Aug 5, 2018

Posted by in Teatru

Ștefan AMARIȚEI – Potopul

 

 „Temeliile ţării se sfărmară ca un vas”   (Epopeea lui Ghilgameş)

 

Personajele

 

Uta – napiştim (Noe) – cel de pe tărîmuri îndepărtate, care a căpătat viaţă       veşnică

Enlil – zeul pămîntului şi al văzduhului

Ea – zeul înţelepciunii şi al apelor

Adad – zeul furtunilor

Anu – zeul suprem al cerului

Aruru – zeiţa zămislirii

Ninurta – zeul războiului (crainic divin)

Sumukan – zeul turmelor şi al vegetaţiei

Şamaş – zeul soarelui şi al dreptăţii

Nergal – zeul infernului

Sullat – crainic divin

Haniş – crainic divin

Enugi – străjerul apelor

Fiul I al lui Uta – napiştim

Fiul II al lui Uta – napiştim

 

În Uruk, anul 3600 î.Hr.

 

Scena I

 

Anu, Aruru, Enlil, Ninurta, Nergal, Şamaş, Sumukan.

 

Sfatul zeilor în Apsu pentru pedepsirea oamenilor şi a tuturor făpturilor de pe Pămînt.

 

Anu: …Noi am creat Pămîntul cu tot ce se află pe el, noi am zămislit făpturile şi oamenii. Fiinţele de pe Pămînt nu-şi mai îndeplinesc menirea lor. Ele se conduc după propriile gînduri, acţionează după intenţiile lor, care sînt altele decît ale noastre…

Aruru: Fiinţele de pe Pămînt nu mai sînt credincioase celor ce le-au dat viaţă. Nu mai sînt credincioase Mamei şi Tatălui lor. Noi le-am creat să slujească zeilor, să se iubească unele pe altele, să nu distrugă munţii şi cîmpiile, pădurile şi vieţuitoarele, căci toate sînt creaţia noastră divină.

Enlil: Pămîntul, al cărui stăpîn sînt, nu mai este acelaşi. Oamenii s-au năpustit ca nişte apucaţi asupra lui încălcînd legămîntul făcut cu noi. Răutatea a cuprins lumea, din cauza lor nici noi nu ne mai înţelegem ca la începutul începutului.

Ninurta: Dacă vor război, război vor avea. Se vor ucide între ei şi se vor devora ca fiarele sălbatice, îşi vor bea sîngele unul altuia. Îşi vor scurta capetele cu săbii înroşite în foc. Carnea şi oasele le vor putrezi mîncate de viermi şi hiene. Vulturii le vor sfîşia mădularele bolnave. Pulberea şi cenuşa se va alege din ei!

Nergal: Întunericul adînc al iadului îi va nimici ca pe nişte năpîrci. N-o să se mai bucure de soare niciodată. Vor umbla ca orbeţii strivindu-se în picioare. Neamul lor se va stinge fără glas, vor putrezi în infern pentru totdeauna.

Anu: Răzbunarea noastră va fi cumplită. N-o să mai rămînă fiinţă pe Pămînt. O să plouă timp de patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi pînă se va umple oceanul pămîntesc. Apele umflate se vor năpusti asupra uscatului ca tigrul înfometat asupra prăzii sale. Nu vor rămîne la suprafaţă nici munţii cei mai înalţi, toată suflarea de pe Pămînt va pieri înecată de valuri.

Şamaş: Soarele se va arăta pe cer mai luminos şi mai voios după acele zile de urgie cruntă!

Sumukan: Verdeaţa va încinge din nou Pămîntul renăscut!

Anu: Un Pămînt care nu va mai fi niciodată un Pămînt al oamenilor.

 

Scena II

 

Ea, Uta – napiştim.

 

În locuinţa lui Uta – napiştim, unde acesta doarme un somn neliniştit.

 

Ea: Gard de trestie, gard de trestie! Perete subţire, perete subţire!

Uta – napiştim (visînd întins pe pat): Ce este, stăpîne?

Ea: Ploaie de mazăre, dimineaţa. Ploaie de grîne, seara. Va fi nenorocire!

Uta – napiştim: Am înţeles, stăpîne. Voi ieşi în larg.

Ea (îngrijorat): Patruzeci de zile, ploaie de mazăre, dimineaţa, ploaie de grîne, seara.

Uta – napiştim (delirînd): Voi construi o corabie mare. Îmi voi lua nevasta şi copiii, toate bogăţiile, animalele şi păsările. Voi dărîma casa şi îi voi da foc.

