Jun 26, 2018

Posted by in Interviu

Bojdeuca la centenar – dialog cu scriitorul Constantin PARASCAN

 

Rep. Domnule Constantin Parascan, nu m-a surprins, contactîndu-te pentru acest interviu, că ai dorit să ne vedem în Ţicău, dar m-a mirat că ai ales să fie azi, 15 ianuarie 2018. E zi de luni, iar Bojdeuca are obloanele trase, poarta nu-i cetluită, e drept, iar cei doi prieteni, Creangă şi Eminescu, hălăduiesc cine ştie prin ce margini ale dulce Tîrgul Ieşului.

C.P. E simplu. Sîntem în ianuarie 2018, Anul Centenar al României, dar şi Anul Centenar al Bojdeucii din Ţicău – PRIMUL MUZEU MEMORIAL LITERAR din ROMÂNIA, inaugurat la 15 aprilie 1918. 1 Martie, de ziua lui Ion Creangă, e cam departe, aşa că ne vedem de Ziua lui Mihai Eminescu, Ziua Culturii Române. Fiindcă eu, aşa cum fac de ani, de ziua lor de naştere şi de trecere în Eternitate: 15 ianuarie, 1 martie, 15 iunie, 31 decembrie, dacă sînt în Iaşi, mă împărtăşesc, mă reculeg, „dialoghez” cu spiritele lor, cu casele-muzeu, cu locurile sfinţite de Eminescu şi Creangă, şi mulţumind lui Dumnezeu pentru norocul de a fi fost sorocit să-i slujesc vreo 46 de ani, prin slujbă zi de zi, dar şi prin fapte de muzeografie demne de neuitat, precum şi studii şi cărţi cu care mă înfăţişez şi acum, la Centenarul Bojdeucii, la judecata lor şi a lumii în care trăim.

Rep. Şi eu m-am bucurat că chiar azi ne întîlnim pentru a sta de vorbă despre Eminescu, despre Bojdeucă şi Creangă şi a consemna acest dialog şi a-l publica în revista care i-a primit cu bucurie şi pe cei doi „nemuritori ai literaturii române” (cum i-ai numit într-un text înainte de 1989), interviu pe care-l vom publica în revista „Convorbiri literare” (şi ea cu o vîrstă generoasă – 151 de ani) care i-a consacrat şi pe cei doi: Eminescu şi Creangă. Ce a însemnat Bojdeuca în viaţa, în destinul tău, Constantin Parascan şi… cum te-ai pregătit pentru a onora Centenarul aşa cum se cuvine?

C.P. E o poveste lungă-lungă… cît Păsări-Lăţi-Lungilă şi-ncăpătoare cît brîul Pămîntului. Cum vrei să fie răspunsurile mele – pişichere, glumeţe, „în doi peri” – a la Creangă…, ori grave, serioase?

Rep. Cum trebuie mărturisit cititorilor de acum şi de peste 100 de ani ai revistei „Convorbiri literare”. Şi ei, în întîlnirile Junimii, glumeau, spuneau anecdote, dar au fost şi cît se poate de serioşi, întemeind, de fapt, cultura şi literatura veacului al XIX-lea.

C.P. Da. În iulie 1972, absolvind Facultatea de Filologie din Iaşi, secţia română-italiană, ultima serie de 5 ani, ca şef de promoţie, am fost binecuvîntat a fi ales să-mi încep slujba de cercetător-profesor-muzeograf de către Bojdeucă. Nu glumesc şi nu am nici paranoia: sînt convins că Duhul lui Ion Creangă şi al Bojdeucii m-au ales să-i slujesc atîta amar de ani…

Rep. Şi…, se pare că au ales bine…

C.P.  Da, a fost o logodnă pe toată viaţa.

Rep. Pare a fi o Poveste, parcă am fi într-o Poveste…

C.P. Dumnezeu face cîte o dată cîte ceva de nici el nu ştie ce face, dar face bine ce face… Da, de fapt sîntem într-o Poveste, iar viaţa mea, cariera mea, destinul meu de Om, de Scriitor, de profesor universitar, de memorialist stau sub zodia norocoasă a părintelui meu spiritual – Ion Creangă – şi a vieţii caselor memoriale literare: Casa de la Humuleşti, Casa POGOR, Casa Topîrceanu, Muzeul Eminescu din Parcul Copou şi celelalte şi, în proporţie covîrşitoare, Bojdeuca din Ţicău.

Rep. Cum era, cum arăta Bojdeuca în vara anului 1972 cînd a avut loc înţicăuarea ta?

