Aug 5, 2018

Posted by in Ex libris

Gellu DORIAN – Bogdan Tiutiu – Sundial

 

Cartea de debut  a lui Bogdan Tiutiu – Sundial, Editura frACTalia,  2017, este o carte simbol (aş fi zis mai curînd simbolică!, dacă ar fi să mă fi luat după dimensiuni, dar nu asta contează) pentru o ilustrare a new-hipismului, oarecum într-o recrudescenţă în mediile în care new-new-age-ul îşi face loc prin aglomerări de tip UNTOLD sau alte prilejuri estivale cum ar fi cele de la Vama Veche, menţionată în dese rînduri în poemele debutantului poet clujean, din a cărui scurtă biografie aflăm că s-a născut la 7 martie 1987, în Turda, că este absolvent al Facultărţii de Istorie şi Filozofie a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, că a fost exmatriculat în anul doi de master şi că în prezent lucrează la o staţie de betoane, fiind preocupat de proiecte muzicale electro şi experimentale. Biografie de poet. Carte tot de poet, a cărui libertate de exprimare se detaşează de a multora dintre congenerii lui.

Prima parte a cărţii adună construcţii poematice  dezinvolte, cu o tentă de experiment şi furie calmă pe o existenţă în care umilinţa pare a-i da o notă de biografism textelor sale: „De 3 ani stau acasă de trăsneşte,/ cum  zice taică-miu când ceva merge rău.” (din poemul Umilinţa, p. 5, poem care deschide cartea şi anunţă un stil agreabil lecturii). Cele enunţate în poem sunt fireşti, de la acnee pînă la preocupări comode şi diurne: „Noi stăm pe canapea la meciurile naţionalei/ şi nu e simbioză e communication-breakdown,/  a gesturilor şi ochilor pierduţi./ Tot ce poţi vedea în noiembrie/ după ce se ridică ceaţa – schimbăm geamul/ de la bucătărie cu geamul de la cameră – / umerii noştri se ating pe hol şi senzorii/ dau alarma, dar e aproape noapte/ şi pe deal a apărut crucea  de leduri.” (idem, p. 6). Victimizarea trebuie să conţină musai strategii, care îi au în calcul şi pe copiii vecinilor, care vin la gard, să vadă ce au mai adus oamenii de la oraş (vezi poemul strategii de victimizare, p. 7) O lume absolut cunoscută este prezentă în acest poem, care localizează acţiunea, dacă se poate spune, uşor recognoscibilă. Un regret imens se poate vedea şi în poezia următoare, trece un nouraş pe cer, care trimite la un cîntec basarabean – Frunză verde de-un harbuz (Frunză verde de-un harbuz/ Trece-un nouraş pe sus./ Îi di ploaie ori ninsoare/ Ori lacrimi d efată mare/ I-o trmis badea scrisoare/ să-i dea voie să se-nsoare. Bădiţă-ai avea păcat/ M-ai iubit şi m-ai lăsat/ M-ai iubit ca pe-o copilă/ M-ai lăsat ca pe străină.” –, cîntat pe vremuri şi de Eminescu, cu o aluzie doar în text la „surorile Oşoianu”, scoase acum pe un „rimex electro, sugestie pe care doreşte poetul nostru să o accentueze imediat, prin starea apăsătoare, de jale. Această combinaţie de timp, cu treceri de la o stare la alta, de la un timp la altul, la nostalgii alcoolizate  („ şi pielea noastră/ chiar acolo pe masă în aburii beţiei.”), toate astea duc spre o caracteristică timpurie a poeziei pe care doreşte să o scrie acest poet, ce pare mai mult boem, dar un  boem, care doreşte să „trăiască în satul Sub Piatră din Munţii Apuseni.”, loc în care bîntuie spirtul lui liber, în care lumea lui, inexistentă în alte poeme, se desfăşoara asemenea gîndurilor lui. Toponime din zonă apar peste tot în poezia lui Bogdan Tiutiu şi nu sunt puse doar pentru a ilustra locuri, ci parfumuri poetice de reală esenţă. Notaţiile lui nu sunt simple constatări, ci ies din stări care  irup dintr-un suflet încărcat, zbuciumat, dar bucuros de viaţă: „au venit banii,/ dar nu a mai rămas nimeni/ pe terase – văd pixelii bucuriei/ din programele  work& travel,/ nisipul Californiei şi ce mai încercaţi şi voi/ cît uitaţi de mine.” ( summertime sanderss, p. 11).  Sau ca în următorul poem: „ s-a întors cu bani/ din work&travel/ şi mi-a dat o ţigară/ discuţii-roze – ameţit/ în visul american/ când îi citesc horoscopul:/ şi o să fie dulce/ viaţa ei şi viaţa mea. (work&travel session, p. 13). Scenele redate iau uneori aspecte de scenariu de film, sunt fragmente de stări pe care poetul doreşte doar să le redea, nu să le literaturizeze sau să le încadreze într-o formă poetică, cu substraturi estetice căutate (vezi Buru MOVIE şi restore).

