May 23, 2018

Posted by in Varia

Constantin BOSTAN – Patimile după Maiorescu: … şi cu Bombacilă zece! (II)

La sfârşitul episodului anterior, ne propusesem a dezlega două din „cheile“ scrisorii adresate de T. Maiorescu surorii sale Emilia, la Bucureşti, în 10/22 oct. 1864. Mai întâi, am avut a vă reaminti (în chiar varianta pârâtului T.M.) „plicticoasa istorie“ izvorâtă din incitant-excitantul denunţ avansat de măruntul universitar N. Ionescu, fratele distinsului paşoptist şi savant agronom Ion Ionescu de la Brad. Acum, depăşind jenanta elucubraţie a înverşunatului oponent, lider al Fracţiunii libere şi independente din capitala Moldovei, iată-ne datori a relua firul epistolar de la surprinzătoarea evocare – în postura de „amorezat“ şi locatar la familia T. Maiorescu – a celui amintit până atunci ca „Bumbăcelu“, „d. Bombacilă“ şi „Bombacilă al meu“.

Având în amintire şi calda recomandare a exigentului director de Şcoală Preparandală către ministeriabilul V.A. Urechiă, este îndeajuns de  firesc să ne propunem a-l privi mai de aproape şi pe acest „băiat excelent, plin de cunoştinţe şi fără slujbă“ (epistola lui T.M. din 26 sept. 1864), care aspira – cu evident imbold ori ajutor maiorescian – la catedra de matematică a Institutului „Vasile Lupu“ de la Trei Ierarhi. Şi, fiind vorba de un amorezat, inevitabil ne interesează, în acelaşi grad, misteriosul angel radios al visurilor sale…

Iar interesul ne este grabnic răsplătit: mult fericita şi sublima auroră, generatoare de emoţii/sentimente, este chiar domnişoara Paulina (n. Visamont), o foarte tânără orfană crescută în familia Ion şi Maria Maiorescu, având incerta calitate de soră „vitregă“ sau de verişoară „bună“ a lui Titu Maiorescu şi, certamente, a Emiliei. Parte din bivalenta interpretare o datorăm atât sugestiei cercetătoarelor şi editoarelor Georgeta Rădulescu-Dulgheru şi Domnica Filimon, ce ne explică (Jurnal şi epistolar, vol. V, p. 78) că Paulina Visamont este „orfana crescută în casa Maiorescu“, cât şi istoricului literar Z. Ornea, care în Viaţa lui Titu Maiorescu ne precizează că nubila P. e „verişoara care, orfană, trăia de mulţi ani în casa bătrânului Maiorescu“ (vol. I, p. 179)[1].

Preponderent în lămurirea chestiunii este, de bună seamă, punctul de vedere maiorescian şi-i bine să-l cunoaştem…

Ei bine, urmărind prezenţa Paulinei încă din însemnările şi filele epistolare ale neobişnuit de ambiţiosului adolescent aflat la studii thereziane, aflăm întâia semnalare a orfanei într-o notiţă vieneză, în proxima vecinătate a unor mărturii de auster regim: 10 mai 1857. Mama, Emilia şi Paulina plecară la Braşov. Sum singur. Peste feerie [vacanţă] poate mă duc şi eu acolo. N.B. Sum în orce privinţă moderat; de dimineaţa la 6 nu mănânc nemica până la 1 la prânz; apoi la ½ 5 mănânc de 3 kr[eiţari] ceva, şi seara nemica. Aşa mi-i bine“ (Jurnal, vol. I, p. 61).

