Jun 26, 2018

Posted by in MOZAIC

Constantin BOSTAN – Patimile după Maiorescu: …şi cu Bombacilă zece! (III)

 

După severele admonestări din iarna 1864/65, în primăvară Maiorescu va trimite „mirilor Hans şi Pauline Bombacilă“ un olimpian mesaj:

Ca bărbat căsătorit de trei ani şi jumătate, simt în mine imboldul moral de a vă împărtăşi vreo inutilă regulă de viaţă, un fel de mic proverb marinăresc pentru urcarea pe noul vaporaş al vieţii. Iar ca atare aş vrea să scriu pe steag: „Fii totdeauna voios, la nevoie sileşte-te să fii“, aceasta este cea dintîi datorie şi virtute în căsnicie. Căci secretul vieţii este că nu merită să te sinchiseşti de ea, de vreme ce, dacă ai vrea să iei totul în serios, într-o lume atît de neghioabă, ar trebui să o rogi pe fecioara Dîmboviţa să-ţi ofere o primire ospitalieră pentru tine şi ai tăi, ceea ce nu este nici o plăcere, să zaci într-o apă atît de murdară. Pe scurt: nimic nu te ajută, în afară de: voioşie [1].

Şi-aceasta, cu inerente şi vizibile reminiscenţe, cam la trei săptămîni după ce, în 13/25 mart 1865, se confesa mai vechiului prieten, prefect la Vaslui:

În mine, om coleric, continua stăpînire de sine s-a înfipt ca un dinte. Moartea mamei, nesiguranţa cu privire la sora mea şi mîhnirea ascunsă a soţiei mele [în urma scandalului sex-internat] au afectat mai mult decît mi-am mărturisit mie însumi. Din zilele procesului simt necontenit pulsaţia arterială în ambele urechi, iar, în mod ciudat, cum bag acum de seamă, părul mi-a încărunţit pe sfert la tîmple [la 25 de ani!]. Şi cu pieptul stau ceva mai prost [2].

Dar, de îndată ce curînd îi va veni izbăvirea, iată că şi „smintitul“ Bombacilă (ori chiar „individul acesta josnic“, cum enervat din cale-afară nu ezita să-l „răbuiască“ în 26 ianuar), pare totuşi reabilitat în abordările jovial-protocolare ale acidului T. Maiorescu:

 

Bucureşti, sîmbătă în 15/27 mai 1865

Nobile Bomba,

Anexat foaia de zestre [a Paulinei], pe care o vei prevedea cu semnătura dumitale de primire, aceasta autentificată de comisariatul de poliţie şi apoi vei trimite totul înapoi surorii mele [Emilia].

[…] Adaug ştirea că la 26 aprilie am fost achitat în unanimitate de Curtea de Apel, după care chiar astăzi am fost reintegrat în toate funcţiile, iar memorabilul nas turtit [ponegritorul N. Ionescu], dimpotrivă, va fi îndepărtat cu viteză accelerată de la catedra sa [speranţă iluzorie!]    

[…] Ei, altminteri cum o duci? Ce face mica dumitale franţuzoaică [soţia, născută Visamont]? Cît de des s-au certat deja sufletele voastre nemuritoare? Căci se întîmplă; acesta este piperul celei dintîi omlete din gospodărie.

[…] Peste un an mă bate gîndul să vin şi eu la Craiova, ca să vă privesc de-aproape, dacă între timp nu-mi rup unicul gît pe care îl am, drept care semnez cu multă curiozitate,

Titus, semper hilaris[3].

