Mar 22, 2018

Posted by in Panoramic editorial

Marius CHELARU – Edituri moldave, autori moldavi

 

Osip Mandelştam, Veacul meu, fiara mea, poeme, traducere, prefaţă, tabel cronologic şi note de Leo Butnaru, Editura Alfa, Iaşi, 2016, 340 p.

 

În colecţia „Sublimia carmina”, a editurii Alfa, despre care am mai scris (semnalînd volumele: Mihai Eminescu, Poezii, William Shakespeare, Sonete, Serghei Esenin, Poezii şi poeme, Marina Ţvetaeva, Singură în noapte, şi Vladimir Maiakovski, Vioara şi ceva nervi), a apărut în 2016 şi Osip Mandelştam.

Poet, prozator, traducător, eseist, Osip Mandelştam s-a născut la Varşovia şi a murit în GULAG. A frecventat, intermitent, diverse cursuri şi prelegeri cursuri la universităţile din Paris (1909–1910), Heidelberg (1911–1917), Petersburg. A început să scrie în 1906, debutînd în 1910. După ce, în 1930, a scris A patra proză, criticînd regimul bolşevic, iar în 1933 un poem invectiv la adresa lui Stalin, în 1934 a fost arestat, exilat în Uralul de Nord, apoi la Voronej, pînă în 1937. Acolo a scris Caietele de la Voronej, care au apărut postum, în 1966. În mai 1938 a fost din nou arestat, şi, curînd, a murit cu sănătatea fizică şi psihică profund deteriorate, într-un lagăr de lîngă Vladivostok.

Versurile poetului sînt transpuse în limba română de Leo Butnaru, cel care, în prefaţă, îl citează pe A.E. Baconsky (în Panorama poeziei universale contemporane, o antologie amplă, devenită faimoasă în epocă, îl antologhează şi pe poetul despre care vorbim acum, prezentarea sa de două pagini constituind prima abordare a scrierilor acestuia la noi), care spunea: „E greu de stabilit apartenenţa lui Mandelştam la unul din curentele literare ale vremii; precum majoritatea marilor poeţi contemporani, în opera lui pot fi identificate aspecte ale multor orientări poetice de la începutul secolului”, şi continuînd: „dar dincolo de toate, personalitatea lui se constituie singulară pe un teren autonom”.

De altfel, în studiile/ antologiile sale cu şi despre avangarda/ poezia rusă în general, Leo Butnaru s-a mai oprit la Osip Mandelştan, notînd, ca şi Baconsky, legăturile poeţilor ruşi ai vremii cu simbolismul, akmeismul (curent literar izvorît în 1912, în „Atelierul poeţilor”, între care se aflau şi Ahmatova, şi Mandelştam, şi alţii), futurismul ş.a.

Paginile lui de început ale lui Leo Butnaru pot ajuta cititorul să se apropie şi de epoca, de mediul, dar şi de poezia, de volumele publicate de Osip Mandelştam şi etapele sale de creaţie/ de viaţă, „jocul” autorităţilor bolşevice între acceptare şi condamnarea sa pentru unele poeme (de pildă Leningrad, care, după ce a circulat în samizdat, a fost cumva, „legalizat” de putere), arestările, ultima, în 1938, fiindu-i fatală.

Nu mai ştiu exact cînd am citit prima oară din Madelştam (în volum, a mai apărut la noi în 1980 – Silentium, la editura Univers”, şi 1984 – Versuri – la editura „Albatros”, în  colecţia „Cele mai frumoase poezii”). Dar şi azi, cu gîndul şi la vremurile tulburi, complicate şi apăsate de tot felul de schimbări dramatice în care a trăit, cînd vieţile se răsturnau de-a valma în haos, am recitit cu plăcere aceste pagini scrise de un poet complex, interesant, a căror semnalare o închei cu un îndemn la lectură, şi cu un fragment din poemul al cărui prim vers dă titlul volumului: „Veacul meu, fiara mea, cine ar putea/ Să privească pupilele tale/ Şi cu sîngele tău de a încleia/ Vertebrele-a două veacuri fatale?”; şi un fragment din poemul amintit contra lui Stalin, care a circulat clandestin, recuperat din arhivele NKVD-ului, abia în 1989: „Noi trăim fără-a simţi ţărîna ţării sub picioare/ Vorbele noastre la zece paşi nu se aud, nu ţin,/ Iar cînd ne-ncumetăm la un sfert de întrebare,/ Ni se-aminteşte de munteanul din Kremlin./ Degetele groase i-s grase, cît viermele fiecare,/ Şi cuvintele grele aduc a puduri apăsătoare,/ Zîmbitorii săi ochi par de gîndac pal-venin/ Şi turetcile cizmelor îi sînt smolit-lucitoare.// iar în juru-i adunătura de mahări-gît-subţire,/ El cu servituţi de juma-oameni se joacă dezinvolt. […]/ Orice execuţie – pentru el e trai-mălină-pe tort/ Şi lat este pieptul lui de osetin.”

