Apr 26, 2018

Posted by in Istorie literara

Traian GRIGORESCU – Însemnări din războiul întregirii (V)

 

Relatările căpitanului Traian Grigorescu privind perioada de iarnă a prizonieratului său în Bulgaria ne dezvăluie  aspecte concrete ale modului în care erau trataţi ofiţerii prizonieri. Conform prevederilor Convenţiei de la Haga – 1907, li s-au luat hârtiile, busolele și obiectele militare. Erau obligaţi să păstreze ţinuta și disciplina militară. Primeau soldă, din care li se scădeau cheltuielile pentru masă. Beneficiau de asistenţă sanitară: bolnavii grav erau internaţi în spital, mergeau la dentist, li se făceau injecţii antitifice și antiholerice. Asistau la spectacole de revistă, primeau corespondenţă din ţară, puteau comanda cărţi la o librărie.

Ne-am putea forma o imagine idilică asupra prizonieratului, dacă n-am lua în seamă faptul că prevederile Convenţiei, se aplicau parcimonios, iar încălcarea lor constituia regula!  Prizonierilor li se oferă, la masa de Paști „jumătate de pâine, trei ouă și miel fript la dejun, (dar) seara nimic”, iar a doua zi „nici un fel de mâncare”. Memorialistul notează adeseori că „nu ni s-a dat nici o mâncare”.  În cursul iernii, prizonierii improvizează diverse mijloace pentru a dormi la cald: „cusut o pătură cu o foaie de cort și în sacul acesta (thermosul nostru) dormeam toţi trei”, ori „ se învelesc cu paie în haine sau talaș în saci”. Cât despre asistenţa medicală, iată o notă concludentă a memorialistului aflat în spital: „Trebuia să dau bacșiș pentru apă de spălat și băut. Ceilalţi bolnavi erau îngrijiţi, mai mult de Dumnezeu”. Faţă de barăcile în care erau cazaţi prizonierii, „latrinele (erau) la 300 metri în vale (niște șanţuri).

Abia în primăvară, o comisie internaţională a Crucii Roșii va interveni pentru îmbunătăţirea situaţiei prizonierilor.

 

  1. XI 1916. Încetat lucrul; venit ordin de plecare la Kardjali. Aflat că ordinul de încetare a lucrului, (fusese dat, n.n.) înainte de a ne fi scos la lucru.

Venit la ora 4 p.m., în inspecţie, un maior de intendenţă, pe un cal sur. Ne-a pus la front și ne-a comandat chiar el, de mai multe ori, „Smirna”! (Drepţi! n.n.) A vrut să lovească cu cravașa pe un ofiţer, care sta cu mâna în buzunar. A dat ordin să se încheie toţi la mantale cu toate că n-aveau nasturi și chiar el era descheiat complet. Ne-a ţinut un discurs caraghios și a cerut toate hârtiile, busolele și obiectele militare cu mari ameninţări. A spus că înfrângerea noastră ne-a dat-o Dumnezeu pentru că i-am atacat tâlhărește la 1913, și represaliile noastre (asupra prizonierilor, n.n.) din cauza masacrelor din Dobrogea.

  1. XI 1916. Datorită tratamentului de 2 zile cu ceapă coaptă, singurul pansament ce am putut găsi, mi-a mers mai bine. Ţin să merg, cu orice preţ, cu toţii la Kardjali. După amiază, plecarea. Am avut promisiunea starșului gărzii că voi merge încet , încet, cu o santinelă. Am plecat și locotenentul Cendof m-a chemat să-mi propuie să rămân la Pașmaclâ, căci mai rămân și alţii. Nu am vrut să rămân.

29-30. XI – 1-2. XII 1916.Am refăcut același drum Ustovo – Kardjali, mai greu din cauza rănilor, mai bine dispus din cauză că ne întorceam. Ne-a oprit la Tărâ Sarikaz și la Egri Dere. La Tărâ, pe un frig mare și ploaie, am stat într-o moară părăsită, jumătate fără coperiș.

În apropiere de Kardjali, am aflat de propunerile de pace ale Germaniei, care au înveselit tot convoiul. Sosiţi în Kardjali, ne-au pus în vechile cantonamente. Noi însă, n-am mai găsit locul liber și am rămas la școală.

