Jun 26, 2018

Posted by in EDITORIAL

Basarab NICOLESCU– Aceşti români care au făcut Franţa

Trei nume mitice – Eliade, Cioran, Ionesco – reunite într-o fotografie făcută de Louis Monier în 1977, în Piaţa Fürstenberg – l-au adus pe Louis Monier în memoria colectivă a românilor. Povestea acestei fotografii merită a fi spusă.

În 1977, Pierre Belfond apelează la Louis Monier, cunoscut fotograf independent încă din 1968, pentru a-l fotografia pe Mircea Eliade, în compania prietenilor săi Ionesco şi Cioran, în vederea apariţiei volumului L’épreuve du labyrinthe (Încercarea labirintului)[1]. Ionesco, Cioran şi Eliade au acceptat, pentru că fiecare dintre ei îl cunoştea pe Louis Monier, care îi fotografiase deja pentru editurile lor respective. Pasiunea sa pentru literatură şi pentru realizarea unor portrete de scriitori l-a condus pe Louis Monier spre întîlnirea cu aceste figuri majore ale culturii secolului al XX-lea.

Întrevederea fusese fixată, dar Louis Monier a considerat că lipsa luminii făcea inadecvat cadrul editurii şi a sugerat să se meargă alături, în Piaţa Fürstenberg. A fost o sincronicitate extraordinară, pentru că exact acolo, în septembrie 1945, cei trei prieteni se revăzuseră pentru prima dată după război! În acest context, mărturia lui Mircea Eliade este foarte preţioasă. El notează în jurnalul său, pe 20 decembrie: „Nu fără emoţie, am închis în această noapte volumul Monsieur Proust, de Céleste Albaret. Cartea îmi fusese semnalată de Cioran, într-o zi de octombrie, la cafeneaua La Martiniquaise. Ne întîlniserăm cu o oră înainte, Cioran, Ionesco şi cu mine, la editura Belfond unde ne aştepta un fotograf. Apoi, de comun acord, ne-am îndreptat spre piaţa Fürstenberg căci, aşa cum i-am spus lui Claude Bonnefoy, acolo, în septembre 1945, ne revăzuserăm toţi trei, pentru prima dată după foarte mult timp, puţin după sosirea mea la Lisabona. Fotograful a făcut o mulţime de clişee, ne-a prins în diferite posturi, vorbind, privindu-ne unul pe altul, cu Eugène rîzînd, perorînd, ridicînd braţele spre cer, în vreme ce Cioran îl urmărea cu un aer resemnat, politicos şi melancolic. Apoi Eugène ne-a părăsit, căci trebuia să ajungă de urgenţă la o şedinţă de lucru la Academie.”[2]

Volumul a apărut în 1978, cu una din numeroasele fotografii făcute de Louis Monier în interiorul cărţii. Această fotografie a făcut rapid înconjurul lumii.

L-am cunoscut pe Louis Monier cu mai bine de 15 ani în urmă, la o reuniune UNESCO despre dialogul dintre ştiinţă şi religie. Am devenit îndată prieteni. Am colaborat pentru realizarea coperţilor colecţiei „Les Roumains de Paris”/ ”Românii din Paris”, pe care am creat-o în 2003 la editura Oxus şi în care am publict zece monografii: Brîncuşi, Eliade, Cioran, Ionesco, Stéphane Lupasco, Gherasim Luca, Tristan Tzara, Victor Brauner, Claude Sernet şi Benjamin Fondane, precum şi un ghid, Roumanie, capitale… Paris (Paris… capitala României) [3].

Cu ocazia congresului internaţional “Ştiinţă şi Ortodoxie – Un dialog necesar”, pe care l-am organizat la Bucureşti (21-26 octombrie 2005, Academia Română), în colaborare cu Magda Stavinschi, mi-a venit ideea să organizez în acest cadru o expoziţie cu fotografiile lui Louis Monier, care a avut un mare succes. În Galeria foto a site-ului Centrului Internaţional de Cercetări şi Studii Transdisciplinare (CIRET) pot fi văzute cîteva fotografii frumoase făcute la vernisajul acestei expoziţii[4]. Louis Monier a revenit în România trei ani mai tîrziu, la Iaşi, unde Centrul Cultural Francez i-a organizat expoziţia „Ochiul literelor”, care s-a bucurat, la rîndul ei, de un frumos succes.

De-a lungul întîlnirilor noastre, Louis Monier mi-a arătat mai multe fotografii cu Eliade, Cioran şi Ionesco făcute de el, dar şi cîteva portrete extraordinare ale lui Stéphane Lupasco, Vintilă Horia, Horia Damian, Constantin Virgil Gheorghiu, Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca. Şi aşa s-a născut în mintea mea, acum zece ani, ideea cărţii de faţă. Mi s-a părut important ca publicul larg să aibă acces la o asemenea comoară.

