Apr 27, 2018

Posted by in Varia

Valentin TALPALARU – Compresa revistelor

 

Martie cu goana după ghiocei, da de unde ghiocei, aranjamente florale, după care  priviri compătimitoare din partea celor cărora le…(Nici de atîta nu eşti în stare!..) şi… perspectiva alegerilor, clasica întîlnire din luna care va să vie, dar noi iată că batem cîmpii (fără graţie) în loc să ne vedem de revistele noastre de toate zilele. Mai batem cîteva poteci noi, de pildă cele de prin obcine de unde ne vin două reviste ivite din frumos orgoliu local. Mai întîi Surâsul Bucovinei, apărută la Vama, acolo unde cîţiva inimoşi intelectuali – unii şi cu harul scrisului – au pus de un festival de umor, deja cunoscut şi cu o biografie lungă. Sorin Cotlarciuc şi Ioan Mugurel Sasu, împreună cu colegii lor au adunat cam tot ce scrie prin zonă, susţinînd şi condeiele adolescentine, şi uite aşa ne-am ales cu încă o revistă literară. Care nu are ambiţii de mărire sau de concurenţă ci dă măsura unui colţ de Bucovină unde pulsează decent şi curat, viaţa literară. Se pare că „recolta” de personalităţi din zonă este una serioasă, aşa că trimiterile la ele sunt generoase. Au avut timpul şi abilitatea necesare să mai convingă şi cîţiva colaboratori. Andrei Gheorghe Neagu se opreşte la poezia lui I.L. Caragiale din care selectează un substanţial grupaj. Îi regăsim şi pe Constantin Mănuţă şi pe Corneliu Carp, Mihai Batog-Bujeniţă, Ştefania Oproiescu et alii. Rămînem, cum spuneam, tot în aerul ozonat al Bucovinei, urcînd ceva mai sus, la Cîmpulung, unde ne întîmpină Constantin Tiron şi echipa sa redacţională cu un număr proaspăt din Însemnări bucovinene. O revistă densă cu o impresionantă listă de colaboratori, de la Lucian Teodosiu, Cornel Udrea, Ananie Gagniuc (aceştia din urmă „împrumutaţi” probabil de la megieşii din Vama), Tucu Moroşanu, Adrian Voica, Ioan Toderaşcu din care ne grăbim să cităm cîteva pasaje. Nu l-am mai întîlnit de ceva timp pe Lucian Teodosiu: „aşteaptă -/ cuvântul naşte din cuvânt,/ din ură – banii-n mâna dreaptă/ şi clipa asta – cea mai cruntă,/ pe care o trăiesc acum,/ dacă-ar putea să o cuprindă,/ cuvântul ar preface-o-n scurm.” (Cina de vânzare) După care ne oprim şi la Cornel Udrea: „Să nu lăsăm adevărul să ne strice buna dispoziţie. Ignoraţi-l, de aceea,faceţi şi mai departe ceea ce aţi făcut şi până acum, în dispreţ faţă de evidenţe, şi cu o scârbă superioară să ignorăm morala, chestiile alea care ţin de verticalitate, de cerc, ce mama dracului, banii noştri nu e buni? Mi-am edificat o bibliotecă în sufragerie: un perete întreg, de la vest spre est este plin de cărţi şi invers. Am cumpărat cărţi noi. Alea care aveau paginile tăiate şi cu cîte un cît de mic semn că paginile au fost răsfoite, le-am lăsat naibii, m-am orientat spre cele virgine.” (Ante portas) Dar cine l-a mai văzut pe Cornel Udrea fără Ananie Gagniuc (şi invers): „Înaintea examenului la română, grupul de elevi aştepta profesoara. Unul din ei, Mircea, o zăreşte, aşa înaltă şi slabă cum era, cu un batic pe cap. Ironic, declamă: „Iată vine-un sol de pace, c-o năframă-n vârf de băţ!..” Profesoara îl aude, iar când îi vine rândul la examinare, îl întreabă: „Tu eşti Mircea?”, „Eu sunt, doamnă!”, „Pici acum şi vii la toamnă!” (Eminescu şi-n umor e… uluitor). Să coborîm, pentru o ceaşcă la Cafeneaua literară. Aflăm mai întîi două veşti triste, legate de trecerea dincolo a criticului şi poetului Gheorghe Mocuţa, precum şi a poetului Nicolae Eremia. Drum lin