Jun 4, 2018

Posted by in Actualitatea literara

Diana BLAGA – Constantin Bostan, istoric literar

 

Constanta întoarcere la trecut este în firea omului, chiar și când vorbim despre omul modern. Este, putem spune, imposibilă o viață trăită exclusiv în prezent și cu perspectiva viitorului, fără o privire înapoi, fără o raportare la cele ce au fost. Cu atât mai mult când o astfel de privire este resimțită ca o obligație atât față de prezent, căruia trebuie să i se aducă la cunoștință valorile acestui timp trecut, cât și în fața acestor valori, ca acțiune care consemnează o reverență simbolică pentru cele întreprinse în devenirea istorică. O astfel de atitudine trădează și structura personalității lui Constantin Bostan, al cărui interes pentru contribuțiile oamenilor trecutului mai mult sau mai puțin îndepărtat la un fond istorico-cultural este cu mult mai evident în ultimii ani, fiind concretizat în publicarea a numeroase cărți, dintre care ne vom opri, în rândurile de față, la un prim volum al proiectatei trilogii Trecute vieți de autori și cărți, ziare și reviste. De la romantism la proletcultism, apărut la Editura Timpul din Iași, la finele anului 2015.

În spațiul cultural actual (dar cu o vădită importanță locală pentru spațiul nemțean), numele lui Constantin Bostan este strâns legat de al celui care a fost bibliotecarul Casei Regale pentru aproape 30 de ani, G. T. Kirileanu. Fostul director al Bibliotecii Județene din Piatra-Neamț și-a dedicat eforturile documentare și scriitoricești valorificării personalității și operei celui care este cunoscut și pentru editarea scrierilor unui alt autor nemțean, și anume Ion Creangă. Instituția poartă, de altfel, numele lui Kirileanu, în condițiile în care acesta și-a donat biblioteca ce număra aproximativ 30000 de volume orașului în care a trăit în ultimii 25 de ani de viață. Această preocupare a fost favorizată și de poziția de pe care pornește Constantin Bostan ca bibliotecar la instituția din Piatra-Neamț, unde a fost custodele fondului documentar G. T. Kirileanu. Dintre volumele scrise de Constantin Bostan, amintim: G. T. Kirileanu. Contribuții documentare (în colaborare cu Valentin Ciucă, 1970), Făcliile Unirii (1859). Povestiri (Ed. Ion Creangă, București, 1990), G. T. Kirileanu. Un destin sub semnul lui Creangă și Eminescu la Palatul Regal (Acțiunea, Piatra-Neamț, 2011), la sfârșitul lui 2015 bibliotecarul pasionat de istoria literară debutând ca poet, cu volumul De dragoste și de beton (Ed. Junimea, Iași). Se remarcă și preocuparea pentru editarea de volume, dintre care Scrierile aceluiași Kirileanu (Ed. Minerva, București, în 1989 un prim volum, iar următorul în 1997), „antologia de mărturii literare” Piatra-Neamț și împrejurimi. Parfumul amintirilor, aroma evocărilor (Acțiunea, Piatra-Neamț, 2009), cel mai recent proiect editorial (și cel mai amplu) fiind memoriile și corespondența lui G. T. Kirileanu, Martor la istoria României (1872-1960). Jurnal și epistolar, planificate a apărea în șase volume, la Editura Rao (în momentul de față este în pregătire al patrulea volum).

Activitatea scriitoricească a lui Constantin Bostan a prins un și mai mare avânt de când a predat ștafeta conducerii bibliotecii din Piatra-Neamț. Trecute vieți de autori și cărți, ziare și reviste. De la romantism la proletcultism este unul dintre produsele acestui elan creator și are la bază aceeași privire retrospectivă și, în același timp, recuperatoare. De la oameni ai culturii prea puțin cunoscuți și pe care dorește să îi aducă în atenția prezentului, precum scriitorul evreu interbelic Eugen Relgis sau prima femeie din Sfatul Țării la 1918, Elena Alistar, la cei arhicunoscuți precum Ion Creangă, Octav Băncilă sau Nicolae Iorga, și la reviste precum „Șezătoarea” fălticeneanului Artur Gorovei sau mai recenta „Scânteie”, acest prim volum al proiectului acoperă un spectru larg atât în privința cronologiei, cât și a subiectelor pe care le atinge. Chiar și atunci când titlul ne anunță un „personaj” deja mult discutat, conținutul se îndepărtează de locurile comune, mergând pe căi mai puțin exploatate și bazându-se pe o bază documentară largă. Importanța demersului lui Constantin Bostan este augmentată de această capacitate a sa de a scoate la iveală aspecte noi în construcții dintre cele mai discutate și care ar putea părea epuizate. Drept urmare, textele adunate în volumul Trecute vieți de autori și cărți, ziare și reviste trădează o muncă de documentare asiduă de bibliotecă și de arhivă, muncă nu întotdeauna și nu oricui plăcută. Acesteia i se adaugă și capacitatea de a stabili conexiuni între evenimente, oameni și consemnări care, privite disparat și decontextualizat, ar putea părea fără vreo legătură. De exemplu, chiar ultimul text al acestui prim volum, Eugen Jebeleanu – surâsul urii(shimei), cuprinde o vastă paletă de aspecte reunite toate în câteva pagini, fără a lăsa vreun moment impresia lipsei de unitate sau a unei conexiuni artificiale. Astfel, aici sunt cuprinse: contextul celebrării centenarului nașterii lui Mihai Eminescu și reverberațiile din presa anului 1950 asupra acestui eveniment, activitatea literară antecomunistă a scriitorului Eugen Jebeleanu și drumul pe care a luat-o după 23 august 1944, precum și o scurtă trecere în revistă a vieții și activității junimistului Simion Mehedinți. Ceea ce aduce în același plan cele trei tablouri este un articol pe care Eugen Jebeleanu îl scrie cu ocazia centenarului Eminescu (Recitindu-l pe Eminescu avem de învățat, în „Flacăra”), articol în care îi atacă pe junimiști, care aparțineau „clasei stăpânitoare, care l-a exploatat și l-a ucis pe poet”, atac concretizat la adresa unui bătrân Simion Mehedinți, zărit de autor la una dintre conferințele organizate cu ocazia celor 100 de ani de la nașterea poetului.

