Apr 27, 2018

Posted by in ESEU

Florin CRÎȘMĂREANU – Tendenda vela… decrevimus enim peregrinari omnibus diebus vitae nostrae

 

Călătoria Sfîntului abate Brendan, ediție îngrijită, notă asupra ediției, tabel cronologic, traducere, note și comentarii de Emanuel Grosu, Studiu introductiv de Corin Braga, Iași, Polirom, 2018, 259 p.

Secvențele discursive din titlu – tendenda vela și decrevimus enim peregrinari omnibus diebus vitae nostrae – aparțin irlandezilor (scoti) din secolul al IX-lea. În primul caz, tendenda vela („pînzele trebuie întinse…”), este un îndemn al lui Ioan Scotus Eriugena, așa cum îl găsim în cea de-a IV-a carte a monumentalei sale lucrări Periphyseon (PL 122, 744 A; CCCM 164, ed. É. Jeauneau p. 5)[1]. În al doilea caz, decrevimus enim peregrinari omnibus diebus vitae nostrae („am hotărît să fim peregrini în toate zilele vieții noastre”) se regăsește în Navigatio Sancti Brendani abbatis. Este de notorietate faptul că irlandezii au fost, datorită poziționări geografice, excelenți navigatori. Au trecut de nenumărate ori pe continent, pe o rută navală foarte cunoscută (așa cum era, spre exemplu, prima parte a axei Bangor-Bobbio), dar s-au și avîntat, fără a ști exact unde vor ajunge, în apele nemărginitului ocean. Astfel de călătorii au generat și genuri literare specifice: echtra, immram și fis. Creștinii și-au însușit acest tip de literatură, dar nu fără a-l reinterpreta. Spre pildă, Navigatio Sancti Brendani abbatis sintetizează genurile immram și echtra, dar înlocuiește eroii și temele culturilor precreștine cu monahi și subiecte creștine.

De curînd, în cadrul prestigioasei colecții coordonate de Alexander Baumgarten, „Biblioteca medievală”, Emanuel Grosu a publicat o ediție (bilingvă) filologică a celebrului text medieval Navigatio Sancti Brendani abbatis (Călătoria Sfîntului abate Brendan, ediție îngrijită, notă asupra ediției, tabel cronologic, traducere, note și comentarii de Emanuel Grosu, Studiu introductiv de Corin Braga, Iași, Polirom, 2018, 259 p.). După Nota asupra ediției (pp. 5-7), urmează studiul introductiv cu titlul „Călătoria Sfîntului abate Brendan și immrama irlandeze” (pp. 9-64) semnat de Corin Braga. Acest studiu încearcă să încadreze Navigatio… în paradigma mai cuprinzătoare, aceea a legendelor hibernice, profesorul clujean fiind unul dintre puținii exegeți din spațiul nostru cultural ce stăpînește subiectul. Tabelul cronologic (pp. 65-67) face trecerea de la studiul introductiv la traducerea textului Navigatio…. Traducerea într-o frumoasă limbă romînă este însoțită de ample note explicative (pp. 171-201) și de o analiză semnată de traducător, extrem de utilă în înțelegerea textului, cu titlul „Geografia unui ocean de simboluri: o lectură «ușoară»” (pp. 203-249). Unui cititor mai grăbit indicii sau/și un glosar de termeni de la finalul cărții i-ar fi fost de folos.

Lucrarea care descrie călătoria abatelui Brendan este structurată pe 38 de capitole, împărțire care nu este unanim acceptată de cei care au editat critic acest text. În structura scrierii, care respectă un tipar consacrat al genurilor hibernice și nu numai: prolog, descrierea călătoriei și epilogul (care nu apare în toate edițiile textului), își găsesc loc tot felul de personaje și evenimente la limita dintre real și fantastic. În Navigatio…, realitatea este sacrificată frecvent în favoarea simbolului. De asemenea, sînt mai multe inconsecvențe în text, toate acestea fiind menționate de traducător în note. Aceste inconsecvențe ar putea constitui un indiciu pentru faptul că redactarea scrierii a fost „revizuită” de mai mulți autori, care au îmbunătățit, modificat o versiune primară. În tot cazul, Navigatio… este un text interesant și extrem de ofertant din perspectiva tipurilor de interpretare la care se pretează. Dintre chestiunile mi-au atras atenția, voi aminti aici doar cîteva.