 

Eugen Dimitriu, Eroi fălticeneni în Primul Război Mondial, prefaţă (Pledoarie pentru neuitare): Elena Brînduşa Steiciuc, Editura Lidana, Suceava, 2017, 158 p.

 

Eugen Dimitriu, la venerabila vîrstă de 94 de ani, ca „un cavaler din alt veac, neobosit în lupta cu morile de vînt ale memoriei” (Elena Brînduşa Steiciuc), cercetează fără hodină istoria locurilor în care şi-a trăit tinereţea, din zona Fălticenilor, publică, iată, un alt volum, de data aceasta despre Eroi fălticeneni în Primul Război Mondial. Autorul vorbeşte despre devotamentul fără limită al oamenilor de atunci (unii dintre ei din familii cunoscute şi prin contribuţia în domeniul culturii, literaturii – de pildă Eugen Lovinescu, cumnata, Ana – mama lui Horia şi Vasile Lovinescu –, şi sora sa, Antoaneta, mama lui Anton Holban, pictorul Aurel Băeşu, Alexandru Alger, bariton la Opera din Bucureşti ş.a.), conştienţi de pericolul uriaş prin care treceau nu doar ei şi familiile lor, ci ţara întreagă, despre putere de sacrificiu şi patriotism.

Cartea cuprinde, după prefaţă şi cuvîntul de început al autorului, 43 de „medalioane” biografice, pentru care oferă şi iconografie bogată şi valoroasă (şi) din punct de vedere documentar, dedicate unor oameni de toate categoriile sociale, cei mai mulţi, spune autorul, oameni simpli, care au rămas în istorie drept „eroi” ai neamului nostru din vremea primei conflagraţii catalogate drept „mondială” din secolul al XX-lea,

Pe unii din cei evocaţi Eugen Dimitriu i-a cunoscut personal, altora le-a cunoscut familiile („dintre orăşenii evocaţi, unii au supravieţuit […], i-am cunoscut şi ne-am împrietenit”, „unii odihnesc în cimitirele tîrgului, iar urmaşii ne-au pus la dispoziţie date importante despre viaţa lor, ne-au oferit poze şi alte documente demne de a figura în muzee”), aşa încît datele pe care le-a folosit sînt din sursele cele mai potrivite pentru scopul pe care şi l-a propus.

Este o carte care oferă lectorului nu doar prilejul de a se apropia cu gîndul, şi citind despre viaţa acestor „personaje” ale cărţii lui Eugen Dimitriu (fost deţinut politic, care a „plătit” cu vîrf şi îndesat şi prin ani de temniţă şi prin persecuţii de tot felul, în perioada dinainte de 1989), de acele vremuri în care prin „jertfa supremă a sute de mii de ostaşi, ţinuturi româneşti ocupate de străini au revenit la patria mamă, după un război crîncen”, ci şi multe detalii aparte pe care autorul le pune la îndemîna noastră.

 

Elena Pintilei, Adriana Chindriş, „Crai nou” (1989-1991). Bibliografie, Editura George Tofan, Suceava, 2015, Elena Pintilei, „Crai nou” (1992-1993). Bibliografie, Editura Muşatinii, 2010, 360 p., Adriana Chindriş, „Crai nou” (1994-1995). Bibliografie, Editura Muşatinii, 2016, 424 p.

 

Cele două autoare au semnat volumul care tratează primii ani din viaţa cotidianului „Crai nou”, 1898-1991, apoi împărţindu-şi următoarea perioadă, pînă 1995, în alte două volume semnate separat. Toate au apărut sub egida Bibliotecii Bucovinei „I.G. Sbiera”, din Suceava.

În primul volum sînt cîteva texte introductive necesare pentru a înţelege cum s-a ajuns la „Crai nou”. Astfel, Ion Paranici scrie despre cum, la 26 august 1946, apărea la Cîmpulung Moldovenesc, atunci capitala judeţului, ziarul „Lupta poporului”, care apoi s-a mutat la Suceava, pînă în 1952. Apoi numele cotidianului a devenit cotidianul „Zori Noi”, din 1952 pînă în 1989. Pe 23 şi 24 decembrie a apărut cu numele „Suceava”, pentru ca, din 25 decembrie 1989, să poarte numele „Crai nou”.

