Mar 22, 2018

Posted by in EDITORIAL

Gheorghe GRIGURCU – „Tentația intelectului analitic”

Oportunişti cu prisosinţă, cutare şi cutare. Elogiile lor, aidoma unor bancnote false. A. E.: „În această calitate, le-ai putea totuşi colecţiona…”.

*

Binele n-are nevoie de nici o legitimare în faţa conştiinţei. Răul în schimb se însoţeşte de o amplă cazuistică. De fapt întreaga jurisprudenţă ce e altceva decît un rod prin reacţie al Răului?

*

Superbia inocentă, umilinţă temerară cu care oamenii Bisericii ne îndeamnă „să fim asemenea lui Dumnezeu”.

*

„Abuz de Dumnezeu”, aşa cum se exprima un publicist? Socotesc că n-ar putea fi vorba decît de un abuz al protocolului religios. Altminteri cum ai putea „abuza” de un factor incomensurabil în raporturile sale cu fiinţa umană?

*

„Viaţa se întemeiază pe năzuinţa noastră nemărginită spre bine. Dar, ca fiinţe mărginite şi separate, nu primim niciodată întreg acel bine pe care îl dorim. Binele suprem îl putem primi numai ca participanţi nu doar la viaţa omenirii, ci şi la tot ce există. Iar această posibilitate de a participa la viaţa Întregului o avem dacă devenim conştienţi că suntem acel început spiritual care ne dă viaţă. Conştiinţa acestui fapt se manifestă în noi prin iubire” (Tolstoi).

*

Tentaţia intelectului analitic de-a face mic din mare, tentaţia afectului empatic de-a face mare din mic. Un soi de donquijotism în faţa entităţilor ce rămîn divin aceleaşi.

*

„Noi studii ştiinţifice demonstrează că placebo poate să aibă efect chiar şi atunci cînd cel care îl ia ştie că este vorba de un simulacru. Un fenomen derutant care vorbeşte despre puterea spiritului şi nevoia unei iluzii salvatoare. La noi ar trebui să se comercializeze la sac” (Dilema veche, 2017).

*

Iertarea: forma de libertate divină a justiţiei.

*

Poezie tînără 2017. O efuziune a indiferenţei, un elan al plictisului, un entuziasm al abandonului, sub extrem de numeroase semnături. Un nou romantism asezonat cu marketingul, cu revoluţia comunicaţională, cu industrializarea deja stoarsă de surprize.  O insurgenţă molatică, tot mai uniformizată cum un breton la toţi şcolarii unei clase, dar călcînd impasibil, peste avangardă, înapoi.

*

„Printre alte subiecte pe care le-a cercetat, biologul german Gerard Lippert s-a ocupat şi de… torsul pisicilor. Acesta este semnul exterior al mulţumirii, dar şi o sursă de relaxare pentru cei care se află în preajma lor. Originea psihologică a torsului rămîne misterioasă: anumiţi specialişti vorbesc despre vibraţia a două pliuri membranoase aflate în spatele corzilor vocale ale felinelor. Alţii sunt de părere că e vorba mai curînd despre urcarea sîngelui către inimă, care provoacă vibraţii la nivelul toracelui şi al traheii. Indiferent de explicaţia corectă, Gerard Lippert este uimit în primul rînd de faptul că sunetul produs de o pisică ce toarce este modulat pe frecvenţa de 60 de bătăi pe minut, în fază perfectă cu… inima oamenilor. El observă, de asemenea, similitudinea uimitoare între torsul pisicii şi cîntările sacre ale călugărilor tibetani, atît de aproape de ritmul unei respiraţii…” (Formula As, 2017).

*

Din spusele lui Blaga. „Pînă pe la patruzeci de ani m-am simţit încă tînăr, oarecum stînjenit de tinereţea mea”.

*

A-ţi aminti cu adevărat înseamnă a crea. A crea moralmente viaţă din viaţă.

*

Viciile, o dovadă a faptului că nu numai Binele cere sacrificii, ci şi Răul. Pastişă demonizată a sacrului.

*

Se zice că profetul Mahomed, nevoind a deranja din somn o pisică atunci cînd trebuia să plece la o slujbă religioasă, a tăiat o parte din veşmîntul său pe care se afla pisica.

*

A face ceea ce „n-ai voie” înseamnă a exersa încă din copilărie imposibilul.

*

„Ne ţine încă foarte strîns de gît o frică peste măsură disgraţioasă, adesea comică, de a nu ne da de gol cu vreun păcat în faţa Europei. «Europa», în vorbirea noastră publică, este un cuvînt cu fior de patos… Sau: ne răsucim şi ne gudurăm ca să fim primiţi înăuntru, în salonul european, parc-am vrea să arătăm noi singuri cu degetul cum că stăm, altminteri, pe dinafară, abia îndrăznind să ne strecurăm pînă-n prag. Cu toată fanfara şi zdrăngănitul diverselor leit-motive de orgoliu naţional, în fond nu ne-am izbăvit de acele răsuciri de gît şi tremurări stîngace care ne-au rămas în oase de pe cînd eram umile anexe ale atotputerniciei turce sau muscăleşti” (Paul Zarifopol).

