May 23, 2018

Posted by in EDITORIAL

Gheorghe GRIGURCU – „Cînd iei cunoştinţă cu o ofensă adusă credinţei”

 „Cînd iei cunoştinţă de o ofensă adusă credinţei”

 

            Învaţă în raporturi de succesiune cu tine însuţi, visează în raporturi de simultaneitate cu tine însuţi.

X

Înaintînd în vîrstă, uimirea ta sporeşte în faţa lucrurilor simple, în timp ce lucrurile complexe te melancolizează.

X

„Suferinţa psihică e nelimitată, e însăşi veşnicia” (Catherine Mansfield).

X

Relaţia dintre poet şi actor. În vreme ce poetul exprimă maxima interiorizare pînă la gradul nonverbalului, actorul e cel mai extrovertit dintre slujitorii artei, manifestîndu-se prin incastrarea în materia acesteia a propriei sale realităţi fizice. Dar introvertirea celui dintîi, implicînd detaşarea de lume, se poate asocia cu dorinţa unui factor compensator. Poetul ar putea fi atras uneori de ipostaza actorului precum de un alter ego paradoxal, cel care-i lipseşte. Aspirînd să posede prezenţa dezinvoltă, elanul, locvacitatea triumfătoare a omului scenei. E cu putinţă ca şi actorul să se vrea poet (atîţia din categoria sa scriu versuri, cu toate că în marea majoritate a cazurilor modeste). Însufleţirea pe care Hamlet o are în faţa trupei de actori nu e relevantă? Gustînd spectacolul sub unghi estetic, s-ar putea zice că prinţul danez e atras şi de ipostaza imposibilă a unei transmutaţii în natura actoricească a propriei fiinţe. Totul e, fireşte, o himeră. Mai aproape de actorii în carne şi oase, întrucît nu se situează într-un unghi estetic, ci într-unul „realist”, aidoma omului de rînd, Polonius se arată grijuliu faţă de sănătatea lor ce-ar putea fi primejduită de efortul scenic. Pe de-o parte un exces de idealism, pe de alta o asociere în numele existenţialului.

X

Cel mai îndepărtat punct de centrul Pămîntului e vîrful muntelui Chimborazo (6.267 m. ), din Ecuador.

X

„Omul trebuie să fie mereu beat. Dar cu ce? Cu vin, cu poezie sau cu virtute, la alegere. Dar beat să fie!” (Baudelaire).

X

X o eboşă de vanitate, Y un basorelief de vanitate, Z un monument de vanitate.

X

Moment negru. Amintiri devenind scheletice, aidoma unor ramuri golaşe, acum în iarnă.

X

„Rupert Sheldrake relatează cum o anume Christine Hardy, grav rănită la un picior în timpul unei călătorii în India, a fost nevoită să se întindă pe jos. O durere insuportabilă îi răvăşea trupul. În momentul acela a apărut pisicuţa, venită de nicăieri. Mai întîi i s-a aşezat pe ceafă. Imediat durerea i s-a diminuat şi corpul i s-a destins. Apoi s-a mutat pe tibia rănită, puţin mai jos de tendonul smuls şi durerea i s-a oprit. Piciorul părea că devenise insensibil. «Am tras concluzia, a povestit călătoarea, că pisicuţa era perfect conştientă de rană, că acţiona în mod deliberat şi inteligent la împrejurarea dramatică prin care treceam»” (Formula AS, 2017).

X

Scrisul putînd deveni o pasiune irepresibilă, riscantă asemenea unui joc de noroc.

X

„Dacă nu ar fi existat socialiştii, am fi avut socialism în lumea întreagă” (G. B. Shaw).

X

Pe ce lume trăim. Martie 2017. În Somalia, doar în ultimele două zile au murit de foame o sută de copii. În acelaşi timp, cineva, undeva, îşi cumpăra o cutie de păstrat trabucuri care a costat peste 400.000 de dolari. Plus alte două cutii similare, fiecare costînd peste 100.000 de dolari.

X

„Sunt de părere ca artistul să apeleze numai la amintirile involuntare ca materie primă a operelor sale. Ele singure au o pecete de autenticitate, întîi pentru că sunt involuntare, formîndu-se de la sine, atrase de asemănarea unor clipe identice. Apoi, ele nu istorisesc lucrurile într-un dozaj al memoriei şi al uitării. Şi, în sfîrşit, fiindcă ne fac să simţim, în condiţii diferite, aceeaşi senzaţie, o eliberează de orice contingenţă, oferindu-ne esenţa extratemporală” (Proust).

X

   De la Carol Mălinescu, o informaţie senzaţională. Nu mai puţin de 94% din ADN-ul porcului se regăseşte în ADN-ul uman. În consecinţă, aceste nefericite necuvîntătoare ar fi cele mai apropiate de speţa noastră, îndată după urangutani.

