Mar 22, 2018

Posted by in MOZAIC

Constantin BOSTAN – G.T. Kirileanu – Patimile unui ctitor de Bibliotecă (III)

 

Repetatele petiţii ale cărturarului şi demersurile avocatului Adrian C. Brudariu pe lîngă Preşedinţia Prezidiului Marii Adunări Naţionale (Dr. Petru Groza) prind să îşi găsească, la începutul anului 1955, ecoul dorit:

 

Tov[arăşe] Brudariu,

Treceţi neapărat astăzi [pe] la Tov[arăşul] Preşedinte [Petru Groza], aducînd nota pe care v-am cerut-o, datată cu ziua cînd aţi venit în audienţă.

Tov. Preş[edinte] are nevoie azi de această notă, cu data de atunci.

[Semnătură  parţial descifrabilă: N. Dor…]

28.I. [1]955.

 

Dar, în timp ce în Capitală mai tînărul avocat cu trecut parţial socialist, parţial ţărănist şi rang de fost şef al Baroului Timişoara (1939-1942) trezise în cele din urmă interesul în chestiune al „Tov-ului Preş.“ (la rîndul său avocat cu un trecut politic mai mult decît dual, de îndată ce debutase ca membru al Partidului Naţional Român, sub flamura lui Iuliu Maniu şi a Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia, prestase apoi ca ministru în două dintre guvernele Partidului Poporului, sub comanda Generalului Al. Averescu, spre a-şi găsi consacrarea în tranşeele propriei formaţiuni – Frontul Plugarilor – de sub pulpana moscovită a P.C.R.[1]), în orăşelul de sub Cozla şi Pietricica chinurile donaţiei continuau:

 

Piatra-N[eamţ], 3 faur 1955

Scump prieten [Adrian Brudariu],

După sfatul ce mi-ai dat prin nepotul meu [Grigore Kirileanu, librar], am scris încă un exemplar al plîngerii mele, menit pentru cine vei socoti d[umnea]ta, punînd titlul cuvenit.

Nu ştiu încă nimic asupra rezultatului celei dintîi plîngeri. În odaia mea de culcare se continuă inventarierea bibliotecei mele de către nişte tineri de la Biblioteca raională a oraşului, căci chiriaşul [impus] din odaia casei mele menită de însărcinatul Ministerului Culturii pentru lucrarea inventarului încă nu s-a mutat, deoarece nu s-a liberat încă odaia din oraş ce i s-a pus la dispoziţie de autoritatea locală

Cu sănătatea mă simt f[oarte] slăbit şi neînstare de a mai lucra ceva. Cît despre chinurile donaţiunii mele, te rog să ceteşti alăturata notiţă şi să apreciezi dacă mai pot colabora cu acest om…

Te mai rog să dai bunului prieten, Prof. [Gh.] Macovei, alăturata scrisorică privitoare la ajutorul ce am primit din parte-i.

Cu devotate şi recunoscătoare sentimente,

Moş G.T. Kirileanu.

Chinurile donaţiunii mele.

Trimişii de la Ministerul Culturii în chestia donaţiunii cărţilor mele, în loc să ţină samă de bătrîneţa mea şi de rugăminţile mele, [de] a se amîna pînă în primăvară, cînd se va încălzi vremea, inventarierea cărţilor din depozitul neîncălzit – şi în acest timp să se libereze de chiriaş camera de lîngă depozit, unde se va putea lucra inventarierea –, directorul Alex. Deleanu n-a vrut să ia în considerare rugămintea mea, ci a început inventarierea în odaia mea de culcare, singura care mi s-a lăsat în casa mea pentru locuinţă, cu nişte tineri de la biblioteca raională a oraşului, care au toată bunăvoinţa, dar nu au pregătirea necesară, deoarece nu cunosc nici literele chirilice, nici limbile străine.

Pe cînd eu sînt silit a mă supune grăbirii inventarierii, liberarea camerei unde trebuie să se facă în mod convenabil inventarierea este neglijată, ţinîndu-se samă de pretenţiile chiriaşei, care de-o lună şi mai bine amînă mutarea [soţul fiind medic militar pe şantierul Hidrocentralei de la Bicaz]. 

A venit apoi terorizarea mea prin percheziţia Securităţii la 23-24 decembre 1954, care mi-a înrăutăţit mult şubreda-mi sănătate (a trebuit să fiu dus grabnic la spital pentru ajutor medical) nemaiputînd nici mînca, nici dormi – şi numai datorită îngrijirilor medicului mi-am putut reveni puţin în fire.

La 13 ianuar 1955, directorul Alex. Deleanu mi-a adus din partea Ministerului Culturii un ajutor de 1000 lei pentru lemne de foc, cerîndu-mi ca la scrisoarea de mulţămire către Minister să adaog că la moartea mea dăruiesc cele 2 portrete ale pictorului [Octav] Băncilă, anume portretul tatălui meu şi autoportretul pictorului Băncilă, bunul meu prieten, cu toate că dorinţa mea este ca aceste portrete să rămîie, spre mîngîierea mea din urmă, în biblioteca dăruită de mine.

