Mar 22, 2018

Posted by in Varia

SAVA – Curier de ambe sexe

 

În aceasta lună se împlinesc 10 (zece) ani de cînd am preluat această rubrică de corespondenţă cu cititorii revistei, cu cei care îşi verifică (si cu ajutorul nostru) veleităţile literare de care cred că dispun. Asta înseamnă 120 de luni în care m-am aplecat asupra a circa 600 de scrisori şi asupra cîtorva mii de manuscrise în versuri, proză, teatru, critică literară, eseu etc, din cînd în cînd alegînd texte demne de a fi publicate. Spre bucuria mea, cei mai mulţi dintre cei prezentaţi şi publicaţi la „Curier…” au confirmat, mulţi dintre ei devenind, în timp, colegi de breaslă (cu patalama) în diferite filiale ale Uniunii Scriitorilor din România din ţară, semn că nu m-am înşelat atunci cînd am pariat pe talentul lor. Cu unii dintre ei mai păstrez legătura (unii îmi mai cer încă sfaturi cînd vor să mai publice cîte ceva), pentru cîţiva am rămas prietenul lor statornic, dar cei mai mulţi, după ce şi-au luat zborul, au uitat că au trecut cîndva şi pe aici, adeverindu-se acea zicală care spune că recunoştinţa e o grea povară în viaţă… Firesc ar fi să fac un bilanţ al celor zece ani dar nu mă grăbesc încă. Poate un bilanţ ar trebui făcut atunci cînd voi preda rubrica altuia mai tînăr, mai harnic şi mai entuziast în a descoperi talente literare noi… Deci, pînă intenţia mea va prinde contur, mai întîrzii acest necesar bilanţ. Aşadar, să vedem ce-am mai primit de la corespondenţii noştri dornici de afirmare la acest început de an.

 

”Bună ziua. Mă numesc Bucur Andrei-Codrin. În attach veţi găsi două poezii scrise de mine. Sper să vă placă. Mulţumesc. P. S. Nu am găsit o adresă de e-mail pentru poşta redacţiei. Sper ca aceasta să fie bună” – Andrei, adresele de mail pentru poşta redacţiei sînt publicate în finalul oricărui „Curier de ambe sexe”. Cele două texte ale tale au un oarecare fior liric (doar prin cele ce povesteşti în ele) dar sînt mult prea prozaice ca să poată fi catalogate a fi poezii. Citez din primul text fără a mai semnala, intenţionat, capetele de versuri prin acea linioară oblică, tocmai pentru a pune în evidenţă ceea ce îţi reproşez: „Nici nu ştiu de când nu am mai împărţit patul cu o femeie în această junglă urbană numită Bucureşti. Ultima dată a fost prin anii ’90 şi locuiam cu mama într-o casă a unor rude prin alianţă. Era toamnă. Casă răcoroasă tavane înalte un coridor în formă de L şi-o curte cimentată. Îmi amintesc că stăteam cu pătura trasă până peste gură şi aşteptam ca aerul cald din burduful de coton în care mă afundam să mă adoarmă cât mai repede până ce n-o să-nceapă să-mi spună să nu mă mai foiesc. De când o ştiu adoarme greu. Unul dintre lucrurile pe care le-am moştenit de la ea. Acum când scriu aceste rânduri chinuit de sunetul ritmic al ceasului de mână conştientizez acest lucru dar încă nu-i dau dreptate. Era atât de rece în casa aceea încât zilele în care am fost nevoit să fac baie par să-mi fi dispărut aproape cu totul din memorie. Cu toate acestea nu pot uita ziua-n care am intrat pentru prima oară în încăperea umedă. Şi strigătul mamei lovindu-mă din spate fiindcă pe unul din capetele căzii pe o poliţă curbată se aflau două borcane de 10 litri umplute cu o soluţie pe bază de sodă caustică. Rubedenia noastră le folosea la spălatul rufelor şi la dereticatul băii. Pesemne că nu le văzuse cât timp îmi pregătise apa. Mâinile mamei scoţându-mă din vană… Borcanele aşezate lângă veceu în partea opusă căzii în care nu-mi mai venea să intru… Casa aceea în care nu aş mai fi vrut să rămân… Oraşul din care aş fi vrut să ies… Încerc să aţipesc învelit cu o plapumă pe care n-o mai simt că m-acoperă. O fostă colegă de liceu… şi mi-e mult mai greu să adorm; inocenţa acelor ani face oricând posibilă dragostea protagoniştilor ce se băteau cu cretă minţind-o apoi pe doamna dirigintă. Ceasul de mână e în camera alăturată. Bătăile inimii ei îmi neliniştesc bătăile inimii mele. Îi mulţumesc în gând şi mă pun să-mi număr rândurile. Cu fiece vers pe care l-am scris mi-am cusut buzele. Nu voi putea rosti cuvintele ce aşteptau de-o viaţă.” Cu mici excepţii, aproape invizibile, textul tău, Andrei, arată a fi proza curată şi nu poezie. Hotărăşte-te ce vrei să scrii.