Apoi, referirile la mai mica şi poate chiar simpatica Paulina, adesea alintată Mausi şi Mauserl (Şoricel) se înmulţesc, astfel că selectăm: Lui Mausi îi sărut nasul cel mic (Viena, 17 iunie 1857, scrisoare adresată mamei, la Braşov); Ce face Mausi? (Viena, 18 nov. 1857, către Emilia, Braşov); Fă bine, spune-i Paulinei că i-aş fi trămis de Anul Nou măcar o cofetură în scrisoare, dar n-am nici 2 pitari (Viena, 11 ian. 1858, mamei, Braşov); Şi apoi, de câte ori mă apuc să-ţi scriu, mi-e ruşine, pentru că tot cerşesc. Pentru exemplu, pretinsesem odată 2 sau 3 cămăşi până viu la Braşov, acum m-aş putea rugare de o vestă cusută de Paulina, dar mi-e frică că prea sum obraznic şi aşa o las (Viena, 16 iunie 1858, mamei, Braşov); Suplimentar, sărutări platonice pe nas lui Mauserl, sărutări de mâini mamei, sărutări în creştet ţie, sărutări pe guşă mătuşii… (Sibiu, 27 oct. 1858, Emiliei, Braşov); Iată că ai aici, Mausi, doritele lucruri care se pot ciuguli, Mauserl! (Berlin, 3 ian. 1859, Paulinei, Braşov); Pentru Mauserl câteva pupicuri (Berlin, 6 sept. 1859).

Edificatoare pe deplin e însă precizarea „surorii mele vitrege, Polyxeni Visamont“, ce însoţeşte, la 2 mai 1858, aceste rânduri din Viena, surprinzător de jucăuş-copilăreşti, prin care austerul tânăr se lasă totuşi antrenat în cochetării ce îi trădează fibra caldă, mereu bine ascunsă, o viaţă întreagă, prin efort cenzorial: Cum? Mă faci pungaş, tu, pungăşoaico? N-am spus de atâtea ori că ţi-aş trămite ceva dacă aş avea vreun crăiţar? Dar până acum n-am putut. Bine, eşti o nerecunoscătoare. […] Peste 90 de zile mă întorc la tine la Braşov. Te bucuri? Cu adevărat? Oh, totuşi eşti o fetiţă dulce! / Salutare! Dar de acum încolo să nu mă mai ocărăşti. / Titus. Şi, de îndată ce într-o epistolă anterioară, din 29 martie 1858, prenumelui Paulina îi asociase chiar patronimicul Maiorescu, avem dorita confirmare: soră şi nu doar verişoară o considera T.M. pe juna membră a familiei, probabil cu 5-6 ani mai mică decât el.

Curând, nu doar prin grija ce avea faţă de buna rezolvare a angajării „amorezatului“ ce astfel îi va deveni cumnat (tot „vitreg“!), Maiorescu se va alege – pe termen scurt şi mai apoi chiar mediu – cu noi motive de iritare şi înnegurare, ba şi cu mult mai grave poveri familiale. Să ilustrăm, tot selectiv…

Îndată după moartea Mariei Maiorescu (21 nov. 1864), Mausi-Paulina, deşi la rândul ei „amorezată“, va fi alături de Emilia la Institutul Catolic Sf. Maria „al damelor engleze în Bucureşti“, într-un foarte necesar repaus de convalescenţă psihică. Presantele griji curente ale inevitabilei căsătorii îl vor îndemna pe noul cap de familie (reamintim: tatăl murise mai în vară, la 24 august) să intervină pentru regularea unor chestiuni post-maritale ale onor tânărului cuplu, Paulina & Ioan Bombacilă, şi la primarul de Craiova, George Panaiotescu (considerat „un vechi şi bun amic”, deplin interesat „la soartea noastră şi a Paulinei îndeosebi”):

 

Iaşi, în 19/31 decembrie [1864], 18 ore

Stimate domnule,

Veţi fi aflat teribila lovitură ce ne-a ajuns acum 20 zile. Ce ne mai susţine în această calamitate – şi nu-mi permit a mă gândi exclusiv la ea – este grija şi responsabilitatea ce o am acum pentru familia mea cea înmulţită. Din norocire este speranţa a o vedea bine aşezată. […]