Se poate înţelege cît de jignit şi amărît am rămas în sufletul meu faţă de această purtare neomenoasă şi lipsită de cea mai elementară delicateţă sufletească…

30 ianuar 1955.                                               

G.T. Kirileanu. 

 

Curînd, sub semnătura nepotului librar Grigore Kirileanu şi a lui Emil C. Brudariu (fratele horticultor al lui Adrian C. Brudariu), pornea din Piatra-Neamţ o telegramă de răspuns la un mesaj izbăvitor din Bucureşti, rămas din păcate necunoscut în conţinutul său:

 

Telegramă.

Primit: 5.II.[1955], ora: 15.

Adresa: Adrian Prudaru/Brudaru. Bulv. Republicii 56 etj. 1 Raion T.V[ladimirescu] Buk[ureşti].

Sîntem satisfacutzi. Grigore si Emil.

 

Completa descătuşare din întregul zbucium o aflăm însă din alte cîteva scrisori:

 

Piatra-N[eamţ], 8 faur 1955.

Scump prietene Adrian,

Ai făcut o minune morală pentru ambele părţi, minune care s-a încheiat în ziua de 4 fevruar prin vizita ce mi s-a făcut de ministrul Culturii C. Prisnea[2] şi un procuror al Procuraturii Generale din Bucureşti, care mi-au cerut informaţii despre purtarea lui Alex[andru] Deleanu faţă de mine.

Nu ştiu însă dacă mi-oi mai veni în fire după cumpăna de moarte prin care am trecut, dar cel puţin nu mai trăiesc ca viermele în hrean şi cu sabia lui Damocles deasupra capului… Apoi sper că inventarierea cărţilor va fi amînată pînă se va încălzi vremea la primăvară şi starea sănătăţii mele se va îndrepta

Cu multă dragoste şi adîncă recunoştinţă te binecuvîntez gîndindu-mă la părinţii care ne-au dăruit un suflet aşa de rar: viteaz şi inimos ca al d-tale.

Vă doresc sănătate la tustrei [familiei Adrian C. Brudariu].

Frăţeşti îmbrăţişări,

Moş G.T. Kirileanu.

P.S. Aş dori să informezi pe Prof. S. Mehedinţi despre cele ce mi s-au întîmplat.

*

 

Mult Onorate

Domnule Preşedinte Dr. Petre Groza,

Nemeritate cumpănă de moarte care prin răutatea omenească a venit asupra-mi la vîrsta-mi octogenară, după o viaţă cinstită de muncă pentru cultură şi folos obştesc, a fost îndepărtată prin Înalta D[umnea]voastră generozitate, în urma plîngerii ce v-am adresat.

Îmi permit dar a vă ruga să primiţi mărturisirea adîncii mele recunoştinţe, asigurîndu-vă că mă voi sili – pe măsura puterilor ce mi-au rămas după cele ce-am suferit – să fiu vrednic de generozitatea D-voastră, prin dăruirea şi organizarea unui început de bibliotecă documentară în oraşul Piatra-Neamţ, pentru folosul cercetătorilor din valea Bistriţei, unde m-am născut.

Îngăduiţi-mi a vă alătura fotografia chipului tatălui meu, pictat de bunul meu prieten Octav Băncilă. Şi în privirea lui este un sentiment de recunoştinţă pentru dreptatea ce aţi făcut fiului său…

Cu lacrămi de recunoştinţă şi cu adînc respect,

G.T. Kirileanu.

Piatra-Neamţ, 12 fevruar 1955.

*

 

PREZIDIUL

MARII ADUNĂRI NAŢIONALE

Cabinetul Preşedintelui

Nr. 188 / 23.II.1955

 

DOMNULUI G.T. KIRILEANU,

Or[aş] Piatra-Neamţ, regiunea Bacău

 

Vă transmitem din partea tov[arăşului] Dr. Petru Groza, Preşedintele Prezidiului Marii Adunări Naţionale, următoarele:

„Am primit scrisoarea Dvs. cu data de 12.II.1955, împreună cu anexa, reprezentînd expresivul şi minunatul portret al omului GRIGORE KIRILEANU, tatăl Dvs

Emoţiile pe care le-aţi avut, sînt legate de lipsa de tact şi chiar de abuzurile unor funcţionari în subordine, pentru care ei îşi vor primi pedeapsa, neadmiţîndu-se atingerea legalităţii populare.

Bucuros de a vă şti trecut peste aceste emoţii, consider că ele sînt compensate de faptul că prin actul ce aţi făcut şi care ar trebui să primească o formă potrivită şi definitivă, aţi îmbogăţit patrimoniul cultural, artistic şi literar al poporului nostru.

Fiii cinstiţi ai acestui popor trebuie să vă poarte recunoştinţă pentru actul generos de a pune la dispoziţia lor rezultatul unei munci dedicată frumosului şi culturii româneşti.

