Apr 26, 2018

Posted by in Poezii

Evelyne Maria CROITORU

STROPI

Desculţe,
Tălpile noastre
Tulbură
Pleoapele macilor.

Îndrăgostite,
Sărută clipa de taină,
Colorînd
Îmbrăţişarea zorilor.

Tălpile noastre,
Stropi în
Secretele macilor.

 

 

LEGĂMÎNTUL PLOII

 

Scufundă-mă-n cuvinte
ca-n legămîntul ploii
să-mi spăl sufletul
stîrnit cu ultima aversă.

 

Roadele tale
să mă prindă-n
jarul vieţii,
precum genele soarelui
scot în larg
bucuria căldurii.

 

 

 

IUBIREA

 

Iubirea mă prinde-n

Căuşul fierbinte,

Mă poartă-n al

Macilor

Dulce ocean,

 

Cu tine

Şi vîntul

Îmi pare cuminte,

Mi-eşti patimă

Vie,

Tribut

Şi alean!

 

Din luntrea lui Caron,

Spre somnul

Tăcerii

De-o fi

Să mă ceară

Amurgul,

Să taci!

Să-nalţi rugăciune

Să-mi slobode

Ochii,

O clipă

Spre tine,

Şi … lanul cu maci!

 

 

 

CUVÎNTUL

 

E-o vreme cînd cuvîntul,

precum parfumuri scumpe,

pătrunde fin veşmîntul

de rostuiri trecute…

 

Adastă iar în portul

Ce sufletul zideşte,

Adulmecă netimpul

Ce din tăcere creşte.

 

Te războieşti cu mine

Cuvînt fără de milă?

De unde nălucirea

Ce te aduce iar ?

 

Ci vino la lumină

Din necuvinte reci,

Silabe înţelepte să dăltuim!

Poteci!

 

Mă storci de înţelesuri,

Mă răzvrăteşti, mă mîntui,

Mă ţipi! În duioşie m-alinţi!

Mă muşti, mă dori!

 

Te beau în cupe sacre

Te oglindesc în mine!

 

Răsari iar din adîncuri

Să-mi înfrunzeşti extazul

Tăcerilor ţipate,

Nălucilor uitate!

 

Acum eşti iarăşi spadă,

Eşti amforă şi astru –

Eşti drumul spre lumină,

Eşti freamăt

Eşti albastru!

 

Te caut cu ecoul.

Mi-eşti singura comoară!

Şi leagănul şi rostul

Şi haină şi povară.

 

 

 

VÎNTUL ALBASTRU

 

Auzindu-se numai pe sine,

Inima mea s-a crezut piatră.

 

A modelat izvoare de lacrimi

Şi a gonit prin scrumul peceţilor,

Pînă la capătul lumii…

Apoi s-a rostogolit

În cea mai frumoasă trecere

A vîntului albastru.

 

 

PENTRU IUBIRE

 

De-aş fi, în aşteptarea ta

Înţelepciune şi menire,

Ţi-aş lumina şi aripa

Şi ramura.

Pentru iubire!

 

Ţi-aş fi şi oază, beduin!

Deşertul să ţi-l sting,

Deasupra clipei cu senin

Şi veşnicii să ning!

 

Cu har, iubite călător,

Chiar tu mă-mbogăţeşti,

Un fir de busuioc anin

În crengile-ţi cereşti…

 

 

STOL DE COCORI

 

Aprinde-mă-n noapte, iubite,

Şi poartă-mă-n cuib de jăratec,

Pe deal, cînd salcîmii dau umbre,

Şi foşnet molatec.

 

Aprinde-mă! Hai pe coline,

Să smulgem piane din noi!

Un stol de cocori în lumină

Vom fi amîndoi!

 

Departe de ochii mulţimii

Cu-arome de flori curcubeu,

Aprinde-mă-n noapte, iubite,

Acum şi mereu!

 

 

TĂCEREA CUVINTELOR

 

Tăcerea cuvintelor

Din coaja amurgului –

Barieră timpului

Scufundat

în noi înşine!