Ea: Duhul înţelept al apelor îţi vorbeşte… Oamenilor tăi spune-le că Enlil te urăşte şi nu poţi să mai rămîi în oraşul vostru. Te vei statornici pe tărîmul lui Ea, stăpînul tău…

Uta – napiştim (delirînd): „Oameni buni, Ea, zeul cel înţelept, a poruncit să plouă cu belşug de recolte: mazăre, dimineaţa, ploaie de grîne, seara…”

Ea: Vei pluti pe apele oceanului planetar timp de o sută cincizeci de zile, după care corabia ta se va opri pe vîrful muntelui cel mai înalt. Cînd apele se vor retrage, coboară pe pămînt, sădeşte seminţele pe care le-ai luat cu tine şi dă drumul animalelor şi păsărilor în toate zările.

Uta – napiştim (delirînd): …Iar neamul meu se va răspîndi în toată lumea. Popoarele ce se vor naşte vor fi din sămînţa mea…

Ea: Gard de trestie! Perete subţire! Fereşte-te de răzbunarea zeilor cum te-ai feri de duşmanii cei mai crînceni!

Uta – napiştim (trezindu-se): …Voi face numai bine. Voi umbla în credinţa ta cum am umblat întotdeauna…

 

Scena III

 

Uta – napiştim, Ninurta, Sullat, Haniş, Adad.

 

Uta – napiştim şi rudele sale se află pe corabie în mijlocul mării. Urgia se dezlănţuie cu fulgere şi tunete, cu foc şi apă.

 

Adad (furios): Poruncesc vînturilor cele mai puternice să dezlănţuie cerul şi norii încărcaţi de ape să se prăbuşească asupra Pămîntului!

Enugi: Zăgazurile oceanului planetar să se sfărîme! Să nu mai existe hotar între pămînt şi ape. Toate vietăţile şi hrana lor să dispară, putreziciunea să le cuprindă pentru totdeauna.

Sullat: Să ţipe trîmbiţele, să cadă fulgere din ceruri!

Haniş: Casele şi templele să se cutremure din temelii, să nu rămînă urmă din ele!

Nergal: Poruncesc să cadă negura adîncă a cerului peste Pămînt, să nu se mai vadă nici o vieţuitoare, să putrezească toate făpturile în străfundurile iadului!

Uta – napiştim (din corabia cuprinsă de valuri uriaşe şi neguri adînci): Nu vă pierdeţi speranţa! Nu disperaţi! În cîteva zile potopul încetează. Norii îşi varsă apa toată şi soarele strălucitor va răsări iarăşi pe cer, mai puternic şi mai mîndru. Pămîntul va înverzi, păsările cerului vor umple văzduhul, fiarele sălbatice, pădurile, va fi din nou veselie şi belşug.

Adad: A sosit şi vremea mea. Voi arăta marelui Anu devotamentul meu, atrocităţile de care sînt în stare. Să vină uraganele, să bubuie cerul, să se cutremure şi să se sfărîme în mii de bucăţi temeliile Pămîntului!

Enugi: Apele oceanului să cuprindă întregul Pămînt, tot ce se află pe el să rămînă în adîncurile mării. Nimeni să nu mai îndrăznească să se revolte împotriva zeilor. Nimeni să nu se mai asemene cu noi!

Nergal: Cei ce se ridică contra zeilor să aibă parte de o moarte cumplită! Să nu-şi mai vadă copiii, să nu aibă timp să se roage şi să ceară iertare.

Uta – napiştim: Oricît de furios ar fi cerul, noi vom scăpa! Nenorocirea cea mare se va sfîrşi. Apele potopului se vor retrage în albiile lor. Focul din cer se va stinge ca un foc fără lemne. Mînia zeilor se va topi ca fulgii reci şi bezmetici sub razele soarelui strălucitor. Neprihănirea va cuprinde şi sufletul lor…

Ea (numai glasul lui): O, voi, zei puternici şi necumpătaţi! Cum aţi dezlănţuit potopul? De ce nu v-aţi gîndit că veţi pedepsi şi pe cei nevinovaţi? Pedepsiţi-l pe ucigaş şi pe nelegiuit, dar de ce să sufere cel neîntinat? Trimiteţi ciuma să decimeze oamenii! Trimiteţi foametea să pustiască cetăţile…

Enlil (întrerupîndu-l): Ea, tu n-ai voie să vorbeşti! Ai dat în vileag taina noastră, a zeilor.

Ea: Eu n-am trădat! I-am trimis doar un vis Celui de pe tărîmuri îndepărtate. Uta – napiştim stă drept în faţa noastră, fără păcat!

