Mar 22, 2018

Posted by in LITERATURA UNIVERSALA

Michael SCHMIDT

S-a născut în Mexic, în 1947. A studiat la Harvard şi la Colegiul Wadham, Oxford. Este profesor de poezie la Universitatea din Glasgow, şi „writer-in-residence” la Colegiul  St John din Cambridge. În 1969 a înfiinţat editura Carcanet Press Limited, pe care o conduce în calitate de director managerial şi editorial; din 1972 este fondatorul şi editorul general al publicaţiei PN Review. Antologator, traducător, translator, critic şi istoric literar, deţine titlul de Fellow al Societăţii Regale de Literatură;  în 2006 i s-a decernat distincţia O.B.E. pentru serviciile  aduse  poeziei.

 

AGATHA

 

Cum e în rai, Agatha?

Te văd cu pantofii  ăia tîrşîiţi şi strîmţi, bălăbăniţi acum

Nu peste zidul locului de joacă (cu genunchii ascuţiţi

Şi fusta uzată din serj, de la uniforma şcolară)

Chiar dincolo  de norul negru nemilos pe cerul albastru.

Se balansează încoace şi încolo, încoace şi încolo, ce vezi tu

Atît de sus peste capul meu, şi a copacului şi a dealului?

 

Eu jos aici, asta e casa ta, e Dorcas, pisica ta şchioapă

Cu  mustăţi doar pe partea stîngă

Şi cu coadă ruptă? Poţi să ne vezi, vrei să ne vezi acum,

Rechemaţi  de  clopoţelul şcolii, de mirosul de asfalt

Înmuiat la  soare, de aburul efulgent,

Sau  păleşte totul, a pălit, a pălit? Dacă-i aşa,

Dacă ochii tăi  s-au rupt de noi,

Îşi astîmpără foamea cu cerul ăsta întreg, şi albastru,

De parcă n-ar fi fost niciodată,

Unde stau, unde obişnuiai să stai pe zid?

 

Cum e dragă Agatha, slăbănoago,

Cu coaste  ascuţite sub flaneaua  pătată, cu pieptul plat

cu sfîrcuri înţepenite ca nişte plasturi rotunzi,

Ca valvele, ca bănuţii lipiţi uşor de nisipul moale?

(Ne-am  plimbat pe ţărmul neted din Capistrano

Adunînd dolari pudraţi cu nisip negru şi scoici ca nişte pălării conice;

La început am fost cinci şi şase, apoi şase şi şapte.)

Cum e Agatha, tu cea cu  buze drepte, strînse pungă, şi ochi cenuşii,

Privind lung cerul cu totul nou pentru tine dar şi  tu nouă pentru el?

 

Şi cum e fără mine, Agatha dragă?

Ce culoare mai are părul tău acum, cum îl mai porţi?

Tot în cozi, sau  prins,  coc sau coadă de cal?

Stau sub norul tău şi întreb şi tot întreb.

Stau sub norul tău şi tot întreb.

 

 

ÎN  COLIBA  TĂIETORULUI DE LEMNE

 

În coliba tăietorului de lemne,  saltelele erau umplute

Cu frunze de  fag şi mireasma lor. Zăpada viscolită

Acoperea fereastra,  bloca uşa, noi respiram

mulţumită  hornului din piatră. De fapt,

Nu era chiar frig, aveam butoiul,

Carnea de vită sărată, lada cu pîine.

Orele, orele

Cum mai încetineau ele pasul, şi nopţile, apoi săptămîna,

Cum încetineau ele toate pasul

La respiraţia din întuneric, urcînd şi coborînd,

La pulsul care abia se simţea la încheietura mîinii şi la tîmplă.

 

Păreau zile nesfîrşite, nu apucam  să le numărăm,

Nu discutam  în întuneric, nu ne atingeam.

Fagii îşi spuneau rugăciunea  la vremea lor,

Din primăvară  pînă-n toamnă  mereu şi mereu.

Tăiaţi

Înainte  să se golească de sevă,  erau

Plini de viaţă şi în întuneric

Hibernam şi nu ne temeam

Fiindcă frunzele de fag îşi depănau  povestea

Şi cînd aţipeam  din nou se iveau pe crengile noastre,

Şi în aerul plăcut ne legănam, frunzele fagului  se făceau roşii

la început, apoi  se înverzeau, mai apoi se făceau arămii şi păsările vesele

Mişunau printre ele, cocoţate, ascuţindu-şi ciocurile pe degetele noastre.

Crengi  de fag eram, schelete de  copac, dumbravă îmbietoare.

Ce mult am dormit! Cum s-au mai folosit de noi!

Fără acele saltele nu am fi supravieţuit.

Acum suntem catarg şi nuc şi frunziş, creanga lor, copacul lor.

 

Traduceri: Olimpia IACOB

 

(Michael SchmidtThe Stories of My Life. Smith|doorstop. Copyright ©Michael Schmidt. Supported by Arts Council England, 2013)

Revista indexata EBSCO