Toate textele volumului de față cuprind ample fragmente ce urmăresc exemplificarea celor susținute. Constantin Bostan lasă de cele mai multe ori faptele și „personajele” să vorbească de la sine, să ni se dezvăluie, după ce ne-a introdus în atmosfera lor, rămânând să intervină acolo unde consideră că sunt necesare lămuriri suplimentare. De cele mai multe ori, nu aprecierile sale (sau, cum le numește într-unul dintre capitole, „decupajele de prolog realist-critic”) sunt însoțite de mostre documentare, ci materialul documentar este însoțit de comentarii, totul „întru deplina și dreapta prețuire a unor opere și a unor oameni…”. Textele de acest fel, în care cuvintele autorului proiectului recuperator premerg fragmentelor care vin să confirme cele spuse, ba chiar să convingă cititorul de mai mult, au structura unor „ediții critice” in nuce, în care editorul dă mâna cu antologatorul, selectând întotdeauna esențialul. Intervențiile de pe parcursul pasajelor sunt dintre cele mai discrete, pentru a nu altera cursivitatea „naturală” a reconstituirilor.

Pentru a exemplifica la rândul nostru, ne oprim la câteva cazuri. Chiar primul capitol tratează sub titlul Călătoriile unui „viteaz” îndrăgostit de România cazul unui imigrant în Principatele Române în secolul al XIX-lea, scriitorul și istoricul francez Jean Alexandre Vaillant, cu importante contribuții la începuturile învățământului pe pământ românesc, dar și în plan socio-politic. După ce suntem familiarizați cu rolul profesorului francez în contextul promovării spațiului românesc în Franța printr-o carte apărută în 1844 sub un titlu mai mult decât explicit (La Romanie ou Histoire, langue, littérature, orographie, statistique des peuples de la langue d’or, ardialiens, vallaques et moldaves, résumés sous le nom de romans) și după ce ni se oferă o privire succintă și cuprinzătoare asupra celor cuprinse în carte, Constantin Bostan se oprește la o analiză a itinerariului lui Vaillant în Țările Române, ce avea drept scop o „verificare” și o nevoie de confirmare a verosimilității celor descoperite pe calea documentării de bibliotecă. Odată stabilite demersurile urmărite prin abordarea figurii francezului, intervențiile editorului sunt rezumative, cu scopul de a stabili o conexiune între secvențele esențiale, care vorbesc de la sine. Comentariile lui Constantin Bostan sunt și mai succinte în textul care o are în centru pe Elena Alistar, unica femeie din Sfatul Țării, în mărturii întregite, impulsionat fiind în reluarea integrală a mărturiilor militantei cu un important rol în Unirea Basarabiei cu România de „elocventa autenticitate a mărturiilor privind politicile țariste de desnaționalizare a populației române din Basarabia, atmosfera efervescent-națioanlistă a Iașului universitar antebelic și contextul social-politic al acțiunii basarabene pro-unioniste”. Aceeași lipsă de ostentație critică ne apare și în Octav Băncilă – „un proletar năcăjit”, în care după o introducere în atmosfera prieteniei dintre pictor și G. T. Kirileanu, sunt reproduse 60 de scrisori adresate de primul prietenului său în perioada 1908-1936, scrisori care surprind natura legăturii dintre cei doi moldoveni.

