May 23, 2018

Posted by in Varia

Valentin TALPALARU – Compresa revistelor

 

O lună plină și buclucașă, cu vreme năbădăioasă și confrați/agitați gata de turnirul electoral care ne va spune cine și cum va primi fermanul de prezident. Local sau la central. A început campania, „florile-n gădini se-agită”ca în poezia lui Topîrceanu, timp în care noi, fiind ocoliți de ispite au năluciri, stăm pașnici cu teancul de reviste în față, zoriți de nemiloasele e – mailuri ale șefilor să trimitem materialele ieri! În speranța că aceste rînduri nu vor fi cetite, să ne călătorim spre Zalău, la curțile lui Daniel Săuca, pentru o întîlnire cu un număr proaspăt din Caiete Silvane, însoțite de regretul de a nu fi fost la sărbătoarea revistei de la finele lui martie. Asta e! Ne bucurăm să-l reîntîlnim pe Dumitru Chioaru, și darul său liric pentru revistă: „Vine o vreme cât tine de înaltă/ visător de cercuri nevicioase/de lumini izvorâte din sunete -/ să stai într-un amurg pe terasă/ privind orașul cu scări și turnuri/cu ceasuri nemaipotrivite de veacuri/toate să-ți apară limpezi/ din feliile vremii(…)” (Vine o vreme). Revista ne invită să-i redescoperim pe Andrei Moldovan, Mircea Cărtărescu la care adaugă o reverență critică a Iulianei Clima – Caraghin față de poezia lui Daniel Săuca. Un interesant studiu privind relațiile istorice cu maghiarii este la al doilea episod sub semnătura lui László László. Subiect foarte delicat cu un motto promițător: „Am un vis – într-o bună zi, românii și maghiarii se vor cunoaște mai bine și se vor respecta, cum se cuvine între vecini”. Dacă aveți cum să ajungeți la revistă, nu ocoliți articolul. Ca de obicei, nu lipsesc trimiteri la istoria zonei, la personalitățile care au marcat-o. Ne abatem și pe la Chișinău pentru o scurtă iscodire a recentului număr din Revista Literară. Arcadie Suceveanu ne îndeamnă la meditație, și nu oricum ci, cu gîndul la Posteritatea lui Grigore Vieru. Iată că au trecut mai bine de nouă ani de la plecarea dincolo a lui Grigore Vieru, moment în care, poetul respectă, cum scrie Arcadie Suceveanu, condiția clasicizării în sensul unei prezențe constante a operei sale în circuitul vieții literare și culturale. Reeditat, republicat, tradus, așezat cu respect pe plăcile instituțiilor. „O dată cu trecerea timpului, aura poetică și mesianică a poetului a crescut într-atât, încât uneori basarabenii, în dorința lor de a avea mari repere și simboluri identitare, uită să mai păstreze proporțiile și îl așază pe Grigore Vieru, în mod expres, în panteonul marilor clasici, și nu altundeva, ci chiar alături de figura tutelară a lui Eminescu”. Ne oprim cu ochii și pe reflexele Anei Blandiana care scrie despre Rezistența prin credință. De o primire deosebită are parte cartea lui Dan Coman Insectarul Coman, apărută mai an la Editura Charmides și recenzată de Lucia Țurcanu. Proză, poezie de calitate, pagini de jurnal completează un număr care nu trebuie ratat. Să pășim și în Timiș, la redacția revistei Orizont. Un amplu interviu cu Nicolae Manolescu (fără nicio aluzie la evenimentele ce vor să vină) realizat de Cristian Pătrășconiu, care începe cu o afirmație ce dă de gîndit. Spune Nicolae Manolescu: „Sunt scriitori care au murit pentru că nu s-a scris despre ei”. Și iată și continuarea: „(…) au murit la propriu, nu e o metaforă în ceea spun eu aici. Este, pentru unii, o suferință îngrozitoare. De ce a renunțat tânărul Tudor Vianu la cronica literară din revista lui Eugen Lovinescu, Sburătorul? A spus așa: „nu mă simt în stare să îi judec pe alții”. Interesantă (chiar dacă dureroasă pentru noi) ancheta lui Robert Șerban: Suntem Capitală Europeană a Culturii. Ce așteptări aveți? Răspund, printre alții, George Ivașcu, Gheorghe Falcă, Vasile Dan, Ioan Barb, Lia Faur. Cornici literare, poezie, proză, note de călătorie și alte provocări la lectură vă așteaptă. Trecem la Steaua, unde, Adrian Popescu este printre puținii care aduce în spațiul public accidentul teribilistei „poete” de la Botoșani, care, de fapt, nici nu mai trebuie reamintit ci sancționat cu cea mai dură pedeapsă, uitarea. Hai să trecem și la lucruri mai tonice. Așa cum ar fi reluarea unui fragment dintr-un interviu mai vechi pe care Petru Poantă i l-a luat lui Horia Bădescu. Prezentarea este făcută tot de Adrian Popescu sub titlul Excelența baladistului. Suntem purtați prin