 

”Bună ziua. Vă scriu pentru ca v-am trimis un document cu poezii, în data de 17 octombrie 2017, dar nu am avut nici un feedback. V-aş fi recunoscătoare dacă aş avea un răspuns din partea dumneavoastră. Vă mulţumesc anticipat, Camelia Danc” – Camelia, dacă corespondentului anterior îi reproşam că scrie proză în loc de versuri, ţie îţi imput faptul că alergi după rimă fără să transmiţi nimic cititorului în afara cîtorva dulci naivităţi. Nu ştiu ce vîrstă vei fi avînd dar versurile sînt mult prea şcolăreşti: „Şi plouă din nou peste suflete reci/ Iubirea se închide lustră ca într-un ghiveci/ O ploaie măruntă, aprigă şi târzie/ Ce-neacă amorul ce nu mai vrea sa vie./ Şi plouă din nou peste inimi sângerânde/ Oh, voi lacrimi amare din verile plăpânde/ Cum aţi putut lăsa şiroaie de cristal/ Să inunde al meu iubit mărgăritar?/ Şi plouă din nou pe strada mea pustie/ Gheaţa din cer se lasă peste vie/ Iarba cea verde, iubită de acasă/ Se lasă uitată în lumea cea trufaşă./ Şi plouă din nou, peste mine acum’/ Visuri îngheţate ce mă-ntorc din drum,/ Cântecul vieţii, cald şi duios,/ Pur ca zborul unui albatros./ Şi plouă din nou peste anii mei,/ Vestejiţi se duc, ca frunza din crâmpei,/ Ieri a fost ca azi, şi azi va fi ca ieri,/ O ploaie dulce-amară de ce vrei să mi-i iei? ş.a.m.d. Camelia, îţi lipsesc lecturile din poezia care s-a scris în limba română de la Dosoftei încoace. Aşadar, mai întîrzie, cu folos, prin bibliotecile publice. Te va ajuta să scrii altfel.

 

”Bună ziua!  Vă transmit ataşat câteva poezii proprii în speranţa publicării în revista dumneavoastră. Mă situez în admiraţia convorbirilor pe care le propuneţi lunar şi mi-aş dori să mă regăsesc şi eu în ele. Cu respect, Greşiţă Ioana Adnana” – Ioana, talent ai, nu scrii rău dar încă nu reuşeşti să-ţi controlezi întotdeauna fluxul liric. Din această cauză în versurile tale se simte uneori o frenezie gratuită care poate uşor să cadă în desuetudine sau, şi mai rău, în ilaritate. Citatul următor, din textul „Obuze de cuvinte” este, cred, edificator: „Mâinile-mi cu ochi strigă/ Şi plâng pe hârtia-ngălbenită./ Din gură îmi ies degete de cuvinte,/ Tot mai multe vor să scape,/ Brusc izbucnesc în lanţuri./ Lanţuri fără capăt, dar şi fără legături./ Mă înconjoară./ Din nas îmi curge un strop de viaţă;/ Se transformă treptat in râu,/ Mă-neacă în tinereţe./ Teama îmi smulge pielea/ Şi ţâşneşte lumină, deloc sânge./ Strălucirea-mi orbeşte paşii/ Şi picioarele-mi cad pe pământ.

Toate se pierd./ Mai rămâne doar inima./ Scriu cu cerneală de lacrimi/ Şi râd.” – Pentru că simt un oarecare talent poetic în tine, te mai aştept cu noi producţii lirice. Poate îţi voi rezerva o Antologie doar pentru tine.

 

În final îi transmit domnului Cătălin Rădulescu anunţul că am primit prozele trimise şi, aşa cum i-am promis, voi alege una, cea mai scurtă, pentru o viitoare antologie.

 

Curierul de ambe sexe este al cititorilor care doresc să se afirme în literatură. Cei care au îndrăzneala să ne convingă că au ceva de spus, cu talent pentru asta, trebuie să ne trimită cîteva texte (poezie, proză, teatru, eseu critic), scrise citeţ, lizibil, cu respectarea normelor gramaticale clasice, pe suport de hîrtie sau electronic (obligatoriu cu diacritice – TEXTELE FĂRĂ DIACRITICE NU SE PUBLICĂ!)  şi să aştepte un răspuns, care nu va întîrzia foarte mult. Ne interesează şi cîteva date despre autor. Cei ale căror texte ne vor convinge prin originalitate, concizie şi, mai ales, talent literar, vor intra în atenţia noastră, promovîndu-i la “Antologia curierului”. Manuscrisele se pot trimite pe adresa poştală, la sediul redacţiei, sau pe două e-mail-uri, nicu_sava@yahoo.com sau  convlit@mail.dntis.ro. Toate scrisorile îşi vor afla răspuns doar în paginile revistei.

 

 

ANTOLOGIA CURIERULUI

                            

La adăpostul perdelei

 

la adăpostul perdelei

m-am încăierat cu gândul de-a te vedea într-o zi

iubire inegală, ce nu-mi dădeai pace,

descompusă în factori

divizibili doar cu noi doi

te hrăneam din palmă, pe săturate

într-un joc fără reguli impuse

mi te imaginam uneori aşezând pe diagonală

energii primite de la admiratoare

 

te vulturai prin preajma mea nepăsător

de mă opream mai departe

să rămân descumpănită la răscruce de vise

imortalizând pe retină dorinţe succesive

pentru care aş fi calculat la nesfârşit volume şi arii

 

târziu am descoperit teorema iubirii absolute

n-am primit însă niciun Nobel

cum m-aş fi aşteptat

pentru că pe mulţi dintre participanţii la experiment

n-au mai putut fi găsiţi

nicăieri.

 

Denisa LEPĂDATU

 

 

Acolo

 

Pe umbra unui nor

am călătorit în visele tale,

am întrebat mirarea

zare înălţată dincolo de nori

de ce ai visele atât de zâmbitoare?

Mirarea a clipocit pe o lacrimă

luată din adierea unui măr înflorit

chiar în prag de primăvară,

în pâlpâirea culorilor

mi-a arătat

zâmbetul albinelor căutând nectare,

undeva, acolo

în nectarul culorilor

am găsit visul tău zâmbitor!

 

Martin CATA

Revista indexata EBSCO