*

O mare iubire sau o mare durere nu se pot livra cu uşurinţă limbajului poetic, întrucît au impulsul de-a păstra o legătură directă cu Dumnezeu, fără intermediul ficţiunii.

*

Nu te poţi apropia de Dumnezeu dacă nu eşti moralmente un om liber. Libertatea e totodată darul Său către tine şi un smerit omagiu pe care îl aduci Lui.

*

Moment negru. Libertatea supremă: durerea. Apogeul care o mîntuie: iubirea dureroasă.

*

„Cenaclul «Flacăra» reînvie ca un zombie înfometat de creiere încă nespălate. Pe 3 noiembrie, la Sala Palatului, lăcaş unde Ceauşescu îşi primea ovaţiile şi scandările de la activiştii de frunte ai sistemului totalitar comunist, va avea loc o ediţie «Remember», deci plină de nostalgie a cenaclului «Flacăra», rămas între timp fără artizanul Păunescu, cel care şi-a lăsat ortacii folkişti fără tribune. Citez de pe afiş: «Şi-au anunţat participarea Tudor Gheorghe, Nicu Alifantis, Doru Stănciulescu, Victor Socaciu, Mircea Baniciu, Zoe Alecu, Dinu Olăraşu, George Niculescu, Eugen Cristea, Marius Baţu» şi alte cîteva zeci de nume de cantautori mediocri, oricum numai artişti cu conştiinţă. Plus «prezenţe surpriză (lista rămîne deschisă)». Fireşte, lista rămîne întotdeauna deschisă cînd e vorba de a uita ororile trecutului” (Dilema veche, 2017).

*

„Şcoala de la Păltiniş şi cenaclul Flacăra sunt atît de vii încît însuşi comunismul este revivicat în cadrul acestora. Lozincile comuniste – de obicei ursuze, necredibile, litere moarte – prind viaţă atunci cînd sunt rostite, cîntate sau urlate pe scena cenaclului Flacăra. La Păltiniş, Noica care vorbeşte şi el, pe un glas mai domol, dar tot entuziast, discipolilor săi despre norocul de a trăi sub comunism, despre pericolele democraţiei, despre decadenţa occidentală şi despre marea cultură care se realizează chiar aici, sub Ceauşescu. Ideile vor fi reluate şi în unele din articolele scrise ale lui Noica” (Horia Vicenţiu Pătraşcu).

*

Dintre, vorba lui Michel Foucault, «tehnologiile sinelui», una fundamentală este oglinda: singura diferenţă între a fi şi a nu fi (tu însuţi) fără concursul morţii. De aici imensa arborescenţă a unei condiţii umane care se caută şi simultan se desparte de sine prin  „tehnica” speculară pe care o implică creaţia.

*

Sănătatea e adaptare. Spiritul e inadaptare. Subtila lor (totuşi) conciliere.

*

Artificios, pompos, afectat pînă şi-n tăcerea sa.

*

Diavolul: „Înger decăzut sau om avansat” (St. J. Lec).

*

Pe ce lume trăim. „Sute de perverşi din Marea Britanie, Germania, Olanda, Belgia şi Suedia se strîng la Belgrad pentru a-şi satisface poftele. Investigaţie şocantă realizată de o echipă de jurnalişti europeni preocupaţi de drepturile animalelor! Conform grupului de salvare a necuvîntătoarelor Leviathan, sute de britanici merg anual în vacanţe sexuale la Belgrad pentru a face sex cu cîini… Bordelurile cu animale din Belgrad sunt vînate de zoofili din întreaga lume. Motivul: partidele de sex sunt ieftine şi oferta este generoasă. Zoofilii au la dispoziţie capre, oi, măgari, cîini, pisici, gîşte şi chiar vaci. Ei ajung la destinaţie după ce sunt plimbaţi cu autocarul prin Belgrad. Este vorba de mai multe ferme, unde proprietarii îşi dresează animalele să le satisfacă toate capriciile perverşilor. La cererea clientului, animalul poate fi costumat în colanţi, poate purta tocuri cui, poate fi rujat şi chiar coafat. Preţurile variază între 70 şi 150 de euro. Cei care doresc să se şi filmeze în timp ce fac sex trebuie să mai achite 50 de euro” (Click, 2017).

*

Viitor. Te uiţi înainte cînd nu mai ai ce pierde.

*

Formidabila putere a bucuriilor inconştiente.

*

Precauţia firicelului de apă care curge înainte de-a se evapora.

*

„Îi plăcea cînd îl atacam. Mai mult chiar, am impresia că îşi dădea seama de faptul într-adevăr ciudat – şi anume că eu, cunoscîndu-l de atîta vreme, nu mi-am dat nici măcar osteneala să-i citesc cum se cuvine cărţile. Era discret şi nu mă chestiona prea mult despre operele sale, ştiind că nu voi lua examenul. (Dar poate că el ştia, la fel ca şi mine, că operele de artă elevate aproape că nu se citesc, că ele acţionează uneori în alt fel, numai prin prezenţa lor în cultură?)” (Witold Gombrowicz).