3-5. XII 1916. Reluat viaţa normală, primit și rogojini, era foarte frig noaptea. Cea mai rea impresie, ne-a făcut primul dormit pe rogojină și, cea mai bună, primirea acestor rogojini. Ni s-a dat 24 lei soldă pe luna septembrie, celor ce fusesem la Tulovo.

  1. XII 1916. Intrat în spital din cauza rănilor, care se infectaseră. A trebuit să-mă taie adânc. Probabil îmi intrase adânc și un ghimpe în timpul bătăii.

6-23. XII 1916.Viaţa de spital. Sculatul târziu, la sosirea camarazilor la vizită. Mâncare: ceai dimineaţa, bulgur cu carne la prânz și seara. Vizita doctorului, la 11-12 a.m., când mă și pansa. Mă pansa un grec din Turcia, Sofocles Borides, prizonier. Trebuia să dau bacșiș pentru apă de spălat și băut. Ceilalţi bolnavi erau îngrijiţi, mai mult de Dumnezeu. Am avut tovarăși pe locotenentul de rezervă Drăghicescu (artilerie grea), sublocotenenţii de rezervă Golescu și Groșescu, cu care am învăţat să joc Rhum. Am privit în seara de Anul Nou oficial pe fereastră, la serbarea revelionului și, a doua zi, recepţia la Cercul militar.

  1. XII 1916. Venit între camarazi, la grupul din deal de oraș, unde, după stăruinţa mea , se mutase și Costache Apostolescu și Jan Dumitriu. Eram ocupaţi cu ultimele pregătiri pentru Crăciun (pregăteam un curcan pe cartofi).
  2. XII 1916. Mâncat, dimineaţa, lapte. La dejun, ciorbă și curcan la tavă. Invitaţi de farmacistul sârb al spitalului, am luat și acolo a doua cu Jan, Costache, Mitu Vasilescu și un căpitan sârb. Trecut apoi pe la ofiţerii superiori, pentru a-i felicita.
  3. XII 1916 – 7. I 1917. Viaţă normală cu pâine cu pleavă și redusă la 1/2. La 1 ianuarie, o slujbă religioasă și noaptea de revelion, o mică masă cu curcan, cu bilete de plăcintă, cu baclava făcută de Naimé. Primit vizita și felicitările ofiţerilor superiori.

La 7 ianuarie, o mică masă între noi, pentru ziua lui Jan Dumitriu. După amiază, ne anunţă că a doua zi plecăm la Haskovo.

  1. I 1917. Plecat pe ger și zăpadă cu viscol. Punem prosoape drept capișon. Un camarad cade de frig și altul rămâne cu el. Ne-a ajuns, apoi, din urmă. Ajuns, seara, la satul de la vechea frontieră turcească. Stăm, noaptea, într-o cafenea turcească, unde-i destul de cald din cauza grămădelii.
  2. I 1917. Plecat la ora 8 a.m. pe o vreme mai veselă și ajuns la 3 p.m. la tabăra din Haskovo. Camarazii de acolo ne primesc îngheţaţi și ei ca și noi. Ne numără și ne pun într-o baracă, unde era mai frig ca afară. Toată noaptea, nu a putut mai nici unul dormi din cauza frigului. Toţi am umblat în cerc, aproape toată noaptea, cu toată oboseala drumului. Stând pe loc, trebuia să miști, măcar braţele.
  3. I 1917. Ne încălzeam, un ceas pe zi, la un mangal din baraca de alături, unde era îngrămădeală de nedescris și care baracă avea aspectul exact al unei porcării mari. Frigul ajunge desesperant. Mâncare bulgur alternând cu mere pădureţe, uscate și fierte.