C.P. Exact aşa cum arată şi azi şi cum arăta şi în 1906, şi în vremea cînd trăia aici Ion Creangă (fiind prima fotografie în ordine cronologică „păstrată” în revista „Luceafărul” din Sibiu, dăruită acum, iară, publicului). Se restaurase în 1964. Cea din urmă restaurare s-a făcut în anul 1984, sub supravegherea mea şi am păstrat-o exact aşa cum arăta şi în 1906. (Întreaga istorie a căsuţei, de dinainte de venirea lui Creangă în Ţicău, în vara anului 1872, din vremea vieţuirii lui Creangă aici, de după 1889 şi de după inaugurarea din 1918 şi mai apoi celelalte vămi prin care a trecut închipuitul muzeu din 1918 pînă în 1964, şi-apoi pînă în 1972 şi pînă azi, 15 aprilie 2018, se află în Cartea cu titlul Acasă la Ion Creangă. Povestea Bojdeucii din Ţicău-Iaşi la Centenar, 1918-2018), aşa că cei interesaţi pot afla întreaga Poveste a Bojdeucii publicată acum, la Centenar. Iată, abia acum îţi răspund: aşa m-am pregătit eu să întîmpin, să onorez Centenarul Bojdeucii.

Rep. Citisem undeva despre visurile tale ciudate din chiar anii dintîi ai înţicăuării tale (1972-1975), vrei să le mărturiseşti din nou.

C.P. Importante visuri, adevărat. Întîi, cînd mi-am dat seama de potrivire, m-am înspăimîntat şi mi-am zis, iară, că ceea ce se făptuise nu mai ţinea de normalitate, ci părea a fi voia Divinităţii şi a Împăratului Poveştilor. Altfel, cum să desluşesc faptul că am fost ales a sluji în această Împărăţie exact la 100 de ani de la descălecarea diaconului răspopit de la Golia în Ţicău. El în iulie 1872, eu în iulie 1972. Apoi visul dintîi (sigur, după ce mă iniţiasem în acest drum pentru mereu şi fusesem acceptat nu din prima clipă, ci cam după vreo 24 de luni de cunoaştere a tainelor documentelor, ascunzişurilor vieţii lui Creangă şi a Bojdeucii) a fost să fac să dispară clădirea anexă construită în 1937 (care „obtura” chipul Bojdeucii văzut din poarta de la intrare) (pînă la acea dată, între 1918 şi 1937 îngrijitorii îşi duceau viaţa de zi şi de noapte în Bojdeucă) în care locuia acum supraveghetoarea şi se adăpostea muzeograful cînd era vijelie afară. Al doilea a fost să ajung ceasul de peste 17 ani şi jumătate, ca la 31 decembrie, la împlinirea a 100 de ani de la Nemurirea lui Creangă (1989), să-l priveghez eu cu lumînarea aprinsă ca şi cum m-aş întoarce în timp, în seara de 31 decembrie 1889, cînd Tinca Vartic îl priveghea iar copiii, neştiind, hăuiau Pluguşorul la ferestrele Bojdeucii şi-i urau „La anul şi la mulţi ani!”

Rep. Şi s-au împlinit?

C.P. Da. În iunie 1989 casa construită în 1937 nu mai exista, fusese „mutată”, amplificată graţie generozităţii arhitectului Virgiliu Onofrei şi şefilor de atunci ai Iaşului, şi în special primarului Eugen Nechifor şi viceprimarilor universitarul Pavel Florea şi Vasile Popovici şi constructorilor care au muncit nu doar cu mîinile ci şi cu sufletele. Eu eram beneficiarul şi dirigintele de şantier. Iar în noaptea de 31 decembrie 1989 l-am „privegheat” pe Ion Creangă în Bojdeucă aşa cum mi-am propus încă din iulie 1972, „poveste” consemnată în cartea citată.

Rep. Treabă serioasă. Dar nu mi-ai spus cum arăta muzeul în interior şi ce s-a petrecut în ani cu acest prim muzeu memorial literar din România, inaugurat într-o perioadă cînd muzele artei, ale literaturii păreau… ar fi trebuit să fie mute, armele fiind cele care făceau legea. Sîntem în toiul luptelor Primului Război Mondial… care vor duce la Întregirea României (martie, noiembrie, 1 decembrie 1918).

C.P. „Campania” de atenţionare a opiniei publice şi oficialităţilor privind starea de agravare a stării căsuţei din Ţicău în care trăise şi scrisese Ion Creangă şi-n care înflorise cea mai fără de seamăn poveste de prietenie din literatura română începuse de prin 1906. Primul a fost directorul Şcolii Normale de învăţători din Iaşi, Ion Mitru, care vizita Bojdeuca împreună cu normaliştii încă din 1890, dar şi alţi foşti elevi ai lui Creangă, scriitori, oameni de bine ieşeni.

