Mar 22, 2018

Posted by in Poezii

Nicolae PANAITE

  1. Pe unde treci*

 

Pe unde treci

aud muzica pămîntului

udînd urmele tale

 

sunetele primenesc zilele

apoi îşi scutură partiturile peste noi

cu trupul tău

înveţi aerul să cînte

 

noaptea se desface

un nour ce te urmăreşte

mă zguduie bate în ferestre

cu tot ce are se dezlănţuie

nu poate fi împiedicat

de nicio înţelegere

de nici vreun obstacol

vorbele tale sînt valsuri pentru omăt

 

cu o stea în mînă

îmi împleteşti singurătatea

care strigă la mine să te provoc

să alegem ale noastre brocarturi

 

zăpada ce ne acoperă acum

cred că e tocmai gunoiul

pe care l-a aruncat Dumnezeu

după ce a măturat cerul

 

  1. Singurătatea ce mă însoţeşte

 

Singurătatea ce mă însoţeşte acum

după ce şi-a strîns cioburile

s-a lungit cît strada Ştefan cel Mare

 

umbra ei

a acoperit Mitropolia

enoriaşii ce dau năvală

parc sînt mînaţi

de marginile unui rîu al spaimei

 

privesc cu atenţie

fustele nervoase şi pline de forme

ridicate peste cap de vînt

pînă se opresc pe teii

de-abia plantaţi

 

rădăcinile lor însetate

sînt la o şchioapă

de apocalipsa afectuoasă

căreia i se văd tot mai clar

sînii şi gleznele

 

  1. Poemului ce vine

 

Poemului ce vine

încă nu i-am văzut chipul

i-am auzit doar vuietul

asemănător celui înainte de cutremur

apoi am înţeles

că placenta încă mai vrea

să-l ospăteze cu mine

 

aşadar îl mai aştept

pînă va clipi din ochi

chiar şi într-o maternitate pe roţi

 

  1. Am văzut…

 

După o noapte

în care frigul în răsturnare

trăgea plapuma de pe mine

am văzut lumea brumată

cum aduna lumina soarelui

bucată cu bucată

 

dimineaţa m-a trezit

muzica rumenă a picăturilor de apă

de la streaşina acoperişului meu

care făcea să danseze ograda

am văzut şi măreţia frigului

cum îşi purta

ca pe un blazon de sînge monada

 

prin aer flăcări tîrzii

scriau profan scriau sfînt

scriau încifrat

ca unui prizonier

ce-ntreaga viaţă n-a fost achitat

 

  1. Umbra pierdută

 

Umbra pierdută a unui zar

urzeşte brocarturi

pe care se văd urme

ale traumelor avare

 

din literele unui alfabet al erorii

unii jertfelnici

anevoios culeg

cîte o vocală în tresărire

 

odată cu bătăile inimii

numărate cu grijă

văd ochii Elnorei

ce trag după ei

un pustiu cu izvoare

 

  1. Să ne iubim absurd

 

Bine ai venit! – ţi-am spus.

Lumini şi umbre,

spaime şi cicatrici

se întreceau în hazard.

Vîntul închidea, deschidea fereastra,

şuierînd je suis malade.

 

S-au desprins parcă

de prin ogradă

urmele paşilor tăi;

deasupra streaşinii planau

ca nişte lebede printre scîntei.

 

Doream să le strig şi să tac,

în zborul lor

să mă cuprindă,

dar nu a fost posibil, nu!

căci îmi vorbi a casei grindă:

 

„N-am să rămîn singur’aicea,

la noapte să ieşim afară;

să ne iubim absurd şi sfînt

pîn’om vedea luna din ceruri

stropind pămîntul cu argint”.

 

  1. În locul de acum

 

Un ceainic din bucătăria de odinioară

parcă îmi vorbeşte acum

deasupra flăcării

greu se mai încălzeşte

 

un braţ de cărţi

dinlăuntrul unui geamantan

aşteaptă să vină

o mînă să-l ridice un genunchi mai sus

aşteaptă o vorbă pentru a simţi

că în locul de acum

este măcar un om

 

unei veioze din dormitorul vechi

deşi i-am schimbat

în neştire becurile

de-abia am dat peste unul

care pîlpîie

 

paltonul pe care-l îmbrăcam

ca să-mi treacă reumatismul

deşi a dat în floare

e greu ca plumbul

 

o amintire din ograda

în care a păşit îngerul

chiar dacă sînt închise

toate intrările noi

tot va ajunge la tine

ca o rugăciune pe sub casă

 

  1. Mi-ai spus

 

Mi-ai spus

că ajungi spre ziuă

odată cu ultima strajă

am dat la o parte

mult întuneric

ca să văd zorile

circumscrise în metafizica mea

 

Pescăruşii culegeau

din braţele mele întinse

margini ale imaginilor tale

ce toată noaptea

le-am udat în disperare

şi tot îmi spuneau

că le este sete

 

  1. Peste mine

 

Peste mine tragi marginea nopţii

zorile se vor odihni pe ea

ca o felină

pe claviatura mării

 

spinul înflorit

îşi va scutura petalele

prin saloanele tale neîncăpătoare

 

de atîtea suiri şi ecouri

mersul tău este o-ntreagă ceremonie

pentru un nou vocabular

al unei muzici materne

 

  1. Coasa se bate

 

Coasa se bate

sunetele ei descriu un travaliu

şi un nou verb al traumelor

prin clorofila ierbii în cădere

 

la radio am auzit

că preşedintele Chinei şi cel al Rusiei

au pus la cale

bune pentru scanarea sufletului

o nouă fabrică de eşarfe

şi de funii metalice

care se vor duce în aval

 

odată cu topirea zăpezii

păsările deltei

îşi vor face cuiburi din ele

 

  1. Poem de dragoste

 

Te-am aşteptat

aşa cum străjerul aşteaptă dimineaţa

aşa cum pămîntul crăpat

aşteaptă slobozirea ploii

cum lehuza doreşte

să-şi vadă întîiul născut

venirea ta a fost

ca un curent pe sub uşă

 

am ridicat un zigurat

din absenţele tale

atunci semne strigătoare

(un fel de cicatrici)

te îndemnau

să ieşi din detenţia pe viaţă

 

vei auzi cîntarea copacilor

zorii vor izbucni

 

  1. Umbra

 

 

După ce a ieşit din placentă

fără vreo veste

m-a dus în locul ei

 

şi-a ajutat apoi

cercurile tăioase să nască

sînii lor plini de scîntei şi nouri mici

îmi vor alunga foamea

şi aerul cotropitor

 

noile confruntări vor alege graţia

ce va duce neofiţii în devălmăşie

 

vremea lehuză de afară

va alăpta ideile

răsturnate ca nişte lemne

printre ruine

 

mînate de spaime şi frig

cuvintele precum albinele

vor alcătui un ghem

vindecînd manuscrise

atinse de traume

 

o sanie cu tălpile

de sînge

mă va împresura

 

* Poeme din volumul Mersul pe ape, în curs de editare.

 

Revista indexata EBSCO