Mar 22, 2018

Posted by in Ex libris

Gellu DORIAN – Exerciții de neclintire – Opus primum – 1999-2017

 

Recent a apărut la Casa de Editură Max Bleher din Bucureşti o antologie de poezie a poeţilor laureaţi la primele nouăsprezece ediţii ale Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu”, secţiunea dedicată poeţilor debutanţi editorial, premiu aflat vremelnic în administrarea Memorialului Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu”. O primă antologie a acestor poeţi a apărut acum zece ani, în îngrijirea mea, editată de aceeaşi instituţie. Prezenta antologie – Exerciţii de neclintire –  include douăzeci şi nouă din cei 30 de poeţi laureaţi ai acestui important premiu. Despre toţi am scris de-a lungul timpului la această rubrică, cronicile respective apărînd în două volume publicate între timp la două edituri ieşene.

Îmi propusesem ca după publicarea celui de al doilea volum din Cititorul de poezie, apărut la începutul acestui an la Editura Junimea din Iaşi, care include debutanţii despre care am scris în intervalul decembrie 2008 – decembrie 2017, să încep o nouă rubrică, tot aici, în „Convorbiri literare”, care să se numească Pe urmele debutanţilor, în care mi-am propus să urmăresc evoluţia celor mai buni dintre ei şi motivele care i-au făcut pe alţii să renunţe. O datorie cam forţată şi grea, poate şi din cauza imposibilităţii de a avea informaţii despre toţi sau, cine ştie, din ingratitudinea unora (la care nici nu m-am aşteptat, dar totuşi) faţă de eforturile mele de a-i urmări cu atenţie şi a-i citi şi scrie despre cărţile lor. O fac, într-un fel, succint acum, aici, în ideea că poate în viitor, după ce voi achiziţiona cele mai multe cărţi ale acestor poeţi, care, în fond, sunt viitorul poeziei de mîine şi în perspectivă trecutul pe care alţii, ca ei acum, îl vor ignora sa nu.

Antologia de faţă are un cuvînt succint al criticului Mircea A. Diaconu, datorat şi angajării lui ca salariat al Memorialului Ipoteşti, în finalul căruia vorbeşte şi despre „eşecuri”, care pot fi „un semn al timpului”, dar şi despre „cît hazard, atîta valoare”. Şi îi dau dreptate.

Aceşti douăzeci şi nouă de poeţi laureaţi au fost scoşi din noianul de debuturi ale ultimelor două decenii de poezie nouă românească de importanţi critici literari, dintre care Laurenţiu Ulici a fost criticul care la Prima verba, celebra lui rubrică din „România literară”, a scris ani la rînd despre debutanţii editorial. Ceilalţi critici care şi-au dat girul şi un imbold la consacrarea acestor poeţi, pe care o să vi-i enumăr mai jos, au fost de-a lungul timpului următorii: Mircea Martin, Nicolae Manolescu, Dan Cristea, Al. Cistelecan, Ioan Holban, Daniel Cristea Enache, Vasile Spiridon, Andrei Terian şi Mircea A. Diaconu. Un juriu, prin urmare, care poate fi mai mult decît credibil şi care a obligat pe cei mai recunoscători şi convinşi că nu au ales poezia la întîmplare să-şi continue drumul şi să confirme. Cei mai mulţi au confirmat, unii mai puţin, iar alţii s-au retras, cum este cazul lui Sebastian Sifft, care a declarat că nu mai scrie, el fiind şi cel care lipseşte, de fapt, din această antologie.

Primul laureat, pentru anul 1998, a fost Doru Mareş, pentru cartea Mimînd orgasmul social, apărută la Editura Cartea Românească. în 1998, după care nu a mai publicat decît în cîteva antologii. Este prezent în această antologie cu trei poeme, unul din cartea premiată, altul publicat în revista „Hyperion” şi un alt poem inedit. Este suficient pentru o confirmare? După mine, da. Poezia lui se înscrie în spiritul optzecisto-nouăzecist.

La ediţia următoare au fost laureaţi doi poeţi: Dan Bogdan Hanu, pentru cartea Vindecarea de simetrie, Editura Cronica, în 1999, şi Teo Bobe, pentru cartea Bucla. Ambii au mai publicat şi au confirmat încrederea juriului. Poemele din antologie confirmă valoarea lor.

Al treilea laureat este un optzecist recuperat de mine la New York, Liviu Georgescu, un ultim optzecist, membru al Cenaclului de luni. Prima lui carte, Călăuza, a apărut la Editura Axa, în 2000, în colecţia La steaua poeţi optzecişti, cu o prefaţă de Nicolae Manolescu. Este şi cel mai prolific dintre poeţii laureaţi, publicînd peste douăzeci de cărţi de poezie, aflîndu-se în posibilitatea de a intra în nominalizările premiului pentru Opera Omnia.

Răzvan Ţupa şi Cristian Pohrib şi-au împărţit ex aequo laurii celei de a patra ediţii. Răzvăn Ţupa a confirmat, publicînd, după fetiş, cartea laureată pentru anul 2002, încă două cărţi, evoluînd de la o poezie prolixă la un discurs mai coerent şi experimental, în timp ce Cristian Pohrib, un poet talentat, nu a mai publicat nimic, risipindu-şi timpul cu alte preocupări care i-au limitat inspiraţia.

