Jun 26, 2018

Posted by in Cronica literara

Dana Raluca SCHIPOR – O monografie necesară

 

Situat cu precădere în imediata apropiere a avangardei anilor ‘20-’30, deşi activitatea sa literară acoperă o perioadă mult mai mare de timp, Ion Vinea a rămas în opinia criticilor un scriitor minor, a cărui operă nu exprimă o formulă originală, fiind caracterizată prin experimentalism. Îi revine Sandei Cordoş, profesor reputat la universitatea clujeană şi unul dintre cei mai remarcabili istorici literari afirmaţi după 1989, meritul de a reinterpreta fără prejudecăţi opera acestui scriitor nedreptăţit de istoria noastră literară. Autoare a unor serioase studii de specialitate (dintre volumele publicate, amintim doar Literatura între revoluţie şi reacţiune. Problema crizei în literatura română şi rusă a secolului XX – 2002, Ce rost are să mai citim literatură? – 2004, Lumi din cuvinte – 2012), Sanda Cordoş readuce în prim plan figura scriitorului în noua sa carte, Ion Vinea, un scriitor între lumi şi istorii (Editura Şcoala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2017), concepută ca un studiu monografic – nu singurul, în acest caz, dacă menţionăm cele două monografii substanţiale apărute în 1972, şi pe care şi autoarea le menţionează ca repere fundamentale, semnate de Elena Zaharia şi Simion Mioc. Totuşi, cîştigîndu-şi locul specific în rîndul biografilor şi al criticilor care s-au ocupat de personalitatea lui Ion Vinea, Sanda Cordoş realizează un studiu superior atît din unghiul documentării, cît şi din cel al calităţii interpretărilor, beneficiind de o serie de atuuri importante: de apariţia între timp a celor zece volume din ediţia critică dedicată operei autorului, editate şi îngrijite de Elena Zaharia-Filipaş încă din 1984 şi aflate şi la momentul actual în lucru; accesul la jurnalele şi caietele de notiţe personale ale acestuia, o parte încă necunoscute, păstrate în fondul Muzeului Naţional al Literaturii Române; accesul la corespondenţa amplă a scriitorului cu prieteni, membri ai familiei şi alte personalităţi ale epocii care au beneficiat de editarea documentelor în volume; mai mult, libertatea abordării unor problematici ce ţin de viaţa sub comunism a celui ce semnează Manifestul activist către tinerime, devine un important aspect de semnalat, căci documente oficiale CNSAS consultate de autoare vin să reîntregească un capitol important din ultimii ani de viaţă ai poetului, în măsura în care şi  preocuparea pentru zonele aşa-zis limitrofe ale existenţei artistice (legate de prietenie, relaţii amoroase şi alte lucruri cotidiene), se înscrie în seria cîştigurilor de care se bucură, în general, întreaga critică de după 1989.

O altă particularitate de semnalat în cazul studiului monografic realizat de Sanda Cordoş este şi faptul că, renunţînd la modelul clasic bipartit viaţă/operă, exegeta reuşeşte într-un mod fermecător şi tot mai des întîlnit în studiile ultimilor ani, să asambleze cît se poate de natural cele două filiere de cercetare, reuşind, în cele din urmă, să dea naştere unei forme particulare de critică narativă care, deşi păstrează cu rigoare şi scrupulozitate exactitatea datelor şi a informaţiilor consultate în documentele oficiale, jonglînd între sursele multiple cu o precizie impresionantă, nu sfîrşeşte nici prin a încărca inutil cu informaţii pe cititorul interesat, nici prin a trezi suspiciuni de nicio natură cititorului riguros. Probate în subsolul volumului de informaţii suplimentare şi trimiteri cît mai precise, vădind profilul academico-ştiinţific al lucrării, ţesăturile critico-narative se îmbină cu pertinenţă, accesibilizînd, totodată, lectura. Cu o astfel de structură textual-arhitecturală monolită, reflectîndu-se una în cealaltă, biografia şi opera, evenimentul istoric şi ficţiunea tind să se suplimenteze reciproc, într-un timp simultan, ce permite cititorului o perspectivă complexă. După acest principiu, volumul se structurează în nouă capitole şi addenda, o formulă mai extinsă faţă de varianta primă a cărţii apărută în 2013, la Editura Muzeului Naţional al Literaturii Române, faţă de care conţine două studii suplimentare, unul dedicat unui segment biografic de referinţă în ceea ce priveşte pe autor, anume chestiunii amoroase şi femeilor care i-au marcat într-un fel sau altul existenţa artistică (este vorba de capitolul Din ,,reportajul sentimental” al vieţii lui Ion Vinea), celălalt orientat către proza antumă a scriitorului (capitolul Proza antumă a lui Ion Vinea), pentru ca bonusul final, încadrat la secţiunea addenda, să vină cu o surpriză unică pentru cititor, căruia îi este facilitat accesul direct către o transcriere a unei convorbiri telefonice dintre Vinea şi Henriette Yvonne Stahl, conversaţie extrasă din unul din dosarele CNSAS, relevantă astăzi în tot mai dificilul demers de a găsi calea empatiei şi a înţelegerii cînd ne referim la atmosfera şi realităţile de neocolit ale epocii comuniste.

