Apr 26, 2018

Posted by in Poezii

Cristina Prisacariu-Șoptelea

În faţa ochilor

Peretele de răsărit al casei îmi apare uneori în faţa ochilor

Nu mai știu dacă ochii îmi sînt deschiși ori închiși

Măna mea poate trece prin perete și uneori și coasta

Cea ruptă

E frig dincolo și cînii urlă a pustiu

Așa, cu hau-hau

 

Se aude și taică-miu strigînd să-i potolească

În palmă îmi crește un ochi albastru

nu e al meu – dar prin el văd viermuiala de pe podea

Casa cea veche mă trage înspre pămînt

se forţează din răsputeri să mă tragă spre ea.

Dar încă nu pot intra acolo cu totul

Memoria salvează starea de imponderabilitate

Altfel mușcată de șobolani și acoperită de pînze de păianjen.

 

Dimineaţa prin umeri

Ceea ce văd în fiecare zi  se înscrie în adn-ul meu

Toate femeile tîrîndu-și copiii de  mînă și toţi bărbaţii

Dormind prin intersecţii

De unde nu cred să mai vină cineva

Dincolo de străzile hilare ne minţim și cresc între noi nopţile prizoniere

fluier vălătucii de ceaţă să mă acopere

mi-e frig

Atît de mult m-am  lipit de reflux încît simt tot mai acut

Lipsa vinului din paradis

 

Îngerii tăi adastă peste tot ca după o vînătoare regală

Cînd vulturii fac cercuri concentrice ca nebunii

Steagurile anunţă sărbătoarea zidurilor

Și nimeni nu-ţi aude cîntecul tulburător

Nimeni nu se întoarce dimineaţa

de fapt

dimineaţa ne iese prin umeri.

 

Hai, cară-te

Te-ai zbenguit destul.

 

Unde-ţi scrii memoriile

Mă rup de lumină

Mă rup de apă și de pămînt

Mă rup de fiecare nerv al trupului tău

Mă rup de fiecare mărgică din șiragul pe care-l port la gît

Mă rup de toate măștile pe care ţi le-am smuls

Înainte de a împlini o mie de ani

Cînd lanţuri se fac pat de o noapte

Lanţurile care nu te mai lasă să respiri

Ţi se caţără pe peretele inimii acolo unde-ţi scrii memoriile

Acolo unde preoţii ating crucea.

 

 

Întuneric și liniște

Ne jucăm uneori mai aproape de flacără

Căluţul de lemn se leagănă singur iar

Mîngîierea ta începe să miroase a castane coapte

Mă întreb ce va fi mîine ce va fi azi ce va fi fost ieri căci

n-am văzut încă viermii trecînd printre noi

facem seara experimente mintale cu imagini furate de la prieteni

dar filmul se rupe brusc și mlaștina acoperă ochii tîi verzi

 

nici luna nu stă acolo unde o pui

spune că are treabă cu cîinii din cartier

de după lună apare Liza și te latră apoi se face liniște și întuneric

joaca s-a terminat

la etajul nouă se mai vede o lumină

 

dar nu ne interesează.

 

Mușcate pe podea

Te caut in fiecare cameră

Ciudat cît de bine seamănă toate camerele casei cu saloanele spitalului 4

Nu știu cine i-a dat numărul ăsta fără nici o noimă

Te caut și nebunia mă învăluie ca un prosop cald și parfumat

Te strig și vocea mea sună spart ca un pescăruș ucis pe catarg

Pleosc sîngele picură peste umărul tău

Și desenează mușcate pe podea

Te ridici din pat mecanic și aduci ibricul

Pare un gest genial dacă n-ar fi atît de trist.

 

Fără culoare

Bărbaţii cer femei cu fluturii lipiţi de nuri

Ca și cum furtunile doar asta fac – adună fluturi

Din primăvara trecută prin sărbătorile apelor

Realitatea mă acoperă ca un covor parfumat

Și aduce de departe peste serile libertine picioare lungi

De liceană crudă cu chipul acoperit de nisip.

 

Mătură și tu fluturii de pe terasă. Și-au pierdut deja culoarea.

 

Keep going

Nu, nu vreau să mă complic, citesc ceva și apoi

Voi trece noaptea călare

Vreau să vînez cîteva umbre

Cred că e o poveste ciudată

pe undeva totul e grozav

Dar ai 79 de mesaje necitite și keep going

Cînd a fost ultima oară cînd ai adormit la mine în braţe

Eşti bine acum, canapeaua e aproape și

încă nu mi-am găsit un personaj favorit, uite m-am îndrăgostit de tine.

 

În pieptul meu

Arată-mi palmele tale

Acoperă-mi urmele cu ele si n-am să mă uit în urmă

Ultima suflare a cuibului gol se va auzi pe nedrept

Și noi vom îmbrăţișa pe rînd păsările din tablă găsite pe cîmp

Frigul nu folosește nimănui

Coapsele unei străine se strîng în jurul mijlocului tău

Încăperi pustii se rotesc peste graniţe

Și plaja îmi amintește că singura împușcătură se va opri

În pieptul meu.

 

O foiţă de ţigară

 

Fetiţa dansează învîrtind între degete rochiţa albastră

și în  vîrful picioarelor răsucește aerul îngheţat al umilinţei

fericirea stă la un pas de ea și sparge nuci

cît de secret este drumul către o duminică

în care se visează în braţele unui urs mare și cald

n-am mai scris asta niciodată și nu voi mai scrie

despre

gata de aici începe muzica nebună din anii 70,

flașneta spartă stă aruncată peste pragul grădinii tale

noi sîntem cerul

noi sîntem pamîntul

și ne acoperă gheaţa subţire

cît o foiţă de ţigară.

 

Fără timbru

 

Acum nu mai scriu scrisori hîrtia

stă cuminte în sertar și plicurile aproape

ne-acoperă

doar cuvinte se izbesc de pereţii casei fugind din cărţi

aproape ninge

trupul mort al nopţii trecute

acoperă patul rămas îmbrăcat în aceleași

sentimente  sleite

melcii își lasă cochiliile pe noptieră

între sticle de vin încălzite de uitare

s-au încolăcit pe dulap trei sirene albe,

din oglindă sar umbrele curcubeu neaprobate de biserică

vorbele din jur se lipesc de geamuri

șoaptele plutesc către tavan

 

poate trebuia să ne îmbrăţișăm la urmă dar

braţele au rămas paralele pe lîngă trupuri

poate trebuia să te strig

poate trebuia să-mi smulg un deget și să

ţi-l trimit într-un plic netimbrat.

Revista indexata EBSCO