Jun 26, 2018

Posted by in Panoramic editorial

CHELARU – Edituri moldave/ autori moldavi

Constantin Parascan, Acasă la Ion Creangă: Povestea bojdeucii din Ţicău – Iaşi la centenar, 1918-2018, Editura Panfilius, Iaşi, 402 p.

 

Bojdeuca din Ţicău, în care a locuit şi a creat Ion Creangă şaptesprezece ani şi jumătate, este primul muzeu memorial de literatură din ţara noastră, instituită oficial astfel la 15 aprilie 1918.

Constantin Parascan, care a slujit decenii la rînd în acest aşezămînt cultural şi a scris mai multe cărţi despre viaţa şi opera lui Creangă, oferă în această carte o poveste scrisă cu suflet, dar şi atenţie la documentare. „Căsuţa”, al cărei prim proprietar atesta în documente a fost Constantin Vasiliu, care o construise „înainte de 1850”, este, probabil, cel mai cunoscut şi vizitat muzeu memorial din ţară. Generaţii de copii au trecut pe acolo. Îmi amintesc curiozitatea mea şi a celorlalţi copii cu care eram cînd am ajuns acolo prima oară, şi nerăbdarea cu care abia aşteptam să intrăm în curte, apoi să vedem fiecare colţişor.

Şi de aceea, cred că această carte ar trebui să atragă cititori de toate vîrstele, care îşi doresc să cunoască mai multe şi despre Ion Creangă, dar şi despre istoricul acestui loc aparte.

Structura cărţii arată, succint, maniera în care şi-a construit autorul discursul: I. Cînd şi cum s-a ivit în Ţicăul Iaşului căsuţa şi povestea ei şi a vieţii lui Ion Creangă (din 1837 pînă în 1872 şi-apoi pînă la 31 decembrie 1889) – 1.1. Istoricul căsuţei din 1837 pînă în 1872; 1.2. Drumurile lui Ion Creangă şi casele din Iaşi unde a locuit din 1855 pînă în 1872, 1.3. Viaţa lui Ion Creangă şi a Bojdeucii din Ţicău din 1872 pînă în 1889; II. Viaţa Bojdeucii (în presa vremii şi în amintirile contemporanilor) din 2 ianuarie 1890 (ziua înmormîntării lui Ion Creangă la cimitirul Eternitate din Iaşi) pînă la 15 aprilie 1918, 2.1. – Cum s-au reflectat lucrările de restaurare şi inaugurare a Bojdeucii în lunile ianuarie-aprilie 1918 în presa existentă în Fondul documentar al B.C.U. „Mihai Eminescu” din Iaşi, 2.2. – Pentru amintirea lui Ion Creangă. Dare de seamă a Comitetului ieşean pentru reconstruirea „Bojdeucei” – 1918, 2.3. – Amintirile unui martor – avocatul Ionel Hette – prezent la inaugurarea Bojdeucii ca muzeu – 15 aprilie 1918 – într-un interviu luat în Bucureşti, 1997, de către C. Parascan, III. Povestea Muzeului – Bojdeuca din Ţicău – din 1918 pînă în 1972 (la 100 de ani de la descălecarea lui Ion Creangă în Ţicău), IV. Istoricul Bojdeucii „Ion Creangă” din iulie 1972 pînă azi – 15 aprilie 2018 – la Centenar.

Succinta noastră semnalare, în tonul rubricii, se doreşte şi o invitaţie la lectura acestei cărţi, salutînd, totodată apariţia ei, drept pentru care încheiem cu un citat de „îndemn”: „Sîntem, «iubite cetitoriu», care-i fi citit multe «prostii» în viaţă şi eşti invitat să le citeşti şi pe acestea, în adevărată şi minunată Poveste. Cea a Bojdeucii, la Centenar, şi a lui Creangă, un Om pe care Dumnezeu, asemenea lui Eminescu, l-a «sorbit din popor cum soarele soarbe un nor de aur din marea de amar»”.

 

 

Andreas Rados, Fascinaţia Greciei în reviste de cultură în România, cuvinte de deschidere de Traian Diaconescu (Logos elen în veşmînt românesc), şi Nicolae Turtureanu (Omul cu două patrii…), Editura Princeps Multimedia, Iaşi, 2017, 510 p.

