Jun 26, 2018

Posted by in Varia

Aura CHRISTI – Ostrovul Învierii: O, toamnele mele…

O, toamnele mele, toamnele patinează,

din timp în timp, pe suprafeţe şi-mi răsfaţă

creasta năucă a fiinţei, ajunsă la jumătatea

împlinirii. E ceva în mine: adînc, de tot

adînc, întors înlăuntru, prins în vîrtejul

miresmelor, albinelor, rozelor, duhurilor.

Ceva neînțeles mă ţine departe de Cetatea

 

asediată de zgomot, agitaţie, oameni tobă

de carte, în faţa raţiunii îngenunchiaţi,

lunecînd pe suprafeţele lucrurilor și ale

celorlalţi oameni. Ceva stingher mă ţine

înlănţuit în mine, departe, în adîncimi

străine, ca o casă uitată în noaptea

nopților toate, cînd nimeni nu vine.

 

… Nimeni nu te alină şi nu te leagănă

în palma înstrăinării tale, în care e ceva

neverosimil, deci, adevărat; ceva ce nu

seamănă cu nimic din tot ce vezi alături,

cu ceea ce simt cei dragi, departe plecaţi.

E lumea ta, spui, e lumea ta, în care de

cînd te ştii se iubeşte cum între fraţi

 

şi amanţi nu se iubeşte. Totul poartă

numele unei împliniri, ce seamănă

cu o boare, cu o plutire. Totul se prelinge

parcă din ochii tăi, din coaste și mîini,

din ceva răsucit, de necuprins, ascuns

în tine – dincolo de cuvinte și simţuri –

şi curge din roze, ochi, mesteceni-stăpîni.

 

Te apropii cu sfială. Ceva de la suprafaţa

fiinţei le vorbeşte; și ei, sfinţii, freamătă,

brusc, spre tine şi spre luminatul drum.

Atent la acea tainică vibraţie, simţi cum

ceea ce alte dăţi era carne pe tine, uşor

tremură. Tîrziu, te regăseşti în genunchi,

apoi în surîs te aduni din propriul scrum.

 

 

 

Fragment din romanul în versuri

 Ostrovul Învierii

(25 august 2016 – 16 aprilie 2017,

Învierea Domnului, Mogoşoaia)

 

 

Revista indexata EBSCO