Mar 22, 2018

Posted by in Varia

Aura CHRISTI – Ostrovul Învierii

Nicăieri nu te-am aflat…

 

Nicăieri nu te-am aflat. Şi răsăritului

de soare i-am spus totul: să ştie şi el.

Ştia. În braţele-i de foc m-a primit.

În miezul cercului său încins m-a sorbit.

Ochi în ochi, trup în trup, duh în duh

stau cu Zeul luminii luminilor, smulsă

spre coama ei, trasă printr-un inel

 

uriaş, fermecat, care mă ţine deasupra

lucrurilor şi fiinţelor din jur. Eu sînt eu. El,

răsăritul, e El. Exist. Există. Sînt vie. E viu.

Exist dincolo de orice limită şi nu am forţa

de a mă opri. Nu mai înţeleg nimic, chiar

nimic din tot ce mi se întîmplă. Nici nu

trebuie să înţeleg. Să rămîn vie, să fiu

 

în inima acestui miracol imposibil de descris,

pentru că e departe de cuvînt, înțelegere și de

orice limită. Un miracol se cuvine trăit. Atît.

Totul aici e: dincolo de limita-lege, în viaţa

vieţilor, în care – precum un delfin zăpăcit –

m-am trezit strînsă din celelalte vieţi,

care nu sînt neapărat ale mele. Sfînt

 

e tot ce mă atinge, tot ce trece prin mine,

spre mine, prin inima mea sucită, nebună,

pe care o legăn, laolaltă cu puii de inimă,

strînşi în inima-matrice, ţinută în palmă,

în inima inimilor. Ce ştiu eu?! bolborosesc

şi alerg să mă eliberez de bolboroseala

iscată din patima răsucită dumnezeiesc

 

în rugăciune, unde te regăsesc mereu acelaşi:

înalt, frumos, statuar, transparent ca un zeu

şi atît de subţire! Subţire şi plat ca o lamă

de bronz, ce-mi acoperă orizontul, îmi urneşte

vechea fire din matcă şi-mi dă o altă viaţă:

vie, înaltă şi dreaptă. Apa ei Vie, apă năucă,

uluită, ca iarba. Poate, am de trecut o vamă.

 

Fragment din romanul în versuri

 Ostrovul Învierii

(25 august 2016 – 16 aprilie 2017,

Învierea Domnului, Mogoşoaia)

 

Revista indexata EBSCO