Jun 26, 2018

Posted by in Varia

Valentin TALPALARU – ComPRESA revistelor

 

Florar a șuguit cu cîteva zîmbete de narcise și liliac păcălind filomele ambetate, zîmbete pe care le-a stins iute cu văpaia care anunță o vară aprigă, astfel că, în dorul lor mai citim din Macedonski – asta cînd nu dau buzna peste noi revistele amirosind a floare tipografică! Și, pentru că punem peste tot semnul nobil al unirii, de ce n-am începe fiecare compresă cu un semn de dincolo, din încă neunitele oficial meleaguri românești. De pildă din Bucovina, de unde primim Glasul Bucovinei. Revistă directorată de doamna Alexandrina Cernov cu un impresionant colegiu de redacție. Din sumarul bogat la care suntem poftiți, selectăm un fragment din editorialul semnat de redactorul șef, editorial intitulat Lupta pentru limba română continuă, în care este comentat textul noii Legi a învățămîntului, prin care se dorește o nouă (autorul adaugă „pseudo”) reformă. Iată semnul de revoltă și îndemnul la reacție al autoarei: „Patrioții” ucraineni, reprezentanți ai partidelor ultranaționaliste, susțin că legea respectivă este îndreptată împotriva populației rusești din Ucraina, a rusofonilor în general. Ei consideră că în Ucraina sunt prea multe școli cu predare în limba rusă și, de asemenea, în limbile minorităților naționale ca ungurii, românii etc. În același timp, ascultăm și citim în mass-media declarațiile false și incompetente ale ministrului Învățămîntului și Științei, Lilia Grinevici, bazate pe informații furnizate de diferiți ziariști zeloși și partide politice de orientare radicală, apropiate ideologic de neonazism, care într-un mod exemplar demagogic caută să ne convingă că legea este mai mult decît benefică pentru minorități.” O analiză profesionistă urmează în continuare, cu sublinierea dureroasă că, de pildă, în raioane ca Secureni și Hotin, cu populație română, situația este dramatică: „Pentru ei procesul de ucrainizare s-a încheiat.” În același timp, doamna Alexandrina Cernov publică o emoționantă și dureroasă scrisoare deschisă către toți cetățenii României în care accentuează momentul de mare cumpănă pentru comunitatea română din Ucraina. Am insistat asupra acestui apel pentru importanța sa deosebită și asupra căruia vom reveni. Asta nu înseamnă că trebuie să ocoliți celelalte interesante propuneri de lectură ale revistei. Mergem spre Tîrgoviște pentru o nouă întîlnire cu Litere. Un număr care îl evocă pe Nichita Stănescu, cel căruia, îi prelungim existența, aniversîndu-l ca și cum nimic nu s-ar fi întîmplat cu biografia sa terestră. Sigur că, întrebarea pe care și-o pune Tudor Cristea ne-o punem și noi. „La 85 de ani de la nașterea poetului, m-aș întreba care ar fi fost soarta sa dacă ar fi trăit pînă azi… Față de ideea deja afirmată că opera și viața lui au avut aceeași miză, întrebarea mi se pare lipsită de sens.” Recent, în cadrul Zilelor „Convorbiri literare”, Eugen Simion a glosat pe tema posterității critice a lui Eugen Lovinescu. Temă conținută și în cartea sa apărută la Editura Tracus – Arte mai an. Despre care scrie cu aplicație și simpatie Mihai Cimpoi. O suculentă listă de tautologii și truisme debitate cu nonșalanță de reprezentanții noștri ori de diverși gazetari și reporteri autohtoni. Dar nu numai. Citiți și vă cruciți: „Proudhon, ocupîndu-se la Antichitate:„ În Egipt femeile se prostituau cu crocodilii.” Și alte asemenea! Multă poezie și proză, precum și o mini antologie de traduceri datorată Paulei Romanescu. Restul rămîne să îl descoperiți domniile voastre, timp în care ne mutăm  mai la nord, în Târgu Mureș pentru o întîlnire cu Vatra. Bun venit ne urează Ion Pop:„ Ce decădere, Doamne, și câtă necuviință/ la etatea mea venerabilă!// Am ajuns să mă bucur,/ mic cinic provincial,/ ascultând-/ pe când atâția, mari bărbați ai Patriei/ își rostesc nobilele discursuri -/ sforăitul nesimțit al materiei.// Dar poate că/ știe ea ce știe.” (Mici bucurii urâte). Ar trebui să fie seminarizat articolul Anei Blandiana: O definiție a prieteniei. Un text care îl are în prim plan pe Leons Briedis, poet și traducător din Letonia. Catifeaua din care este țesută povestea întîlnirii, lunecă spre povestire.  