Aug 5, 2018

Posted by in Ex libris

Antoaneta TURDA – Olimpiu Nușfelean și fericirea unui destin asumat

 

La sfârşitul fiecărui an obişnuiesc să fac tot felul de bilanţuri faţă de propria conştiinţă. Pe primul plan, în lumea robotizată în care trăim, îmi place să fac unul intelectual şi anume să inventariez cărţile citite sau recitite în anul care a trecut. Aşa se face că mi-am reamintit  de volumul de eseuri Să furi raiul cu ajutorul cuvântului, apărut în 2014, la Editura Charmides din Bistriţa. Carte de referinţă întru descoperirea labirintului creator al scriitorului, devoalează în cele 5 capitole şi o ADENDA nu doar idealurile scriitoriceşti ci tot zbuciumul sufletesc ce l-a bântuit pe autor în drumul său întru desăvârşirea artistică.

Prezenţă discretă în lumea literară românească, pendulează cu graţie între o lume reală, omenească şi una ideală, mult visată, a perfecţiunii intelectuale. Poziţionat undeva, la marginea visului, pare a-şi fi făurit destinul literar din prea-plinul unei iubiri totale a celor ce ştiu a citi în linişte, capabili a pătrunde în profunzimea lucrurilor. Echilibrat şi tenace gravitează pe orbita unor universuri enigmatice ca însuşi presupusul cititor căruia îi face un portret special chiar în primul capitol: „Cititorul meu ideal nu are chip. El e… neînchipuit. Dar îl bănuiesc ca fiind foarte concret. Îl caut fără să-l definesc precis. Acesta descinde hotărât dintr-o nebuloasă, venind spre mine în timp ce eu înaintez spre el. Astfel ne (în)scriem într-o constelaţie. Frumos spus, nu prea uşor de crezut…”

Scrupulos şi prudent cu propria-i persoană şi cu cei din jur, caută a crea conexiuni menite să demonstreze farmecul unei minţi luminate de lectură, într-o lume superficială şi gălăgioasă în care creatorul îşi pune o sumedenie de întrebări privitoare la demnitatea şi libertatea sa. Cu sau fără răspuns, întrebările răsună, pe tot parcursul vieţii, în urechile artistului, demonstrându-i imprevizibilitatea literaturii care, în orice clipă şi în orice loc de pe mapamond, se află sub pecetea istoriei, chiar dacă nu a pierdut nicio bătălie cu vremurile. Abordarea relaţiei dintre literatură şi istorie presupune meditaţia cu privire la raportul dintre realitate şi ficţiune folosit de scriitori întru relevarea miracolului existenţial. Nu mai puţin important este discursul literar menit a marca acest raport. Cum şi ce trebuie să spună scriitorii pentru a fi receptaţi aşa cum se cuvine rămâne la latitudinea fiecăruia, un lucru fiind cert: obligativitatea unei atitudini profetice. Împiedicat sau nu de discursuri politice şi religioase fals-ademenitoare, discursul literar bine alcătuit ajunge, negreşit, la ţinta potrivită: cititorul avid de o lectură de bună calitate, creându-se astfel perfectul triunghi autor-carte-cititor. Abordarea acestei relaţii dintre cele trei elemente amintite ne duce cu gândul la condiţia de martor al istoriei atât al scriitorului cât şi al cititorului, cartea fiind şi ea o mărturie a istoriei trăite, iar receptarea sa corectă o necesitate căci: ”Dacă literatura este o copie a vieţii, «modelul» cel mai bun de copiat este până la urmă tot ce vrea autorul. Iar cel din urmă chiar şi lectorul devine ceea ce vrea autorul/scriitorul.”

Bazându-se pe anume principii, scriitorul mai degrabă de factură clasică, Olimpiu Nuşfelean îşi argumentează, indirect, propriul loc în literatura română postdecembristă, nu fără o uşoară ironie nemaliţioasă: ”În câmpul narativ îşi anunţă prezenţa tot mai insistent, în romanul postmodernist, un personaj exotic şi controversat: naratorul de hârtie. El nu este neapărat naratorul omniscient, ascuns în spatele faptelor relatate, nici martorul sau actantul asociat, ci cel care înscenează acţiunea în faţa cititorului. Nu mai este un simplu personaj.” Fixarea promptă pe propria orbită creatoare dovedeşte nu orgoliu, ci conştientizarea relaţiei cu literatura „pe care o scrii, cu literatura pe care o citeşti şi care te formează mereu.”

Fire puternică, de ardelean neaoş care nu renunţă la ideea de a fi încăpăţânat când trebuie, nu par a-l afecta (chiar dacă îl deranjează!) turbulenţele din jur, supapele de evadare dintr-un cotidian sumbru, funcţionând perfect, dovadă fiind paginile în care evocă anii copilăriei, meleagurile natale şi Clujul cu mirificii ani ai studenţiei. Evadarea, benefică întru totul, trasează şi ea câteva linii majore ale portretului său, argumentând aplecarea totală şi necondiţionată spre universul cărţilor.

Contemplativ, neranchiunos, chiar şi atunci când îşi spune oful, direct, fără menajamente, ne propune un exerciţiu de introspecţie menit a ne trezi luciditatea ca indivizi şi ca popor, raportarea la destinul colectiv al poporului român fiind pe cât de reală, pe atât de neiertătoare: „Deocamdată ne ţinem bine în faţa unui trecut din care nu învăţăm nimic. Ne ducem viaţa trăgându-ne cu forţa din trăirea unor amintiri exotice. Îi ghidăm pe străini prin pădurea noastră (magică) de amintiri. Contactul cu prezentul concret iscă o altă poveste.” Care poveste? Poate cea a neasemuitului şi nemuritorului Păcală ce nu învaţă nimic din propriile-i necazuri pricinuite de firea-i poznaşă şi nărăvaşă. Gândul mă poartă spre acest personaj, după lectura paginilor în care este dezbătută starea socială şi culturală românească postdecembristă cu multă amărăciune, ce naşte o chinuitoare dilemă: „E nevoie de atât de puţin pentru a transforma realitatea în reverie. Pentru a transfigura lumea… E nevoie de atât de puţin pentru a menţine focul viu al literaturii. Acest foc dă seama despre maturitatea mea.” Care este preţul acestei maturităţi? Desigur căutările asidue existenţiale şi artistice, ale lumii primordiale, ale raiului cucerit, până la urmă, prin cuvânt şi mântuire.

A-l privi pe Olimpiu Nuşfelean, acum la aproape o jumătate de secol de la debut, prin prisma acestor mărturisiri, înseamnă a face efortul de a înţelege, nu doar un adevărat mecanism al scriiturii, ci şi starea de fericire supremă dată de desăvârşirea actului creator, cu certitudinea că păpuşile de cuvinte vor fi bine mânuite de cititorii ideali capabili de a percepe miracolul vieţii noastre cea de toate zilele transpus în literatură.

Revista indexata EBSCO