Primul (care are în vedere numerele de la 1/ dec. 1989 la 518/ decembrie 1991) volum este structurat astfel: Scurt istoric al presei sucevene, de Ion Paranici, 60 de ani de ziar cotidian în Bucovina, de Dumitru Teodorescu, Sentimentul demnităţii, sentimentul adevărului – un text apărut nesemnat în ziar, apoi trei texte semnate de Ion Paranici: O şansă nouă independenţei, „Crai nou” – 2000, Un început numit „Suceava, apoi Cu respect faţă de cititori şi adevăr, de Costache Clement, notă asupra ediţiei, lista abrevierilor, pseudonime. Pe urmă sînt articolele/ textele apărute în cotidian, pe categoriile: I. Literatură (, în două secţiuni, 1. Limba română, cu subtitluri ca: poezie, istorie literară, manuscris. ş.a., şi 2. literatura străină), II. Istorie (a românilor, a Bucovinei, universală), III. Viaţă culturală şi spirituală, IV. Artă, V. Educaţie. Învăţămînt, VI. Asistenţă socială şi protecţia copilului, VII. Ştiinţe teoretice şi naturale, VIII. Ecologie generală. Climat. Mediu. Poluare. Dezastre naturale, IX. Sănătate, X. Politică. Organizaţii politice. Organizaţii de masă, XI. Minorităţi, XII. Stat şi drept, XIII. Viaţa economică a judeţului Suceava, XIV. Statistică, XV. Religie. Biserică. Instituţii religioase, XVI. Opinii. Atitudini, XVII. Corespondenţă. Poşta redacţiei, XVIII. Recreere. Divertisment. Sport, XIX. Iconografie, XX. Fapt divers, XXI. Ştiri externe, XXII. Culinar, XXII, Necrolog, comemorări, şi, în final, indice de nume.

Celelalte două volume semnalate au în vedere bibliografia pentru numerele 519/ 7. ianuarie 1992 – 768/ 31 decembrie 1992, al treilea an de apariţie, şi 769/ 5 ianuarie-1024/ 31 decembrie 1993, anul al patrulea de existenţă al ziarului. Cel de-al doilea are în vedere anii V-VI, de la numerele 1025/ 4. ianuarie 1994 – 1281/ 30 decembrie 1995.

Ambele volume sînt structurate la fel (după abrevieri, pseudonime şi nota asupra ediţiei) – apoi articolele/ textele apărute în cotidian, pe categoriile: I. Limba şi literatura română (cu subtitluri ca: poezie, manuscris. Documente, memorialistică ş.a., şi, în final, citate, moto, aforisme, traduceri), II. Interviu, III. Istorie (a românilor, a Bucovinei, Arheologie, heraldică, filatelie), IV. Viaţă culturală şi spirituală, V. Artă, VI. Români din afara graniţei (Basarabia şi Nordul Bucovinei), VII. Educaţie. Învăţămînt. Instruire, VIII. Asistenţă socială şi protecţia copilului. IX. Ştiinţe teoretice şi naturale, X. Ecologie generală. Climat. Mediu. Poluare, XI. Sănătate, XII. Politică, XIII. Minorităţi, XIV. Servicii şi societăţi secrete, XV. Fenomene paranormale, XVI. Stat şi drept, XVII. Viaţa economică a judeţului Suceava, XVIII. Statistică, XIX. Sondaj, XX. Opinii. Atitudini. Drept la replică. XXI. Religie. Instituţii religioase, XXII. Corespondenţă. Poşta redacţiei. Semnale, XXIII. Recreere. Divertisment. Curiozităţi, XXIV. Sport, XXV. Mass-media, XXVI. Sărbători prilejuite de zilele naţionale şi internaţionale, XXVII. Iconografie, XXVIII. Varia, XXIX. Ştiri externe, XXX. Necrolog. Comemorări, şi, în final, indice de nume.

Este o muncă care necesită atenţie, documentare, şi care pune la dispoziţia celor interesaţi felul în care a fost reflectată viaţa judeţului Suceava, în principal, şi nu numai, în „Crai nou”, felul în care a evoluat chiar conţinutul ziarului/ felul în care s-a scris, colaboratori, echipa redacţională ş.a., o bibliografie completă, un material util, sistematizat. Şi, nu în ultimul rînd, merită şi semnalată.

 

Teodor Pracsiu, Spiritul şi oglinda, publicistică, Editura PIM, Iaşi, 2016, 154 p.

 

                Este lesne de constatat că între acest volum şi Ochiul de veghe (2015), pe care l-am semnalat cu ceva timp în urmă, dar şi Refracţii critice (2013) sînt asemănări şi în structură, şi în ce priveşte ideile exprimate/ viziunea autorului, cum, de altfel, şi acesta scrie şi în Argument. Astfel, prima parte cuprinde texte despre autori „cu anvergură literară şi cu o anume notorietate în spaţiul spiritului precum şi Teatrului Victor Ion Popa”, iar a doua parte texte „pe teme de instrucţie şi educaţie”, majoritatea apărute deja în „Tribuna învăţămîntului”.