Una a prieteniei. Nu lipsește nici proza lui Petru Cimpoeșu, Împotriva bosonilor, cu același dozaj de umor și abilitate narativă cu care ne-a obișnuit. Multe invitații la lectură, cărți proaspete în vizorul echipei de critici de la revistă, un desant liric feminin, cu Simona – Grazia Dima, Laura Dan, Svetlana Corobceanu, Flavia Adam, Zamfira Zamfirescu în componență, completează un număr interesant. Argeș ne propune (printre altele) un dialog al lui Dumitru Augustin Doman cu Vasile Spiridon, unul dintre criticii literari foarte implicați în critica de întîmpinare și nu numai. Gravitate și umor, răspunsuri neprotocolare, în concluzie un interviu „proaspăt”, vioi, plăcut la lectură și la…relectură: „Eu cred că românul s-a născut poet și moare analfabet(nu e chiar așa, dar nu am găsit altă rimă). Puțini români s-au născut poeți, restul sunt făcuți. Ei, uite că eu m-am făcut (nu născut) critic și vreau să mor poet. Acum lucrez la un poem pe care nu știu dacă îl voi duce la capăt.” Este răspunsul la provocarea lui D.A.D.: „Prietenul nostru Adrian Alui Gheorghe spune, într-un interviu pe care i l-am luat, că: „ Românul s-a născut poet și e pe cale să moară critic. Interpretează, eventual dă-i o replică usturătoare!” Interesant grupajul de versuri al poeților din Norvegia în traducerea lui Leo Butnaru. Nu lipsește nici pagina de proză semnată de Marian Ilea: Zepellin – ul piticului. Și nici poezia, sub semnăturile Magdei Grigore, Florinei Isache, Gelei Enea sau Mihaelei Albu. Coborîm spre Craiova pentru Ramuri. Unde depănăm împreună cu Gabriel Dimisianu cîteva pagini de amintiri văleat 2007. Care coincid cu plecarea la cele veșnice a lui Octavian Paler. Un articol mai gros în talie, semnat de Ionuț Orăscu ne avertizează să căutăm în librării proaspătul op al Magdei Cârneci, Opera poetică, apărut mai an la Cartea Românească. „Incontestabil una dintre cele mai bune poete contemporane, Magda Cârneci are un stil ușor recognoscibil: „Alege! Ia-ți secolul în spinare și umblă. Viața ta, oricum, împotriva ta însuți, împotriva tuturor crimelor, erorilor, petelor albe, bancnotă la toate, viața ta are stil!” Numeroase invitații la lectură, nume noi sau mai vechi, cărți recent apărute semnate de Daniela Micu, Augustin Cupșa, Diana Mandache, Ion Munteanu et alii. Nu lipsesc cronici de teatru, traduceri, adică ingredientele unui număr interesant. Căutăm cîte ceva din răcoarea și ozonul nordului, așa că dăm fuga la Satu Mare, la curțile lui Radu Ulmeanu și a sa revistă Acolada. Gheorghe Grigurcu ne primește cu cîteva reflecții despre memoriile lui Barbu Cioculescu, despre care afirmă: „Memoriile lui Barbu Cioculescu au un merit stilistic de căpetenie și anume de a se plasa în unghiul (mort?) al ironiei. Pudoare („ironia este pudoarea umanității”, spunea Jules Renard) sau refuzul ei (același afirma consolator: „ironia nu usucă: arde doar buruienile”)? Greu de precizat, fie și atunci cînd autorul se recomandă astfel, de altminteri cu îndreptățire, pe ton interogativ: „Copil minune, adolescent patetic, tînăr port – drapel, matur industrios, bătrîn înțelept, omul care a scris despre  toți și despre toate, schimbînd figurile spre a nu se repeta, poetul, prozatorul, criticul și istoricul literar, gînditorul politic inspirat, ager, cuprinzător și nu rareori surprinzător de clarvăzător în lecțiile sale, portretistul atîtor mari bărbați și încîntătoare femei, întîrziind să-și scrie memoriile?”. Un autoportret care trebuie citit neapărat cu inteligență și exonerat de infatuare! Pentru că spațiul nu ne prea îngăduie și ne-am oprit dintr-o simpatie declarată la textul despre Barbu Cioculescu, nu avem ce face și decupăm, pe final cîteva versuri din grupajul semnat de Lucia Negoiță: „Câte și mai câte se vor fi îngropat/ în tăblițele cu nume de-alint/ inișor călușei rumeoara/ mieilor rapiței mierlei sau meliței// lasă mai lasă uricul lor nedezlegat/ ca un sunet al lutului/ flori păsări tufe pitice jertfele/ amiezei de iulie cu alaiuri de nuntă/ și dricuri urnite de cai obosiți” (Pe strada Eliade între vii). În fine, la Ploiești, pentru Atitudini. O amplă dare de seamă despre festivalul dedicat lui Nichita Stănescu și, evident , o seamă de articole consacrate născocitorului de necuvinte. Cum ar fi cele semnate de Constantin Chiriac, Tania Filip, Ion Caramitru, Miron Manega, Tudor Octavian, Matei Vaihan, Ion Murgeanu. Despre viața statală în spațiul carpato-danubiano-pontic scrie Ion Ștefan Baicu, promițînd un serial pe tema amintită. Nu lipsește nici imaginea Ploieștiului la începutul războiului întregirii, cum titrează Constantin Dobrescu. Să încheiem și cu puțin umor din epigramele lui Gheorghe Belei, epigramist  evocat de Constantin Tudorache într-o antologie a maeștrilor speciei. Iată cîteva mostre: „I-am dat pe impostori în gît!/ Literatura perimată/ Nu mai apare, văd, decît/ Sub semnătură consacrată!” (Salt calitativ). Sau: „Dorea măicuța sa vârtos/ Bogat ca doctoru-Angelescu/ Și talentat ca Eminescu/ Să fie! Și-a ieșit pe dos!” (Unui poet epigramist). Nu rezistăm nici la o Casnică: „Ea îi spunea,  cu glasul monoton,/ Că i s-a rupt frânghia din balcon,/ Și, dumnealui, trezit din vis:/- De ce nu-ncerci cu „Verde de Paris?”

Revista indexata EBSCO