11 – 29. I 1917. Viaţa în frigul nesuferit. Rareori, spre prânz era mai cald. Mâncarea redusă la o dată pe zi și uneori chiar numai la pâine. Apa lipsește complet. Întrebuinţăm zăpadă. Mulţi nu s-au mai spălat deloc. Primit de două ori vizita medicului spitalului și cu comandantul garnizoanei, un maior, care promit mereu mai bine …utre! Ni s-au dat și rogojini. Am cumpărat și noi un mangal pentru a găti ceai și mâncare. Cusut o pătură cu o foaie de cort și în sacul acesta (thermosul nostru) dormeam toţi trei. În fiecare zi, de două ori, apelul, „Proverka”. Un noroi insuportabil. Latrinele la 300 metri în vale (niște șanţuri). La 24 Ianuarie am aflat de conflictul germano-american. Un soldat mort a fost târât și îngropat ca un câine. În urma protestelor noastre, ne-a anunţat și ne-a lăsat să ne îngropăm cu slujbă pe un altul. Frigul mereu crește. Băieţii se învelesc cu paie în haine sau talaș în saci. La 26 ianuarie , a murit sublocotenentul în rezervă Sultz. La proverka se cântă rugăciunea românește; înainte de plecarea rușilor se cânta rusește.

4 februarie 1917. Mutat în noua baracă.

6 februarie 1917. Aflat că a fost condamnat generalul Socec și alţi ofiţeri.

 

Calvarul meu

de Teodor Castrișanu

De câte ori mă las în noapte

Pe-a gândurilor cale

Trăiesc și-mi spun în triste șoapte

Povestea de la vale.

Mergeam spre munţi chemat de-un frate

Să-i dau ajutorare

Și-o hoardă-ntreagă, pe la spate,

Mă pomenesc că-mi sare.

Mă-ntorc să văd! Doamne, bune!

Mulţi ca nisipul mării

Veneau nepoţii rasei hune

Ce mă găteau pierzării.

M-au luat! Și zile fără număr,

Pe drumul pribegiei

Ei m-au tot dus să-mi port pe umăr

Cătușele robiei.

Și m-au purtat cu-a lor trufie

Prin sate și orașe,

Să fiu prilej de bucurie,

Mulţimii lor vrăjmașe.

M-au scotocit până la piele,

Cu ghiară hrăpăreaţă

Și ne-au hulit cu vorbe grele

Și m-au scuipat pe faţă.

O, cum știut-au ei să-mi poarte

Truditu-mi trup prin hanuri,

Prin hanuri vechi, cu geamuri sparte

Și fără de tavanuri.

O fiară, cât îi ea de fiară

Și-și are-o vizuină.

Ei mi-au aflat culcuș de seară

Prin grajduri în ruină,

În care numai cucuvaia,

În noapte se mai lasă

Și-n care viscolul și ploaia,

Se simt la ele-acasă.

Prin munţii goi și arși de soare,

În ţara lor pustie,

Am cunoscut și-a mea răbdare

Și multa lor urgie,

Căci de-am căzut zdrobit din șale

De greaua mea povară,

Ei au mai pus desagi și ţoale

S-o facă mai „ușoară”.

De-am vrut să-mi odihnesc osciorul

Pe un petec de otavă,

În pântec le-am simţit piciorul

Și greaua lor potcoavă.

De m-am oprit la o fântână,

Să sorb o picătură,

Paharul meu mi-au smuls din mână

Și m-au lovit pe gură.

 

11 februarie 1917. S-a dat numai ½ pâine, fără mâncare.

15 februarie 1917. Făcut prima injecţie antitifică.

16 februarie 1917. Ieșit prima oară în oraș la o dentistă, Manahilova. Prima casă omenească, unde am intrat, ca oameni și mi s-a oferit un scaun.

17 februarie 1917. Ninge, zăpada s-a făcut mare.

18 februarie 1917. A încetat ninsoarea, a început să se mai topească zăpada. Noroi. Un colonel bulgar a venit și ne-a promis că plângerile noastre juste vor fi satisfăcute …utre!

19 februarie 1917. S-a dat revista „Mai las-o, nene Gică”!

20 februarie 1917. Ne-a dat, prima oară, ciorbă cu puţină carne, de când suntem în Haskovo.

21 februarie 1917. Luat prima oară halva cu 16 lei kilogramul.

22 februarie 1917. S-au iscălit statele de soldă pe luna februarie[1]. Nu ni s-a dat, deloc, mâncare.

23 februarie 1917. Vânt puternic. Nu s-a dat mâncare.

24 februarie 1917. Gorică Cartianu intrat în societatea noastră. Viscol.

25 februarie 1917. S-au dat pături la unii ofiţeri.

26 februarie 1917. Făcut a doua injecţie antitifică. Ni s-au dat dosuri de saltele și perne și cearșafuri.

27 februarie 1917. Mers la dentist.