Pe lîngă această recuperare de ansamblu a autorului avut în vedere, în toate datele sale biografice şi literare, demersul întreprins de Sanda Cordoş este şi unul de reactualizare, aşa cum ea însăşi îşi mărturiseşte intenţiile şi îngînă parcă vocea cititorului de azi, în chiar prefaţa de neocolit pentru oricine se întreabă critic: De ce Ion Vinea?, de ce autorul Manifestului activist către tinerime? Răspunsul interesant justificat încă din deschiderea volumului (,,biografia şi opera lui Ion Vinea vorbesc limbajul şi trăiesc/ respiră obsesiile cititorului de astăzi”, p. 15), se ramifică în mod surprinzător pe parcurs, susţinîndu-se prin însăşi forţa subiectelor tratate. Scriitor „între lumi şi istorii”, Ion Vinea poate deveni oricînd, de fapt, doar simplu pretext ori mai degrabă călăuză credibilă, a cărui experienţă deschide uşor uşi spre geografii, lumi şi epoci istorice diferite, toate, în schimb, devenite reper pentru istoria noastră tumultoasă din prima jumătate a secolului al XX-lea. Odată cu o biografie particulară este recuperată şi o istorie comună, a unei generaţii literare sacrificate în mare parte şi a unor conştiinţe creatoare multe prea repede plasate de-o parte sau de alta a taberelor aliniate ,,-ismelor” artistice de tot felul ori celor politice de la acea dată. Intrăm, cu acest prilej, în lumea boemei pariziene din preajma Primul Război Mondial, ce a stat la baza formării tînărului avangardist, care în 1919/ 1920 întreprinde primul voiaj la Paris, oraşul libertăţilor şi a marilor posibilităţi, unde, de-a lungul timpului, stabileşte legături strînse cu Tristan Tzara, cu care editase încă din ţară, înaintea Primului Război Mondial, revista „Simbolul”, cu Constantin Brîncuşi, dar şi cu scriitori celebri din alte literaturi, precum italianul Aldo Palazzeschi sau celebrul Scott Fitzgerald – cel din urmă considerat un model influent pentru opera lui Vinea, în măsura în care şi invers, scriitorul român pare a-şi găsi oglinda ficţională în unul dintre personajele episodice din romanul Blîndeţea nopţii a scriitorului american –, totul pe un fundal al cafenelelor, cluburilor şi librăriilor pariziene.

Acest prim capitol al avînturilor tinereţii şi al asocierii cu mişcării avangardiste occidentale (Biografia literară a unui scriitor occidental în România secolului XX), trebuie citit în contrast cu cel de-al patrulea, care urmăreşte biografia autorului în timpul în care România intră sub zodia totalitarismului (capitolul Ion Vinea în timpul totalitarismelor), şi care îl pune pe autor în imposibilitatea de a mai spera la libertatea primilor ani, cu atît mai mult cu cît din 1947 nici nu mai este posibil să călătorească spre Vest. Capitolul, tulburător în esenţă, constituie unul din centrele de interes major ale cărţii, cu atît mai mult cu cît viaţa intelectualilor ce au avut neşansa să cunoască opresiunea, strategiile şi supunerea regimului, rămîne un teren care solicită multe forţe de investigare şi dispune încă de multe zone necercetate. Nu fără să lămurească cititorul într-un capitol anterior asupra perspectivelor şi crezurilor proprii autorului romanului Lunatecii privind noua politică, criticul realizează o pasionantă investigaţie în viaţa de gazetar  a acestuia la ,,Evenimentului zilei” pînă la cea din gazeta ,,Glasul patriei” – unde scriitorul, după o pauză de excludere totală din partea autorităţilor, sfîrşeşte a publica – oprindu-se asupra momentelor crude de penitenţă, asupra procesului Securităţii deschis lui Ion Vinea, ce a implicat şi pe autorul Cronicii de familie, Petru Dumitriu, dar şi asupra altor aspecte fundamentale pentru întreaga istorie literară din primii ani ai comunismului la noi, pînă în 1964, cînd autorul se stinge din viaţă.