Dar ceea ce m-a determinat să formulez proiectul cărţii de faţă a fost publicarea, în 2013, a lucrării Dictionnaire des étrangers qui ont fait la France (Dicţionarul străinilor care au făcut Franţa)[5]. Prezenţa, în acest dicţionar, a românilor celebri, decedaţi, este cu siguranţă onorabilă, chiar dacă există absenţe de neînţeles, precum cea a lui Vintilă Horia sau Pierre Sergesco. Dar lipsesc în primul rînd personalităţile contemporane.

I-am prezentat proiectul meu lui Louis Monier, care l-a primit cu entuziasm.

 

 

Am împărţit lucrarea în două secţiuni: „Monştrii sacri” (dedicată marilor români decedaţi) şi „Personalităţile contemporane”.

Există, evident, unele absenţe în secţiunea „Monştrii sacri”, care se explică prin aceea că principiul care a stat la baza cărţii noastre a fost acela de a include exclusiv fotografiile făcute de Louis Monier.

În ce priveşte secţiunea „Personalităţile contemporane”, aceasta nu are nici o pretenţie de a epuiza totalitatea celor care merită să figureze aici. Criteriul de selecţie a fost includerea celor care şi-au petrecut măcar o perioadă din viaţă la Paris şi care au lăsat o urmă durabilă prin opera lor. Am dorit doar să prezentăm un florilegiu de personalităţi care fac onoare atît Franţei cît şi României.

Românii nu au fost niciodată cu adevărat străini în Franţa, cel puţin în plan cultural şi spiritual. Ei s-au integrat firesc şi au contribuit la edificarea culturii şi ştiinţei franceze moderne. Românii nu au constituit niciodată un grup etnic sau religios separat, pur şi simplu pentru că erau francezi cu drepturi depline. Este uimitor să constaţi ce mare e numărul românilor care au avut o contribuţie importantă la edificarea ştiinţei şi culturii franceze. Cu siguranţă că nu pentru a le face pe plac românilor şi-a intitulat Philippe Etienne, fostul ambasador al Franţei în România, comunicarea prezentată la Academia Română pe 10 iunie 2003, „Aceşti români care au făcut Franţa”[6]. O altă sursă importantă de informaţii pe această temă o reprezintă comunicarea lui Jean Montreuil, în şedinţa din 25 octombrie 2002 de la Institutul Francez, în onoarea Academiei Române[7].

Prezenta carte reprezintă un dialog între privire şi cuvînt, avînd ambiţia de a demonstra continuitatea tradiţiei unei puternice relaţii culturale şi spirituale între Franţa şi România.

 

 

*Prefaţă la volumul  Louis Monier şi Basarab NicolescuRoumains de Paris (Români din Paris), Michel de Maule, Paris, 2017, p. 11-13. Traducere din limba franceză de Simona Modreanu.

[1]Mircea Eliade, L’épreuve du labyrinthe (Încercarea labirintului), convorbiri cu Claude-Henri Rocquet, Paris, Pierre Belfond, 1978.

[2] Mircea Eliade, Fragments d’un journal II 1970-1978 (Fragmente dintr-un jurnal. II 1970-1978), Paris, Gallimard, 1981, traducere din limba română de C. Grigoresco, p. 349-350.

[3] A se vedea pagina

http://editions-oxus.fr/index.php?user=benoit&r=24&r2=7&title=Editions%20Oxus%20-%20Les-Editions-Oxus

Accesată pe 10 octombrie 2017.

[4] A se vedea pagina site-ului CIRET

http://ciret-transdisciplinarity.org/photogallery/Galerie_Bucarest.php#fr

Accesată pe 10 octombrie 2017.

[5] Dictionnaire des étrangers qui ont fait la France (Dicţionatul străinilor care au făcut Franţa), Paris, Robert Laffont, 2013, sub conducerea lui Pascal Ory, cu colaborarea lui Marie-Claude Blanc-Chaléard.

[6] Philippe Etienne, „Ces Roumains qui ont fait la France” („Aceşti români care au făcut Franţa”), comunicare prezentată la Academia Română, Bucureşti, 10 iunie 2003.

[7] Jean Montreuil, „Histoire des relations franco-roumaines dans le domaine de la recherche scientifique et technique” („Istoria relaţiilor franco-române în domeniul cercetării ştiinţifice şi tehnice”), in Academia Română et Institut de France, lucrare co-editată de Editura Oxus şi Academia Română, Paris/Bucureşti, 2004.

Revista indexata EBSCO