Aug 5, 2018

Posted by in Ex libris

Felix NICOLAU – Povești pentru cei care rezistă

 

Nuntă în cer a lui Mircea Eliade e reproiectat poetic şi feminin de Adi Filimon ca Nuntă în ape (Ed. Vinea,  2017). Ca în poezia pe care a mai produs-o pînă acum, scriitoarea păstrează intensitatea, inocenţa, dar şi răbufnirile exasperate; doar tăietura versului s-a mai rafinat, reducînd din dramele accentuate ale conţinutului acele ingrediente melodramatice. Acum, poemul e destul de rapid, compus din deviaţii ce totuşi se sedimentează discursiv: „ridic zid peste pantoful uitat al cenuşăresei/ golul de cristal va închide un strop de aer/ dacă vorbesc mai încet zidul îmi răspunde/ într-o limbă necunoscută şi stranie/ ceea ce înţeleg e rîsul fericit al coplăriei/ ce se uită la mine de departe/ ca la un străin cu pleoape mecanice” (a fost odată ca niciodată).

Textele poetei, deşi rapide, sînt fluente, căci fac uz de conjuncţii din belşug. Discursul acesta susţine teme importante, de la metafore pînă la moarte şi emoţii. Curgerea năvalnică te face să pierzi sensurile. Intenţia e de a transmite o stare de transă îmbibată de febricitate. Din şuvoiul de vorbe se desprind nuclee încărcate de sugestie şi de forţă: „mă simt ticsită de chestii cotidiene/ ca un calendar cu reţete diverse”, „propriul meu ochi întors spre-nlăuntru vede/ orice defect în mecanismul gîndirii/ sînt un animal irascibil” (nu mai ştiu dacă nordul e nord sau sud-est), „doar eu cu pielea mea albă ca laptele mă ascund de mine/ să nu mă ardă iubirea cuiva” (după ce m-am născut şi mama a aflat că sînt fată), „am gura pictată în ocru/ dacă o deschid cineva dinăuntru/ te va striga” (jocul).

O parte din volum este dedicată experienţelor traumatizante sau personal post-apocaliptice. Universul acestei poezii este unul privat, dar zguduit de seisme ale memoriei şi ale emoţiilor. Există însă şi emoţii delicate, precum şi imagini cu simbolisitică frustrată, refulantă: „clădesc un cuib întors cu golul în jos” (ba mă doare).

Impresia e de scenă feliată de lumini şi umbre şi unde scenete apăsătoare se desfăşoară ritualic. Există, aşa cum ştim, multă poezie a traumei produsă de poete. Nota personală a lui Adi Filimon este izolarea, înscenarea de procese şi trîntirea unor verdicte parcă în afară de orice relaţie cu lumea din exterior.

Dintre multele tensiuni care zvîrcolesc cartea nu lipseşte cea sexuală. Şi aceasta însă e percepută altfel, decarnalizată şi sensibilizată. Un titlu ca vecinul meu e un bărbat foarte sexi subordonează versuri ca acestea: „aud plînsul febril şi nervos/ din miezul nopţii/ ştiu cum plîngi pentru că plînsul unui bărbat are ceva extrem de viril”. În felul acesta, poeta vrea să penetreze interesele contemporane, dar fibra ei retractilă şi oarecum posesivă rămîne intactă.

Confesivă, imaginativă, discursivă şi categorică, această poezie critică subtil şi construieşte un univers de mucava, gentil, inocent, cînd nu este nevrotic şi muşcător: „ocazional sînt foarte mincinoasă/ poveştile mele aşa de credibile/ iubirea ta aşa de cuminte/ cu ochii ei mari şi rotunzi îmi atinge cerul/ mă ţii de mînă strîns/ şi păşeşti inegal lîngă mine cu aere de băieţandru fugar” (copilărie la kilogram).

E limpede ca Adi Filimon practică, conştient sau nu, un post-postmodernism pe filon Noua Sinceritate, agitat uneori de patimi resentimentare. Lumea este prezentată paradisiac la nivel imaginar şi traumatizant la nivel personal-cotidian. O nefericire cu compensaţii imaginative. Candoarea este exprimată corect, însă traumele ating uneori o intensitate de filament înroşit: „plecasem cu greu din pîntecul Micăi/ şi nu mă iubea nimeni/ doar sufletul se deşira într-o spirală/ albă fără sfîrşit” (frumos era).

Producerea de poezie este o continuă auto-psihanalizare prin care sînt reinstaurate diverse arhetipuri. O mare nevoie de iubire permează toate aceste traume şi amintiri, iar poemele îmbină măiestru abstracţiuni incandescente cu mici scene casnice violente ca intenţie: „nu te dau la şcoală nu te bat că mi-ai mîncat zilele/ în curînd vei fi adult şi vei pleca” (acum şapte ani şi jumătate).

Poezia lui Adi Filimon stă sub semnul emoţiilor intense, fie ele ingenue ori crispate. Un univers pulsatil şi adesea îndurerat.

Revista indexata EBSCO