita (pînă atunci) îmbrăţişare latină a poeziilor lui Kavafis este descrisă pasionant, oferind imaginea unui adevărat şantier, în care uneltele sînt dicţionarele limbilor greceşti (cea veche şi cea nouă) şi gramatica lor comparată. Acest efort este asumat în ceea ce autorul numeşte direcţia „extramurală” a activităţii sale, o deschidere a filologiei clasice spre lumea din afara sa şi a timpului său, lume pe care o înglobează firesc. Aceeaşi deschidere „extramurală” condusese, printre altele, la fondarea seriei Nova Studia Classica, spaţiu de afirmare a tinerei generaţii de clasicişti, punte între generaţii şi poartă larg deschisă spre cititorii amatori (în sens etimologic) de filologie clasică şi care adesea sfîrşesc prin a se lăsa seduşi de ea, dăruindu-i-se.

 

Revista indexata EBSCO