Apr 27, 2018

Posted by in MOZAIC

Anca MEIROȘU – Păpușile din adîncuri

 

În cultura greacă, înainte de căsătorie, tinerele fete îşi abandonau jucăriile într-un templu al divinităţii pe care şi-o alegeau ca protectoare; concomitent, ele îşi exprimau veneraţia printr-un mesaj inscripţionat pe zidurile acestuia. La Roma, lucrurile stăteau puţin diferit. În epoca arhaică, tinerele fete îşi ardeau păpuşile în focul sacru din altarul larilor, aflat în casa părintească, urmînd ca mai apoi să împrumute de la greci obiceiul depozitării acestora într-un templu din apropiere; nu este atestată însă tradiţia înscrisurilor pe zidurile sacre în speranţa unui mariaj favorabil.

În Giochi e giocattoli (ed. Quasar, Roma, 1995), Eugenia Salza Prina Ricotti face inventarul jucăriilor celor mai îndrăgite de romani şi al jocurilor pe care aceştia le agreau. Din prima categorie, de departe cele mai reuşite au fost păpuşile din materiale diferite, cu dimensiuni variabile care au fost decoperite pe întreg teritoriul peninsulei italice. Dintre ele, doar două s-au păstrat surprinzător de bine. Prima a fost descoperită relativ recent, în mai 1889. În timpul lucrărilor de construcţie a Palatului Justiţiei de la Roma, a ieşit la iveală sarcofagul de marmură al unei fete identificate mai apoi cu Crepereia Tryphaena (sec. al II-lea d.Hr.). Legenda spune că aceasta şi-ar fi pierdut viaţa exact în ajunul nunţii din cauză că încălcase ritualul amintit mai sus. Pupa, expusă astăzi la Musei Capitolini, este din fildeş (deşi iniţial se crezuse că este din lemn de stejar) şi are înfăţişarea unei femei adulte, cu proporţii armonioase, păr lung şi des, strîns la spate într-un fel de coc. Ceea ce însă atrage atenţia este mulţimea de bijuterii scumpe, minuscule, care îi sînt atribuite: brăţări şi inel din aur, prevăzut cu o cheiţă (probabil cheiţa cufărului, care adăposteşte două oglinzi din argint şi doi piepteni). Cea de-a doua păpuşă, scoasă la lumină în 1929 şi aflată astăzi la Muzeul Naţional din Roma, se pare că a aparţinut vestalei Cossinia. Desăvîrşită prin simetria segmentelor ei anatomice prinse în tije, acest obiect de joacă înfăţişează o femeie în floarea vîrstei. Ea se distinge prin atenţia acordată tendinţelor vremii în materie de coafură, aspect care a dictat şi datarea ei, aproximativ secolul al II-lea d.Hr. Cărarea pe mijlocul capului împarte părul în două şuviţe bogate, prinse la spate cu ace, aşa cum o demonstrează inciziile în fildeş. Ea poartă la gît un lanţ de aur, iar la glezne şi la încheieturi, brăţări din acelaşi material preţios; nu putea lipsi din acest decor un cufăr miniatural, realizat din celebra pasta vitrea. Bunăstarea de care sînt înconjurate aceste figuri surîzătoare, aerul lor prietenos şi dulceaţa trăsăturilor colorează în tonuri solare viziunea asupra vieţii. Pătrunzînd în adîncuri, prin cotloanele timpului, arta demonstrează că se poate revărsa cu încîntare şi peste inimile lor împietrite.

Eugenia Salza Prina Ricotti, Giochi e giocattoli,  ed. Quasar, Roma, 1995

Revista indexata EBSCO