 

Ce zbucium

Să ignor

Tăcerea

Cuvintelor tale…

 

DORUL

Dorul de tine
E ultimul gînd
Din geana somnului.

El ţese mătasea
Ce mă-nfăşoară
În răsăritul
Ce-mi eşti.

 

 

PURGATORIUL DANTESC

 

Prea devreme

Ai venit

Toamna mea!

 

Trist privilegiu,

Să fii privit în faţă

De frunzele galbene

Ale vieţii tale!

 

De ce-ai venit

Toamnă?

Nu vezi că

Abea acum

Îmi strălucesc

Literele precum

În Purgatoriul

Dantesc?

 

 

TU

 

Linie albă

Pe plajele matinale

E absenţa ta.

 

Verbul tău

Închipuit în mine –

Pînza pe care

Risipesc în larg

Infernul singurătăţii.

 

 

 

Suflet eretic

 

În amurgul zilei ce-a curs,

Îşi reazămă cerul,

Tremurările mov.

Povara necuprinselor arome

Mai pîlpîie încă,

Înfrunzindu-mi

Sufletul eretic.

 

Peste umăr,

Visează,

Balansul frenetic.

Dorinţi. Biruinţi.

 

Suflete răsculat,

De ce-mi spulberi liniştea trupului,

Cu sclipirile dimineţilor

Însărutate,

Cu povara petalelor roşii?

De ce-mi întorci stingerile

Şi-mi topeşti

Necontenit

Ningerile?

 

ŢĂRMUL MEMORIEI

Colţi ascuţiţi
Se răzvrătesc
Pe singurul ţărm
Al memoriei
De pe buza dornică
A copilăriei.

 

Din fluviul peniţei
Spre aurul toamnei
Istovim viaţa.

 

Cu mîna ta
Alungă-mi duhurile
Surde ale vremii.
Binecuvîntează
Degetele silabelor mele.

 

CE SĂ-ŢI MAI SPUN?

Că trece ora ca şi clipa
Cînd sînt cu tine?
Că ai sădit mii de tulpini
Ce cresc în mine?
Că simt în vorba-ţi
Un ecou gîndului meu?
Că mă-nfăşoară-n catifea privirea ta?
Că în afară de a ta iubire,
Nu am nimic,
Nu sînt nimic,
Decît zadarnică simţire!

 

Ce să-ţi mai spun?
Cînd mă atingi
Eşti adiere de petală
Mai preţioasă decît
Însăşi floarea.

Cu tine
Am atins cerul!
Căzînd vreodată
Din paradis,
Voi şti că i-am gustat culoarea!

 

E UN COLŢ

 

E un colţ anume

Unde ne-am putea întîlni!

 

E un colţ anume,

Unde linia orizontului

întîlneşte pîlcul acela

de mesteceni blînzi.

 

Acolo te aştept,

Deşi ştiu că nu poţi veni

Pentru că tu

Eşti în mine

În mesteceni,

 

Colţul de fapt eşti tu,

Sau poate,

Cine ştie, eşti norul alburiu

Care-mi face semn

De prietenie, de viaţă.

 

Şi totuşi,

De ce mă dori

în somn-nesomn,

 

De ce-mi înmiresmezi aripile,

Dogorindu-mă într-una?

TĂCERI

 

 

Vîntul sufletului îmi bate

În ram. Tăceri.

Călăreţii vieţii

Mă cer.

 

Al vămilor

Tăinuit povîrniş

Răscolit,

Nepotolit,

Il mai privesc

Odat’ cu nesaţ!

 

Bate vîntu-n

Tăceri.

Deodată,

Mă simt, iată,

Piatră.

 

Şi-n loc

Să blestem

Şi să sînger,

 

Văd lumea

Prin ochi de înger.

 

Tăinuit, uluit, smerit,

Cu ploaia mă curăţ,

Şi vin, drept

Spre înaltul,

Liniştit,

Ispititor, fără-ncetare

Zbor.

 

Revista indexata EBSCO