May 23, 2018

Posted by in Varia

SAVA – Curier de ambe sexe

 

„Bună ziua! Numele meu este Tabita Lavinia Pop. V-am atașat 6 poezii și o poză în vederea acceptului dumneavoastră de a publica un număr din ele. Vă mulțumesc anticipat! Cu respect, Tabita Lavinia Pop” – Lavinia, nu publicăm nici ”un număr din ele”, versurile trimise de tine fiind naive de tot. Modul acesta de a povesti întîmplări comune sub formă de versuri, care să și rimeze din cînd în cînd cu rime șchiopate, căznite, nu are nici o legatură cu poezia. Citez spre exemplificare cum începi trei dintre textele trimise pentru a fi publicate: „Azi am mers până-n grădină/ Și am văzut o albină,/ Mititică și vioaie/ Sărea țop din floare în floare./ Aduna cu-a ei surate/ Miere dulce și bogată,/ În fel și fel de vitamine/ Bune pentru orișicine”… ; Mamă tu ești ca o floare/ Dumnezeu te-a pus la soare/ Ai crescut și-ai înflorit/ Mult parfum ai răspândit./ M-ai născut și m-ai crescut/ Cum mai bine ai putut,/ Cu mult dor și bucurie/ Te-ai gândit mereu la mine”… ; ”Liniștea cântă/ Balade triste ale nopții,/ Iar eu te ascult/ Cu privirea mută,/ Prea obosită și cruntă./ Liniștea plânge,/ La un pas de moarte,/ Spre plaiurile șubrede/ Înecate în raze târzii/ Luminând munții pustii”… Poezia e în altă parte, Lavinia. Cred că trebuie să mai treci pe la bibliotecă. Te-ai grăbit să ieși prea repede din ea (dacă vei fi fost cîndva pe acolo) și se observă.

 

„Bună ziua, nu cunosc exact procedurile prin care aș putea debuta cu niște versuri, dar vă trimit acest e-mail în speranța că mă veți îndruma. Vă mulțumesc anticipat. Alexandru Drăgoi” – Alexandru, procedura e mai simplă decît îți închipui. Problema e ca m-ai surprins plăcut. Deși cu influențe evidente din Nichita Stănescu (în unele texte) ori cu alăturări de idei stridente sau hazardante, multe din poeziile tale sînt interesante, scrise cu talent evident, drept pentru care am selectat cîteva pentru antologia curierului din luna aceasta. Să fie într-n ceas bun! Te mai aștept și cu alte grupaje să-mi pot da seama despre evoluția ta viitoare.

 

„Stimată Redacție, vă rog să publicați următoarea poezie” – ne scrie, din nou, Vasile Sandu. Poezia poartă titlul Singur și, veți vedea, este justificat chiar din primele versuri: „Singur în lumea aceasta mă simt,/ În clipele acestea, când presimt/ Că vreau, ca toți semenii muritori,/ Să mă-nvălui într-ai dragostei fiori./ Singur mă simt când fac o plimbare/ Singur, doar eu în parcul cel mare,/ Când pași-mi ușori abia prind contur,/ Pe-alei de toamnă pictate-n azur.” ș.a.m.d. Vasile, grea boală singuratatea asta, mai ales atunci cînd ține morțiș să fie evidențiată și sub formă de vers deși nu prea merită.

Curierul de ambe sexe este al cititorilor care doresc să se afirme în literatură. Cei care au îndrăzneala să ne convingă că au ceva de spus, cu talent pentru asta, trebuie să ne trimită cîteva texte (poezie, proză, teatru, eseu critic), scrise citeţ, lizibil, cu respectarea normelor gramaticale clasice, pe suport de hîrtie sau electronic (obligatoriu cu diactritice – TEXTELE FĂRĂ DIACRITICE NU SE PUBLICĂ!) şi să aştepte un răspuns, care nu va întîrzia foarte mult. Ne interesează şi cîteva date despre autor. Cei ale căror texte ne vor convinge prin originalitate, concizie şi, mai ales, talent literar, vor intra în atenţia noastră, promovîndu-i la “Antologia curierului”. Manuscrisele se pot trimite pe adresa poştală, la sediul redacţiei, sau pe două e-mail-uri, nicu_sava@yahoo.com sau convlit@mail.dntis.ro. Toate scrisorile îşi vor afla răspuns doar în paginile revistei.

 

 

ANTOLOGIA CURIERULUI: Alexandru Drăgoi

Anamneză

Doamne, iau în mână un măr și zic:

Ce departe este mărul acesta de mine!

Ce departe este mâna în care îl țin,

Ce departe îmi este, Doamne, ochiul,

Și ce înspăimântătoare departare îmi este vederea.

 

Ce cosmică distanță este între măr și vedere!

Între amintirea vederii și amintirea mărului,

Ce distanță este, doamne,

între amintirea ei și amintirea mea de atunci.

 

Și câte distanțe îmi tot însingurează

timpul de timp,

sufletul de trup,

inima-mi de inimă,

chipul de chip.

 

Versuri vechi de lună nouă

Îmi plac foarte mult cărăbușii.
Dacă aș fi fost iar copil, aș fi cântat întruna versurile:
“Cărăbușii da, fiindcă merg de-a-bușilea!”
Îmi plac pentru că seamănă cu niște bărci negre întoarse,
plutind pe pământ, vâslind dinspre nu-știu-unde.
Îmi plac pentru că există ca și cum eu nu aș exista,
chiar și atunci când îi ajut și îi întorc
după ce eșuează din cauza vreunui vânt ciudat.
Îmi plac foarte mult cărăbușii și pentru că tac,
pentru că par mereu că au întârziat să ajungă într-un loc foarte important,
prea important pentru a se opri chiar și o clipă să îmi spună de el.
Dar poate cel mai mult îmi plac pentru că în urma lor
sufletul meu se continuă în luna mai.

 

Fata Morgana

Până la cer s-a auzit

când se spărgea în mine

castelul de oglinzi.

Lumea s-a scuturat de tainica-i frumuseţe,

şi am rămas nestrălucit.

 

Ah, pasule rătăcit!

Ah, pas greoi, nătâng,

în cioburi mi-ai sfărmat tot ce-am iubit

și m-ai lăsat cu chipul strâmb.

 

Ruina castelului e deşert demult,

pustiu al luminii şi-atât.

Doar oazele sângelui mai băltesc

mirajele chipului meu pierdut.

Revista indexata EBSCO