 

Scena IV

 

Monologul lui Uta – napiştim în corabie după încetarea potopului.

 

…Urgia a trecut. Nu se mai aud tunetele înspăimîntătoare, nu se mai văd fulgerele devastatoare. Lumina soarelui pluteşte iarăşi pe cer. O boare uşoară mîngîie obrazul. oceanul pămîntesc şi-a liniştit valurile dezlănţuite. E timpul să dau drumul rîndunicii să zboare. Dacă nu se întoarce pe corabie, înseamnă că Pămîntul s-a ridicat deasupra apelor.

…Rîndunica s-a întors din zborul ei, obosită. Aştept ca apele să mai scadă, apoi voi trimite porumbelul cel alb să caute un petic de pămînt propice vieţii.

…Porumbelul alb s-a întors cu o ramură de măslin în cioc. Voi da drumul păsărilor şi animalelor să meargă în toate zările şi eu voi părăsi corabia.

Voi aduce osanale zeilor pe muntele cel mai înalt, voi face sacrificii pe un altar nou. Voi semăna boabe de grîu şi de mazăre, crini de baltă, cedri şi mirt în pămîntul îmbibat de apă.

Voi face arderi de tot ca mireasma desfătătoare a jertfelnicului să ajungă în ceruri pînă la zei.

Voi pleca apoi în lumea largă ca sămînţa mea să se răspîndească pe întregul Pămînt…

 

Scena V

 

Iştar, Ea, Anu, Aruru, Şamaş.

 

Adunarea zeilor în ruinele templului Eanna din Uruk.

 

Iştar: Voi, zei ai Pămîntului şi Cerului! Aţi dezlănţuit acest potop fără să vă gîndiţi la consecinţe. Aţi comis o faptă rea pe care oamenii n-o vor uita. Chiar şi tu, marele Anu, ai partea ta de vină! Dar cel mai vinovat este Enlil, care cu limba lui ascuţită va întărîtat pe toţi. Să nu mai pună piciorul în acest templu. Oamenii nu-l vor uita şi nu-l vor ierta niciodată.

Ea: Aţi uitat ce înseamnă înţelepciunea şi cît de fioroase sînt apele dezlănţuite! Gîndiţi ca şi cum n-aţi avea minte. Fiţi atenţi! Omul ce a supravieţuit şi rudele sale vor da naştere la alte popoare pe Pămînt. Ele s-ar putea să-şi piardă încrederea în noi!

Şamaş: Aţi nimicit fiinţe nevinovate, aţi aruncat în noroi verdele cîmpiilor, aţi tulburat cerul albastru cu norii cenuşii, aţi ucis oameni cu sufletul curat, copii şi bătrîni, credincioşi, gata să se sacrifice pentru voi. Iar voi, iată ce aţi făcut! Întoarceţi-vă privirea spre Pămînt şi ce vedeţi? O întindere de ape murdare, un pămînt răvăşit, secătuit de bogăţiile şi frumuseţile sale.

Aruru: Chiar dacă am participat la marele sfat al zeilor ce a pus la cale potopul şi răzbunarea mea pe oameni a fost cumplită, voi zămisli tot ce este bun pentru Pămînt şi pentru orice suflare. Viaţa va renaşte, va cuprinde întregul Univers.

Iştar: De-acum înainte nu voi mai lăsa nici un zeu să facă ce vrea el pe Pămînt. Viaţa, frumuseţile şi bogăţiile sale nu vor mai avea niciodată de suferit din cauza noastră!

 

Scena VI

 

Uta – napiştim, Ea.

 

În templul Eanna din Urukul reconstruit după potop.

 

Ea: Tu, cel de pe tărîmuri îndepărtate, statornicit la gurile apelor, apropie-te. Am veşti importante pentru voi!

Uta – napiştim (îngenunchind): Sînt aici, în templul tău, stăpîne! Orice cuvînt de pe buzele tale este lege sfîntă pentru mine. Te ascult.

Ea: Sfatul zeilor cei înţelepţi a hotărît să nu se mai răzbune pe oamenii nevinovaţi, cu credinţă în puterea noastră. Semnul legămîntului nostru va fi curcubeul aşezat în nori. Pacea va fi atunci cu voi.

Uta – napiştim: Toţi oamenii de pe Pămînt vor primi cu bucurie această veste. Eu o voi răspîndi pînă la marginile lumii.