 

Nu a fost însă deloc ca aparenta boare de „dezgheţ“ să ţină cît de cît… Peste doar două săptămîni, mult strîmtoratul Maiorescu, cel ale cărui lecţii şi convingeri de auster regim au fost prompt aplicate pe proprie piele încă din anii adolescentinelor studii vieneze, e pus în situaţia de a-l moraliza din nou pe imprudentul cumnăţel:

M-a izbit şi, la drept cuvînt, m-a impresionat în mod neplăcut faptul că dumneata te adresezi surorii mele cu necontenite încurcături financiare. Doar aţi stabilit odată între amîndoi că în septembrie vei primi întreaga sumă de 200 galbeni. Motivul pentru care o vei primi abia în septembrie este tocmai acela că sora mea nu are banii mai devreme. […] Pentru nunta voastră, ale cărei cheltuieli le-a suportat, în mod excepţional, absolut singură, sora mea a făcut datorii [115 galbeni]. Pensia îi va fi plătită numai de la 1 aprilie şi abia astăzi am izbutit să-i obţin plata primei luni de pensie [37 galbeni]. […] Şi în asemenea împrejurări mai ai şi dumneata pretenţii băneşti de la o femeie care s-a retras în mănăstire tocmai pentru a avea linişte şi a nu mai avea nici o legătură cu lumea din afară, cu atît mai puţin pentru a lua bani cu împrumut întru cheltuiala domnului profesor Bombacilă. De asta trebuie să se îngrijească domnul profesor însuşi, dacă are nevoie. [Urmează amănunţita prezentare a bugetelor de venituri, cheltuieli şi datorii pe întreg anul, ale lui T.M. şi ale surorii sale].

Cînd am venit eu la Bucureşti cu nevastă-mea, aveam 700 de piaştri pe lună şi am trăit cinci luni cu atît, fără a cere de la nimeni un sfanţ, în orice caz însă fără a arăta vreodată soţiei mele un chip copleşit de griji, şi mai ales fără a umbla cu ghetele rupte, cum scrie Paulina despre dumneata. Cînd te însori, trebuie să fii bărbat şi să nu vii în familie cu tot felul de necazuri, ci să le faci singur faţă. […] Dacă vrei să trăieşti pe picior mare, atunci trebuie să fii în stare să cîştigi mai mult. Atîta vreme cît lucrurile nu stau astfel, trăieşte mai modest  [4].

Relaţiile cu Bombacilă vor intra apoi pe un făgaş distant şi circumspect (Mi se pare că Bombacilă e supărat pe mine de cînd cu scrisoarea aceea? [5]), fiind înviorate parţial de naşterea unei fetiţe (Bravo. Clara şi Titus – 10/22 mart 1866) şi dureros îndoliate peste doi ani şi ceva, prin intempestiva moarte a copilei: Este pur şi simplu îngrozitor ceea ce îmi scrii, dragă Bomba. Am primit ieri scrisoarea dumitale şi sînt încă atît de zguduit de această veste. […] Timpul este un mijloc stupid, dar este singurul şi unul infailibil pentru locuirea suferinţelor sufleteşti (24 mai/5 iun. 1868).

Sfîrşitul micuţei Bombacilă va fi şi începutul deplinului dezastru pe „vaporaşul“ Hans-Pauline.

Îl vom intui mai întîi doar ca „sămînţă de furtună”, dintr-o scrisoare a lui T. Maiorescu (Berlin, 16 iul. 1868) către sora Emilia, aflată în Braşov: O astfel de Kati este totdeauna beleaua bărbaţilor. Eu cred că lucrurile se vor aranja. Aceea trebuie să plece din casă, iar restul se rezolvă pe urmă, mai mult sau mai puţin convenabil. Apoi, aflăm toată „bomba” dimpreună cu unchiul I. Popasu, episcopul de Caransebeş, căruia T.M. îi scrie din Braşov şi Bucureşti, la 18/30 aug. 1868: Din nenorocire, ca bărbat, Bombacilă nu a justificat aşteptările noastre şi se poartă, în genere, abstrăgînd de orice aşteptări, într-un mod nedemn. Paulina e maltratată, trebuinţele de toate zilele îi sînt refuzate. Bombacilă trăia în timpul din urmă cu o ţiitoare sub formă de slujnică în casă la Paulina etc. Ce să mai descriu în detaliu! D[omnia]-ta ai avut ca protopop practică destulă şi ştii ce vrea să zică cînd doi soţi trăiesc rău. Paulina e copilă şi nu-şi poate ajuta, B. e de capul lui. Acum, de cînd le-a murit fetiţa, a dispărut orice legătură dintre ei.