istoria Echinoxului, prin perioada de directorat la Teatrul Național din Cluj – Napoca (prea scurtă, precizează autorul), cea de impunere a Festivalului „Blaga” și alte repere ale traseului biografic al lui Horia Bădescu. O avalanșă de propuneri de lectură, texte critice generoase, traduceri din literatura universală dar și poeme, cum ar fi acest fragment din grupajul semnat de Dan Dănilă: „Noi bănuim că oboseala are rostul ei,/ e chiar mai ușoară renunțarea la aur/ pentru o mângâiere, uitare sau invers,/ încât în final ți se pare că mori tu/de bunăvoie, nu altul, nevăzut, te moare” (Vârstă). Ramuri ne primește cu un regal al reproducerilor după Corneliu Baba. Dar și un recurs la Mircea Eliade, cel născut într-o zi de martie, pe care, autorul articolului, Gabriel Coșoveanu îl ia ca mediator în „departajarea rezonabilă între puterea temporală și cea spirituală”. Pentru aceasta, tezele lui Eliade ar trebui parcurse și astăzi. Iată și o aniversare care a trecut aproape neobservată: cea a lui Ștefan Petică, care ar fi împlinit 140 de ani. (De fapt i-a și împlinit!) Nu și de Nicoleta Presură Cătălina care publică în Editura Universitaria din Craiova un volum intitulat Ștefan Petică – 140. Restituiri. Ștefan Vlăduțescu, Silviu Gongonea, Ionuț Orăscu, Aura Dogaru et alii ne invită să ne aruncăm o privire pe cărțile lui Mihai Firică (Ultimele zile și viața de după), Adrian Bodnaru (Cidul Berlinei), Liviu Ion Stoiciu (Efecte 2.0) ori Nicolae Stan (Agonia lui Constantin). Neobositul Cristian Pătrășconiu dialoghează cu Teodor Baconschi despre eternul subiect al „rezistenței prin cultură” dar mai ales al tradiției. „Nu poți exista cultural (ca ființă rațională, gânditoare și, eventual, creativă) dacă nu stabilești un raport existențial cu patrimoniul care-ți permite să te situezi în lume”. Scrie intervievatul. Din multele invitații la lectură pe care ni le propune România literară ne oprim la evocarea lui Nichita Stănescu, cel care ar fi împlinit, la final de martie, 85 de ani semnată de Răzvan Voncu, evocare din care cităm din început cu invitația de a continua lectura: „Încet-încet, s-au adunat anii și deasupra amintirii lui Nichita Stănescu. În 2018 se împlinesc nu mai puțin de 85 de ani de la naștere (31 martie) și 35 de la plecarea sa dintre noi (în 13 decembrie). Cifre respectabile, care ne trimit tot mai mult la operă, la rostul ei în evoluția poeziei românești, și tot mai puțin la legenda celui care, într-o epocă destul de anostă, plină, ca discurs public, de fabrici și uzine, a întrupat spectaculos, Poetul.” Al doilea popas pe care vi-l propunem este semnalul critic la cartea Marianei Sipos, Dosarul Marin Preda (viața și moartea unui scriitor în anchete, procese verbale, arhive ale Securității, mărturii și foto – documente. Este vorba despre a doua ediție, revăzută și adăugită. De ce sunt importante adăugirile și revizuirile? Scrie Nicolae Manolescu: „Revizuirile și adăugirile nu sunt explicate într-o eventuală notă asupra ediției, dar pot fi deduse din unele referiri din text sau din prezența unor documente aflate în Arhiva SRI.” Nu ratați nici paginile de documente inedite cuprinzînd scrisorile lui N. Steinhardt către Virgil Nemoianu. Iar noi vă propunem un ultim popas la revista Memoria. Un număr dedicat în bună parte plecării la cele veșnice a Regelui Mihai I. Scriu sub povara emoției Micaela Ghițescu, Simona M. Vrăbiecu Kleckner, la care adăugăm interviul pe care Sorin Alexandrescu a avut șansa să-l ia Majestății Sale și din care ne oprim la acest fragment: „Dacă nu ați fi fost obligat să renunțați la tron, ați mai fi rămas în România? (S.A.)„ Desigur. Abdicarea ne-a fost impusă prin arestarea gărzii Palatului și înlocuirea ei cu o unitate militară comunistă, plasarea de arme într-un al doilea cerc în jurul Palatului și tăierea legăturilor telefonice. În timpul discuției, Groza și-a arătat pistolul din buzunar mamei și i-a spus în germană: „Țin asta în buzunar ca să nu mi se întâmple și mie ce i s-a întâmplat lui Antonescu!” Totuși, nu amenințările lui Gheorghiu – Dej și Groza m-au făcut să renunț la tron, ci șantajul că altfel ei ar fi dezlănțuit o baie de sânge în toată țara”. Revista ne oferă pagini memorialistice despre martirajul celor care au trecut prin tortura închisorilor postbelice, cu amănunte și detalii impresionante.

Revista indexata EBSCO