Momentul cel mai important a fost 29 octombrie 1917, cînd s-a constituit „Comitetul „Ion Creangă”, avînd de scop restaurarea bujdeucei şi înfiinţarea în ea a unui muzeu-bibliotecă şi cămin studenţesc”. (s.n.) Acest eveniment s-a făptuit la 15 aprilie 1918. La început au fost puţine exponate şi doar într-o singură cameră (cea din dreapta), în bucătărie şi cerdac locuia îngrijitorul cu familia şi aceasta s-a petrecut, aşa cum am spus şi mai sus, pînă în 1937. Important este că acei minunaţi pionieri ai muzeografiei naţionale au numit această „lucrare” a lor, Bojdeuca din Ţicău – MUZEU. Un muzeu adevărat s-a organizat în  1964-1965 (cu sprijinul specialiştilor ieşeni şi al celor de la Cooperativa „Decorativa” din Bucureşti) în apropierea Semicentenarului din 1968, iar un MUZEU MEMORIAL ştiinţific-adevărat s-a organizat, în două etape – în 1984 (la cea din urmă restaurare) şi 1989, cînd expoziţia documentară ilustrînd viaţa şi activitatea de elev, diacon, învăţător, de scriitor cuprinzînd texte, manuscrise, documente, cărţi, fotografii… s-a „mutat” (reorganizată, îmbunătăţită) din Bojdeucă în clădirea anexă (construită în anii 1984-1989), iar în Bojdeucă s-au adus obiecte originale în cele două camere şi în cerdacul din spate. Inaugurarea acestui Complex Cultural-Muzeal „Ion Creangă” s-a petrecut la 11 iunie 1989, în apropierea omagierii Centenarului Nemurii lui EMINESCU, la începutul lui august şi al Veronicăi Micle, iar la 31 decembrie 1989 la  Centenarul CREANGĂ.

Rep. Ce ecou a avut atunci, în 1918, la mai puţin de o lună de la Unirea Basarabiei cu Ţara Mamă, acest eveniment?

C.P. Ecoul a fost extraordinar. Nu în presă numaidecît ci în rîndul oamenilor de cultură, al publicului. O mărturie mult preţioasă, pe care am publicat-o în Cartea dedicată Centenarului Bojdeucii, citată mai sus, din chiar ziua inaugurării, de la un martor memorabil, avocatul Ionel Hette, fratele sculptorului Richard, care realizase şi donase bustul lui Ion Creangă atunci, la inaugurare, este o dovadă în sprijinul afirmaţiei mele.

Rep. Ce evenimente culturale deosebite s-au organizat în aceşti 100 de ani de fiinţare a Muzeului Bojdeuca din Ţicău?

C.P. Bojdeuca a fost încredinţată în 15 aprilie 1918 Universităţii din Iaşi. Singurele evenimente (pînă la Semicentenarul din iunie 1968 consemnate în presă) au fost vizitele cu ocazia unor aniversări ori comemorări culturale: în 20 noiembrie 1932 a avut loc „un pelerinaj la bojdeuca lui Creangă din Ţicău”, în după-amiaza cînd s-a dezvelit bustul lui Creangă din Parcul Copou, al personalităţilor şi oficialităţilor participante; în 4 mai 1936, la „comemorarea Junimii la Iaşi” (consemnare a junimistului C. Meissner), personalităţile participante au vizitat şi Bojdeuca; la 31 decembrie 1943, s-a făcut, „Pomenirea marelui povestitor moldovean Ion Creangă” la Bojdeuca din Ţicău de către Î.P.S. Sa Mitropolitul Irineu şi un sobor de preoţi, la care au participat şi prefectul de Iaşi, primarul, rectorii universităţilor ieşene, directorul Teatrului Naţional şi foarte multe personalităţi culturale şi ştiinţifice ale Iaşului… Bojdeuca încredinţîndu-se acum spre administrare Primăriei Iaşi.

