Jun 4, 2018

Posted by in Poezii

DIN LIRICA CONTEMPORANĂ CHINEZĂ

LV YUAN (pseudonim al lui LIU Renfu sau LIU Banjiu, 1922-2009), scriitor, poet, traducător și redactor. A debutat editorial cu volumul de poezii Basme în 1942 când avea 17 ani. A fost student la Facultatea de Limbi Străine a Universității Fudan (din Chongqing) între 1942-1944 și profesor de engleză la un liceu. În 1948 a intrat la PCC și după aceea a lucrat în presă. În 1955 a fost acuzat de implicarea în „Clica antirevoluționară a lui Hu Feng”, caz de mare nedreptate contra intelectualității, și a fost întemnițat timp de șapte ani. După eliberarea în 1962 a lucrat ca redactor literar, redactor-șef adjunct la Editura pentru Literatura Poporului. A fost membru de onoare al Uniunii Scriitorilor din China, al Consiliului Asociației Traducătorilor din China și vicepreședinte al Societății Chineze de Poezie. A publicat 11 volume de poezii (Adunarea, Un nou punct de plecare, Florile dalbe, Poezia omului, Alt cântec, Ne îndreptăm spre mare…) și mai multe cărți de eseuri, fiind tradus în franceză, germană, engleză. A tradus mai ales din literatura germană, Goethe, Rilke, Heine dar și din Ibsen, Gibran ș.a.. I s-au acordat Premiul „Curcubeul” pentru traducere din cadrul Premiilor naționale de literatură „Lu Xun” pentru Faust (1998) și Premiul „Cununa de Aur” de la Festivalul internațional de poezie de la Struga (1998) ș.a..

 

Când eram mic

 

Când eram mic,

Nu știam să citesc,

Și mama era biblioteca.

Citeam din mamă –

 

Într-o zi

Când se așterne pacea în lume:

Omul va zbura…

Grâul va crește din zăpadă…

Și nici banii nu vor avea rost…

 

Aurul va fi utilizat drept cărămidă de casă,

Cu bancnotele se vor face zmeie de coroi,

Monezile azvârlite pentru cercuri pe suprafața apei…

 

Vreau să fiu un băiat hoinar,

Să iau cu mine un măr aurit,

O lumânare argintie

Și o barză roșie ce zboară din Egipt,

Să călătoresc în lumea basmelor,

Să cer în căsătorie prințesei de la cetatea bomboanelor…

 

Totuși, mama spune:

„Acum trebuie să muncești.”

 

1941 

 

Existența

 

Părul are umbra lui.

Fumul de bucătărie are și el greutate.

Și un punct are suprafața lui.

Existența e de preț, știi tu.

 

Noaptea transformă toată existența în cenușă,

Iar ziua revine iarăși la ardere aprigă

Fă un pas înapoi:

Sigur vei sări mult departe, știi tu.

 

1943

 

Încă un Columb

 

Le silence éternal de ces espaces infinis m’effraie.

Pascal

 

Ieri, în secolul XV

Un Columb

Și-a luat rămas bun de la cei dragi

De la popor, chiar

De la omenire

Și cu corabia lui „Santa Maria”

Navighează pe marea spațiului

Gol și nemărginit

Fără uscat, fără insulă

Fără casă, fără corabie

Fără animal, fără pasăre zburătoare

Numai marea

Numai valurile mării

Numai obuzele valurilor mării

Ce fugăresc, bat și încercuiesc

Singuratica lui „Santa Maria”

Iar Columb cel zdrențăros

Însă plin de vigoare

Cu picioarele în proră

Încrezător că mai departe va fi India

În ciuda scăderii apei potabile pe zi ce trece

Plutește înainte, tot înainte

În derivă pe marea spațiului

Și nicicând n-a ajuns în India

A descoperit însă un nou continent

 

Astăzi, în secolul XX

Încă un Columb

Și-a luat rămas bun de la cei dragi

De la popor, chiar

De la omenire

Și cu corabia lui „Santa Maria”

Navighează pe marea spațiului

Gol și nemărginit

În fiecare minut și secundă, zi și noapte

Săptămâna cu săptămâna și an de an

Numai marea – cea a timpului

Numai valurile mării – cele ale mării timpului

Numai obuzele valurilor mării –

Marea timpului și obuzele valurilor

Ce fugăresc, bat și încercuiesc

Singuratica lui „Santa Maria”

Care nu este o corabie

Ci cei patru pereți îngălbeniți

Plus un apus de soare și lumină ștearsă

Se furișează un floricel de azalee pe geam

Și un ceas luminescent fără ace în tic-tac

Nu mai e alt sunet, nici altă culoare

Nicio schimbare. Nicio mișcare

Totul e încă foarte departe, totul nedeslușit

Ca luna, ca Tian’anmen, ca Ulița Stelelor…

Acest Columb uscățiv

Cu părul încâlcit și fața murdară

Având în mâini „Cântarea cântărilor” lui Solomon”

Își țintesc privirile spre tavanul schimbător

În derivă pe marea timpului

Bazat pe cunoștinețele elementare de la Einstein

Are ferma încredere că mai departe va fi „India” –

Și chiar nicicând nu va ajunge în India

Va descoperi însă sigur un nou continent

1959 

 

Înainte și după înflorirea efemeră

 

De așteptarea continuă pentru tine

Au trecut amurguri cucernice înșiruite

Câte întâlniri nocturne la lumânări

Tot atâtea ori singuratic am rămas

 

Scuză-mă că vizavi de vremuri îndelungate

Am venit în pofida marilor depărtări

Rar mi se întâmplă o clipă

Să înfloresc brusc pentru tine

 

Nu cred că așa-i trecătoare viața

Încât să nu-și facă câteva minute libere ție și mie

De teamă să scap iarăși întâlnirea cu tine

Greu mai pâlpâie lumânări și-n ațipeală mi-s ochii

 

Somn ușor, ușor, ușor

Te voi acompania cu zâmbete în vise

Unde ca lampioane de gheață prin ceață

Iluminează această scurtă revedere

 

Atunci oprește-te o clipă te rog

Cu tandrețea ta cea imaculată

Păcat că orbisem când m-am trezit la normal

Și nu-ți mai văd ultima privire înapoi

 

De când am fost pururi voi fi cu tine

Prețuiește măcar aceste microunde telemetrice

Chiar mâine înflorește lumea în toate culorile

Nu vei mai găsi acea floare ca mine

 

Revista indexata EBSCO