Toate aceste lucruri de descoperit în întregime şi în amănunt în paginile volumului de faţă trebuie legate de formula ,,generaţiei pierdute” pe care autoarea o invocă într-un subcapitol din carte. Fără a compensa valoarea operei prin apel la biografia dramatică, cu o fină şi neîndoielnic exersată privire critică, Sanda Cordoş îşi îndreaptă analiza mereu spre o circumscriere mai largă a scriitorului, căruia simte nevoia legitimă de a-i reconsidera locul în literatura noastră. Cu un impuls creator pus mereu sub semnul amînării, Vinea are deja pusă eticheta artistului care ,,risipeşte harul”. Mai mult, identificînd în cele două volume publicate în timpul vieţii (Descîntecul şi Flori de lampă şi Paradisul suspinelor, dar şi în Ora fîntînilor, cu o istorie mai complicată), precum şi în opera postumă, mai cu seamă în romanul Lunatecii (1965), o recurenţă a temei ratării, nimicniciei şi o anume psihologie a decăderii, Ion Vinea se afiliază, din perspectiva Sandei Cordoş, ,,generaţiei pierdute”. Astfel, el devine, din toate punctele de vedere, ,,biologic, existenţial şi creator” (p. 245) unul dintre scriitori care, alături de ceilalţi contemporani, a trăit şi a suferit traumele Primul Război Mondial. În acest sens, romanul Lunatecii, cu o istorie de-a dreptul captivantă, născut în anii ‘20, cu modificări de-a lungul timpului şi cu o publicare abia postumă, se bucură de o relectură care promite să recîştige nu atît estetic, cît mai cu seamă din perspectiva genului romanesc pe care acesta îl ilustrează în literatura română de secol al XX-lea, şi în raport cu care se constituie ca ,,o realizare majoră” (capitolul Lunatecii – un mare roman de redescoperit).

Dincolo de propunerile analitice de fineţe pe care autoarea le instituie atunci cînd are în vedere opera scriitorului, pronunţîndu-se precis şi limpede, chiar şi atunci cînd opinia acesteia se situează la antipodul lecturilor critice deja consacrate, dincolo de redescoperirea traiectelor dominante ale creaţiei autorului – în cheia unei relecturi foarte actuale –, ceea ce surprinde în textele Sandei Cordoş este şi această aplecare înţelegătoare şi curioasă, vădind un veritabil rafinament intelectual, către aspectele marginale ale vieţii artistice. Există o anume curiozitate – păstrată în rigorile academico-ştiinţifice, desigur – în cercetarea autoarei, ce caută să găsească profilul intim şi necunoscut al scriitorului, sondînd în cel mai avantajos mod şi aspectele practice, obişnuite, poate chiar triviale ale existenţei. Descoperim, în acest fel, în capitolul dedicat surorilor Haskil, cu care autorul întreţine o bogată corespondenţă întreaga viaţă, dar şi în celelalte, ce ţin în genere de mediul artistic (cu Tristan Tzara, Marcel Iancu, Jaques Costin, Aurel Buteanu, Henriette Yvonne Stahl etc.), un Vinea avînd vocaţia ,,aristocratică a prieteniei”, discret, protector şi mai cu seamă devotat oamenilor din jur, capabil de statornice relaţii în care să se învestească emoţional ani, decenii, chiar o viaţă întreagă. Într-un alt capitol, introdus abia în ediţia de faţă, dedicat femeilor din viaţa autorului romanului Lunatecii, ni se dezvăluie un Vinea cuceritor şi pasional, a cărui experienţă erotică stă sub semnul marilor iubiri şi, în acelaşi timp, al marilor despărţiri pline de dramatism, lucru desprins din legăturile amoroase ale scriitorului cu femei precum Tana Qvil, Dida Solomon, Nelly Cutava ori Henriette Yvonne Stahl.

Totodată, într-un alt context, profilul lui Vinea este pus sub semnul figurii materne, figură care pare şi ea să îi marcheze întreaga viaţă şi structură emoţională. Descris ca un fericit al soartei în ceea ce priveşte legăturile sale cu toate prezenţele feminine din viaţa sa, el  apare ca fiind ,,un răsfăţat vitregit”, după o sintagmă preluată de Sanda Cordoş de la Paul Georgescu şi considerată emblematică pentru întreaga existenţă a scriitorului. Toate acestea vin să completeze tocmai profilul trasat la un moment dat în acest volum, la modul sintetic şi cuprinzător, autoarea referindu-se la ,,prezenţa sa aristocratică, discretă şi enigmatică”. Pe lîngă toate acestea, un capitol sensibil şi de un interes aparte rămîne şi cel intitulat simplu Poemele din anticamera morţii, care descrie istoria controversată a apariţiei ultimului volum antum al poetului, Ora fîntînilor – volum scris pe patul de suferinţă şi apărut în preziua morţii autorului –, unde analiza criticului pe marginea poemelor are în vedere şi pe cel care, istoric şi biografic vorbind, urmează să se despartă de viaţă.

Înscriindu-şi cercetările în continuarea celorlalte studii monografice deja consacrate, Sanda Cordoş reuşeşte să propună în ultimul său volum publicat, Ion Vinea, un scriitor între lumi şi istorii, o interpretare cu adevărat nouă şi originală a operei nedreptăţitului scriitor, analizată prin lentila revigorantă şi proaspătă a unui critic important, care posedă nu doar erudiţie, ci şi gust şi sensibilitate. Putem spune fără teama de a greşi că volumul de faţă devine inconturabil de acum înainte în bibliografia temei, Sanda Cordoş afirmîndu-se drept cel mai informat şi mai subtil exeget al operei lui Ion Vinea.

Revista indexata EBSCO