May 23, 2018

Posted by in Istorie literara

Liviu PAPUC – Cum se numea fiul lui Maiorescu?

 

Om așezat, calculat, grijuliu cu încropirea postamentului pe care urma să fie amplasată propria-i statuie, Titu Maiorescu înregistrează, firesc, în propriul aide-mémoire, momentul apariției pe lume a mult doritului fiu (după mai bine cunoscuta Livia), într-o telegramă către socrul său, la Berlin: „Iași, sâmbătă 9/21 august, după-amiază, orele cinci. Astăzi sâmbătă după-amiază orele 5 căpătat un flăcău dolofan. Totul bine și vesel. Titus”, urmată de o scrisoare cu lux de amănunte privind clipele dinaintea nașterii, fără a pomeni nici o clipă, nicăieri, vreun nume cu care să-și fi împodobit feciorul.

Eugen Lovinescu, acum trei sferturi de veac, ne informează că numele copilului era Liviu (dar ne și trimite aiurea cu anul nașterii: 1871). Mai generos, Z. Ornea precizează: „La 9 august 1869 s-a născut fiul lui Maiorescu, Liviu. Părinții îi spuneau Kiki. Era un copil drăgălaș, pe care tatăl său îl adora” [Viața lui Titu Maiorescu, vol. I, București, Cartea românească, 1986, p. 263].

Că părinții își adorau progenitura, nu încape nici o îndoială. Cât privește drăgălășenia, să-l ascultăm pe fericitul părinte (sublinierile  din text ne aparțin): „Totul parcă se învârtește în jurul omulețului. Dealtfel are încă obrăjorul său umflat și, drept urmare, ochi mici mongolici și, pe deasupra, mai e și destul de roșu (Livia a fost albă complet și cu ochi mari). Gură mică, drăgălașă, limba complet dezlegată, care se îndreaptă cu vioiciune spre sân – dar iarăși nasul meu, nasul meu borcănat! Nu înțeleg de ce natura face mereu, cu asemenea tenacitate, gluma asta monstruos de proastă. Bunicul meu, tatăl meu, eu și copiii mei – toți umflați la […]. Dealtfel, ea își întemeiază teoria genezei speciilor, în parte, pe această repetare a unei anormale și puternice dezvoltări a unei părți componente a trupului. Dacă merge tot așa, punem bazele unei noi […] rase umane – semn distinctiv: nasuri cât se poate de generoase. Drept consolare, eu eram tot așa de urât, încât maică-mea, la un an de la nașterea mea, se jena să mă arate” [Titu Maiorescu, Jurnal și epistolar, vol. VI (8/20 noiembrie 1866 – 17 aprilie 1870), Ediție îngrijită de Georgeta Rădulescu-Dulgheru și Domnica Filimon, București, Minerva, 1986, p. 303-305].

Din păcate, frageda mlădiță maioresciană nu avea să perpetueze o nouă „rasă umană”, odată ce la sfârșitul lunii noiembrie 1872 întristatul tată se vedea obligat să-și anunțe rudele și cercul de prieteni (sau tovarăși de „afaceri”: Lascar Catargiu, V. Pogor, Calimach-Catargiu, George Roznovanu, Alexandru Balș, Prinț Dimitrie Ghica, Alexiu – comerciant din București), într-o notă evident tristă: „Micul nostru fiu Kiki s-a stins liniștit de difterie ieri, duminică seara. Clara resemnată. Mâine pornim la drum. Titus” (către Kremnitz, Berlin); „Copilul mi-a murit ieri duminică la 9 ore seara” (către Alexiu); și cu apelul direct la obligatoriul sprijin: „Iubite domnule Neuschotz, Bietul meu băiețel mi-a murit ieri seara de difterie. Aveți bunătatea să-mi trimiteți 300 de galbeni, trebuie să-mi îngrop copilul și să-mi duc familia în străinătate. Vă mai rog – căci nu sunt în stare să mă urnesc din loc – să-mi trimiteți pe cineva din biroul dv. cu banii și cu polița completată pentru semnat. Împrumut banii pentru 4 luni și cu rata dobânzii fixată de dv.” [Ibidem, vol. VIII, 1989, p. 115-121].

Între cele două notații de jurnal, din 1869 și 1872, micuțul Kiki nu a reușit să transmită posterității decât prenumele de Liviu (uneori îmbogățit, de contemporanii noștri, după ureche – evident, și cu inexitentul Titus). Fără a ne atribui merite deosebite (decât acela al norocului în cercetare – care nu ne-a ocolit), putem completa acum lacuna ce urma să împlinească în curând un secol și jumătate, prin darea la iveală a certificatului de naștere a pruncului, care se află la Arhivele Naționale Iași, Starea civilă oraș Iași – Născuți, nr. 17/1869, unde, sub nr. 445, se află informația:

„Din anul una mie optu sute șasă zeci și nouă, luna augustu, ziua două sprezece, la ora trei după amiază, act de naștere a lui Metel Alexandru Livie, de secs bărbătesc, de religie ortodocsă, născut alaltăieri, la ora cinci după amiază în orașul Iași, la casa părinților săi din Strada Buna Vestire cu no…, fiu a D. Titu Maiorescu, de douăzeci și nouă ani, de profesie profesore, și a Dnei Clara născută Cremnițŭ, de douăzeci și nouă ani, domiciliați în despărțirea a treia, după declarațiunea făcută de tatul, care ne-a prezentat copilul. Marturi au fost D. Neculai Gh. Măcărescu, de cincizeci unu ani, de profesie pensionar, domiciliat despărțirea a patra, și D. Anton Pileschi, de treizeci ani, de profesie funccionar, domiciliat în despărțirea a tria, carii au sub scris acest act împreună cu noi și cu declarantul, după ce li s-a citit. Constatat după lege de noi Sandu Dudescu, Oficiar Stării Civile, Comuna Iași, despărțirea a tria”.

Așadar, pe lângă „tradiționalul” Livie (aflat, totuși, în poziția a treia), găsim și „imperialul” Alexandru (ceea ce consonează cu aspirațiile părintelui său), dar și, în postura de lider, pe… (nu găsim calificativul potrivit) Metel, căruia nu am reușit să-i prefigurăm originea. Mai aflăm din actul acesta că părinții locuiau pe strada Bunavestire, adică în proximitatea actualului Colegiu Național „Mihai Eminescu” (și pe atuncea institut de învățământ), nu departe de clădirea Universității și de locuințele altor dascăli de înaltă ținută, cum ar fi „papa” Culianu. Chiar „sub nas” se afla (ca și astăzi) biserica Bunavestire, acolo unde a și fost înmormântat micuțul căruia cele trei prenume nu i-au fost de bun augur. Și pe care l-am „dezgropat” nițel, cu ocazia aceasta.

Revista indexata EBSCO