Aug 5, 2018

Posted by in Varia

Bogdan Mihai MANDACHE – Căutarea unității primordiale

 

 

Gnosticismul este un sistem de gîndire filosofică și religioasă care face din cunoașterea lumii divine și a obiectelor cerești singurul mijloc al mîntuirii. Rezervată inițiaților, gnoza (din grecescul gnosis – cunoaștere) le arată acestora secretul originii lor cerești și mijloacele prin care să revină la leagănul lor primordial. Încă de la începuturi, creștinismul a respins gnosticismul, apostolul Paul arătînd că totdeauna cunoașterea semețește, în vreme ce credința zidește, cerîndu-i lui Timotei să păzească comoara ce i s-a încredințat și să se țină departe de vorbele deșarte și lumești și de împotrivirile științei mincinoase, denumiri sub care istoricii religiilor identifică trimiterile la gnosticism. Literatura gnostică originală în limba greacă s-a pierdut aproape în totalitate, dar ideile gnostice s-au păstrat în scrierile Părinților Bisericii care, respingînd ideile gnostice, ofereau extracte sau descrieri ale scrierilor gnostice. Scrisă la începutul secolului al III-lea, cartea lui Hipolit din Roma, Respingerea tuturor ereziilor, este o sursă importantă pentru studierea ereziilor, a curentelor gnostice aflate la acea vreme în plin avînt. Hipolit face ample trimiteri la școlile lui Saturnius în Antiohia, Basilide la Alexandria sau Valentin mai întîi la Roma, apoi în întreg Imperiul roman. Sub critica nemiloasă a lui Hipolit s-au aflat și iluștrii filosofi greci Tales, Empedocle, Heraclit, Socrate sau Platon pe ale căror concepții s-au fundamentat multe mișcări gnostice, acestora reproșîndu-le intenția de a concilia filosofia păgînă cu revelația creștină. Aceleași critici vor fi reluate de Clement Alexandrinul, Tertuluin, Origen sau de Sf. Augustin. Aminteam că scrierile în greacă s-au pierdut, în schimb s-au păstrat în coptă, multe provenind din situl de la Nag Hammadi. Una dintre scrierile gnostice copte celebre, al cărei manuscris se alfă la British Museum, este Pistis Sophia, ale cărei prime două carți au apărut și în limba română : Pistis Sophia, traducere și îngrijire ediție de Alexandru Anghel, București, Editura Herald, colecția „Manuscris”, ediția a II-a, 2018, 288 p. Scrierile gnostice reprezintă genuri variate: unele sînt evanghelii apocrife, atribuite unor revelații ale lui Isus transmise către un discipol (Evanghelia lui Toma, Pistis Sophia), altele sînt apocalipse destinate trecerii pragurilor lumii nevăzute (Apocalipsa lui Adam) sau tratate doctrinare (Tratatul tripartit).

Pistis Sophia aparține gnozei siro-egiptene ale cărei manuscrise copte se bazează pe scrieri grecești pierdute. De-a lungul vremii numeroși cercetători s-au aplecat cu acribie asupra manuscrisului copt, încercînd să-l plaseze cu exactitate în timp, să determine dacă aparține unei anumite școli gnostice; dintre acești cercetători amintim pe C.G. Woide, M.G. Schwartze, K.R. Kostlin, A. Harnack, C. Schmidt, W. Bousset. Subiectul mitului din Pistis Sophia, nume care aliază Credința și Înțelepciunea, constă mai curînd în „nebunia Înțelepciunii” care suscită o compasiune tragică, decît într-un protest așa cum se întîmplă în gnoza iraniană. Procesul cosmogonic nu este cauzat de un atac venit din tenebre exterioare, este vorba de o coborîre care revine la un element al lumii eterne. În Pistis Sophia Haosul nu există de la începuturi, el a apărut dintr-o „umbră” care-și are originea într-o „lucrare” care a avut loc la începuturi. Această lucrare primă este acțiunea Sophiei nemuritoare care face să emane din ea însăși o „imagine” a „Lumini”. În Pistis Sophia, Cristos este înfățișat ca Mîntuitor și Prim Mister, el este printre ucenicii săi, bărbați și femei, învățîndu-i despre gnoză timp de unsprezece ani după Înviere. „Cînd puterea de lumină s-a coborît asupra lui Iisus, l-a înconjurat încet în întregime. Atunci Iisus s-a înălțat sau s-a ridicat către înalt, strălucind foarte tare într-o lumină ce nu poate fi măsurată. Și ucenicii s-au uitat după el și niciunul dintre ei nu a vorbit pînă cînd el nu a ajuns la cer; ci ei toți au rămas într-o mare tăcere”, scrie Pistis Sophia despre Înălțare.