Observațiile de până acum vizează în special acele texte în care se urmărește, după cum am subliniat, pe lângă scoaterea din umbră a unor oameni sau evenimente, recuperarea și surprinderea unei atmosfere specifice. De altfel, dacă ar fi să recurgem la o clasificare a articolelor cuprinse în volum, am adăuga acestora studiile de caz, în care reconstituirea merge în altă direcție, de reevaluare a unor fapte și situații prin aducerea în atenție a unor aspecte până acum puțin cunoscute, uneori chiar adoptând o tonalitate polemică. Pentru această atitudine, exemplare sunt articole precum „Scânteia” și Silviu Brucan – pe culmile „stilistice” ale indignării sau Zaharia Stancu versus Iuliu Maniu. Acestea nu exclud reconstituirea climatului moral din perioadă, oferindu-ne o complexă imagine a contextului socio-cultural (de exemplu, în al doilea text menționat, redarea fiecărui articol al lui Zaharia Stancu e precedată de „semnalarea altor titluri «la zi» din fiecare număr al «României libere», spre a lărgi percepția «clipei»”), însă această reconstituire nu mai primează în text. Tonalitatea polemică este chiar marcată pe alocuri de ironie, caz în care intervențiile sale în textele citate nu mai au intenția de a trece neobservate, ci dimpotrivă, de a semnala dezacordul.

Pentru ca tabloul să fie cât mai complex, ne vom opri asupra textului Publicitatea, acum un veac și (aproape) jumătate…, în care se evidențiază atitudinea ludică a lui Constantin Bostan. Parte importantă a atmosferei unei epoci, publicitatea are, pe lângă rol persuasiv, și unul recreativ, iar asta mai ales dacă e privită retrospectiv, caz în care primul caracter se anulează. De altfel, pe lângă pura curiozitate, ne este mărturisită și intenția de destindere care vine din și cu scrierea acestui articol: „Având privilegiata posibilitate de a răsfoi pe îndelete parte din colecția primei serii a ziarului «Timpul» (15 martie 1876 – 17 martie 1884), ne-am permis, din când în când, câte o scurtă și amuzată ochire prin coloanele de publicitate ale ultimii pagini (a IV-a) a celebrului periodic.” Astfel, cititorul primește mostre de anunțuri publicitare, savuros legate prin comentariile asiduului cercetător de biblioteci, care încheie o expunere publicitară anume contaminându-se, la modul ludic, de acest stil: „Și toate acestea – luumee!… luuumeee! – doar pentru 50 de bani!”

Nu putem încheia fără a aminti laitmotivul acestui volum al lui Constantin Bostan (de altfel, al preocupărilor sale scriitoricești în general), și anume constanta întoarcere și raportare la personalitatea lui G. T. Kirileanu, care ni se înfățișează ca un maestru tutelar al său. Pe lângă textul Un țărănist la „Curtea lui Vodă” în care este subliniată condiția cărturarului care s-a simțit mereu ca un om aflat „între două lumi” (între originile sale țărănești și cariera de la Palatul Regal), în multe alte texte figura lui G. T. K. revine, fie chiar și doar ca sursă documentară prin jurnalul sau prin corespondența sa. Lucrul se datorează, desigur, după cum am menționat, poziției recunoscut privileagiate a lui Constantin Bostan de a fi fost custodele moștenirii lăsate de Kirileanu orașului Piatra-Neamț, privilegiu de care ajunge să se bucure și publicul prin aceste volume. Cea mai interesantă incursiune în această moștenire ni se pare a fi invitația pe care scriitorul nemțean ne-o face la o lectură a Istoriei literaturii… călinesciene prin ochii și din perspectiva fostului bibliotecar regal, având ca sursă notițele acestuia de pe marginea volumului care i-a aparținut. Notițele relevă discordanțele de viziune dintre un critic modernist precum G. Călinescu și editorul tradiționalist și moderat al lui Creangă, pentru care Istoria… este „lipsită de cumpăt”, iar scăpările de ordinul informațiilor biografice sau „aproximațiile socio-etnologice” ale istoricului literar prezintă mare importanță, datele de acest fel fiind pentru el de aceeași însemnătate cu analiza esteticului. Se încearcă în acest articol o reabilitare a lui Kirileanu ca „denigrator” al lui Călinescu, acțiunea trădând o ușoară urmă de părtinire, salvată însă prin mici ironii.

Într-o epocă a fluxului de informații precum cea contemporană, când timpul și oamenii nu mai au răbdare, inițiativa lui Constantin Bostan de a strânge între copertele unei cărți articole dintre cele mai variate, pornind de la surse nu întotdeauna și nu oricui accesibile, este salutară. O muncă de acest fel merită aprecierea nu doar pentru actul recuperator pe care îl întreprinde, având în centru subiecte lăsate de multe ori pe nedrept în plan secund, ci și pentru faptul că poate scuti cititorul interesat de asemenea subiecte de efortul cercetării arhivelor. Căci studiile adunate în Trecute vieți de autori și cărți, ziare și reviste. De la romantism la proletcultism dezvăluie lectorului interesat fațete aparent marginale ale istoriei literare, stârnind deja curiozitatea pentru conținutul următoarelor volume promise de autor.

Revista indexata EBSCO