 

„Sînt o creaţie a Greciei şi totodată a României”, scrie Andreas Rados, pe care meandrele vieţii l-au adus pe meleagurile noastre, de zeci de ani trăind în Iaşi, oraş în care a avut mulţi prieteni (şi) în lumea literară, şi în care revistele i-au „deschis paginile lor spre publicarea unui buchet de flori policrome”, pe care l-a „dăruit din toată inima celor interesaţi de spiritul elen antic şi modern”.

De altfel, nu este prima carte de acest fel pe care o semnalăm aici; am mai adus în atenţia cititorilor noştri: coord. Andreas Rados, Valeriu Mardare, Spiritul elen – Sinteze europene la revista Cronica, cu o „Precuvîntare” de Traian Diaconescu, Editura Cronica, Iaşi, 2008, 626 p. (o cuprinzătoare antologie de texte ale unor autori – între care Constantin Ciopraga, Ioan Holban, Bogdan Mihai Mandache, Ştefan Oprea, Andreas Rados, Vasile Constantinescu, Nicolae Turtureanu, Leonidas Rados, Al. Husar, Valentin Ciucă, Nicolae Busuioc, Valeriu Mardare, Elena Lazăr, Leonid Maniu, Ovidiu Mardare, ş.a. – care ofereau, scriu coordonatorii, „la vremea respectivă, în privinţa culturii greceşti, o anumită imagine”), şi Inscripţii eline pe cerul României (poeţi greci contemporani), antologie, studiu introductiv şi note biobibliografice de Andreas Rados, Cuvînt înainte de Ilias Ilisou, Editura Junimea, Iaşi, 2013, 126 p. (o antologie de poezie greacă interesantă, din perspectiva României, şi prin aceea că autorii selectaţi vorbesc în aceste poeme despre ceva, un loc, o stare, un sentiment legat de meleagurile noastre). Am menţionat toate acestea şi pentru a releva maniera în care a lucrat, în timp, autorul acestei selecţii, felul în care a colaborat/ a fost privit de colegii români.

Acum este vorba despre o sinteză alcătuită de Andreas Rados, care a tălmăcit în română peste 100 de poeţi greci, şi în neogreacă un număr semnificativ de poeţi români, care cuprinde texte de diferite facturi, articole, biografii, prefeţe şi postfeţe, diverse note, traduceri de poezie (cele antologate sînt, uneori, semnate împreună cu Ioanid Romanescu, Valeriu Mardare, Leonida Maniu; Aris Prisecariu-Rados, Horia Zilieru) ş.a.

Structura cărţii (după cuvîntul editorului – Daniel Corbu, Confesiune de credinţă – Andreas Rados, prefaţă): I. Studii, prefeţe, postfeţe, eseuri, articole, II. Traduceri din poezia greacă contemporană, III. Interviuri, IV. Recenzii. Cronologii. Evenimente româno-elene, V. Iconografie, şi, în final, Bibliografie Andreas Rados.

Cele mai multe dintre acestea au apărut în revista „Cronica”, parte în „Convorbiri literare”, „Poezia”, „Dacia literară”, dar şi alte publicaţii/ reviste din afara Iaşului.

Dacă ne referim numai la secţiunea de traduceri de poezie, sînt versuri semnate de Odyseeas Elytis, Ghiorghios Sferis, Iannis Ristsos, Nikiforos Vrettakos, Rita-Boumi Pappá, Kostas Assimakopulos ş.a.

Semnalăm, aşadar, această interesantă sinteză, călătorie interesantă spre, cum scrie Andreas Rados, „esenţa culturii în tripticul elen-român-cipriot”.

 

Coord. Lucian Velea, Antologia aforismului românesc contemporan, ediţia a II-a, Asociaţia Culturală Citapedia, Digital Unicorn, Constanţa 2017, 148 p.

 

Antologia este o iniţiativă interesantă din mai multe puncte de vedere. Amintesc cîteva: totul a pornit de la un site, Citapedia, pe care cei interesaţi îl pot accesa pentru a înţelege despre ce anume este vorba, apoi, scrie în prefaţa sa Lucian Velea, preşedintele Asociaţiei Culturale Citapedia, la ideea lui Ionuţ Caragea, s-a gîndit la o selecţie mai altfel. Astfel, a invitat aforişti cunoscuţi să propună cîte zece aforisme scrise de zece autori români contemporani, cei nominalizaţi făcînd acelaşi lucru ş.a. Aşa a apărut prima ediţie, ideea acesteia, actualizate, îi aparţine lui Vasile Ghica. Sînt selectaţi cca. 40 de autori (iniţial au fost cam 100, dar parte nu au putut/ nu au dorit să fie parte, din varii motive).