Consultîndu-şi unchiul „ce să se facă cu Paulina, dacă se va vedea că B. nu se îndreptează şi că, prin urmare, trebuie să vie la despărţire“, T.M., preocupat ca sora vitregă „să aibă mai întîi de toate un loc unde să fie aşezată şi primită cu bună cuviinţă“, întreabă şi „dacă (la întîmplare) am putea avea linişte să ştim că o vei primi la d-ta ca pe o rudă mai de aproape şi ca pe o orfană pentru care ai avut totdeauna multă afecţiune“, zestrea ce are permiţînd Paulinei să se întreţină totuşi „după ideile mai modeste din Transilvania şi Banat“.

 Criza persista şi în pragul iernii. Unchiul nu răspunsese, situaţia Paulinei nu dădea semne să se îmbunătăţească şi, colac peste pupăză, acum îşi dorea pirostii şi Emilia, scandalizîndu-şi fratele prin modesta condiţie materială a alesului – Wilhelm Humpel, profesor de muzică şi dirijor de cor în Braşov –, cu care se va însoţi totuşi peste doi ani (1870)…

*

Tîrîş-grăpiş, anii vor trece şi peste familia directorului craiovean de gimnaziu şi de şcoală normală Ion Bumbacilă/Bombacilă (n. 1838, Teregova – d. 1920, Craiova), maturizat ca om politic conservator de sorginte constituţional-junimistă („modelul T. Maiorescu“) şi, în varii circumstanţe, ca publicist şi membru în colective de direcţie/redacţie ale unor foi locale cu aceeaşi culoare: Doljul, Timpul, Secolul…

Cîteva referinţe datorăm şi ilustrului fost elev al său de Şcoală preparandală Ion Creangă. Apărîndu-şi manualele de „criticile nedrepte“ ale bizarului şi circumstanţialului junimist Ioan Pop Florentin/Florantin, acesta evoca şi temeinica pregătire căpătată pe-atunci (1863-1865) în viitoarea şcoală normală de la Trei-Ierarhi: Pe lîngă acest preţios curs [de pedagogie practică] al d-lui Maiorescu, am mai fost ajutaţi şi luminaţi în cariera noastră didactică şi de cătră alţi eminenţi profesori, ca d-l I. Cîmpeanu, d-l V.A. Ureche, d-l N. Culianu, actual rector şi profesor la Universitatea din Iaşi, d-l I. Bombacilă, actual profesor de filozofie la Liceul [Carol I] şi la Şcoala fiilor de militari din Craiova […][6].

Curînd, îi vom regăsim pe T. Maiorescu şi I. Bombacilă în dialog epistolar, sub semnul celui de al treilea mandat maiorescian la Culte şi Instrucţiune Publică (16 nov. 1890-15 febr. 1891):

 

Ministerul Cultelor şi al Instrucţiunei Publice.

Cabinetul Ministrului.

[Adaos manuscris:] Confidenţial.

Bucuresci, 7 dec[embrie] 1890

Domnule Profesor,

Trimiţîndu-vă în alătura, cu totul confidenţial, o scrisoare cu arătări grave asupra unei părţi a administraţiei şcoalelor, vă rog să cercetaţi cazurile acolo arătate şi-mi raportaţi mie personal şi de urgenţă.

Este mai ales important să se urmărească fără cruţare or[i]ce abuz din partea funcţionarilor administraţiei centrale.

Dacă veţi constata vreo nedreptate comisă sau vreo favoare acordată în contra legii, Vă rog să-mi propuneţi şi modul îndreptării după părerea D-v[oa]stră şi cunoştinţele D-v[oa]stră asupra împrejurărilor locale.

Sînt convins, că veţi îndeplini această însărcinare cu toată discreţiunea cerută.

