Mar 22, 2018

Posted by in Istorie literara

Vasile MOIȘ – Adevăruri despre secui și urzelile din spatele lor

 

Nu este deloc dificil, pentru oricine, să înţeleagă că ţelul suprem al Budapestei, de la Trianon încoace, este secesiunea Ardealului, urmată de o unire a acestuia cu Ungaria. Ar trebui sa ne fie foarte clar că oricîte drepturi vor obţine cetăţenii români de etnie maghiară, ei nu vor fi mulţumiţi pînă cînd Ardealul nu va fi anexat Ungariei. Cu toate că a avut loc Al Doilea Război Mondial din care Ungaria a ieşit învinsă iar frontiera actuală cu România a fost stabilită prin Pacea de la Paris, din 1947, Trianonul a rămas pentru unguri o psihoză naţională şi vor, cu orice preţ, să desfiinţeze un tratat devenit istorie, care nu mai are nici un efect.

Din această perspectivă, autonomia Ţinutului Secuiesc este o ciorbă propagandistică cu iz horthyst, reîncălzită, menită să mascheze acţiunile iredentiştilor maghiari şi a susţinătorilor lor, prin care se urmăreşte dezmembrarea României.

Secuii au fost folosiţi, întotdeuna, drept carne de tun de către autorităţile maghiare de la Budapesta, care i-au asmuţit împotriva românilor ori de cîte ori au avut ocazia. Exemplul clasic este deturnarea faimoasei Adunări a secuilor de la Lutiţa, din data de 16 octombrie 1848, convocată de către Berzenczei Laszlo, comisar al lui Lajos Kossuth. Acesta a fost trimis în Ardeal să recruteze, dintre secui, un regiment de husari, să desemneze un nou guvern provizoriu la Cluj şi să înfiinţeze un comandament secuiesc de război. Comisarul Berzenczei i-a instigat pe cei 30.000 de secui, participanţi la adunare, să nu mai accepte autoritatea guvernului provizoriu de la Cluj, să depună jurămînt de credinţă faţă de guvernul Kossuth de la Debrecen şi să pornească împotriva românilor. Berzenczei l-a numit comandant al trupelor secuieşti pe colonelul Sandor Zsombori, şeful unui regiment secuiesc de graniţă. Secuii au ars localităţile Souaş, Iernut, unde au ucis 20 de români neînarmaţi, Saula, Cipău şi Ogra, unde au căsăpit 43 de români neînarmaţi, după care au continuat marşul spre Reghin, locuit în acel moment, în majoritate, de saşi. Armata secuiască, formată din 10.000 de luptători, a învins, la Sîntioana, trupa de 1.300 de grăniceri români, conduşi de colonelul Urban, care apărau Reghinul, a intrat în oraş, l-a prădat şi l-a ars, ucigîndu-i pe toţi românii întîlniţi în cale. Apoi, secuii au ars localităţile Niraşteu (Ungheni), Archiud, Grebenişul de Cîmpie şi multe alte sate. Pînă în 16 decembrie 1848, trupele secuieşti au prădat şi au ars peste 100 de localităţi româneşti şi săseşti.

În anul 1990, sub privirile indiferente ale noilor autorităţi române, ungurii au dezvelit un monument la Lutiţa în cinstea (!) secuilor care au depus jurămîntul de credinţă faţă de Lajos Kossuth, la 16 octombrie 1848, adică a trupelor care au prădat şi au ars peste 100 de localităţi româneşti şi săseşti şi care au ucis sute de români şi de saşi neînarmaţi.