X

Mai toate datele psihice sunt, în cazul său, în contrast cu ale mele. Deşi se sileşte şi izbuteşte (nu fără, totuşi, unele clipe de răbufnire a fondului real), a se afla cu mine în raporturi de amabilitate, de atenţie uneori chiar cu totul remarcabilă (e o cenzură a unei inteligenţe ambiţioase pe care incontestabil o posedă), nu poate a nu mă respinge. Îmi poartă, în conştiinţa sa inavuabilă, un dispreţ sincer, „sănătos” de „om simplu”. Un dispreţ atît de „normal” izvorînd din fiinţa sa robustă, încît dobîndeşte o anume seninătate. Străin s-ar părea de intenţii ostile, ajunge a înfăţişa o bunăvoinţă ancilară, foarte probabil cu fond ancestral.

X

„Poezia, un fragment perfect constituit al unui edificiu inexistent” (Valéry).

X

Prezentă peste tot pe continentul nostru, verbina, numită şi „iarba sacră”, a fost preţuită încă din Antichitate pentru calităţile sale terapeutice. Romanii îşi ornau templele cu ea şi o utilizau împotriva migrenelor. Mai era denumită şi „iarba lui Venus”, deoarece i se atribuiau proprietăţi afrodisiace. E folosită şi în prezent în medicina mai multor popoare pentru tratamentul febrei şi al infecţiilor.

X

  1. E.: „Mi-au trecut prin cap cîteva similitudini cinetice. Pasul rapid, alergarea, un romantism al mersului, pasul lent, un clasicism, mersul pe sîrmă, acrobaţiile, un suprarealism.

X

Amintiri ce se filtrează pentru a ajunge la propria lor esenţă, astfel încît să putem vorbi la un moment dat de amintiri ale amintirilor.

X

„Omul superior nu e decît un copil pe care viaţa l-a înşelat” (Jules Renard).

X

Cineva s-a arătat stupefiat de faptul că Tolstoi luneca în braţele credinţei unui mujic, în dezolanta simplitate cu duhul a acestuia. Dar nu ne îndemna Sf. Augustin să credem pentru a putea înţelege (credo ut intelligam)? Faptul că autorul Învierii a cutezat a pune ipostaza raţiunii cultivate în urma aspiraţiei elementare spre divin nu ilustrează tocmai raţiunea unei noi „înţelegeri”, mai profunde? A unei „înţelegeri” care se nutreşte inclusiv din sacrificiul, ininteligibil pentru raţiunea secularizată, a limitei spirituale pe care o conţine aceasta? Pentru creştin, nu e o cădere, ci o ascensiune prin iluminare. Credinţa pentru Tolstoi: un simţămînt compatibil cu „înţelegerea” sacrală a lumii.

X

„Dumnezeu este puterea verbului a fi” (Lev Şestov).

X

„Dacă Dumnezeu nu există, greşelile noastre sunt de neispăşit” (Simone de Beauvoir).

X

Cea mai mare generozitate a scriitorului, simţămîntul că scrie, într-o consubstanţialitate indiscernabilă, pentru sine şi pentru Celălalt.

X

„Sincronicitatea nu este cu nimic mai surprinzătoare sau mai misterioasă decît discontinuităţile din fizica cuantică. Credinţa adînc înrădăcinată în forţa suverană a cauzalităţii e singura care crează impasuri mentale şi ne face să credem că un eveniment care există sau poate avea loc fără o cauză anume e de neconceput” (Jung).

X

„Domnul Gross (Mare), bunăoară, suferă de mania grandorii, iar dl. Klein (Mic) suferă de un complex de inferioritate. Surorile Altmann (alt – bătrîn, Mann – bărbat) se căsătoresc cu bărbaţi cu douăzeci de ani mai în vîrstă. Dl. Feist (Gras) este ministrul Alimentaţiei, dl. Rosstäuscher (Negustor de cai) este avocat, dl. Kalberer (Făt) este obstetrician, dl. Freud (Bucurie) propăvăduieşte principiul plăcerii, dl. Adler (Vultur) voinţa de putere, dl. Jung (Tînăr) ideea renaşterii ş.a.m.d. E vorba de «constrîngerea numelui», cum susţine Wilhelm Stekel sau de «coincidenţe semnificative»?” (Jung).

X

A te confesa înseamnă a deveni vulnerabil. A te confesa în calitate de scriitor înseamnă a fi dublu vulnerabil, din perspectivă umană şi din perspectivă estetică.

X

Avînd în conştiinţă mai multă vreme o primejdie iminentă, odată sosită aceasta poate avea un efect mai puţin grav decît una intempestivă. Psihicul încearcă s-o amortizeze, consumînd-o fictiv, cu anticipaţie. A. E.: „Şi cu agonia crezi că se petrece la fel?” M-am gîndit şi la agonie. Dar nu ştiu dacă n-am fost prea optimist prin aserţiunea de adineauri.

X

22 martie 2017. La tv., o ştire despre un preot din Turnu Severin care vrea să se facă poliţist. A. E.: „Aş fi preferat o ştire despre un poliţist care vrea să se facă preot”.

X

Prin mersul său, un om face ocolul pămîntului în decursul vieţii sale de aproximativ două ori.

X

„Iubirea e deopotrivă bogăţia unui eu care se depăşeşte vrînd să se depăşească şi sărăcia unui eu care nu-şi ajunge sieşi, nevrînd altceva decît să-şi ajungă sieşi” (Monseniorul Ghika).