Cu deosebită stimă,

  1. Maiorescu[7].

 

Adevărata „reconciliere“ dintre cei doi pare a se realiza însă sub semnul înverşunatei bătălii politice în care, ca fruntaş conservator de sorginte constituţional-junimistă, Titu Maiorescu se va implica total în iarna 1898-1899. Marea miză: căderea guvernului liberal D.A. Sturdza (proaspăt şi imprudent infuzionat cu militanţi socialişti), în favoarea unui cabinet conservator condus de Lascăr Catargi. Dar, ironia sorţii, acesta din urmă va expia subit chiar în ziua cînd urma să primească investitura regală (29 martie 1899). Şi astfel, după un scurt răgaz de fricţiuni interne vizînd şefia formaţiunii îndoliate, prim-ministru va fi, de la 11 aprilie, George Gr. Cantacuzino (Nababul), cîştigător al unor culise abil manevrate de Take Ionescu, în dauna succesorului de drept, Petre P. Carp, lider conservator de factură constituţional-junimistă.

De aici şi reacţia ostilă a lui T. Maiorescu faţă de cabinetul condus de „un gheşeftar teritorial ca G. Gr. Cantacuzino, politiceşte absolut incapabil şi leneş“, avînd „la Finanţe, în această vreme de criză, pe un neofit fără pricepere ca generalul [George] Manu, la Externe pe un confuz îngîmfat ca Jean Lahovari, la [Agricultură, Industrie, Comerţ şi] Domenii pe un hoţ zvînturat ca [Nicolae] Fleva şi ca reprezentant al moldovenilor [la Lucrări Publice] pe ridicolul spiritist   [Constantin I.] Istrati, inspiraţi toţi aceştia prin cinismul la colivă al lui Take Ionescu“, în condiţiile în care s-a ajuns „să fie înlăturaţi, în asemenea momente, oameni ca P. Carp, M. Ghermani şi T. Rosetti“. De unde şi ferma convingere a lui T.M.: „Numai năruirea cu ruşine a guvernului de astăzi şi înlocuirea lui grabnică cu junimiştii poate îndrepta şi readuce încrederea în progresul ţării“[8]. Dorita cădere s-a produs la 7 iulie (an următor), aducînd la frîiele ţării, pentru şapte luni, un guvern P. P. Carp, cu premierul deţinînd şi portofoliul Finanţelor, cu Al. Marghiloman la Externe şi T. Maiorescu – Justiţie.

Ecouri ale acestei poziţionări politice a lui T.M. avem şi în ultima scrisoare (cunoscută nouă) către I. Bombacilă, datînd din vacanţa ce a precedat Paştile ortodox din 30 aprilie şi, mai cu seamă, alegerile parlamentare din mai-iunie 1899, cîştigate zdrobitor de conservatori (168 mandate în Camera Deputaţilor şi 92 la Senat), constituţionalii resemnîndu-se cu 7 mandate de deputaţi şi 10 de senatori, între care unul pentru ctitorul junimist:

 

Abbazia, Villa Alloro,

M[i]ercuri, 14/26 apr[ilie] 1899.

Iubite Domnule Bombacilă,

Scrisoarea D-tale de duminică am primit-o luni dimineaţă la 8¾, tocmai în momentul, cînd mă urcam în trăsură ca să plec la gară pentru trenul de la 9º10’ spre Predeal – Budapesta – Fiume – Abbazia.

Aici am sosit dimineaţă la 8 ore, şi vom sta 11 zile, iar marţi sara, 27 [corect: 25] aprilie [9], sîntem întorşi acasă în Bucureşti. –

Deocamdată şi în prima linie trebuie constituit şi la Craiova clubul nostru [constituţional-junimist], deosebit de cel conservator. De aici încolo, văzînd şi făcînd.

Cred şi eu că intrarea d-lui N. Fleva într-un minister [guvern] aşa numit „conservator“ e o confuzie de idei, care reduce valoarea înjghebării d-lui G. Gr. Cantacuzin (şi fărʼ de aceasta problematică) la un fel de guvern de vară.

 Totuş atitudinea noastră va fi la început numai rezervată, nu duşmănoasă. Duşmănoasă va deveni, dacă ne vor ataca ei, dacă d[e] e[xemplu] ne vor combate în alegeri.

