Mar 22, 2018

Posted by in Poezii

Dan PETRUȘCĂ

AM GĂSIT IARĂŞI                        

(Varianta 12)

 

Am găsit iarăşi poezia pe stradă

şi am dus-o acasă la mine

ştiu, unii vor spune că întîmplarea

ar fi fără noimă, iar alţii mă vor fi crezut destul de

nebun, fiindcă mergeam cu braţele arcuite şi goale

spunîndu-mi: ce frumoasă e încă

femeia aceasta din vremea lui Ghilgameş

şi chiar mai demult

 

într-o sacoşă cu însemne de market

acasă, aveam la-ndemînă toate uneltele

unui prieten, medic legist, care

plictisit şi bînd vodcă, mi-a spus

în cele din urmă: ce naiba!, nu te-alinta

tu ar trebui să faci tăieturile

doar ai mai făcut-o

 

mă gîndesc la toate astea acum

cînd e vînt şi o haită de frunze-n vîrtej

latră noaptea în dreptul ferestrei

tocmai acum, cînd stau cu hoitul poeziei

pe masa lungă din living – coastele ei

delicate, tăiate în Y, pîntecul ei plat

frumos şi hidos, după incizie – tocmai acum

cînd observ cu mirare şi spaimă

cum creierul îi stă pitit în locul colonului

inima în locul stomacului şi toate

celelalte mereu altfel

 

aud simt în nări aburul duhoarea albastră

a vocabulelor, gîrîitul hohotul rînjetul

iar la sfîrşit

teatral

văd surîsul ei cinic de mireasă inevitabilă

 

dar atmosfera aceasta aproape solemnă

stă sub mantia unui recviem

ştiu deja că din scuipatul de pe

clapele pianului şi de pe corzile viorii

trebuie să fi descîntat pianistul violonistul

sunetele cele mai dulci

 

nu-mi dau seama dacă am mers pe urmele

lui Dumnezeu, dacă el m-a ţinut

sau mă ţine în braţe

cred însă că spun toate astea hulind

şi uitînd că dragostea mea a făcut posibilă

floarea de romaniţă

 

 

ASTĂZI

 

Astăzi am vrut să scriu un poem

însă locuinţa mea fugise de-acasă

hainele erau ale altuia mobilierul străin

pe pereţi atîrnau tablouri necunoscute

nici iubitele nu fuseseră parcă vreodată

ale mele

 

tocmai mi se părea că m-am rătăcit

iar prin cap nu-mi trecea nicio idee

niciun glonţ niciun fir albastru de iarbă

ceva să-mi aducă aminte de mine

 

astăzi ţineam morţiş să scriu un poem

şi mi-am propus să fiu mînios

cu emfază

chiar mai mult decît Ahile pe Agamemnon

pentru partea din pradă care credea

că i se cuvine – ce să mai zic de Briseis

dar în minte nu-mi venea nicio imagine

niciun gînd somnoros să mă scoată

din ziua asta mahmură

 

într-un tîrziu m-am tîrît spre o masă de scris

şi n-aş putea să spun cum

dar mi-am amintit că, demult

pe la cinsprezece ani am citit undeva

că imediat după naştere

omul este destul de bătrîn

ca să moară

 

am vrut să scriu un poem despre asta

ceva serios despre un fel de trezire

dar de teamă să nu fiu penibil

n-am scris nimic

 

o vreme am bătut coclaurii internetului

am pîndit lumea pe facebook

în biblioteca aceea străină am găsit

nişte cărţi citite cîndva pînă la jumătate

în cele din urmă m-am aşezat cu sfială

într-un fotoliu şi-am butonat telecomanda televizorului

ştiam că n-aveam să aflu vreodată

a cui era vocea de pe-o tăbliţă de lut

găsită prin molozurile Babilonului

care se lamenta că totul s-a spus

şi că nu mai este niciun subiect

despre care să scrie

 

aşa cum eram

tocmai mi se părea că m-am rătăcit

cînd iarăşi m-am tîrît spre masa de scris

şi, nu ştiu cum, dintr-odată

mi-am amintit că, pe vremuri

eram un şmecher de cartier

îndrăgostit

şi că pentru o zi, am trăit ca un  zeu

 

am vrut să scriu un poem despre asta

ceva serios despre un soi de trezire

dar de teamă să nu mi se pară

că sînt mincinos ipocrit sau prost

cum mai fusesem cum am mai fost

mi-am spus că astăzi nu sînt în stare

să scriu niciun vers

 

după o vreme, am privit prin perdea, afară

o pasăre mică, cenuşie, înfrigurată şi singură

ciripea pe o ramură

fără să ştie parcă

de ce

 

 

O MIREASĂ INEVITABILĂ

(Varianta 21)

 

Că am găsit iarăşi poezia moartă pe stradă

nu-i de mirare

cînd îmi apare astfel

e îmbrăcată cu aceeaşi rochie de mătase

viu înflorată şi căzută într-o poziţie

cam teatrală

de fiecare dată o iau în braţe

şi o duc acasă la mine

 

pe drum, trecătorii mă privesc

cu mirare şi chiar cu dispreţ

fiindcă, din punctul lor de vedere, sînt

cu braţele goale

 

o aşez pe masa lungă din living

între făclii, ca pe vremuri

iar prietenul meu, medicul legist

după ce gustă din sticla de vodcă, îmi împrumută

uneltele sale de disecţie: să am curaj

să tai eu, pentru că, zice el

am mai făcut-o

 

desigur, aşa frumoasă cum e

şi cu un zîmbet oarecum îngheţat

mi se pare că seamănă bine cu o mireasă

inevitabilă

 

dar anatomia ar trebui reinventată

fiindcă ştiu deja ce urmează: inima ei

este în locul colonului, creierul i s-a pitit

în pîntec, intestinul subţire e încolăcit

ca un şarpe, în ţeastă

 

la sfîrşit, îmbufnat, închid tăieturile

bîntuit de aceeaşi spaimă trucată

iar în urmă rămîne cusătura în formă de Y

 

în amintire, pe limbă, mai am gustul sînilor ei

şi pielea albă şi sfîrcurile erectile şi cupa mică

a buricului din care sorbeam, demult

picături de şampanie

toate astea mă fac, deşi nu mai este la modă

să visez

 

îi spăl desuurile, rochia, le usuc, o îmbrac

şi-mi dau seama că nu mai pot desluşi

între mirosul de mir şi mirosul de hoit

 

aşa cum se întîmplă mereu, după o vreme

ea învie miraculos şi, pe neaşteptate, dispare

în timp ce eu şi prietenul meu

neatenţi, bem cîte un păhărel de vodcă

în bucătărie

Revista indexata EBSCO