Sînt în antologie şi autori moldavi (motiv pentru care o semnalăm aici), dar şi români care vieţuiesc acum peste hotare. Între aceştia, amintim doar cîteva nume despre care am mai scris, cu diverse ocazii: Valeriu Butulescu, Vasile Ghica, Lucian Velea – care, în prefaţă, face o serie de delimitări/ precizări necesare (relativ, de pildă, la citat/ aforism, cugetare ş.a.) –, Nicolae Petrescu-Redi, Gabriel Petru Băeţan ş.a., cu regretul că nu-i putem cita pe toţi. Mulţi dintre autorii citaţi sînt traduşi în mai multe limbi. Valeriu Butulescu, de pildă, este tradus în peste cincizeci de limbi. Fiecare autor are o prezentare mai mult sau mai puţin „convenţională”, care se încheie cu un „aforism preferat”.

„Prin ceea ce facem, încercăm să îi adunăm pe toţi cei pasionaţi de aforisme – scriitori şi cititori – într-un spaţiu virtual comun”, scrie Lucian Velea, care „să constituie punctul de plecare pentru mai multe proiecte culturale dedicate aforisticii”, indiferent cine le îndeplineşte.

Aşadar, un demers interesant, despre un „domeniu” care a atras nume de rezonanţă ale literaturii/ culturii române şi universale, a cărei semnalare o încheiem cu o scurtă selecţie de aforisme ale autorilor antologaţi (alţii decît cei amintiţi deja) – Victor Martin: „În statele unde gunoaiele nu sînt aruncate peste tot, poeţii sînt mai vizibili.”; George Geafir: „Bine că nu există bărbatul desăvîrşit, şi-aşa femeile se plictisesc de moarte.”; Boris Marian Mehr: „Prostia este ca o ciumă, lasă mulţi morţi în urmă.”; Dan Surducan: „Înţelepciunea nu stă în numărul mare de cuvinte, ci în adevărul lor.”; Viorel Vintilă: „Şi şcoala vieţii are premianţii şi repetenţii ei.”; George Budoi: „Aforism: o lume redusă la esenţă.”; Dan Costinaş: „Literatura sînt eu, decretă analfabetul.”; Paula Adriana Cozian: „Orgoliul învinsului creează legenda învingătorului.”; Gheorghe Mihail: „Frumuseţea femeii ne spune cît de repede trece vremea.”; I.M. Popa: „Cheia succesului nu descuie orice minte.”; Silvia Velea: „Sînt clarvăzătoare. Văd probleme pe care cei mai mulţi nu le văd.”; Nicolae Mareş: „Pentru posac, rîsu-i un păcat.”.

 

 

Aurel George Stino, Restituriri. Memorialistică, traduceri, corespondenţă, ediţie îngrijită de Eugen Dimitriu, prefaţă de Elena-Brînduşa Steiciuc, Suceava, 2017, 534 p.

 

Cu ani în urmă, documentîndu-mă pentru o carte despre istoricul poeziei orientale, apoi şi legat de alte subiecte, am întîlnit numele lui Aurel George Stino. Dar, negăsind mare lucru legat de acest autor (afară de unele articole din reviste/ jurnale păstrate în arhive, de textele publicate de Grigore Ilisei, în Grădina liniştii, 1974, şi, apoi, după mulţi ani, în 2004, altele publicate de Cătălin Ciolca şi Adrian Cocîrţă, în Fălticeneni care au fost. Amintiri, evocări, însemnări), am ajuns şi la Fălticeni, pe meleagurile sale natale, la muzeul din localitate. Apoi am discutat de cîteva ori şi cu Eugen Dimitriu despre faptul că activitatea lui Aurel George Stino ar merita să fie readusă în atenţie celor de azi. Şi iată că Eugen Dimitriu, cel care, la venerabila vîrstă de 94 de ani, nu se opreşte din a cerceta istoria locurilor în care şi-a trăit tinereţea, din zona Fălticenilor, publică acest tom de restituiri.

Prin acest volum, structurat în trei secţiuni: 1. Nuvele şi alte scrieri, 2. Antologia dragostei şi a femeii. Traduceri, şi 3. Corespondenţă,  cititorul poate să vadă cum era Aurel George Stino (1900-1970), profesor de franceză la Liceul „Nicu Gane”, descendent al unei familii de intelectuali (Elena-Brînduşa Steiciuc face şi o necesară prezentare a istoricului familiei), el însuşi o personalitate remarcabilă, interesantă, un „parfait citoyen du monde” (E-B.S.).