*

Destinul unui autor nerecunoscut ori de-a dreptul necunoscut. Scutit fiind de imundiciile relaţiilor lumeşti, relaţia sa privilegiată cu transcendenţa. Cum l-aş putea uita pe genialoidul meu prieten de odinioară, V.L.?

*

Poetul * toarnă mereu apă-n vinul său textual, astfel încît să fie în sticlă jumătate apă, apoi trei sferturi.

*

„Omul a cîştigat realitatea şi a pierdut visul” (Robert Musil).

*

Am urmărit azi, pe unica stradă-şosea din Cărbuneşti pe care o străbat zilnic, o scenă. Pe spinarea unui cîine voinic, culcat lîngă un gard, s-a oprit o vrabie. Nedumerit, animalul nu s-a clintit preţ de cîteva clipe, apoi s-a ridicat cu o vagă tresărire care a determinat pasărea să se înalţe cu o palmă deasupra grumazului său. Dar cei doi nu s-au despărţit. Cîinele a măsurat vrabia cu o curiozitate binevoitoare, ceea ce a îndemnat-o să-l atingă cu ciocul pe bot, ca-ntr-un sărut.

*

Uiţi pentru a te putea bucura că-ţi vei aminti unele lucruri. Curios: cu cît amnezia devine mai amplă, cu atît creşte bucuria regăsirii unor crîmpeie ale trecutului, cum a unor obiecte de preţ pe care le-ai pierdut.

*

Fazanul este pasărea naţională a Indiei, deşi în unele zone ale ţării acesta este adesea consumat.

*

Intri în ritmul de percepţie privilegiată a trăirilor nu atunci cînd vrea conştiinţa ta şi nici cînd vrea fiinţa ta somatică, ci atunci cînd ritmul concede a veni de undeva din afară, cum un semnal al unei armonii mult mai cuprinzătoare, care nu se dezvăluie altminteri.

*

Exişti pentru a scrie, dar nu scrii pentru a exista, ci pentru a descoperi, cu multe şi dezagreabile intermitenţe, felul în care exişti lăuntric pentru a scrie.

*

„Dragostea” concetăţenilor noştri pentru carte. În Islanda, care are 300.000 de locuitori, funcţionează o piaţă a cărţii de 40 de milioane de euro. România, cu 20 de milioane locuitori, dispune de o piaţă a cărţii evaluată la 60-70 de milioane de euro.

*

Fiabilitatea trebuitoare unei stări de spirit cum unui aparat.

*

A te deprinde cu un lucru înseamnă nu o dată a te despărţi de acel lucru pe care încetezi a-l mai avea în minte, restituindu-l astfel lumii.

*

„Auzim vorbindu-se despre trup şi despre suflet, ca şi cum trupul ar fi cel care conţine, iar sufletul conţinutul, ca şi cum  fiecare, la bunul său plac, s-ar putea despărţi, distinge, cînd de cele mai multe ori se amestecă, aşa cum se contopesc, în noroi, apa şi pămîntul. Între unul şi altul, nici o frontieră vizibilă, în orice caz nici o frontieră care să nu fie violată în fiece minut ca şi cum  nici n-ar exista. Ajungem la suflet prin trup şi la trup prin suflet, asta-i toată drama condiţiei umane şi care face din noi nişte fiinţe atît de profund misterioase. «O trup, tu eşti sufletul!», exclama Whitman” (Julien Green).

*

Teme care apar dincolo de ceea ce-şi propune autorul, cîteodată în răspăr cu ceea ce-şi propune autorul, aşa cum răsare iarba pe un pămînt desţelenit.

*

„Ca act creator, filosofia este o căsătorie din dragoste. Ca ştiinţă – una din  interes” (N. Berdiaev).

*

Erosul e mai puternic decît prietenia, pentru că are un fond formidabil de energie datorat instinctualităţii. Nu am auzit de sinucideri din pricina prieteniei dezamăgite, în schimb din pricina iubirii trădate, ce să mai zicem…

*

Rugăciunea se înscrie într-un orizont infinit, indiferent de obiectul său, neavînd margini perceptibile, aidoma iubirii. Este ea însăşi o expresie a totalităţii invocate.

*

„«Se spune că turtureaua nu bea niciodată apă limpede, ci întotdeauna o tulbură întîi cu picioruşul, ca să se potrivească mai bine cu spiritul ei meditativ»” (Katherine Mansfield).

*

A imita creator înseamnă a imita ceea ce se poate imita pe sine fără a-şi prejudicia condiţia de unicat.

*

Şcoala vieţii: mai întîi apar detaliile care fac cu putinţă dezvăluirea întregului dispus a le renega.

Revista indexata EBSCO