– În primul rînd, am constatat că este destul de frecvent folosită formularea „pînzele întinse” – tenere vela (IV), tetendit vela (XIX); tetenderunt vela (XX); tendere vela (XX); sau – în sintagme unde ideea exprimată de verb e întărită de particula ex-: vela extensa (V); extendere vela (XII). Astfel de formulări nu trebuie înțelese în litera lor, adică nu trebuie să vedem aici doar o activitate pe care o desfășurau ocazional marinarii. Cu pînzele întinse, marinarii de pe corabie se lăsau în voia valurilor; în termeni teologici, nu făcea altceva decît să conformeze voinței Duhului Sfînt, care suflă unde vrea (Ioan 3, 8). Voința umană (corabia propulsată de vîslele marinarilor) funcționează pînă la un punct cînd, metaforic, vîslele trebuie trase în barcă și nu-ți rămîne decît să aștepți deznodămîntul ales de voința divină.

– De asemenea, mi-a atras atenția formularea infans Aethiops (Navigatio…, VI, VII), „copil negru”, adică „diavolul însuși, ispititorul”. Negrul – Leonardo da Vinci susținea că negrul nu este o culoare – este asociat, de regulă, cu diavolul. Dar de ce apare și copilul în această asociere? Se prea poate ca punctul de plecare să-l constituie Patericul egiptean. Spre exemplu, „Avva Macarie spunea fraților, despre pustiirea Sketis-ului: «Cînd veți vedea o chilie zidită lîngă luncă, să știți că pustiirea este aproape. Cînd veți vedea copaci, pustiirea este la ușă. Cînd veți vedea copii, luați-vă hainele și fugiți»”[2]. Nu știu dacă este întrutotul adevărată spusa potrivit căreia „monahii nu-i prea iubeau pe copii, sursă de zgomot și ispite”[3].

Într-o oarecare măsură, se poate vorbi în cazul Navigatio… despre o literatură a pustiului, doar că în acest caz nu mai este vorba despre deșert, ci despre ocean.

Asocierea dintre negru (niger) și diavol (diabolus) este întîlnită la cîțiva autori de limbă latină, care l-ar fi putut influența – direct sau indirect – pe autorul Călătoriei…: hic niger est, hunc tu, Romane, caveto (ne spune Horațiu, Satire,  I. 4. 85). La autorii creștini această chestiune se întîlnește la Ieronim, în Comentariul la Cartea Profetului Ieremia, III, 22, unde vorbește despre: nigredinem vel varietatem peccatorum (CCSL 74, p. 134)[4]. De asemenea, trebuie avute în vedere și scrierile papei Grigorie cel Mare, care vorbește despre niger puerulus (Grigorie cel Mare, Dialoguri II, IV, 2; SC 260, pp. 152-153; trad. rom. C. Horotan, p. 119)[5]. Aici cred că s-ar putea dezvolta și alte posibile similitudini dintre Dialogurile gregoriene și Navigatio…. Chiar dacă în Călătoria Sfîntului abate Brendan personajul central nu este descris ca fiind făcător de minuni („semne ale minunilor s-a învrednicit <doar> Dumnezeu să îi arate pe cale” – Navigatio…, XXXVIII), Brendan îmi pare că întruchipează mai multe virtuți, asemenea monahilor sau clericilor care apar în Dialogurile papei Grigorie cel Mare. Abatele Brendan are puterea de a porunci demonilor: „îți poruncesc în numele Domnului nostru Iisus Hristos” (Navigatio…, VII). În Dialogurile lui Grigorie sînt mai multe personaje care au dobîndit acest har: spre exemplu, Felix, poreclit Cocoșatul, care a poruncit șarpelui (I, III, 2); Equitius care a poruncit diavolului să iasă din roaba lui Dumnezeu (I, IV, 7); Sabin poruncește fluviului Pad să nu mai iasă din albia sa (III, X, 2); Eleutherius a poruncit diavolului să iasă din monahie (III, XXI, 3) ș.a.m.d. Similitudini pot fi întîlnite și între plecarea lui Brendan la Domnul (Navigatio…, XXXVIII) și aceea a Sfîntului Benedict de Nursia, așa cum apare ea în Dialoguri (II, 37, 2). Este adevărat că o astfel de literatură se inspiră din anumite loci communes, dar cel puțin la nivel de proiect, Navigatio…, pare a avea același țel precum Dialogurile lui Grigorie sau Patericul. Oameni virtuoși nu au fost doar în deșertul Egiptului sau în mănăstirile Italiei din vremea papei Grigorie, ci și în Irlanda din timpul lui Brendan. Autorul Călătoriei… a dorit să arate că și eremitismul irlandez contează.