Ea: Tu şi neamul tău veţi stăpîni Pămîntul de la un capăt la altul. Pentru că ai cunoscut taina zeilor, pentru că ai respectat întocmai legămîntul nostru şi ai ştiut cum să supravieţuieşti potopului, zeii cei mari şi buni au hotărît să devii „Viaţă veşnică”. Din veac în veac, pînă la sfîrşitul lumii, numele tău se va răspîndi şi va fi pomenit de toate neamurile. Vei avea parte numai de linişte şi belşug. Toate zilele tale vor fi de nouă sute cincizeci de ani.

Uta – napiştim: Tu eşti singurul meu stăpîn! Tu eşti unicul meu zeu! În tine mă încred!

Ea: Nu vei mai fi singur niciodată. Voi fi alături de tine întotdeauna.

Uta – napiştim: Tu eşti marea mea revelaţie. M-ai salvat pe mine şi pe urmaşii mei. Ai salvat omenirea.

Ea: Voi sînteţi creaţia noastră.

Uta – napiştim: Dar puteţi crea şi alţii ca noi!

Ea: Voi sînteţi capodopera noastră. Prin voi ne atingem scopul. Prin voi!

Uta – napiştim: Stăpîne, care este acest scop?…

(Ea se face nevăzut.)

 

Scena VII

 

Uta – napiştim, Fiul I, Fiul II.

 

În noua casă a lui Uta – napiştim din Uruk.

 

Uta – napiştim: …În templul din Uruk, zeii mi-au vorbit. Avem un nou legămînt de linişte şi pace. Curcubeul cel vărgat şi luminos aşezat în nori ne va aminti de asta.

Fiul I: Crezi că toţi zeii vor respecta acest legămînt, îi vor iubi pe oameni?

Fiul II: Oamenii vor respecta oare acest crezămînt, vor fi mai buni ca înainte?

Uta – napiştim: Sîntem creaţia zeilor. Să-i respectăm ca pe părinţii noştri. Să ne ţinem de legămîntul încheiat. Să respectăm poruncile zeilor cei buni, ei ne doresc binele.

Fiul I: Dacă ne vreau binele, de ce au trimis potopul asupra noastră să ne nimicească?

Uta – napiştim: Eu mă simt curat în faţa zeilor. Am fost cu băgare de seamă la cuvintele lui Ea, Înţeleptul. Răzbunarea zeilor s-a făcut fără participarea sa. El a fost cel care m-a avertizat.

Fiul II: Zeii nu se vor mai răzbuna pe noi? Vor fi oamenii în stare să respecte totdeauna acest legămînt? Nu vor uita ei ce-au promis cînd le va fi bine?

Uta – napiştim: Asta trebuie să prevenim noi. Să propovăduim printre oameni şi urmaşii lor cum să ne comportăm între noi şi cu orice creaţie divină de pe Pămînt, astfel încît zeii să fie mulţumiţi şi fericiţi în locaşurile lor din ceruri.

Fiul I: Ar trebui să îngenunchem numai în faţa zeilor cei buni şi înţelepţi, să ne rugăm doar în templele lor.

Fiul II: Ea are o putere nelimitată  asupra noastră, el este zeul nostru suprem.

Uta – napiştim: Se vor răzbuna iarăşi zeii pe noi, dacă gîndim aşa.

Fiul I: El ne-a ajutat, el ne-a dat înţelepciunea şi puterea de a-i înfrunta.

Fiul II: Ne vom ruga numai în templele sale, vom fi credincioşi doar Lui.

Uta – napiştim (uluit): Vreţi să avem un singur zeu căruia să ne închinăm?

Fiul I: Prin El am supravieţuit. Ea este unicul nostru zeu!

Fiul II: El este Dumne…

(Încep tunete şi fulgere puternice. Ploaia se dezlănţuie.)

Uta – napiştim (îngrijorat): I-aţi supărat pe zei!

Fiul I: Să mergem la corabie!

Fiul II: Care corabie? A rămas pe vîrful muntelui cel înalt.

Fiul I (derutat): Să construim altă corabie, mai mare!…

Fiul II: Nu mai este timp, oricum.

Uta – napiştim: Cum vrea Ea! El este bun cu noi.

Fiul I (privind spre cer): Tată, tată! Curcubeul!

Fiul II (minunîndu-se): Ce înalt e! Plin de lumină şi culori!

Uta – napiştim: Ea este cel mai înţelept. Ea este zeul nostru suprem. Ea este unicul nostru zeu. Să ne închinăm Lui şi numai Lui întotdeauna!

(Soarele strălucitor se arată deodată pe cer. Uta – napiştim şi fiii săi iau uneltele de lucru şi pleacă voioşi spre cîmpul înverzit din depărtare.)

 

(Cortina)

 

Revista indexata EBSCO