prin veşnicie, iar noi ne întoarcem la cele lumeşti, precum dialogul lui Virgil Diaconu cu scriitorul Vasile Baghiu. După ce convin asupra apartenenţei la generaţia nouăzeci, discuţia se mută pe terenul importanţei acesteia în literatura contemporană: „- Aduce poezia nouăzecistă ceva nou şi pozitiv faţă de poezia generaţiei optzeci sau faţă de poezia altor generaţii poetice? Ce consecinţe, pozitive sau negative, poate avea generaţia asupra unui poet?” (V.D.) „- Am scris, la vremea apariţiei şi afirmării lor, despre mulţi dintre poeţii acestei generaţii de care aparţin. Venit din intenţia de diferenţiere faţă de „optzecism” a unui fel de nucleu nouăzecist, care s-a manifestat în anii optzeci în special la cenaclul „Universitas” al lui Mircea Martin, „nouăzecismul” se dorea o întoarcere la biografism şi la ceea ce Laurenţiu Ulici numea,cred, pe atunci, „noul autenticism”. (V.B.) Este aruncat în „arenă” şi conceptul de himerism care, în opinia lui Vasile Baghiu ”…este dorinţa omului de a fi „altcineva”, spusă cu mijloacele poeziei.” În secţiunea Arte poetice sunt radiografiaţi Alessandro de Francesco şi V.M. Jirmunski. Nu încheiem fără a ne alătura invitaţiei lui Theodor Codreanu la o lectură a proaspătului roman Januvia semnat de Daniel Corbu. ”Vezi-ţi de treabă Ursachi/ şi renunţă odată la obişnuinţa vicleană a poeziei./ Tu  care în adolescenţă/ ai vrut să te faci oier, apoi/ funcţionar la „Piscicola”, tu care ţi-ai amăgit/insomniile cu sanskrita, cu Schlegel, cu Bopp, pentru ce/ persecuţi zeţarii, amicii, oamenii cei/cumsecade (criticii literari nu contează – sunt mult prea/ şireţi ca să citească vreodată ceva). Iată din nou/ ai mai scris un poem, te-ai mai tras încă o dată pe/ sfoară, mai bine/ te-ai face copac, boiler electric sau varză./ Termină naibii.” Cu poemul Autointerviu al lui Mihai Ursachi începe noul număr din Expres cultural. Gellu Dorian se revoltă (inclusiv pe latineşte) împotriva hienei de presă (Crocuta Cocuta) (presensis, nu? n.n.), specie care continuă să polueze presa literară. Radu Florescu are parte de o aplicată cronică literară la volumul de versuri Călătorii amînate apărut la Editura Junimea, cronică semnată de Mihaela Grădinaru. La fel şi Dorian Obreja la cartea Executorul de iluzii graţie lui Flavius Paraschiv ori Florin Dochia pentru Cântece pentru Ianna, recenzată de Cornel Galben. „A fost o poveste frumoasă, care îmi dă şi după atâta trecere de vreme nostalgii ce nu se sting. Despre doctoratul din vara lui 89 stau şi îmi amintesc. Se scurseseră inadmisibil de mulţi ani din ziua când, cu bătăi de inimă, îmi dădusem examenul de admistere la doctorat (în comisie: profesorii N.I. Popa şi Gh. Ivănescu) şi eu încă nu mă învrednicisem măcar să mă apuc de teza care, cu cât termenul de susţinere se apropia, cu atât aducea cu un bau – bau.” Dacă vă interesează saga tezei de doctorat a lui Florin Faifer, citiţi Poveste cu un profesor. De la Iaşi la Cluj pentru o scurtă ochire asupra unui număr mai nou din Tribuna. Mircea Arman este în plină campanie aristotelică, de data aceasta oprindu-se asupra anteriorităţii filosofiei prime. Uşor didactic şi neutru, articolul face parte dintr-un serial şi este scris cu claritatea şi documentarea pe măsură. Ani Bradea este foarte generoasă cu Otilia Țeposu şi cartea sa Druşca – Poveşti de la marginea pădurii. Nu am intrat în posesia cărţii, aşa că mergem pe mîna recenzentei, care tratează subiectul cu o nostalgie venind dintr-un spaţiu similar celui