Cristos nu le vorbește ucenicilor „despre întreaga întindere a emanațiilor Comorii și nici despre ordinele lor”, despre cei care străjuiesc la fiecare poartă a Comorii Luminii. În Pistis Sophia, din evenimentul apariției Luminii rezultă un „ecran” sau o umbră între imortalitatea luminoasă și tot ceea ce vine după ea. Această umbră nu este nimic altceva decît haosul infinit, și tenebrele sale sînt consecința unei erori divine care urcă din nou la Sophia. Pentru adeptul gnostic mesajul trimite la esența greșelii originare, la efectele sale și la Sophia, care voind să o creeze fără ajutorul unei alte forțe. În acest caz, greșeala Înțelepciunii stă în hubris, în lipsa sa de măsură care-i insufla dorința de a fi egală cu puterea divină. Contrar altor scrieri gnostice în care „ecranul” are rolul unei limite, aici se pare că Înțelepciunea își desăvîrșește lucrarea într-un medium fără formă. Pe cînd se afla în cel de-al treisprezecelea eon, Pistis Sophia a vazut lumina vălului Comorii Luminii și dori să se ducă în locul acela, încetînd să mai săvîrșească misterul celui de-al treisprezecelea eon, mîniind astfel pe toți arhonții din cei doisprezece eoni pentru că încetase să mai săvîrșească misterele lor. Nesocotind rînduiala începuturilor, Pistis Sophia gîndea că va merge la Lumina Luminilor și va crea pentru ea eoni de lumină, uitînd că puterile materiale ale lui Authades o vor asupri, în vreme ce lui Pistis Sophia nu-i rămînea decît să-și rostească această căință: „Lumină a luminilor, în care am avut credință de la început, ascultă căința mea acum, în vremea aceasta, Lumină; izbăvește-mă, Lumină, căci în mine au intrat gînduri rele! (…) Nu mă lăsa acum sa fiu lipsită, Doamne, căci am avut credință în lumina ta de la început. Doamne, Lumină a puterilor, nu mă lăsa acum să fiu lipsită de lumina mea! (…) Nu lăsa ca acest întuneric să mă cufunde și nu lăsa ca această putere cu chip de leu să înghită cu totul puterea mea întreagă, și nu lăsa ca acest Haos să înconjoare puterea mea ! (…) Ascultă, Lumină a luminilor, lauda mea către tine. Ascultă cum rostesc căința celui de-al treisprezecelea eon, tărîmul din care am coborît, pentru cea de-a treisprezecea căință a celui de-al treisprezecelea eon să se plinească. Mîntuiește-mă, Lumină, în marele tău mister și iartă păcatul meu după mila ta!” Puterea de lumină trimisă de Cristos o va scoate din Haos pe Pistis Sophia și o va reașeza în locul ceresc original. Tot parcursul celor treisprezece căințe ale lui Pistis Sophia este punctat de tălmăciri în care apar Cristos, Maria, Filip, Ioan, Petru, Andrei, Maria-Magdalena.

Pentru gnostici, lumea sensibilă este dominată de forțe ale răului, inferioare. Sufletele celor aleși, de esență spirituală, au devenit, prin nașterea materială, prizoniere ale lumii sensibile, supuse unor norme străine și de aceea aspiră la o eliberare și reintroducerea lor în universul spiritual (pleroma). De aceea atît scrierile vechi evreiești, cît și cele creștine sînt reinterpretate. Principiul etic al gnosticilor se fondează pe căutarea unei unități primordiale anterioare oricărei creații. Gnosticul se consideră mîntuit prin natură (natura sa pneumatică, emanată din lumea transcendentă) și nu prin grația divină. Pierre Hadot spunea că ideea unei degradări a divinului sau a originii transcendente a sufletului este anterioară gnosticismului. Totuși, Pistis Sophia anunța evoluția doctrinei gnostice către o filosofie și o psihologie spiritualizate care vor căpăta o expresie mai netă în scrierile lui Valentin. Deja în Pistis Sophia, Înțelepciunea este „vinovată” de sentimente, cum ar fi regretul sau căința. Paradoxurile și contradicțiile conținute în această scriere dovedesc drama omului gnostic. În același timp, scrierile gnostice au deschis cîmpul speculațiilor transcendentale la nivel teologic și filosofic care se vor regăsi, peste veacuri, în idealismul german, în filosofia vieții sau în existențialism. Pistis Sophia este cu siguranță o scriere care indică o cale de mîntuire gnostică, adică una evident cognitivă, gîndită ca una opusă și superioară celor propovăduite de evangheliile canonice.

Revista indexata EBSCO