Azi, nu mai putem discuta despre secui, ei au fost maghiarizaţi în totalitate, astfel că se pune problema, culmea absurdului, autonomiei unui „Ţinut Secuiesc” în care nu mai vieţuieşte nici un secui! Neruşinarea iredentiştilor nu are limite! Ei vorbesc despre autonomia Ţinutului Secuiesc în condiţiile în care Scaunele Secuieşti istorice au fost desfiinţate de către Regatul Ungariei prin Legea din 1876 şi înlocuite cu alte entităţi administrative, comitatele, pe considerentul că scaunele aparţin feudalismului timpuriu. Nici un secui nu a protestat atunci împotriva desfiinţării scaunelor şi a privilegiilor istorice! Singurul care a încercat salvarea scaunelor secuieşti, a fost un român, Aurel C. Popovici, prin Proiectul de reorganizare a Austro-Ungariei, intitulat Statele Unite ale Austriei Mari, publicat în anul 1906, în care a propus ca „scaunele secuieşti să fie una din cele 15 ţări alcătuitoare ale confederaţiei”. Autorităţile maghiare s-au opus cu vehemenţă oricărei reînvieri a scaunelor secuieşti şi redobîndirii drepturilor istorice.

În cele aproape trei decenii de la evenimentele din decembrie 1989, România a reuşit să evite dezmembrarea, însă nu a reuşit să contracareze, în mod eficient, planurile urzite de către diverse medii politice ostile, menite să o aducă în stare de colaps.

Autonomia Ţinutului Secuiesc, ”ţara mamă din interior”, este doar un capitol, un plan de etapă, din strategia concepută de inamicii istorici ai ţării noastre, care nu se vor împăca niciodată cu gîndul existenţei unui stat al românilor, independent, suveran şi unitar, chiar în inima Europei. Cu cît timpul trece, românii îşi dau seama că regimul politic instaurat în decembrie 1989 şi-a epuizat resursele materiale şi umane şi nu este capabil să-şi reproducă funcţiile sociale. După căderea Cortinei de Fier, în Europa, doar Germania s-a unificat, în timp ce alte ţări au făcut implozie. În acest context, dezmembrarea României ar satisface numeroase interese în Ungaria, Germania, Ucraina şi Rusia, dar şi în Uniunea Europeană.

 Gestul ambasadorului SUA în România, domnul Hans Klemm, care în septembrie 2016 s-a fotografiat alături de steagul Ţinutului Secuiesc, este plin de semnificaţii! Explicaţia că a fost luat de valul simpatiei şi căldurii gazdelor sale şi a acceptat să ţină steagul „din politeţe” nu a convins pe nimeni. În timp ce ambasadorul american de la Bucureşti era oaspetele etnicilor maghiari, ambasadorul american de la Chişinău, domnul Jim Pettit, a pledat pentru moldovenism şi împotriva unirii Moldovei cu România. Nimic nu este întîmplător! Ambasadorul Pettit a fost Şef Adjunct al Misiunii la Ambasada SUA din Kiev (2007-2010), Consul General la Ambasada SUA din Moscova (2003-2007) şi Consul General la Ambasada SUA din Viena (1999-2003). El a mai avut două misiuni la ambasada SUA din Moscova. Cu ocazia Zilei independenţei din 2016, ambasadorul Pettit a declarat la Chişinău textual: “Moldova nu este România, Moldova îşi are propria sa istorie şi propriile sale provocări, printre care este faptul că Moldova este o ţară multietnică cu oameni care vorbesc limbi diferite şi desigur, mai este şi problema transnistreană, care nici măcar nu este sub controlul Guvernului central, dar care are nevoie de un statut special, dar un statut special în cadrul Republicii Moldova.” Domnul ambasador a uitat de istoria formării Statelor Unite ale Americii, de rasele şi etniile care compun această mare democraţie şi de faptul că, în pofida originii cetăţenilor, există o singură limbă oficială, limba engleză, în care se desfăşoară politica, administraţia, învăţămîntul şi justiţia. Ca să nu rămînă mai prejos, Vladimir Putin i-a făcut cadou lui Igor Dodon, preşedintele Moldovei, o hartă a Moldovei Mari care cuprinde şi teritorii din România. De altfel, preşedintele Republicii Moldova a declarat, cu mult tupeu, că România deţine teritorii care aparţin Moldovei şi regretă că Imperiul Rus s-a oprit la Prut, în anul 1812, cînd a anexat Basarabia.