Pentru prima parte (intitulată Cărţi şi destine) alegerile autorului sînt: Eminescu, Ion Gh. Pricop, Petruş Andrei, Gruia Novac, Eugen Simion, Daniel Dragomirescu, Gheorghe Alupoaei, Mihai Luca, Avram D. Tudosie ş.a. – aşadar, în cea mai mare parte, în legătură cu arealul în care vieţuieşte. Mai sînt texte despre „Academia de la Bordea” şi „Teatrul „Victor Ion Popa”.

A doua parte (Turnul de observaţie) este o „privire” a unui  om implicat decenii în munca cu elevii, în şcoală, în procesul de învăţămînt, pe tot felul de teme – de la principiile  care  ar trebui să stea la baza sistemului de educaţie românesc, dar politicienii reuşesc, guvern după guvern, să… uite de ele, uneori în proporţie destul de mare, sau să le înţeleagă trunchiat, la bacalaureat, „filosofia şefului de promoţie”, relaţia şcoală-familie, cum citesc/ scriu elevii ş.a..

Reiterez, dată fiind similitudinea structurală şi ideatică cu volumele amintite la început, ce am spus şi atunci, anume că nu ar fi rău ca astfel de cărţi să fie între lecturile celor care, după criterii nu din cale afară de fericite, eufemistic vorbind, ajung să decidă destinele învăţămîntului românesc. Adică ale generaţiilor de copii ai noştri şi ale celor care le conduc paşii pe timpul anilor de şcoală. Asta dacă politicienii chiar îşi doresc să priceapă ce şi de ce trebuie făcut un pas sau altul. Însă „lecţia” trecutului nu prea ne dă speranţe că aşa ceva s-ar întîmpla prea curînd…

 

Gheorghe Boancă, Sºtan spintecătorul din Carpaţi, Editura Adi Center, Iaşi. 2015, 198 p., De-ale noastre, StudIS, Iaşi, 2015, 116 p.

 

Gheorghe Boancă rămîne iremediabil legat – şi asta, pentru felul lui de a fi, este poate cel mai potrivit „drum” pe care poate călători – şi în scris de felul în care şi pictează. De altfel, în acelaşi limbaj sînt scrise şi paginile despre care facem vorbire acum.

„Cred că unele persoane trecute mai demult, sau recent, în lumea umbrelor, cînd este vorba să se spună despre ele, mai ales în scris, caută să zădărnicească, sau măcar să amîne, cîtuşi de puţin, amintirea despre ele”, scrie autorul în cuvîntul său de deschidere la proza Sºtan spintecătorul din Carpaţi. Personajul principal (despre care autorul spune că l-a cunoscut „îndeaproape”) aflăm că s-a născut în 1938, în „localitatea Cea Vrăjită”, ca al şaptelea fiu dintr-o familie de oameni gospodari, care i-au pus numele de Gheorghe. Apoi, ca şi alţi bărbaţi ai neamului, şi tatăl, pe care îl chema tot Gheorghe, pleacă pe front de unde se întoarce după şapte ani de lagăr, timp în care veniseră „comuniştii”, „Colectivizarea”, curtea rămăsese golită de animale, pămîntul luat, şi familia lui a ajuns batjocorită de „golani şi de slugoi”… Şi povestea curge, „Spintecătorul”, „copil nătîng”, ajunge la şcoala sanitară, învaţă să „spintece”, „să scoată maţele la morţi afară”, se angajează „casap şi laborant”, se însoară cu Viorica, are o fată… Şi lăsăm eventualii cititori să descopere cum şi-a trăit acesta viaţa, cîtă şi în ce fel i-a fost dată, şi între ce fel de oameni şi în ce vremuri pînă ce i-a dat să închidă ochii, şi cum s-a petrecut asta.

De-ale noastre e o colecţie de texte versificate, stil catren, scrise în acelaşi limbaj cu care a obişnuit pe cei care îl cunosc Gheorghe Boancă, un autor pitoresc, popular, în care umorul se îmbină cu sarea şi piperul, şi cu… să le zicem „picanterii” mai mult sau mai puţin „condimentate”, şi titluri pe măsură (Măi Gîgă, Aoleu, Fa, Ileană, Nemăritată, Te burici, Cu cîrnaţu’, Am drojdit ş.a.). Încheiem cu un text, şi cu titlu de exemplu – Ca boul: „Nu te mai uita la mine/ Că te-ai făcut de ruşine/ îndată te-ai întins pe pat/ Şi ca boul te-ai culcat”.

Revista indexata EBSCO