Dan Sociu, încă trăitor la Botoşani pe acea vreme, a împărţit şi el laurii premiului cu Teodor Dună. Ambii au confirmat, mai mult Dan Sociu s-a impus ca un adevărat lider al douămiiştilor, izolat mai tîrziu de grupul acestora, singularizîndu-şi în  bine discursul, ca de alt fel şi Teodor Dună, cu o evoluţie remarcată de critica literară.

Dan Coman şi Claudiu Komartin, din seria poeţilor laureaţi, pe lîngă Dan Sociu, au evoluat, publicînd cărţi şi în alte genuri, Dan Coman în special, cum a făcut, de alt fel şi Dan Sociu. Claudiu Komartin s-a impus ca un justiţiar, cu preocupări mai mult de gîlceavă decît de ordonare a unor principii fireşti, pierzînd în unele cărţi ceea ce promitea în prima carte Păpuşarul şi alte insomnii.

Anul pentru care a primit laurii premiului la Botoşani Bogdan Perdivară, al doilea botoşănean în seria laureaţilor, a fost mai sărac în debuturi, încît juriului i-a fost mai uşor să aleagă. Nu a împărţit premiul cu nimeni. Dar nici n-a mai vrut să publice nimic de atunci, fiind atras, probabil, de alte incursiuni existenţiale.

Următorul an, 2006, a fost inflaţionist în materie de debuturi sau juriul nu s-a putut decide la o singură poetă, toate cele trei – Oana Cătălina Ninu, Andra Rotaru şi Diana Geacăr, fiind foarte bine primite de critica literară, cărţile lor fiind de excepţie. Doar Andra Rotaru a fost mai harnică şi a publicat încă trei cărţi de poezie, fiind şi tradusă în Spania şi USA. Diana Geacăr abia anul trecut a ieşit cu a doua carte, fără ecou pînă în prezent. Şi Oana Cătălina Ninu, cea mai bine primită de critica literară pentru cartea sa de debut Mandala, editura Vinea, 2005, a mai ieşit cu o selecţie – stările intense, colecţia Biblioteca de poezie, coordonată de un_cristian, în 2009, fără ecou.

O poetă din Botoşani, trăitoare la Sibiu, Rita Chirian, a împărţit premiul cu Livia Roşca. Rita Chirian a publicat mai multe cărţi de poezie, stîrnind pînă la un punct interesul criticii literare pentru insolitul poeziei sale; este singura dintre tinerii scriitori care a intrat în Uniunea Scriitorilor din România, dîndu-şi apoi demisia. Livia Roşca nu a mai publicat nimic între timp.

Florin Partene a obţinut laurii premiului pentru anul 2007, pentru cartea Reverenţă, Editura Vinea, 2007, fiind şi singura lui carte publicată de atunci pînă în prezent.

Al patrulea poet de origine botoşăneană, Svetlana Cîrstean, a obţinut premiul pentru cartea Floarea de menghină, apărută în 2008 la Editura Cartea Românească. A  publicat altceva decît poezie de atunci pînă în prezent.

Stoian G. Bogdan a obţinut laurii premiului pentru anul 2009. Cartea lui, Chipurile, apărută la Editura Cartea Românească, a fost premiată şi de Uniunea Scriitorilor din România, fiind primit pentru acest fapt în Uniunea Scriitorilor din România, fiind dintre tinerii laureaţi singurul care este membru al acesteia. A mai publicat încă trei cărţi, fără a sări de pragul primei cărţi, înşelînd într-o oarecare măsură aşteptările criticii literare. Talentul lui nativ poate ieşi oricînd la iveală cu lucruri demne de apreciat.

Mihai Duţescu (m. duţescu), laureat pentru 2010, a mai publicat poezie şi roman, fără ecouri prea mari.

Crista Bilciu, pentru 2011, nu a mai ieşit cu nimic între timp, în vreme ce Andrei Dosa, un insurgent înnăscut, împărţind premiul cu Crista Bilciu, a mai publicat între timp încă trei cărţi, impunîndu-şi singularitatea discursului.

Anatol Grosu este primul tînăr poet din Basarabia, care convinge juriul, care-i acordă premiul pentru cartea epistola de la filipeni, apărută la Casa de Editură Max Blecher în 2012. Nu a mai publicat nimic de atunci. Ştefan Baghiu primeşte laurii pentru cartea Spre Sud, la Lăceni, la Cartea Românească, în 2014. Ştefan Ivas, al cincilea botoşănean laureat al acestui premiu, a obţinut premiul pentru cartea mila schimbă gustul cărnii, Casa de Editură Max Blecher, 2014 şi Merlich Saia, pentru cartea Garda de corp, Editura Tracus arte, 2014. Ionelia Cristea, pentru cartea Noaptea de gardă, Editura Cartea Românească, 2015 şi Robert Elekes, pentru cartea aici îmi iau dinţii-n spinare şi adio, Editura Tracus Arte, 2015. Şi ultimul din această antologie, ilustrativă pentru valoarea celor care vin şi seriozitatea acestui premiu, este Ciprian Popescu, pentru Cartea Mile End, Casa de Editură Max Blecher, 2016.

 

Revista indexata EBSCO