din carte, al cărei subiect ne duce cu gîndul la celebra A murit Luchi, a Otiliei Cazimir. Scrie Ani Bradea: „În opinia mea, cea mai puternică emoţie pe care Druşca-Poveşti de la marginea pădurii o transmite cititorului este această sfâşietoare tristeţe a femeii – copil. A femeii aflate în deplina maturitate a vieţii sale, dar în sufletul căreia trăieşte încă neîntinat, copilul care a fost.” Pe lista scriitorilor propuşi spre cetire sunt Silviu Buzan, Steluţa Todea, Cristian Podoreanu dar şi romane proaspăt traduse cum este cel al lui Eshkol Nevo, Trei etaje. Să ne oprim şi la pagina de poezie unde îi întîlnim pe Lucian Adulmeanu şi Mihaela Claudia Condrat. Cităm din poemele acesteia un fragment: „femeia/ legătură tainică/ la bună-vestire/ dintre cer şi pământ/ nimic mai sfânt/ nimic mai fragil decât ea/ cu emoţii şi sensibilităţi/ cu angoase şi eternităţi/ se lasă pătrunsă de o minune/ pentru care are puţine cuvinte să o povestească/ dar o infinitate de stări şi odisei pînă ajunge/ la a da viaţă vieţii (nimic mai sfânt). Coborîm spre Bucureşti, către Jurnalul literar, revistă fondată de G. Călinescu. Începem cu un fragment din Elogiul limbii române semnat de Ioan-Aurel Pop. Nu se poate să nu zăbovim puţin asupra lui: „Singurul popor care are ca Sărbătoare Naţională o zi închinată limbii este poporul nostru prin ramura sa moldoveană. Această zi se serbează pe 31 August şi-mi aminteşte momentul cînd, încă sub stăpînire sovietică, românii din stînga Prutului au revenit la grafia latină, sfidînd regimul comunist de atunci.(…) „Nu spun că alte limbi, alte vorbiri nu ar fi minunate şi frumoase. Dar atît de proprie, atît de familiară, atît de intimă îmi este limba în care m-am născut, încît nu o pot considera altfel decît iarbă. Noi, de fapt, avem două părţi coincidente, o dată este patrie de pămînt şi de piatră şi încă o dată este numele patriei de pămînt şi de piatră.” Megieş, un fragment din prefaţa semnată de Dumitru Stăniloae la primul volum din Filocalia, acum 70 de ani: „La noi, în ultima jumătate de veac, s-au împuţinat izvoarele patristice,  menite să dea o substanţă mai precisă şi mai specific ortodoxă predicii şi trăirii creştine. Vorbim despre Dumnezeu cu multă simţire, cunoaştem destul de bine dogmele credinţei noastre şi spunem multe generalităţi interesante despre ortodoxia noastră.” Un adevărat răsfăţ iconografic cu imagini rare ale personalităţilor despre care ştim din ce în ce mai puţin…Nu putem încheia fără un Apostrof din care reţinem – din motive de spaţiu – amplul Dosar, rubrica bine cunoscută şi aşteptată, dedicat de data aceasta de Ion Vartic Ultimului Caragiale, cu adnotarea: Ramificaţiile unei neînţelegeri. Este vorba, mai exact, despre formula din titlul dosarelor dedicate lui Vlad Caragiale, apărute în aceeaşi revistă în două numere din 2016 şi 2017, formulă care a provocat, scrie autorul, „nedumeriri şi reacţii”. Referinţele au fost făcute cu adresă la arborele genealogic al familiei. Oricum, pentru cel care citeşte articolul, argumentele autorului sunt absolut convingătoare. Ne întîlnim şi cu poezia Angelei Marcovici, mai precis un amplu poem din care vă oferim un fragment: „îl vreau pe M.N. – vocea pielea ochii ficşi,/ puterea, lupta (luptele) lui – centura neagră cu trei dani/ tăcerea lui, medic în tăcere, eu, smulsă din mine/ şi aruncată în gura ziarelor sîngeroase, flămînde./ flămîndă, de asemenea, şi eu de M.N., de sînge, de melodia lui sacadată.”

Revista indexata EBSCO