28 februarie 1917. Dat lucrurile la etuvă și primit paie pentru saltele.

2 martie 1917. Percheziţie generală. Ni s-au luat hărţile și notiţele.

3 martie 1917. Am mers la spital, pentru a obţine voie la dentist. S-a aprobat. A plouat.

4 martie 1917. Mers la dentist. Au sosit primele cărţi comandate la librărie.

5 martie 1917. Nu ni s-a dat nici o mâncare. „Geta” căpitanului Georgescu a fost omorâtă cu picioarele de comandant, care trecea în inspecţie.

7 martie 1917. A treia injecţie antitifică; mers la dentist. Mâncarea, când este, este compusă din hreiști (poame) fierte , rar bulgur.

8 martie 1917. Am fost anunţaţi că suntem în carantină, fiind epidemie în oraș.

9 martie 1917. Auzit că francezii au ajuns aproape de Saint Quentin. Viscol urât.

10 martie 1917. Au primit pături restul ofiţerilor, ce nu primiseră. La ora 10, seara, se aud alergături și împușcături de arme, contra ofiţerilor, care au evadat.

11 martie 1917. Dimineaţa, vedem pe sublocotenentul Vlad Florea din Regimentul 66 Infanterie mort, împușcat în faţa barăcii ofiţerilor superiori. Am aflat că 14 ofiţeri au cercat să fugă. Au scăpat numai șase. Cei prinși au fost închiși în pivniţa cantonului, care servește de locuinţă comandantului. S-a făcut cercetare de comandantul gării.

12 martie 1917. Jumătate de pâine, toată ziua.

13 martie 1917. Am aflat că au fost prinși și restul celor fugiţi. Jumătate de pâine.

14 martie 1917. Prima injecţie antiholerică.

18 martie 1917. Veterinarul Tugomirescu a plecat la Sofia.

20 martie 1917. Mers la spital pentru a cere voie la dentist. Nu mi s-a aprobat. În oraș este tifos exantematic ușor.

21 martie 1917. Ales 150 de ofiţeri, care pleacă la Sliven. Am iscălit statele de soldă pe martie. Primit scrisoare de acasă, de la București. Cea mai mare fericire în uraganul ăsta de nenorociri.

22 martie 1917. Am făcut a doua injecţie antiholerică. A venit căpitanul englez de la Tulovo, unde se certase cu comandantul. Mi-am tăiat barba, care ajunsese mare.

23 martie 1917. Am aflat de declararea războiului între Germania și America.

24 martie 1917. Plecat 15 ofiţeri la Sliven. S-au chemat opt ofiţeri la tribunal, pentru ancheta jafului de la Rakowsky.

25 martie 1917. Ni s-a dat de două ori bulgur cu carne, ceva extraordinar.

26 martie 1917. Toată ziua, drept orice mâncare, trei fire de praz și patru de usturoi – pare a se da în batjocură.

28 martie 1917. Venit 150 ofiţeri de la Kardjali. Jumătate de pâine.

29 martie 1917. Nici un fel de mâncare. Numai seara, la intrarea în baracă, câte jumătate de pâine, care a fost devorată în 10 minute, într-o liniște neobișnuită[2].

30 martie 1917. Primit o scrisoare de la colonelul Miklescu, care spune că pacea-i pusă serios pe tapet.

31 martie 1917. Ni s-a dat solda pe februarie, 41 lei. Nici un fel de mâncare. Jumătate de pâine.

1 aprilie 1917. Căpitanul Cartianu a ţinut o conferinţă despre „sport”. Nici un fel de mâncare. Jumătate de pâine.

2 aprilie 1917. Paștele!!! S-a făcut o slujbă religioasă cu un preot bulgar și corul nostru. Jumătate de pâine, trei ouă și miel fript la dejun, seara nimic.

3 aprilie 1917. Nici un fel de mâncare.

6 aprilie 1917. Ni s-a dat, o dată, mâncare.

7 aprilie 1917. Victorie mare franceză, ne-a ţinut loc de mâncare, care a lipsit complet.

8-9 aprilie 1917. A venit de la Burgas, medicul rezervist maior Petrescu, ca medic al lagărului. Nimic mâncare.

10 aprilie 1917. Vizita comandantului garnizoanei, căruia i s-a raportat lipsa de mâncare, care e atât de dezesperantă încât vor fugi ofiţerii.

