May 23, 2018

Posted by in ARTE

Dragoş COJOCARU – Antología de la Zarzuela la Arena din Verona

 

După cele trei spectacole de Macbeth de la Teatro Real din Madrid, Regele Operei a plecat la Verona, pentru a participa la Gala închinată genului spaniol din sânul căruia, natural şi cultural, şi-a făcut apariţia şi a evoluat spre operă în această lume: zarzuela. L-am urmat la Arenă, pentru a viziona, pentru prima oară pe viu, un tip de spectacol cu care marele tenor a promovat acest gen pe diferite meleaguri: Antología de la zarzuela. Este vorba de o selecţie înalt ilustrativă de arii, duete, momente corale şi coregrafice din întregul repertoriu, selecţie menită a atrage atenţia publicului larg asupra valorii şi consistenţei artistice a acestui corespondent iberic al operetei şi musical-ului. Fireşte, aceste „antologii” prezintă în exclusivitate marile momente muzicale, lăsând deoparte lungile secvenţe vorbite prin care zarzuela se caracterizează ca gen dramatic. Aveam în minte mai ales programul de selecţiuni esenţiale realizat la jumătatea anilor ’80 la Madison Square Garden şi difuzat în câteva rânduri, în deceniul următor, pe un post de televiziune francez, transformat între timp în Mezzo. Într-o atmosferă incendiară, ariile interpretate de Domingo se succedau trepidant, alternate cu antrenante momente de balet spaniol…

În imensul spaţiu al Arenei din Verona, în vara anului 2017, echipei de solişti angajate în această colorată expoziţie muzicală de parfumuri hispanice i s-a alăturat, cu efecte fulminante, celebra companie de dans Antonio Gades, condusă acum de coregrafa Stella Arauzo. Într-o regie mai curând sumară semnată de Stefano Trespidi şi sub luminile grandilocvent concepute de Paolo Mazzon, scenele muzicale culese din repertoriu au fost susţinute, din fosa orchestrei areniene, de dirijorul spaniol Jordi Bernácer, cu competenţă specifică. Pe scenă, lui Plácido Domingo i s-au alăturat doi solişti de primă mărime ai teatrului liric internaţional şi mai vechi (deşi tineri) prieteni ai „Lornionului galactic”: soprana portoricană Ana María Martínez şi tenorul mexican Arturo Chacón-Cruz, ambii puşi pe mari fapte latino sub cerul înstelat al Italiei.

Prima parte a programului a fost deschisă de o piesă orchestrală a lui Gerónimo Giménez, Interludiul din La boda de Luis Alonso, cu participarea scenică a companiei de dans invitate, în temperamentala coregrafie imaginată de Mayte Chico şi Stella Arauzo. Din aplauzele meritate de acest prim moment, Domingo şi-a făcut apariţia într-o loggia plasată central pe scena Arenei, de unde a intonat o arie a lui Reveriano Soutullo şi Juan Vert: „Quiero desterrar de tu pecho el temor”, extrasă din La del soto del parral (anunţându-şi plenar disponibilitatea vocală şi scenică a unei seri memorabile pentru publicul ce înţesase Arena). Ana María Martínez l-a urmat stelar cu aria compusă de un alt titan al genului, Pablo Sorozábal: „No corté más que una rosa”, din La del manojo de rosas. Iar compozitorul José Serrano a intrat în repertoriu cu incendiara piesă pentru tenor „Te quiero, morena” din El trust de los tenorios, intonată cordial şi vocalmente potent de Arturo Chacón-Cruz, cu frumoasa jota pe care momentul o conţine. În continuare a venit rândul maestrului Manuel Fernández Caballero, cu valsantul duet „No cantes más La Africana”, din El dúo de „La Africana”, unde Plácido Domingo şi Ana María Martínez au înfiorat la modul zâmbitor inimile asistenţei. Un nou moment orchestral a stat sub semnul lui Enrique Granados (Interludiul din Goyescas), cât timp eroul serii şi-a tras sufletul pentru a interpreta superlativ hit-ul lui Jacinto Guerrero „Mi aldea” din Los gavilanes, arie pe care, împreună cu câţiva amici, obişnuiam să o zbierăm cum puteam mai bine în zilele şi nopţile ce au urmat evenimentelor din decembrie 1989… Apoi, Reveriano Soutullo şi Juan Vert au fost din nou omagiaţi printr-o sentimentală redare a duetului „Amor, mi raza sabe conquistar” din La leyenda del beso, cu splendida Ana María Martínez şi înaripatul Arturo Chacón-Cruz. În continuare, „Dansul ritual al focului” din opera El amor brujo de Manuel de Falla, în coreografia lui Antonio Gades, a introdus un element din afara repertoriului de zarzuela propriu-zis, însă binevenit şi coerent în stilistica generală a reprezentaţiei, mai ales ţinând seama de nivelul extraordinar al execuţiei. În încheierea fulminantă a primei părţi, Pablo Sorozábal a reintrat în joc cu aria de tenor „No puede ser” din La tabernera del puerto, cu care Plácido Domingo a ridicat în picioare Arena, cum a făcut-o de atâtea ori în decursul inimitabilei sale cariere…