Emoţiile şi frămîntările zilnice contribuie la întîrzierea îmbătrînirii, ele dinamizînd organismul, care nu este creat pentru linişte neturburată, ci trebuind să funcţioneze mereu“.

   Director,

    (ss) indescifrabil

 

Cît de măgulit şi revigorat s-a simţit octogenarul cărturar de pe urma unor asemenea terapii întru „întîrzierea îmbătrînirii“ şi „dinamizarea organismului“, aflăm îndată, din alte mesaje către izbăvitorul prieten Adrian Brudariu:

 

* 5 martie 1955: „Eu cerusem în scris Ministerului [Culturii] să se amîne inventarierea pînă la căldura primăverii, deoarece depozitul cărţilor este în camere care nu se pot încălzi. – Graba mi-o explic prin teama de înrăutăţirea sănătăţii mele şi apropierea sfîrşitului vieţii… Drept este că mă simt din ce în ce mai slăbit şi neînstare de a mai lucra ceva“.

* 21 martie 1955: „Am primit scrisoarea cu îndrumările ce-mi dai asupra actului de donaţiune, mulţămindu-ţi încă o dată pentru grija ce ai de necazurile mele.

Voi încerca a alcătui un proiect, îndată ce voi scăpa de îngrijirile medicale la prostată, care mă necăjeşte mai mult ca de obicei din cauza lungii convalescenţe care mă apasă după cele pătimite [cînd cu vizita Securităţii] şi a greutăţilor cu inventarierea cam grăbită a cărţilor. […]

De la Ministerul Culturii am primit prin mandat poştal suma de 700 lei, fără a mi se face vreo comunicare scrisă. – Din această sumă am putut da cumnatei [văduva lui Simion T. Kirileanu] 200 lei pentru grija ce are de mine şi te rog să-mi dai voie a-ţi trimite prin nepotul Grigore 200 lei cu mandat poştal pentru greutăţile d-tale materiale. Asta îmi dă putere sufletească… “.

* 31martie 1955: „Am primit scrisoarea din 24 c[urent] şi de-abia acum mă învrednicesc a-ţi răspunde şi a-ţi mulţămi pentru grija ce-mi porţi. Sînt foarte micşorat trupeşte şi sufleteşte şi cu greu am alcătuit alăturatul text pentru donaţia cărţilor mele; ţi-l trimet ca să vezi dacă-i potrivit. […]

Dacă te duci pe la Prof. S.M[ehedinţi] întreabă-l dacă are cunoştinţă de Istoria Literaturii Române pentru clasa a IX[-a], apărută la sfîrşitul anului 1954, în care Eminescu şi Creangă sînt înfăţişaţi fără respectul adevărului şi va fi nevoie de un răspuns din partea acelora care au trăit în veacul trecut“.

* 19 aprilie 1955: „Am primit la timp scrisoarea din 12 aprilie împreună cu noua formă a actului de donaţie, pentru care mulţămesc din toată inima. Răspund cu întîrziere pentru că am fost şi sînt într-o stare cînd mă trezesc vorbind singur: cum nu i-i cînelui a linge sare, aşa nici mie nu mi-i a ceti sau a scrie.[…] Am rugat pe nepotul meu să-ţi expedieze un mandat poştal, dorind sănătate întregii familii şi îmbrăţoşîndu-te cu frăţească dragoste şi nemărginită recunoştinţă“.

 

Vor mai trece însă nouă luni de varii formalităţi, pînă cînd, la 24 februarie 1956, actul donaţiei va fi legalizat, consemnînd naşterea unei noi instituţii culturale, în chiar casa cărturarului de pe str. Maxim Gorki (fostă şi viitoare Ştefan cel Mare) nr. 25: Biblioteca documentară Piatra-Neamţ. Prilej cu care lui Kirileanu i s-a acordat un post de custode, iar învăţătorului Gh. Iorga (nici un grad de rudenie cu distinsul istoric, mult timp prieten bun al lui G.T.K.) pe cel de bibliotecar şef.

 

[1] După unele mărturii, îşi adjudecase înalta protecţie a lui Stalin, „geniul comunist” de la Moscova, aruncîndu-se la picioarele acestuia şi sărutîndu-le, declamînd „sus şi tare” că îşi văzuse îndeplinit astfel idealul visat din fragedă pruncie!

[2] Constantin Prisnea (1914-1968) – licenţiat în Geografie, membru al P.C.R. din 1937; demnitar creditat de unii memorialişti ca „om de treabă şi cu deschidere intelectuală“ (Nicuale Gheran); succesiv, ministru al Silviculturii şi Industriei Lemnului, al Silviculturii şi Industriei Hîrtiei, al  Industriei Lemnului, Hîrtiei şi Celulozei, iar apoi al Agriculturii; între 1954-1959, prim adjunct al ministrului Culturii (Constanţa Crăciun), iar în ultimii ani de viaţă – redactor şef al revistei Albina. Autor al cîtorva volume  de reportaje şi note de călătorie, precum şi al unei micromonografii a… Mănăstirii Neamţ, publicată postum (Bucureşti, Meridiane, 1969).

 

Revista indexata EBSCO