Cât pentru Paulina, viitorul ei este asigurat. Paulina se va mărita chiar de Paşte [16 apr. 1865], după cum gândim. D[omnul] Bombacilă, un tânăr mai bun decât îl arată numele său, a cerut-o încă de când trăia mama şi îi era promisă de atunci. D. Bombacilă a terminat univ[ersitatea] la Viena şi a fost de la 6 oct. până acum profesor de ştiinţe exacte la Institutul meu, aci în Iaşi. De la ianuarie încolo sperăm că va fi transmutat ca profesor la Craiova. Cel puţin eu făcui paşii necesari pentru aceasta şi astfel se va afla în oraşul nevestii sale future, la casa ei etc. În această privinţă am încă o rugăminte la d-voastră. Casa Paulinei voim să i-o dăm în stare bună. Va avea desigur trebuinţă de reparaţiuni. Noi le-am face pe acestea din banii noştri până la Paşte, pentru ca cununaţii cei noi să-şi înceapă viaţa într-o locuinţă confortabilă. De aceea vă rog foarte mult, d-l Panaiotescu, să binevoiţi a întreba pe un meşter, cu ce preţ şi în ce timp ar putea repara casa Paulinei în întregimea ei. […]

Pe lângă complimente la toţi cunoscuţii din Craiova, vă rog să primiţi şi d[omnia]-voastră încredinţarea sincerei şi distinsei mele consideraţiuni.

  1. Maiorescu[2].

 

Noul mers al vieţii de familie va fi descris curând şi unchiului de pe mamă, Ioan Popasu (1808-1889), venerabil cleric ajuns la acea vreme membru al Consiliului Ecleziastic Imperial din Viena, iar mai apoi episcop ortodox de Caransebeş:

 

Iaşi, 7/19 ianuarie 1865

Iubite nene,

Scrisoarea d[omniei]-tale îmi fu trămisă tocmai acum din Bucureşti. Jalea ce te-a cuprins pe d-ta ne este comună. Noi toţi nu ne putem încă reculege din lovitura cu totul neaşteptată şi de aceea îndoit de teribilă. Ce mă mai susţinu pe mine şi nu-mi lasă timp a mă ocupa de propria întristare fu trebuinţa ce era ca să alerg în toate părţile şi să îngrijesc pentru starea materială şi morală a surorilor mele [subl. n., C.B.].

Iată cum stă lucrul. Soru-mea [Emilia] am aflat-o aşa de lovită la Bucureşti (eu m-am întors de acolo de 3 săptămâni), încât după dorinţa ei şi a d[octo]rului (Nica) a rămas în Institutul der enghlichen Fräulein [domnişoarelor/surorilor  engleze – subl. T.M.], unde fusese crescută Paulina, şi unde îşi vor afla liniştea şi retragerea ce le este acum necesară. Acolo vor rămâne trei luni şi vor fi îngrijite cu cea mai deplină solicitudine.

La martie acum se mărită Paulina cu Ion Bombacilă, căruia i-a fost promisă încă de când trăia mama. Bomb[acilă] este un băiat bun, care şi-a terminat studiile f[iloso]fice la Viena. (Întreabă despre dânsul pe la studenţii de acolo). Eu, ca preşedinte al Consiliului şcolar de aici, i-am procurat postul de profesor de matematică la Institutul [Pedagogic „Vasile Lupu“] de la Trei Ierarchi şi acum s-a dus la Bucureşti la concurs pentru prof[esor] de filosofie la gimnaziul din Craiova, unde are Paulina o casă a ei [ca moştenitoare a uneia din ramurile Visamont]. Salariul anual îi este acolo de 2.000 fl[orini], vasăzică suficient pentru ei. Astfel, nene dragă, se asigură esistenţa părţei cele mai grele din familia noastră orfană.

Emiliei  i se va vota în Cameră încă în luna aceasta [de fapt, se va realiza la început de martie] pensiunea legală. Aceasta este de 16.000 lei = 2.400 fl. pe an. Cu această sumă, ce i se plăteşte până la măritat, Emilia este în stare să trăiască oriunde, la Viena sau la Berlin, luându-şi lângă sine o damă de companie. Cum vezi, nene, poziţiunea materială este bună. Emilia poate să fie orcât de independentă va voi în deciziunea ei. Va veni la d-ta, va veni la mine, va trăi la Berlin sau la Viena – toate aceste căi îi stau deschise. […]

Te sărut, nene dragă, din inimă şi te rog să primeşti salutări din partea nevestei mele [Clara], care este totdeauna încântată de amabilitatea ce i-ai arătat.