Partea a doua a spectacolului a fost deschisă printr-un nou fascinant moment coregrafic: Manuel de Falla, „Farruca” din opera El sombrero de tres picos, în coregrafia semnată de José Huertas. Apoi, marele compozitor Federico Moreno Torroba şi-a făcut o târzie dar impactantă (şi durabilă) intrare în antologie prin duetul „En mi tierra extremeña” din Luisa Fernanda, cu Plácido Domingo şi Ana María Martínez, ambii îndelung exersaţi în materie. Din aceeaşi creaţie a aceluiaşi compozitor a fost aleasă mai departe aria tenorului „De este apacible rincón de Madrid”, cu un Arturo Chacón-Cruz strălucitor în toate registrele şi eroic în apariţia scenică. Apoi, păstrând compozitorul dar variind titlul, aria „Tres horas antes del día” din La marchenera a fost interpretată de Ana María Martínez cu tot şarmul prin care frumoasa artistă se distinge. Şi, cum era de aşteptat din partea cunoscătorilor, calupul închinat maestrului Moreno Torroba şi-a aflat o luminoasă încununare prin aria „Luche la fe por el triunfo” din Luisa Fernanda, cu un Plácido Domingo parcă hotărât să demoleze, în sfârşit, străvechea şi (arhitectonic) rezistenta Arenă… Soliştii s-au odihnit niţel (cam douăzeci de minute), ca pentru marele final, cât timp compania Antonio Gades a dansat (din nou în afara repertoriului de zarzuela, dar pertinent stilistic) pe „antractul” lui Georges Bizet la scena din hanul lui Lilas Pastia din opera Carmen, continuat printr-o, irezistibilă în lungimea ei, secvenţă de flamenco, în coregrafia aşilor absoluţi ai genului: Antonio Gades şi Carlos Saura. Revenind la scânteietoarea vocalitate a seratei, un moment de farmec al străzilor madrilene izvorât din pana maestrului Pablo Sorozábal, duetul „Hace tiempo que vengo al taller” din La del manojo de rosas a fost magistral interpretat de Ana María Martínez şi un realmente autohton Plácido Domingo purtând o bască vrednică a crea modă în rândurile publicului larg… Iar pentru încheierea triumfală a acestei senzaţionale antologii, nu putea lipsi compozitorului Manuel Penella, al cărui duet „¿Me llamabas, Rafaliyo” din opera El gato montés a fost, surpriză-surpriză, transformat într-un terţet, lui Plácido Domingo şi Anei María Martínez alăturându-li-se şi Arturo Chacón-Cruz care, cu umor debordant, a alternat pretenţia la amorul sopranei cu o super-comică renunţare, chipurile, în favoarea mai ilustrului competitor (replica „Tuyo, tuyo, sí” devenind, în gluma jucăuşului mexican, „Suyo, suyo, sí…”)…

Acestui program i s-au adăugat, fireşte, câte un bis din partea fiecărui solist. Protagonistul afişului şi al reprezentaţiei, Plácido Domingo, însoţit la intrarea în scenă de un cal alb care a făcut şi el furori, a oferit o versiune emoţionantă a melodiei „Ojos verdes” (de Valverde, León şi Quiroga), acompaniat coregrafic de una dintre dansatoarele principale ale companiei de dans. Ana María Martínez a interpretat una din piesele ei preferate, aria „Carceleras” din Las hijas del Zebedeo de Ruperto Chapí, cu şarm şi vino-ncoa’. Schimbând din nou registrul, Arturo Chacón a cântat, cu tot patosul necesar, aria „La roca fría del Calvario” din La Dolorosa a lui José Serrano. Însă romanţa „Amor, vida de mi vida” din Maravilla de Moreno Torroba nu putea lipsi, iar Plácido Domingo, oferind un al doilea bis, a dat încă o dată totul în interpretarea acestei piese de referinţă, într-un final de vis al unei seri ce va rămâne, cu siguranţă, întipărită adânc în sufletele spectatorilor. Jerbe imense de confetti au marcat festiv, printre urale hiperbolice, încheierea acestui moment istoric din agenda Arenei din Verona…

După spectacol, împreună cu alţi câţiva norocoşi, am participat la o cină târzie, la un restaurant din apropierea Arenei, în mijlocul personalului artistic implicat în reprezentaţie. Am avut astfel ocazia minunată de a-i saluta pe toţi artiştii şi pe dansatori, de a-l felicita pe Maestrul Domingo şi pe doamna Marta, de a schimba câteva cuvinte surâzătoare cu încântătoarea Ana María Martínez şi de a râde glumeţ cu simpaticul Arturo Chacón-Cruz despre „Suyo, suyo, sí”… Excesiva sonorizare prin difuzoare a spectacolului a fost, astfel, dată uitării, spre câştigul mnemonic definitiv al unui eveniment, vorba lui Don Plácido, fenomenal

 

Plácido Domingo – Antología de la zarzuela. Arena din Verona. 21.07.2017, H 22:00. Plácido Domingo (tenor), Ana María Martínez (soprană), Arturo Chacón-Cruz (tenor). Compania de dans Antonio Gades, direcţia artistică Stella Arauzo. Orchestra Arenei din Verona. Dirijor: Jordi Bernácer. Lumini: Paolo Mazzon. Regia: Stefano Trespidi.

Revista indexata EBSCO