Am primit cu interes aceste pagini, din care l-am putut înţelege mai bine pe Aurel George Stino, un om preocupat de o multitudine de subiecte, care coresponda cu atîtea personalităţi din ţară şi de peste hotare, traducător, comentator literar de calitate, nu doar din aria literaturii franceze, de care era mai apropiat, ci şi din zone depărtate – vorbeam despre literatura orientală; în acest volum se regăsesc şi cîteva poeme nipone tălmăcite de profesorul fălticenian, probabil pe filieră franceză. De asemenea, a tălmăcit cîteva texte din literatura chineză, lituaniană, finlandeză, turcă. Majoritatea, dacă nu toate textele respective, de altfel, au apărut în diverse publicaţii/ reviste ale vremii. Notabilă este şi corespondenţa sa care oferă şi alte perspective ale preocupărilor sale diverse.

Este o lectură densă, interesantă despre un om şi epoca sa, despre un personaj care nu şi-a lăsat sufletul să fie înecat în „lumina de la răsărit”, dinspre „marele prieten”, preocupat fiind de meleagurile natale, dar privind şi spre marea cultură a lumii.

Una peste alta, acest volum, deşi o restituire parţială a paginilor scrise de Aurel George Stino, apărut după multa trudă sub îngrijirea discipolului său, Eugen Dimitriu (care mi-a povestit şi despre faptul că şi-ar fi dorit să poată cuprinde/ publica mult mai mult din ce a lăsat profesorul său, dar astea au fost posibilităţile/ condiţiile), mi-au prilejuit o lectură interesantă. Sper că această carte să poată ajunge, într-o formulă sau alta, la îndemîna cititorilor interesaţi.

 

Johannes Kabatek, Adolfo Murguia, „Aş spune lucrurile aşa cum sînt…”. Conversaţii cu Eugeniu Coşeriu, traducere, indici şi completări bio-bibliografice de Adrian Turculeţ şi Cristina Bleorţu, Casa Editorială Demiurg, Iaşi, 2017, 278 p.

 

În colecţia „Arhiva Eugeniu Coşeriu”, coordonată de Johannes Kabatek, Sanda-Maria Ardeleanu, Cristina Bleorţu, anul trecut a apărut o carte care cuprinde „cel mai amplu interviu cu Eugeniu Coşeriu”, pe care Johannes Kabatek îl consideră „un fel de testament ştiinţific şi personal” al cărturarului român, pentru că vorbeşte şi despre care crede că a fost, menirea sa. În nota despre traducere, Adrian Turculeţ menţionează ca prioritate publicarea în prima şi „adevărata limbă nativă” a lui Eugeniu Coşeriu (deşi, în text, citim că acesta considera limbi materne şi spaniola şi italiana), a operelor acestuia care a început, încet, „timid”, în anii ’80.  Ar fi de subliniat şi că acest text apare în română (urmare a unei iniţiative a Cristinei Bleorţu) la două decenii de la publicarea lui, în germană, dar să luăm şi partea plină a paharului – sînt atîtea şi atîtea opere ale românilor plecaţi peste hotare care pot dărui încă multe istoriei literaturii române, şi care, sperăm, vor putea să ajungă şi la îndemîna cititorilor din ţară.

Cartea are două părţi, una cu caracter biografic (patru capitole despre copilăria din ţară, studiile din Italia, perioada de profesorat în Uruguay şi cea de la Tübingen) şi o a doua care este legată de multiplele aspecte ale operei sale (poartă nume ca: Manuscrisele inedite, Lingvistică integrată, Despre receptare şi critică, Starea actuală a lingvisticii ş.a.). La final, anexele (cu tabel cronologic, catalogul scrierilor lui Eugeniu Coşeriu, pe categorii – publicaţii lingvistice, prelegeri şi conferinţe, scrieri literare şi alte publicaţii, activitate editorială, selecţiuni din bibliografia despre E. Coşeriu, Volume omagiale, Interviuri) şi indicele de termeni şi concepte, şi cel de nume şi persoane întregesc un volum elaborat atent.

Am primit cu interes volumul de la editură, am apreciat cînd am văzut că are în plan o colecţie „Arhiva Eugeniu Coşeriu”. Sper ca această carte şi altele care vor apărea vor ajunge la îndemîna celor interesaţi, mai mult sau mai puţin specialişti în lingvistică, care vor putea înţelege astfel mai bine personalitatea şi rolul lui Eugeniu Coşeriu.

Revista indexata EBSCO