Mar 22, 2018

Posted by in Panoramic editorial

Octavian MIHALCEA – Plurivalente regiuni crepusculare

 

Recenta apariție editorială a Ioanei Greceanu, volumul Noduri, verigi și răsuciri (Tracus Arte, București, 2017), asumă o exacerbare a interiorității care poate repune totul în discuție, astfel abordând lumea întru noi accepțiuni. Ceea ce este afară va fi resimțit ca supliciant, perpetuu prilej de ocultare, se pare singura soluție pentru ca poezia să producă nesfârșite imagini. Întâlnim în carte rechizitorii la adresa inautenticului, a tuturor măștilor și oglinzilor pe care le etalăm aproape cu voluptate. Angoasele se instalează profund în sufletul poetei. Solitudinea ia accepțiuni carnivore, pe fondul unui orizont pluvial accentuat, totul fiind înconjurat de semne ce prevestesc radicale izbucniri. Natura problematizantă a poeziei are în siajul său pericole știute și neștiute. Treptat, registrul nocturn acaparează mutabilul univers pe care îl populează eul poetic. Expresionismul versurilor Ioanei Greceanu este consonant cu acuta ideatică a extincției: “acum știu că nu suntem în stare/ să reîncepem trecutul/ memorez ceva inexistent: sentimente vechi de trei ani/ singurul sentiment nou: moartea/ această țară nu a fost inventată/ perfecțiunea ei ne face handicapați/ ubi essent umbrae?// eu tocmai trec dintr-o groapă în alta/ tocmai duc la îndeplinire omorurile ce-mi revin/ nu suntem uși de biserici/ singura ușă de biserică: moartea” (Suntem programați să scriem). Întâlnim frecvent aserțiuni lirice profund marcante prin extensiunile pe care le presupun: “(dacă mă sinucid, devin zeu: adică iubit necondiționat) (Un japonez). Paradoxurile iau valori ontologice. Dramatismul anumitor pasaje este greu de uitat. Ioana Greceanu e preocupată constant de problematica limitei, abordată tăios, fără rest. Aneantizarea nu este departe: “nimeni nimic/ nu mă mai atinge/ pentru că nu mai sunt o existență, ci doar un fragment/ rupt sfâșiat zdobit fărâmițat/ și nu mai am nici măcar suflet” (Nimic nu mă mai atinge). Nedisimulate ipostazieri clinice înfioară fundamentele volumului. Devitalizarea se conjugă cu asumatele tribulații sufletești. Impresionează credința în misiunea total aparte a poeziei. Multiplicitatea sensurilor are alături invariabila thanatică: “Fac o moartă/ plurisemantică/ o îngrop în cuvinte/ îmi rămâne o mână afară care tremură/ la orice atingere a îngerului/ Dar eu nu cunosc numele bolilor extrasenzoriale” (Fac o moartă). Estetizările se revendică, de asemenea, din regiuni crepusculare: “o furie culoarea iubirii, a ierbii încă verzi/ în această toamnă târzie și blândă/ neverosimilă pentru lumea aceasta/ două corpuri ca două litere mari caligrafiate frumos/ pe un pat alb/ care plutește în aer/ și arborii sângelui își scot fructele roșii din mine” (Se vede o lumină). Să amintim și de următorul aspect devoțional, cu valoarea unei particularizante pietà: “El a îngenuncheat la picioarele mele/ între canapea și masă/ eu l-am sărutat pe ochi și pe gură/ versurile acestea sunt garanția că acest lucru s-a întâmplat/ mai mult de atât poezia nu poate face” (Un nou prototip). Alchimizările se petrec constant, parcă între oglinzi cu accentuate virtuți morganatice. Discontinuitatea  pe care o întâlnim adeseori consonează cu dramatismul tutelar. Dereglările etalate s-ar putea încadra printre acele expresii caracteristice flagelantei decadențe, intervenind hiatusuri ființiale care înspăimântă. Zguduirile pot determina în orice moment năruirea. Insanitatea devine sursa unor exteriorizări lirice care presupun plurivalențe adeseori șocante. Tentația autosuplicierii intervine ca o consecință directă. Este dezvoltată fără întrerupere o complexă filosofie a negației. Accentele insuportabilului au caracter manifest: “vorbesc cu mine însămi/ de parcă ar fi pe viață și pe moarte” (Autoscopică). Soluțiile  artificiale rezonează cu intens amintitele încheieturi. Pe fundalul datelor expuse, menținerea echilibrului are valoarea unei considerabile performanțe. Cartea Ioanei Greceanu, Noduri, verigi și răsuciri, cu deja tradiționalele tușe nemiloase, constituie o figură aparte printre mult prea numeroasele minimalisme poetice înconjurătoare.

Revista indexata EBSCO