Partea a doua a cărţii, început aproape neobservat din cauza tehnoredactării (deşi cartea are doar 38 de pagini, tehnoredactarea este făcută cu maximă economie de spaţiu, cred că şi din cauza stării precare a poetului, lucrător la o staţie de betoane, boem, gata să ia drumul munţilor, gata oricînd să ia libertatea totală în  piept), trece  la o altfel de poezie, mai aproape de poezie, vizibil. Un poem absolut antologic face diferenţa între ce este cu adevărat poetul Bogdan Tiutiu şi celălalt observator al cotidianului, filtrat printr-un limbaj controlat şi deloc ostentativ. Toponimele dau aici parfumul arealului în care poetul respiră ca un adevărat om al locului: Valea Arieşului, Huda, Sălciua, Cluj şi altele. Dar iată poemul antologic al cărţii: „A venit cu părul ei roşcat/ odată atât de natural şi de luminos/ în aerul condiţionat din microbuz/ şi toată oboseala mea s-a topit.// Acolo unde vibraţia frunzelor/ se transformă în răcoare,/ ochii ei şi ochii mei sunt lumina./ Stau în pace.// Cei care îmi blochează imaginea ta/ mă întunecă. Povestea lor îmi distruge centrul./  La ce sunt bune toate încercările/ dacă nu le pot sparge crusta cleioasă?/ Şi am trecut prin ei/ Îmi doream să-i vorbesc,/ să-i electrizez  părul.// Dar cu totul alte locuri/ se întâmplau în mintea ei de adolescentă/ scăpată la Cluj/ şi mi-am trimis suflarea spre verdele/ din aprilie, am oftat/ şi m-am liniştit.” (mindfulness, p. 31) Limpezimea discursului dă altă înţelegere şi reuşitei poemelor. Nu numai că apare oarecum şi lirismul aici, marcă eternă a poeziei adevărate, dar substanţa poetică devine vizibilă, fondul este altul, iar finalitatea transmiterii emoţiilor este asigurată. Nu sentimentele transparente fac accesibilă poezia, ci nonşalanţa cu care sunt spuse, firesc, fără nicio teamă că s-ar putea taxa astfel de împliniri ca desuete, vetuste. De altfel limbajul poetic este unul frecvent împănat cu englezisme, dar şi cu asocieri noi de cuvinte, evitînd noul-nou loc comun, atît de frecvent în poezia colegilor săi: şi totuşi poetul nu se fereşte nici de sintagme mai bătătorite cum ar fi de exemplu „săculeţul inimii” (vezi poezia high by the beach, p. 29).

Generos cu englezismele şi cuvinte aglutinate, poetul nostru este adeseori zgîrcit cu unele cuvinte, fie ele şi conjuncţii, de parcă ar scrie semeseuri grăbite, cum ar fi pentru, pe care-l abreviază (pt.), fără să fi fost necesar.

Faptul că trei dintre poeţii tineri, cu o anume consacrare,  Andrei Doboş, Andrei Dosa şi Vlad Moldovan, scriu pe coperta patru opinii sugestive despre poezia lui Bogdan Tiutiu denotă o încadrare a poetului debutant într-o grilă valorică sigură. Să vedem ce vor mai scrie şi alţi critici, dar mai ales să vedem ce va mai scrie Bogdan Tiutiu după această primă carte, pe  care aş fi numit-o cadran solar, carte ce reprezintă un promiţător început.

Revista indexata EBSCO