May 23, 2018

Posted by in Poezii

Nicolae MAREŞ

Sămânţa

 

Sămânţa-i plină ochi de aşteptare

Doar înghiţit de pământ rodeşte Bobul.

Bobul rodeşte numai sub brazdă pus.

Rodeşte ce i-a fost hărăzit

De cel de sus.

Nimic mai mult.

 

Sămânţa nesemănată

Rămâne ca o fată nemăritată.

 

Fără a fi împerecheată

Cu glia roditoare

În plin soare

Rămâne stearpă.

 

De la ce n-aţi semănat

N-aşteptaţi roade să primiţi.

Sămânţa moartă n-are viaţă.

 

 

 Viaţa după viaţă

 

Dimineaţa tot mai greu mă scol

Apăsat fiind de starea de mort.

Tot corpul mi-e răscolit

De-acea starea molatică de disconfort.

 

Am aflat de la cei care mai adânc au cunoscut

starea de mort

şi-au trăi mai profund

viaţa după moarte

descriind-o

Viaţă după viaţă.

 

Că viaţa omenirii ar fi şi ea un vis.

Visul acelui om într-o haltă

Ce stă s-o părăsească.

 

Vede trenul cum vine pe şine

Şi el n-are încă încropită

O altă viaţă pentru o altă lume.

 

Şi aşteptarea nu se termină niciodată

Nici viaţa nu se termină niciodată

Potrivit scenariului conceput odată:

Viaţă după viaţă.

 

 

 

*

 

Iubind zbori

Urând mori

încet încet

de pe cer

în întuneric

cobori

c

o

b

o

r

i

.

 

 

Triptic II

 

 

 

M-am aprins din necuvânt

Pâlpâind mă zbat

Lumină s-ajung.

 

 

În veşnicie nu mai ai nimic de făcut

Trebuie doar să veşniceşti.

E prea mult, e prea puţin

Rămâne să vezi şi

Încotro s-o apuci.

 

 

Stejarilor  prea mult nu le-a trebuit

Dumbravă din mirişte să facă;

Ghinde avut-au cât şi-au dorit.

 

 

 

Mirarea

 

Mirarea a fost gândită

De la începutul începuturilor

Curajoasă să fie

Nu ca azi mută.

 

Mirarea s-a născută o dată cu lacrima

S-a ridicat ca o floare frumoasă

Şi tare curiosă.

 

Din ale mirării petale

Iubirea a tresărit încet, agale

La început, dornică de viaţă.

 

Mirarea a devenit cu timpul o zeiţă

De înţelepţi proslăvită

De oamenii de rând doinită.

 

Fără mirare lumea n-ar fi mers înainte.

Mirarea n-ar mai fi fost stea

Nici lacrimă.

 

 

Cânt

 

Am încercat de tânăr să aflu

Şi încă n-am aflat

Din ce se naşte lacrima.

 

Târziu aveam să aud

Că lacrima un vis a fost la început

Un vis nemângâiat, un vis necuvântat.

 

Visul necuvântat a născut lacrima.

O lacrima seacă şi grea

Care ascunde în ea toată durerea.

În zadar am căutat să aflu

Ce se-ntâmplă cu lacrima mea.

Am aflat doar

Că lacrimă nu seamănă una cu alta.

 

Alta-i pricina din care a picat

Lacrima dintr-o stea

Lacrima mea.

 

Cine ştie cu-adevărat

Din ce s-a născut lacrima?

Lacrima mea nu-i aceeaşi cu lacrima ta.

Revista indexata EBSCO