Acesta e pentru moment simţimîntul nostru la centru. Şi motivul e următorul: Chestia naţională reclamă căderea lui [Dimitrie] Sturdza şi a celor ce se solidarizează cu el. Or[i]ce alt ministeriu [guvern] care îl înlocuia, era din acest punct de vedere binevenit, d[e] e[xemplu] şi un ministeriu [Petre S.] Aurelian–[Nicolae] Fleva sau [Eugeniu] Stătescu–Aurelian, necum un ministeriu G. Cantacuzin.

Un asemenea simţimînt de satisfacţie e îndreptăţit, trebuie să transpire în aceste prime momente, pentru ca – în interesul cauzei naţionale – să aibă publicul român impresia adevărată, că lupta noastră contra regimului sturdzist nu era luptă de partid, nu era nici luptă contra partidului liberal, nu era nici luptă pentru putere, era simpla, dar puternica revoltă a cugetului naţional, fără alt interes decît redobîndirea demnităţii Ţării.

 Fireşte, că o asemenea stare de satisfacţie nu poate dura în infinit, şi vechia deosebire de vederi politice în cele interne va trebui în curînd să iese la iveală.

Cît de curînd – iacă o chestie variabilă după împrejurări, poate şi după districte. S-ar putea, d[e] e[xemplu], ca în Iaşi să mergem împreună cu guvernamentalii la alegeri, iar în Craiova sau în Tîrgul-Jiului să ne aliem cu liberalii în contra lor. Aici atmosfera locală va decide şi atitudinea de la început a guvernului.

Cu separarea cluburilor [organizaţiile locale ale celor două partide] avem mîna liberă.

Un lucru e însă de observat, şi aici e punctul cel mai delicat: conservatorii vor încerca să ademenească pe cei slabi de îngeri dintre ai noştri (Varlam? etc.) şi să ne rupă individual. Aici trebuie concentrată paza D-v[oa]stră. O asemenea încercare, făcută cu cea mai mare insistenţă asupra d-lui C.C. Arion, a fost respinsă de acesta cu indignare. Vor fi toţi ai noştri aşa de tari.

S-ar putea ca tocmai din această cauză să fie indicată în unele locuri (poate tocmai la Craiova) o mai grăbită atitudine energică în contra guvernului, pentru ca ai noştri să nu confunde cuminţenia rezervei cu slăbiciunea. Aici D-v[oa]stră aveţi să chibzuiţi. Înainte de a lua însă o hotărîre definitivă, consultaţi pe d. Alex[andru] Marghiloman, care va veni de altminteri şi la Craiova. Poate vine şi d. Carp la Craiova, iar – cum am zis – la 27 aprilie sînt şi eu reîntors în Ţară. – Mai vedeţi şi indicările din „Constituţionalul“. –

Complimente Doamnei şi o strîngere de mînă D-tale şi tuturor amicilor.

T. Maiorescu[10].

 

 

[1] Cf. epistola din 6/18 aprilie 1865, în: T. Maiorescu, Jurnal şi epistolar, ediţie îngrijită de Georgeta Rădulescu-Dulgheru şi Domnica Filimon, vol. IV, Bucureşti, Minerva, 1984, p. 185.

[2] Scrisoare către Theodor Rosetti (vol. cit., p. 170).

[3] Ibidem, pp. 196-198.

[4] Scrisoare din 26 mai 1865 (ibidem,  pp. 202-205.

[5] Post-scriptumul scrisorii către Emilia din 14/26 oct. 1865 (ibidem, p. 247).

[6] Cf. Ion Creangă, Răspuns la criticile nedrepte şi calomniile înverşunate contra cărţilor noastre de şcoală de cătră domnul Ioan Pop Florantin, Iaşi, Tip. Naţională,1888, p. 4.

[7] Biblioteca Naţională a României,  Mss 2701.

[8] Cf. Z. Ornea, Viaţa lui Titu Maiorescu, ediţia a II-a, revăzută şi corectată, vol. II, Bucureşti, Du Style, 1997, p. 83.

[9] T.M. notase iniţial: 26 (corectura noastră are în vedere ziua de marţi).

[10] B.N.R., Mss. 2702.

Revista indexata EBSCO