Titu[3].

 

Pentru mult prea bătutul de soartă din acele luni, iată că Titu Maiorescu are şi-n zilele ce-l apăsau cumplit prin jocul sorţii şi al clevetitorilor delaţionişti din Fracţiune resurse pentru a se ocupa şi de nuanţele posibilei timidităţi a viitorului cumnat, aflat în Capitală pentru susţinerea examenelor de strămutare în Bănie:

 

Iaşi, 26 decembrie 1864

Nobilă soră [Emilia],

Pentru firea ruşinoasă a lui Bombacilă, trebuie să adaug câteva cuvinte care nu mă privesc personal.

El vrea un geamantan şi nu îndrăzneşte să-l ceară. Dă-i unul dintre cele care ne prisosesc.

Vrea să locuiască la cineva şi nu la hotel. Bineînţeles. Şederea lui acolo durează 20 de zile, iar time is money, cel puţin la hotel. Mijloceşte-i deci, dacă se poate, obţinerea unui pat şi a hranei, la căpitanul Crainic [cel cu pistolul fără de muniţie!] cumva sau în altă parte, unde mintea ta isteaţă o va afla.

Atât cu această ocazie. Procesul stagnează.

Sur quoi, bonjur.

Titu[4].

 

Şi cum nu este faptă fără de răsplată „viceversa“, la doar două zile din aceeaşi lună, avea a reglementa şi-o chestiune foarte neplăcută cu sora cea cuprinsă de stresul măritişului:

 

Iaşi, 28 decembrie 1864

Dragă Pauline,

Îţi trimit înapoi scrisoarea. Nici nu i-am dat-o nevesti-mi s-o citească. De altminteri nu ţi-e îngăduit să scrii nimănui atât de arţăgos şi necuviincios şi cu atât mai puţin soţiei mele.

Titus[5].

 

Şi de îndată ce nici mirele nu mai era atât de „ruşinos“, acelaşi Maiorescu explodează:

 

Iaşi, 13/25 ianuarie 1865

Mademoiselle [Emilia] Maiorescu,

Bucureşti, Institutul Catolic, Uliţa Pitar-Moşu,

Logodna bună, [Vasile] Alessandrescu [Urechiă] plecat, se va ocupa de Bombacilă. Bomba să-mi înapoieze imediat Psihologia [iniţial: caietele de psihologie şterpelite].

Titus[6].

*

Iaşi, 26 ianuarie 1865

Nobilă soră [Emilia],

Aşeaz-o pe leneşa aceea de Pauline la masa de scris şi răspunde-mi la următoarele întrebări:

[…] 5) Bombacilă mai e acolo? Atunci trebuie să-mi înapoieze imediat cele două caiete de psihologie ale mele. Închipuieşte-ţi, smintitul ăsta [iniţial: individul ăsta josnic] mi-a luat, fără ştirea mea, singurul meu manuscris! Cum poţi să şterpeleşti cuiva asemenea lucruri? Caracteristic. […]

Sur quoi –

Titus[7].

 

 

 

[1] Cf. Titu Maiorescu, Jurnal şi epistolar, vol. V, ediţie îngrijită de Georgeta Rădulescu-Dulgheru şi Domnica Filimon, Bucureşti, Minerva, 1984;  Z. Ornea, Viaţa lui Titu Maiorescu, vol. I-II, ediţia a II-a, revăzută şi corectată, Bucureşti, DU Style, 1997.

[2] Cf. T. Maiorescu, Jurnal şi epistolar, vol. V, pp. 110-111.

[3] Ibidem, pp. 126-131.

[4] Ibidem, pp, 110-113.

[5] Ibidem, p. 113.

[6] Ibidem, p. 135.

[7] Ibidem, pp. 140-142.

Revista indexata EBSCO