X

Teroarea originalităţii. „Vedetele îşi pun diamante pe dinţi. Dentista celebrităţilor dezvăluie că Katy Perry, Pink şi Rihanna au spart mii de dolari ca să-şi împodobească dantura cu pietre preţioase. Nu mai face faţă comenzilor! Doctoriţa Anjali Rajpal, din Beverly Hills spune că starurile stau la coadă ca să le pună diamante pe dinţi. Moda danturii împodobite cu pietre preţioase a luat mare amploare” (Click, 2017).

X

Preţuirea pe care ţi-o arată un confrate cu care ai doar puţine contacte personale ori nu le ai deloc, nu e oare un soi de amiciţie abstractă? O relaţie care poate prezenta criteriile, sensibilitatea, aşteptările unei prietenii ca atare? Aşa încît rezervele neaşteptate, distanţele, contestările care nu-ţi apar suficient motivate, imprevizibil manifestate de o asemenea conştiinţă care ţi se năzărea că are în raport cu tine o undă calorică, rănesc. Dor. Intervine, deasupra oricăror considerente de ordinul intelectului, o reacţie afectivă. Astfel lucrurile se simplifică. Tind către matca legăturilor umane care e afectul.

X

Trăieşte-ţi clipa, iată un consiliu cu un fond deznădăjduit, un reflex al imposibilităţii de a-ţi trăi altceva decît clipa.

X

„Trebuie să fii un om viu şi un artist postum” (Jean Cocteau).

X

  1. E.: „Dacă n-ai parte de iubire, mulţumeşte-te măcar cu admiraţia. Iar dacă n-ai parte de admiraţie, mulţumeşte-te cu notorietatea. Iar dacă n-ai notorietate, măcar cu simplul act al prezenţei. Oare nu contează şi figuraţia într-un spectacol?”.

X

„Ori de cîte ori aud un discurs politic sau îi citez pe cei care ne conduc mă cutremur la gîndul că de ani de zile nu aud nimic în care să vibreze un sunet omenesc. Veşnic aceleaşi cuvinte spunînd aceleaşi minciuni. Şi faptul că oamenii le acceptă, că mînia poporului n-a sfărîmat încă fantoşele, îmi dovedeşte că oamenii nu acordă nici o importanţă conducerii lor şi că se joacă, da, se joacă într-adevăr cu o întreagă parte din viaţa lor şi din interesele aşa-zis vitale” (Camus).

X

Între ipostaza celui ce-a scris şi ipostaza celui ce nădăjduieşte a scrie, o distanţă cum între două fiinţe distincte, uneori amabile, alteori suspicioase, cu dispoziţii concurenţiale. A. E.: „Chiar dacă e vorba de aceeaşi persoană?”. Mai ales.

X

Cînd iei cunoştinţă de o ofensă adusă credinţei, ai o zvîcnire care-ţi şterge brusc orice ezitare proprie în privinţa acesteia. Oricît de pecabil te-ai simţi, cutezi a te solidariza cu Domnul.

X

„Viciul inerent capitalismului este distribuţia inegală a bogăţiei. Viciul inerent socialismului constă în distribuţia egală a sărăciei” (Winston Churchill).

X

Un gen de neoexpresionism agresiv în spectacolul teatral actual, cuprinzînd şi creaţiile vechi, de la Shakespeare la, să zicem, Cehov. Ţipete, o continuă agitaţie, un surplus de elan care-şi iese din ţîţîni acoperă totul, dizolvă liniile consacrate într-un inform dezolant. Teroarea „originalităţii” necondiţionate e lacomă, nemulţumindu-se doar cu producţia textelor dramatice adecvate ei, consumînd tot ce-i iese în cale. O erupţie a unei energii disproporţionate care-i prefaţează epuizarea? Intrarea într-un viitor stihial fără rest? Am ascultat şi o cunoscută romanţă, capitulînd, sărmana de ea, în caricatura rockului.

X

„Îndoieli profunde, înţelepciune profundă, îndoieli mărunte, puţină înţelepciune” (proverb chinez).

X

Albinele nu au urechi, dar un excelent simţ al mirosului prin chemoreceptori în antene.

X

Ebrietat de propriul discurs conceptual, realmente strălucitor. Consecinţe: nu consumă alcool, scrie o poezie foarte oarecare.

X

Limitele adorm pentru ca noi să putem visa. Somnul lor, condiţia sine qua non a visului nostru.

X

„În artă nu trebuie să pleci de la lucruri complicate. La lucrurile complicate trebuie să ajungi. Nu trebuie să porneşti de la legenda simbolică a lui Ulysse pentru a uimi, ci să porneşti de la omul umil şi comun, şi treptat, treptat să-i dai sensul lui Ulysse” (Cesare Pavese).

X

Credinţa totală, absorbantă a scriptorului în propriul său scris, aflată în paralelism cu starea mistică. Plonjarea în absolut. Nu declara oare Mallarmé, atît de elocvent, că dacă nu te socoteşti genial nu ai ce căuta în poezie?

Revista indexata EBSCO