11 aprilie 1917. I s-a spus, pe cale dosnică, comandantului, că cele raportate de delegaţia, care a vorbit cu comandantul gării, nu este opinia ofiţerilor, ci numai câţiva fac propagandă de fugă. Ca urmare, s-au închis, după indicaţiunile bunilor camarazi, ce au mare trecere la comandant, 10 ofiţeri cu căpitanul Cartianu Grigore.

12 aprilie 1917. Am mers la tribunal, pentru ancheta jafului de la Rakowsky.

14 aprilie 1917. S-a cercat a se face un comitet de îmbunătăţire a traiului nostru, sub președinţia colonelului sârb.

18 aprilie 1917. Am mers pe plutoane la o cișmea, la doi kilometri pentru a face baie. Am văzut un zepelin.

19 aprilie 1917. Pregătire de inspecţia generalului, care va avea loc a doua zi. Noaptea, s-au dat și ostaticilor saltele.

20 aprilie 1917. Inspecţia generalului Miteff, inspectorul lagărelor. S-a dat drumul de la închisoare ofiţerilor închiși. S-au raportat generalului toate lipsurile. Am avut mâncare cu fasole și carne de două ori. Inspecţie!!!

Căpitanul Ionescu Constantin, Regimentul 76 a tot dat târcoale căpitanului Cartianu și, în mijlocul unui mare grup, în curte, i-a întins mâna. Căpitanul Cartianu i-a spus, că nu poate să-i dea mâna în urma faptei că l-a închis deoarece are obrazul mai murdar ca popoul unei cocotte, la care insultă a răspuns cu rugămintea, către mine, să mă interesez și eu și cu alţii de toate, că el nu vrea să mai facă nimic. A doua zi însă, și-a reluat morga și tupeul obișnuit.

22 aprilie 1917. Întrunirea căpitanilor, care a hotărât să se conducă pe regimente.

26 aprilie 1917. Iscălit state de soldă pe aprilie.

28 aprilie 1917.S-a primit solda pe martie.

29 aprilie 1917. Vizita comisiei internaţionale de Cruce Roșie (Dr Micheli, Vatanvil, Fourrier Meni). A ascultat tot ce-am spus prin locotenentul Pallade. Promis că iarna viitoare nu vom mai trece (petrece, n.n.) aici. Primit 37000 lei pentru toţi[3].

 

Prezentare și editare Traian D. Lazăr

 

[1] Convenția de la Haga – 1907 prevedea: Ofițerii prinși vor primi solda la care au drept ofițerii purtând același grad din țara unde sunt reținuți, cu obligațiunea de restituire din partea guvernului lor. Regulamentul asupra prizonierilor de război aplicat în România preciza că din soldă se vor reține doar sumele pentru plata popotei.  Monitorul oficial nr 112, din 19 august/1 septembrie 1916

[2] Condițiile improprii de cazare și hrană atestă nerespectarea prevederilor Convenției de la Haga: Guvernul în puterea căruia se găsesc prizonierii este însărcinat cu îngrijirea lor. Dacă lipsește o convențiune specială între beligeranți, prizonierii vor fi îngrijiți, în ceea ce privește mâncare, culcarea și îmbrăcămintea lor, întocmai ca trupele guvernului care îi va fi prins. Monitorul oficial nr 112 din 19 august/1 septembrie 1916

[3] Convenția de la Haga – 1907 prevedea: Societățile de ajutor pentru prizonieri, legalmente constituite după legea țării lor și având ca scop să fie intermediarele actelor de binefacere, vor primi din partea beligeranților, pentru dânsele ca și pentru agenții lor acreditați în regulă, toate înlesnirile în limitele impuse de nevoile militare și de regulile administrative, ca să-și îndeplinească cu folos sarcina lor umanitară. Delegații acestor societăți vor putea fi admiși în depozitele de internare, ca să împartă ajutoare, precum și la locurile de popas ale prizonierilor repatriați pe baza unei permisiuni personale eliberate de autoritatea militară, dacă se leagă prin scris că se vor supune la toate măsurile de ordine și de poliție, care ar fi prescrise de această autoritate. Monitorul oficial nr 112 din 19 august/1 septembrie 1916.

Revista indexata EBSCO