Evenimente culturale adevărate s-au organizat din iunie 1968 (la Semicentenar, numite de acum Sărbătoarea tradiţională anuală a Bojdeucii). Din 1977 şi 1987 şi-apoi din 1989 s-au organizat constant: Mărţişoare la Bojdeucă, la 1 martie (apoi Festivalul de Literatură pentru Copii „Ion Creangă”), Zilele Bojdeucii, Concursul Naţional de Creaţie Literară – Poveşti – „Ion Creangă”, Concursul Naţional de desene pe asfalt „În lumea personajelor lui Creangă”, în miez de aprilie în fiecare an,  Comemorarea lui Creangă la Mormîntul Povestitorului de la Cimitirul Eternitate din Iaşi şi de la Bojdeucă, an de an, la 2 ianuarie şi 31 decembrie, apoi doar la 27 decembrie, susţinuţi de Parohiile şi preoţii slujitori ai bisericilor 40 Mucenici, Bărboi, Sf. Haralambie (Ioan Rusu, Constantin Andrei, Dimitrie Isopescu şi Radu Brînză). Acestea sînt cele mai importante, dar la Bojdeucă s-au realizat şi au loc multe alte manifestări cultural-literare, artistice cu mare succes la public.

Rep. Ce personalităţi deosebite ai cunoscut aflîndu-te slujitor al Bojdeucii?

C.P. O, Doamne, e greu să le înşir pe toate acum aici. În Cartea de care am vorbit sînt înscrise. Bojdeuca, precum şi Casa Pogor şi celelalte muzee memoriale literare din Iaşi au oferit slujitorilor, deci şi mie, bucuria imensă de a cunoaşte personalităţi de excepţională valoare de la care te poţi „nutri” ani de-a rîndul. Voi numi doar cîteva: Fănuş Neagu, Marin Sorescu, Nicolae Breban, Florin Piersic, Ernest Maftei, Vasile Muraru şi Nae Lăzărescu, Zoe Dumitrescu Buşulenga,  Eugen Simion, Ioan Alexandru, Ana Blandiana, Grigore Vieru, Mihai Cimpoi, Valeriu Matei, Nicolae Dabija… dar numărul acestora este foarte generos. Şi-apoi este o vorbă că dacă a fost cineva la Iaşi şi nu a văzut Bojdeuca… degeaba a fost. Astfel că mai nu este personalitate importantă a culturii române care, trecînd prin Iaşi, să nu se reculeagă, să nu sărute pragul Bojdeucii (aşa cum, conducîndu-l, l-am văzut că a făcut-o, cînd a călcat prima oară aici, poetul Ioan Alexandru), măcar metaforic.

Rep. Ne apropiem de sfîrşitul acestui dialog, Parascane (şi m-am adresat aşa ştiind că aşa o făcea şi o face şi prietenul neasemuit – Harap Alb-Florin Piersic). Cititorii revistei „Convorbiri literare” te ştiu nu doar ca muzeograf, universitar, memorialist… ci şi ca scriitor, romancier. Sigur, lumea te ştie mai cu seamă ca exeget al lui Ion Creangă…, dar, spune-mi, te rog, ai fost influenţat, în scrisul tău romanesc îndeosebi, de stilul lui Creangă?

C.P. Fără doar şi poate… că Da. Dar acest lucru s-a petrecut într-un mod subtil, ca model mai cu seamă de muncă pe manuscris, de responsabilitate a cuvîntului aşezat în lumina tiparului, dar şi ca o modestă replică la „Amintiri din copilărie”, ca un ecou mai exact, în „Sufletul nostru dintîi”, roman apărut întîi în 1984, apoi în 2004, ediţia definitivă în 2018 (cu pasajele cenzurate la prima ediţie), roman al copilăriei mele pe Valea Tazlăului Sărat din Ţinutul Bacău, în apropierea munţilor care-i sprijină pe cei care străjuiesc Ţinutul Neamţului.

Rep. Îţi doresc, Constantin Parascan, nu să prinzi Bicentenarul Bojdeucii, acest lucru fiind cam greu de atins, sigur, glumesc, dar, te rog să-ţi spui cuvîntul final al acestui dialog-interviu la Centenarul Bojdeucii „Ion Creangă” din Ţicăul Iaşului.

C.P. Mulţumesc lui Dumnezeu că am fost ales să fiu trimis în Lumină, să slujesc Bojdeuca, pe Ion Creangă şi sînt convins, am mai spus-o în cărţi şi interviuri ori discursuri că tot ce am făptuit eu (în viaţa aceasta binecuvîntată) în istoria literaturii române (romane, poeme, cărţi de istorie literară, memorialistică, muzee memoriale literare, Muzeul Răzeşilor Găzari de pe Valea Tazlăului Sărat ş.a.), numele meu va beneficia de neuitare în primul rînd datorită cărţilor scrise despre Ion Creangă şi Bojdeuca din Ţicău, iar acest noroc îl văd în adevărata sa lumină şi acum, la Centenar.

Revista indexata EBSCO