May 2, 2018

Posted by in Istorie literara

Liviu PAPUC – Nicolae Gane la aniversară. 180 de ani de la naștere

 

În memoria prof. Ilie Dan – desăvârșit exeget al nuvelistului

 

Nu văd de ce s-ar face mare tam-tam doar în cazul „vârfurilor”, indiferent de domeniul de activitate. Și cei care au ajuns pe planul al doilea, odată cu trecerea timpului, au „drept de cetate”, mai ales atunci când, la vremea lor, au fost vârfuri de lance, au împins înainte, prin opera și viața lor, „carul” culturii și al civilizației românești.

Da, Nicolae Gane „a făcut ochi” la 8 februarie 1838, în vestita urbe Fălticeni. I s-au închinat cărți, studii, a fost prețuit, s-a scris mult despre dânsul, așa încât nu ne vom apuca să-i facem profilul complet – ar fi și greu, în cazul unuia care a ieșit din rânduri ca scriitor, jurist, primar, prefect, deputat, vicepreședinte al Senatului, ministru, membru al Academiei Române – dar măcar câte ceva simțim nevoia să scoatem în evidență. Dar, în pofida privirii mai mult decât rezervate a lui G. Călinescu, ne place să scoatem la iveală opinia contemporană a lui D. Aug. Laurian: „Inimă simțitoare, imaginațiune viuă, pană plină de colorit, d. Gane are magica putere de a ne transporta pe tărâmul de acțiune, de a ne face să asistăm la mișcarea eroilor săi și să împărtășim emoțiunile lor, […] mărturisind mulțumirea noastră că putem număra și în cercurile Junimii un scriitor cu talent” (Tablete bibliografice, în publicația antijunimistă „Revista contimporană”, An. I, 1873, p. 652).

Nicolae Gane a fost unul dintre primii scriitori autohtoni care au avut șansa (onoarea) de a scoate literatura română dintre granițele Principatelor Unite (apoi România) prin transpunerea nuvelelor sale în diferite limbi străine. Încă la 1877, figurează cu cinste în antologia  Rumänische Skizzen, apărută la București, în traducerea Mitei Kremnitz, trei ani mai târziu  fiind prezent în Neue rumänische Skizzen, la Leipzig. Ilie Dan, în ediția de Scrieri, apărută la Editura „Minerva” în 1979, înșiruie numeroasele traduceri în suedeză (la Stockholm, 1895), maghiară (1896 și 1927), cehă (Praga, 1900 și 1911), germană (1901, 1903, 1906 – ultimele două la Cernăuți, 1917), franceză (Geneva, 1919 și 1920, Craiova – 1941), sârbă (Triest, 1933).

Ca bilanț (parțial) al pătrunderii scrierilor lui N. Gane în spațiul european ne stă la îndemână scrisoarea adresată lui Leca Morariu, la 9/22 aprilie 1912, pe care acesta o și publică, mai târziu, în „Glasul Bucovinei” din 25 iun. 1919 (dar și în „Junimea literară” din 1924, p. 111-113 – reluată în Leca Morariu, Opere, vol. I, Istorie și critică literară, Ediție îngrijită, Notă editorială și Cuvânt înainte de Liviu Papuc, Iași, Editura Tipo Moldova, 211, p. 336-338), din care mai desprindem o traducere italiană (înainte de 1900), apoi mai multe în limba franceză (înainte de 1900, 1907, 1912, 1913) și două în germană (1905 și 1912), toate apărute în periodice.

Lăsând infiltrarea europeană în seama Europei, să revenim la baștină și să ne mai ogoim sufletul cu amintiri fălticenene făcute publice de N. Gane într-un discurs ocazional (manuscris aflat la Arhivele Naționale Iași, Fond Documente, Dosar 357, nr. 64, care este foarte probabil că va fi apărut și în vreo publicație periodică locală, la momentul respectiv):

 

Domnilor,

De câte ori vin în orașul Folticeni, vă mărturisesc, simt o tainică emoțiune, simt că aici mă găsesc mai bine, mai acasă decât oriunde, căci toate îmi vorbesc de trecut, orice zid, orice stradă, orice copac îmi istorisește parcă o poveste din copilărie.

Astăzi, însă, simt o îndoită emoțiune, căci pe lângă că mă găsesc în orașul meu natal, am fericirea să asist la inaugurarea frumosului palat administrativ și să petrec câteva ore plăcute cu fiii prietenilor mei cei vechi din copilărie, prieteni iubiți, care, spre marea mea părere de rău, au trecut unul câte unul aproape toți pragul vieții [tăiat ulterior: „afară de unul singur, Iorgu Văsescu, pe care am bucuria să-l întâlnesc (văd) aici”]. Precum vedeți, o generațiune întreagă a dispărut.

Sucevean din naștere și din inimă, mândru de originea mea, veșnic îndrăgostit de locurile pe care mi-am preumblat cele întâi priviri copilărești, eu am căutat la orice ocazie, atât prin grai cât și prin scris, să înalț, să preamăresc frumusețile acestui județ, de care mă leagă atâtea amintiri.

În adevăr, îmi aduc și acum aminte, cu nespusă plăcere, de timpul când urcam zmei aici în ograda părintească, când mergeam să admir obârșia frumosului râuleț Brădățelul, când făceam expediții vânătorești în codrii Sirețelului și ai Râșcăi, când treceam cu inima strânsă strâmtoarea Toancelor de pe Bistriță, când vizitam ruinele istorice din satul Baia, care ne vorbesc de timpurile noastre eroice. Ce de mult e de-atunci, și parcă ieri au fost toate aceste, atât de vii îmi sunt întipărite în memorie.

Aici, chiar între aceste ziduri, am petrecut odinioară multe vesele și fericite ceasuri, pe care nu le voi uita niciodată, și acum cu deosebire sunt vesel să mă revăd în vechea casă fostă a familiei Forescu, pe care eu, ca prefect, în anul 1862, adecă cu 48 ani în urmă, am luat-o în primire pentru a instala într-însa prefectura județului.

Această casă a fost foarte bine comparată de dl prefect Ghițescu, prin o scrisoare adresată mie, cu o babă bătrână prefăcută, prin mult meremet, într-o nevăstuică frumoasă și tânără, care nevăstuică, îmbrăcată în maramă și altiță, va avea, desigur, în viitor o sumedenie de curtezani, lucru ce dealtfel nu i-a lipsit nici chiar când era bătrână.

Fiind deci că această metamorfoză, care va înfrumuseța orașul și va da autorității prefectoriale o mai mare strălucire, s-a săvârșit sub auspiciile  d-lui Ghițescu, tânărul și energicul prefect al județului Suceava, fiul lui Gheorghie Ghițescu, vechiul meu prietin din tinereță, îmi permit a-i adresa, cu toată dragostea inimei, călduroasele mele felicitări pentru înălțarea acestui palat, care, ca un centru de lumină, va revărsa în juru-i razele sale binefăcătoare, iar numele d-lui Ghițescu va rămânea pururi legat de istoria marilor îmbunătățiri aduse orașului și județului ce administrează.

Asemine, urez întregului județ Suceava, care este unul din cele mai frumoase ale țării și de care sufletul meu este nedespărțit, îi urez, zic, ani mulți îmbelșugați, sănătate și toate fericirile pământești posibile.

Revista indexata EBSCO