– Ajunși în Insula Bărbaților Puternici, Brendan și însoțitorii săi își întremează trupul cu niște fructe pe care nu le cunoșteau, ce arătau ca niște bile mari și aveau foarte mult suc (XIV). Din descrierea sumară a acestui fruct, gîndul ne duce imediat la atît de cunoscuții pepeni roșii. Doar că în acele timpuri astfel de fructe se cultivau prin părțile sudice ale Africii și nu în apropierea Irlandei. Bineînțeles, poate fi vorba și despre un altfel de fruct sau de rodul imaginației celui care a scris textul. În continuare se vorbește despre niște ciorchini cu boabele cît merele, iar mirosul acelei insule unde au ajuns „era precum mirosul unei case pline de rodii (malis punicis)” (XXV). Dacă în legătură cu celelalte fructe descrise sumar se poate specula, menționarea rodiilor este clară. Totuși, de unde ar fi putut ști un irlandez despre acest fruct? Cel mai probabil dintr-o descriere a cuiva sau prin intermediul unui text. Dar aici nu este vorba despre o cunoaștere din descriere, ci despre mirosul acelui fruct, care este o experiență dobîndită fără intermediar. Rodia este un fruct cu un bogat simbolism, fiind originar din Persia și naturalizat ulterior în toată zona Mediteranei. Într-un fel anume, autorul textului Navigatio… trebuie să fi simțit nemijlocit mirosul acestui fruct.

– La un moment dat, Brendan și tovarășii săi ajung într-o insulă unde întîlnesc un bătrîn care „încuviința numai prin <gesturi> de o uimitoare bunăvoință” (Navigatio…, XVII). Înțelegerea fără vorbire, doar „prin semne făcute cu degetul”, nu era o chestiune inedită pentru insulari. Spre pildă, în secolul al VIII-lea, Beda Venerabilul îndemna la învăţarea limbajului degetelor [manualis loquela], care, spune el, îți poate fi de ajutor cînd te afli în prezenţa unor persoane indiscrete, fără educație sau periculoase (Beda a scris chiar un text cu titlul Tractatus de computo, vel loquela per gestum digitorum).

– Fecioara Maria este menționată în Navigatio…, XXXII, sub numele de Dei genetrix (care traduce grecescul Theotokos, așa cum a fost stabilit la Conciliul de la Efes din 431). În ritul roman, Sub tuum praesidium (probabil, cea mai veche rugăciune către Fecioara Maria) se găsește în Antifonarul de la Compiègne (Paris, Bibliothèque Nationale, ms. lat. 17436), realizat către 850 și folosit de învățații de la Curtea lui Carol cel Pleșuv. Acest element poate întări ipoteza lui E. Grosu potrivit căreia acest text a fost definitivat către mijlocul secolului al IX-lea.

Călătoria lui Brendan și a celor care l-au însoțit durează șapte (cifră simbolică ce amintește de Geneză) ani, trecînd prin mai multe experiențe, cu scopul de a ajunge pe Tărîmul Făgăduinței al celor Sfinți. Această călătorie nu este altceva decît o peregrinatio pro Christo. Așadar – Nolite timere! –, „trebuie să întindem pînzele, trebuie să navigăm” (Eriugena), adică, pînă vom poposi în Paradis, „să fim peregrini în toate zilele vieții noastre” (Navigatio…, IV).

 

[1] Această formulare a irlandezului a fost atît de îndrăgită de Édouard Jeauneau încît și-a intitulat una dintre lucrările sale astfel : „Tendenda vela”. Excursions littéraires et digressions philosophiques à travers le moyen îge (Turnhout, Brepols, 2007).

[2] Patericul sau Apoftegmele Părinților din pustiu (Colecția alfabetică), traducere, studii și prezentări de Cristian Bădiliță, Iași, Polirom, 2007³, p. 216.

[3] C. Bădiliță, „Prezentare la avva Iacob”, în Patericul sau Apoftegmele Părinților din pustiu (Colecția alfabetică), traducere, studii și prezentări de Cristian Bădiliță, Iași, Polirom, 2007³, p. 183.

[4] Vezi și Severino Visintainer, La dottrina del peccato in san Girolamo, Roma, Pontificia Università  Gregoriana (Analecta Gregoriana, 117), 1962.

[5] Pentru detalii asupra acestei chestiuni, vezi Herbert Bloch, Monte Cassino in the Middle Ages, Vol. 1 (Parts I-II), Cambridge, Harvard University Press, 1986, pp. 157-159;  vezi, de asemenea, John Harvey, The Story of Black, London, Reaktion Books, 2013.

Revista indexata EBSCO