Jun 26, 2018

Posted by in EDITORIAL

Nicolae STROESCU STÎNIȘOARĂ – Doina Cornea la Europa liberă

Revenind la – putem spune tradiţionala – intercomunicare a Europei Libere cu Ţara, nu pot să nu amintesc, cel puţin, din întîlnirile mele la München, pe Ion Jovin, Augustin Buzura şi părintele Marchiş şi, dintre interlocutorii noştri epistolari din Ţară, pe părintele Gheorghe Calciu şi Doina Cornea

Doina Cornea a însemnat, la un moment dat, în mai multe privinţe, nu numai pentru postul nostru de radio – care i-a transmis scrisorile către Nicolae Ceauşescu, scrisori deschise, dar pentru a ajunge pînă la noi trecute prin diverse camuflaje, de pildă odată ascunse în vestitele păpuşi ruseşti – , ci şi pentru istoria României sub comunism, o fericită rupere de nivel în deprinderile de gîndire şi de comportare. Căci după ce teroarea, constitutivă pentru comunism indiferent de perioade şi dozări, fusese de mult instilată în întreg corpul societăţii româneşti, pînă la extincţia oricăror interpelări adresate capului statului, desigur oricît de politicoase, dar cît de cît critice, iată că o persoană necunoscută şi pe deasupra nu un bărbat puternic, ci o femeie, o fiinţă firavă şi cu înfăţişare modestă, dar cu un curaj aproape marţial în respingerea duplicităţii comuniste, i s-a adresat direct tiranului, făcîndu-l răspunzător de dezastrul moral, spiritual şi material al Ţării noastre. I-a cerut, fără ezitare, restabilirea drepturilor şi satisfacerea intereselor fundamentale ale tuturor cetăţenilor Ţării noastre. Dacă nu ar fi decît această cutezanţă a înfruntării sistemului dictatorial impus cîndva din afară şi apoi îndurat, decenii de-a rîndul, de întreaga societate românească, cutezanţă spirituală exprimată nu pe de departe şi în termeni generali, ci în confruntare directă cu însuşi capul statului comunist şi ar fi de ajuns pentru a-i acorda Doinei Cornea un loc de seamă în cronica luptei pentru eliberarea din interior a Ţării. Doina Cornea a fost supusă pe timpul lui N. Ceauşescu tacticei intimidării, ameninţărilor şi chiar, la un moment dat, bătută. Aşa se plătea pe atunci ceea ce însemnase chiar şi în planul cultural o realizare novatoare printr-o remarcabilă îmbinare între gîndirea religioasă şi critica social-politică. Şi aparţine unui paradox demascator faptul că în primele zile ale evenimentelor din Decembrie 1989 i s-au recunoscut de „puterea emanată” meritele luptei sale de pe timpul lui N. Ceauşescu şi a şi fost cooptată – fără consultare prealabilă – în Consiliul Frontului Salvării Naţionale, ca numai după cîteva luni Silviu Brucan să o califice drept iresponsabilă din punct de vedere politic. Cei care promiseseră că nu se vor transforma în partid politic, lansaţi de-acum în campanie electorală pentru definitivarea pe termen lung a puterii, deveniseră încă odată amnezici şi trecuseră faţă de cea care le putea dăuna intereselor electorale la tactica defăimării şi ameninţării făţişe. Doina Cornea era prezentată într-un articol apărut, la 15 februarie 1990, în propriul ei oraş, ca agentă electorală care cumpăra cu bani, chiar în zilele acelea, prin sate, voturi pentru Partidul Naţional Ţărănesc Creştin şi Democrat. Şi nu mai avea nici o importanţă că Doina Cornea nici nu se găsise în zilele acelea în România, ci în Norvegia, la Bergen, unde a stat o săptămînă. Rafalele oprobiului şi ale urii planificate fuseseră declanşate şi trebuiau întreţinute. Era atacată pe stradă şi primea, de pildă, o scrisoare scrisă cu cerneală roşie conţinînd injurii şi ameninţări de genul: „Să-ţi fie ţărîna uşoară” etc..

Personal, nu am întîlnit-o pe Doina Cornea decît de 3 ori: Prima dată, la Bucureşti, în toiul acelei ruşinoase campanii electorale cu rezultate care au subminat în mod esenţial şi pe termen lung evoluţia post-decembrie 1989 a României. Sosit în 17 mai 1990, m-am întîlnit din primul moment cu dînsa şi, către orele 20, am însoţit-o în balconul Universităţii, de unde, a anunţat că peste cîteva zile va intra în greva foamei, ca sacrificiu pentru îndemnul la bună-chibzuinţă a oamenilor înainte de alegeri.

A doua oară am văzut-o, în 1993, la Paris, la o întîlnire a reprezentanţilor vechiului exil românesc din toată lumea, iniţiat din îndemnul şi cu sprijinul material al devotatului patriot, care a fost Aurel Răuţă, întîlnire încununată cu stabilirea unui deplin acord asupra ţelurilor principale ale exilului întru renaşterea şi propăşirea României izbăvite de comunism. La întîlnirea aceea, Doina Cornea mi-a spus că nu îşi poate ierta că s-a lăsat înşelată de gogoriţa  cu „teroriştii” fabricată de protagoniştii F.S.N.-ului şi s-a alăturat avertismentelor lansate de acesta de a nu se da urmare chemării la acea mare întrunire publică de protest împotriva confiscării revoluţiei, pe motivul că asemenea adunări în pieţe publice i-ar expune pe participanţi gloanţelor teroriştilor. „În felul acesta am contribuit fără să vreau la zădărnicirea unei mari întruniri, care ar fi putut constitui o răscruce decisivă în direcţia voinţei de democratizare autentică a României”.

În timpul scurs de atunci, am putut afla, de la distanţă, în legătură cu Doina Cornea şi unele tensiuni şi divergenţe. Eu cunoscusem din perioada scrisorilor deschise adresate lui N. Ceauşescu fermitatea neconcesivă a exigenţei morale care le caracteriza, dîndu-le acea forţă percutantă împotriva puterii mincinoase şi tiranice pe care o combătea. Însă în întîlnirile mele cu dînsa am putut constata şi cealaltă latură a personalităţii sale, cel puţin tot atît de pregnantă: constanţa analizei (şi a autoanalizei) critice, evaluarea anevoioasă – pînă la ezitare – a informaţiilor al căror caracter incomplet îl amintea încontinuu, dorul ei după tărîmurile nepolitice. Şi oricum, îmi amintesc de acel pasaj din scrisorile adresate lui N. Ceauşescu unde îi reproşa că politica practicată de el e pe cale să-l aducă pe român la „demolarea fiinţei lui interioare”.

 

Nicolae Stroescu Stînişoară „Povestea Europei Libere” Editura Vremea Bucureşti, 2015, pag. 198, 199, 200.

Revista indexata EBSCO