În condiţiile în care specialiştii manipulării maselor de oameni ignoranţi au reuşit să creeze primăveri portocalii din Ucraina pînă în ţările arabe, ei ar putea destabiliza şi România. Teoria conspiraţiei nu acoperă, însă, prostia şi incompetenţa clasei politice româneşti. Nu întîmplător, Mark Twain spunea: „Să zicem că eşti un idiot! Şi să zicem că eşti politician! Dar, asta înseamnă să mă repet.” Întrebarea care rămîne este de ce şeful guvernului de la Bucureşti a fost demis exact în ziua de 16 ianuarie 2018, cînd se ştia că a doua zi trebuia să se întîlnească, la Palatul Victoria, cu primul ministru al Japoniei?! Coaliţia aflată la putere n-a realizat importanţa primei vizite oficiale în România a unui premier nipon, omul care conduce administraţia celei de-a treia economii a lumii!

Ungaria, în schimb, ştie că profite de orice conjunctură internaţională pentru a-şi întări poziţia. Sub privirile indiferente ale clasei noastre politice, Imperiul Rus şi-a creat la Budapesta un cap de pod şi l-a transformat pe Victor Orban, primul ministru maghiar, un pion neînsemnat, într-un nebun periculos pe tabla de şah a politicii europene. Cum zona noastră a fost tot timpul un iarmaroc pentru tocmeli între marile puteri, iar Ungaria a profitat de orice prilej pentru a-şi manifesta poziţia revizionistă faţă de Transilvania, ne putem aştepta la surprize foarte neplăcute!

Proiectul autonomiei Ţinutului Secuiesc trebuie tratat cu foarte mare atenţie deoarece în luna februarie a acestui an, 2018, vor veni în vizită la Budapesta atît Vladimir Putin, atotputernicul preşedinte al Federaţiei Ruse, cît şi Donald Trump, preşedintele republican al SUA, un personaj atipic, cu reacţii imprevizibile. Gazdele vor avea toate condiţiile să pună pe tapet problema autonomiei etnicilor maghiari din România, acceptată de Moscova fără nici o rezervă, în timp ce Donald Trump nu are nici un interes major să se opună. Factorii de decizie din România nu trebuie să uite că ungurii au construit în SUA, cu migală şi cu foate mulţi bani, un lobby republican uriaş şi foarte ambiţios, al cărui ţel este refacerea Ungariei Mari. Budapesta a învăţat la perfecţie să aplice sistemul ”Mata Hari”, adică să pună la bătaie fonduri şi femei frumoase pentru cîştigarea de partea Ungariei a politicienilor cu putere de decizie şi a mass mediei străine.

Aşa se explică faptul că James Byrnes, secretar de stat în administraţia americană în anii 1945-1947 şi care participase personal la luarea deciziilor înscrise în Tratatele de pace de la Paris, a declarat ulterior că: “Ziua de 10 februarie (10 februarie 1947, cînd au fost semnate Tratatele de Pace de la Paris, n.a.) a fost rezultatul unei lungi şi plictisitoare serii de conferinţe, reuniuni, discuţii contradictorii, care s-au derulat într-un climat cu totul altul decît cel cordial, întrerupt de continue suspiciuni nejustificate care au făcut o atmosferă apăsătoare şi au împiedicat ca bunele intenţii iniţiale să prevaleze (…) evenimentul care s-a realizat la 10 februarie ar putea avea o influenţă tragică asupra viitorului lumii (…) tratatele de la Paris nu sînt altceva decît preludiul unor alte catastrofe (…)nu trebuie să se întîrzie cu revizuirea tratatelor, dacă se iveşte ocazia trebuie profitat – daca ea nu apare, atunci trebuie provocată”. Aceste alegaţii sînt dovada peremptorie că demnitarul american a fost stimulat să-şi schimbe propriile păreri, vorba unui preşedinte al SUA, George W. Bush, care spunea: „am păreri ferme dar nu sînt întotdeauna de acord cu ele”.

Iată de ce am considerat o datorie de onoare, faţă de opinia publică, să facem cunoscute adevărurile despre secui, despre urzelile care se ascund în spatele proiectului autonomiei Ţinutului Secuiesc şi despre manevrele plănuite pentru destrămarea României.

Revista indexata EBSCO